Plangere contravenţională. Apel. Contravenţii prevăzute şi sancţionate de art. 10 lit. g), raportat la art. 11 alin. (1) lit. a) pct. (i) din oug nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, resp

Prin sentinţa civilă nr. .../ZZ.LL.2017 pronunţată de Judecătoria Satu Mare sub dosar nr. unic de mai sus, a fost admisă în parte plângerea contravenţională formulată de petenta S.C. A S.R.L. Satu Mare, în contradictoriu cu intimata AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Bucureşti. A fost anulat în parte procesul-verbal de contravenţie seria DGAF nr. 1/ZZ.LL.2017, în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută şi sancţionată de art. art. 10 lit. gg), raportat la art. 11 alin. (1) lit. a) pct. (i) din OUG nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Sancţiunea amenzii în cuantum de 20.000 lei, aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria DGAF nr. 1/ZZ.LL.2017 pentru fapta prevăzută şi sancţionată de art. 449 alin. (2) lit. k), raportat la art. 449 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a fost înlocuită cu sancţiunea avertismentului. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenţie seria DGAF nr. 1/ZZ.LL.2017 (filele 9-11 dosar fond), întocmit de agentul constatator din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, petenta S.C. A S.R.L. a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 3.500 lei, în cuantum de 3.000 lei, respectiv în cuantum de 20.000 lei, pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. e) pct. (ii) din OUG nr. 28/1999, de art. 11 alin. (1) lit. a) pct. (i) din OUG nr. 28/1999, respectiv de art. 449 alin. (3) din Codul fiscal, reţinându-se că, în data de ZZ.LL.2017, inspectorii au efectuat un control operativ şi inopinat, prin sondaj, la punctul de lucru al societăţii petente din ...., str. .., nr. .., unde funcţionează ......., constatându-se că există o diferenţă în sumă de 19 lei între suma ce a fost găsită asupra angajaţilor (257 lei) şi suma rezultată din raportul X emis de AMEF (238 lei). Totodată, s-a reţinut că, pentru suma de 19 lei, petenta nu a prezentat documente justificative la data controlului. De asemenea, s-a reţinut că petenta deţinea în depozitul de la punctul de lucru cantitatea de 18 sticle (de 0,75 l) cu băutură tip whiskey, precum şi o cantitate de aproximativ 9 litri băutură spirtoasă („ţuică"), aceste băuturi fiind deţinute în afara antrepozitului fiscal, fără a fi marcate corespunzător.

Verificând, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, instanţa de fond a reţinut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenţie, instanţa de fond a reţinut că, deşi O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravenţional face dovada deplină a situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.

Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise, în măsura în care instanţa respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare.

Forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul.

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional.

În ceea ce priveşte prima contravenţie reţinută în sarcina petentei, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 4 alin. (12) lit. h) din OUG nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, „utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale sunt obligaţi să întocmească documente justificative pentru sumele introduse în unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, altele decât cele pentru care au emis bonuri fiscale sau cele înscrise în registrul special, după caz, precum şi pentru sumele extrase din unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, altele decât cele utilizate pentru a acorda rest clientului. În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin unitate de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor se înţelege suprafaţa destinată accesului consumatorilor pentru achiziţionarea produsului/serviciului, expunerii/prelucrării/depozitării produselor oferite, prestării serviciilor, încasării contravalorii acestora şi circulaţiei personalului angajat pentru derularea activităţii”. Totodată, conform art. 10 lit. d) din acelaşi act normativ, „constituie contravenţii următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni:[…] d) nerespectarea de către utilizatori a obligaţiei prevăzute la art. 4 alin. (12) lit. h), care determină existenţa unei sume nejustificate. În sensul acestei prevederi, prin sumă nejustificată se înţelege suma pentru care nu s-au întocmit documente justificative conform art. 4 alin. (12) lit. h)”. Potrivit art. 11 alin. (1) lit. e) pct. (ii) din OUG nr. 28/1999, „contravenţiile prevăzute la art. 10 se sancţionează cu amendă aplicată operatorilor economici după cum urmează: […] e) cele prevăzute la art. 10 lit. c) şi d):[…] (ii) cu amendă în cuantum de 3.500 lei, în situaţia în care suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este de până la 300 lei inclusiv, dar mai mare de 3% din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal şi/sau în registrul special la data şi ora efectuării controlului ori la sfârşitul zilei, dacă fapta a fost săvârşită anterior datei controlului”.

Instanţa de fond a constatat că apărările invocate de petentă sub aspectul acestei contravenţii nu pot fi reţinute pentru a se constata netemeinicia actului sancţionator. Prin procesul-verbal nr. 2/ZZ.LL.2017 (fila 84 dosar fond), petenta a urmărit să dovedească faptul că a existat o problemă tehnică la casa de marcat amplasată în incinta restaurantului, problemă care a făcut imposibilă utilizarea acesteia, sens în care suma de 19 lei a fost predată salariatei B în data de ZZ.LL.2017, ora ..., conform dispoziţiei de plată către casierie nr. 2/ZZ.LL.2017 şi monetarului nr. 2/ZZ.LL.2017, cu titlu de sume de serviciu. Însă, în ceea ce priveşte înscrisurile depuse sub acest aspect la ultimul termen de judecată (monetar nr. 2/ZZ.LL.2017, dispoziţie de plată către casierie nr. 2/ZZ.LL.2017 şi proces-verbal nr. 2/ZZ.LL.2017 – filele 82-84 dosar), instanţa de fond a constatat că acestea au fost întocmite la data de ZZ.LL.2017, respectiv la data controlului; or, în contextul în care petenta ar fi întocmit documente justificative anterior controlului efectuat de intimată, acestea se impuneau a fi prezentate agenţilor constatatori. Aceasta întrucât analiza îndeplinirii obligaţiei prevăzute de art. 4 alin. (12) lit. h) din OUG nr. 28/1999 se impune a se face în raport cu momentul efectuării controlului, în caz contrar, aceste prevederi putând fi eludate prin întocmirea ulterioară a documentelor justificative.

Prin urmare, instanţa de fond a constatat că înscrisurile prezentate de petentă ulterior efectuării controlului şi chiar ulterior introducerii plângerii nu pot conduce la anularea actului sancţionator. De asemenea, chiar dacă suma nejustificată de 19 lei nu reprezintă o sumă consistentă, această împrejurare nu este de natură să conducă la anularea procesului-verbal de contravenţie. În contextul în care această sumă este mai mare de 3% din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, instanţa de fond constată că în mod corect a fost reţinută incidenţa prevederilor art. 11 alin. (1) lit. e) pct. (ii) din OUG nr. 28/1999, sens în care în cauză nu poate fi dispusă transformarea sancţiunii amenzii aplicate pentru această contravenţie cu sancţiunea avertismentului, raportat la dispoziţiile art. 11 alin. (5) din acelaşi act normativ, potrivit cărora, „prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, avertismentul ca sancţiune contravenţională principală nu se aplică în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 10 lit. c), d), e) şi dd), cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. (e) pct. i)”.

Referitor la cea de-a doua faptă reţinută în sarcina petentei, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 10 lit. gg) din OUG nr. 28/1999 (în forma în vigoare la data constatării faptei), „constituie contravenţii următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni: […] gg) deţinerea la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor a unor sume care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special şi/sau în chitanţe”. Totodată, potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) pct. i) din OUG nr. 28/1999 (în forma în vigoare la data constatării faptei), „contravenţiile prevăzute la art. 10 se sancţionează cu amendă aplicată operatorilor economici, după cum urmează: a) cele prevăzute la art. 10 lit. f), h), i), s), ş), t), ţ), v), aa) şi gg), cu amendă în cuantum de 3.000 lei, precum şi cu: (i) confiscarea sumelor care nu pot fi justificate, pentru contravenţia prevăzută la lit. gg)”.

Prin art. I pct. 4 din Ordonanţa de Guvern nr. 20/2017 din 30 august 2017 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial nr. 705 din 31 august 2017, au fost abrogate literele ee) şi gg) ale art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, „dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ”. De altfel, în privinţa acestei contravenţii imputate în sarcina petentei, instanţa de fond a reţinut că obiectul juridic protejat prin textul a cărei încălcare a fost reţinută este identic cu cel protejat prin art. 10 lit. d) din OUG nr. 28/1999.

În consecinţă, raportat la dispoziţiile art. 12 alin. (1) din OG nr. 2/2001, instanţa de fond a constatat că se impune anularea în parte a procesului-verbal de contravenţie seria DGAF nr. 1/ZZ.LL.2017, în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută şi sancţionată de art. 10 lit. gg), raportat la art. 11 alin. (1) lit. a) pct. (i) din OUG nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, ca urmare a abrogării dispoziţiilor art. 10 lit. gg) din OUG nr. 28/1999 prin Ordonanţa de Guvern nr. 20/2017 din 30 august 2017.

Sub aspectul ultimei contravenţii reţinute în sarcina petentei, instanţa de fond a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 449 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, următoarele fapte constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii infracţiuni: „[…] k) deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prevederilor art. 421 alin. (3), fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false sub limitele prevăzute la art. 452 alin. (1) lit. h)”. Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, contravenţiile prevăzute la alin. (2) se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, precum şi cu: a) confiscarea produselor, iar în situaţia când acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, în cazurile prevăzute la lit. b), f), h) - n); b) confiscarea cisternelor, recipientelor şi mijloacelor de transport utilizate în transportul produselor accizabile, în cazul prevăzut la lit. i); c) suspendarea activităţii de comercializare a produselor accizabile pe o perioadă de 1 - 3 luni, în cazul comercianţilor în sistem angro şi/sau en détail, pentru situaţiile prevăzute la lit. k) şi o); d) oprirea activităţii de producţie a produselor accizabile prin sigilarea instalaţiei, în cazul producătorilor, pentru situaţiile prevăzute la lit. g) şi m)”.

Proba testimonială administrată în cauză nu a relevat împrejurări de natură să conducă la anularea actului sancţionator sub aspectul acestei contravenţii. Astfel, potrivit declaraţiei martorului C (fila 74 dosar fond), în data de ZZ.LL.2017, au sărbătorit majoratul fiicei sale la ...., unde au dus băuturi, iar, după o noapte în care au petrecut, nu au avut dispoziţie să le ducă de acolo; între timp, s-a îmbolnăvit d-na D (reprezentanta societăţii petente), iar băuturile au rămas în depozit într-un colţ până când a venit organul constatator şi a aplicat sancţiunile ce fac obiectul prezentului dosar. Martorul a precizat că el a fost cel care a dus ţuica, iar d-na D i-a procurat whiskey, în total rămânând aproximativ 20 l de ţuică şi whiskey. Totodată, martorul a menţionat că, după majorat, au avut de transportat şi cadouri, motiv pentru care nu au dispus de mijloace de transport pentru a duce băuturile de la restaurant, martorul arătând că locuieşte în localitatea .....

Raportat la dispoziţiile legale mai sus-citate, instanţa de fond a constatat că, pentru a fi atrasă răspunderea contravenţională, nu prezintă relevanţă modalitatea în care produsele accizabile au ajuns în incinta punctului de lucru al societăţii petente ori motivele pentru care acestea nu au fost restituite persoanei care le-a achiziţionat. Astfel, problemele de sănătate cu care s-a confruntat reprezentanta societăţii petente nu pot fi avute în vedere la analiza întrunirii elementelor constitutive ale contravenţie, răspunderea contravenţională fiind antrenată independent de forma de vinovăţie (intenţie sau culpă), respectiv independent de gradul culpei. De asemenea, instanţa de fond a constatat că este sancţionată deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prevederilor art. 421 alin. (3), fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false sub limitele prevăzute la art. 452 alin. (1) lit. h). Prin urmare, independent de faptul că petenta a avut sau nu intenţia de comercializare a produselor accizabile, sunt întrunite elementele constitutive ale contravenţiei mai sus-menţionate.

Pentru aceste motive, instanţa de fond a reţinut că procesul-verbal contestat este legal şi temeinic sub aspectul acestei contravenţii imputate petentei, însă, în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii contravenţionale aplicate, în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din OG nr. 2/2001, instanţa de fond a reţinut că se impune înlocuirea sancţiunii amenzii cu aceea a avertismentului. Conform art. 5 alin. (5) din OG nr. 2/2001, „sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite”. Totodată, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 21 alin. (3) din OG nr. 2/2001, „sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal”. Posibilitatea aplicării sancţiunii avertismentului pentru contravenţia în cauză reiese indirect din prevederile art. 451 din Codul fiscal, potrivit cărora „contravenţiilor prevăzute la art. 449 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare”. Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 din OG nr. 2/2001, „(1) Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.

(2) Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.

(3) Avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune”.

Instanţa de fond a constatat că, deşi fapta – in abstracto – prezintă un grad de pericol social ridicat, faţă de aprecierea făcută de legiuitor (amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei), sancţionarea petentei cu amendă în cuantum de 20.000 lei este disproporţionată, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada sancţionării anterioare a acestuia pentru fapte similare. Totodată, chiar dacă aspectele invocate prin plângere şi confirmate prin proba testimonială administrată în cauză nu pot conduce la exonerarea petentei de răspundere contravenţională (această răspundere fiind antrenată indiferent de gradul culpei), instanţa de fond a constatat că aspectele invocate de petentă (inclusiv problemele de sănătate cu care s-a confruntat reprezentanta petentei în perioada respectivă – filele 16-26 dosar fond), coroborate cu împrejurarea privind nedovedirea sancţionării petentei pentru fapte similare, sunt de natură să conducă la concluzia că scopul normei juridice încălcate poate fi atins şi prin aplicarea sancţiunii avertismentului. Însă, instanţa de fond a reţinut că reindividualizarea sancţiunii principale nu este de natură să conducă la înlăturarea sancţiunii complementare privind suspendarea activităţii de comercializare a produselor accizabile pe o perioadă de o lună, respectiv la restituirea bunurilor confiscate, cu atât mai mult cu cât chiar prin plângere s-a invocat faptul că acestea aparţin unei terţe persoane (audiate ca martor în cauză).

Faţă de situaţia de fapt şi de drept expusă, în temeiul art. 34 alin. (1) din OG. nr. 2/2001, coroborate cu prevederile art. 7 din acelaşi act normativ, instanţa de fond a admis în parte plângerea contravenţională şi a anulat în parte procesul-verbal de contravenţie seria DGAF nr. 1/ZZ.LL.2017, în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută şi sancţionată de art. art. 10 lit. gg), raportat la art. 11 alin. (1) lit. a) pct. (i) din OUG nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Totodată, a înlocuit sancţiunea amenzii în cuantum de 20.000 lei, aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria DGAF nr. 1/ZZ.LL.2017 pentru fapta prevăzută şi sancţionată de art. 449 alin. (2) lit. k), raportat la art. 449 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu sancţiunea avertismentului, în sensul că a atenţionat petenta asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea de a respecta dispoziţiile legale. Nefiind solicitate cheltuieli de judecată, conform precizări făcute cu ocazia dezbaterilor în fond, instanţa de fond a luat act de această împrejurare.

Împotriva sentinţei civile nr. .../2017 au declarat apel atât petenta contravenientă SC A SRL Satu Mare cât intimata AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Bucureşti.

I. Prin apelul său (filele 2-7 dosar), petenta contravenientă SC A SRL Satu Mare, prin avocat, solicită:

- în principal - desfiinţarea în tot a Procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor Seria DGAF nr. 1, întocmit de inspectorii antifraudă ai intimatei la data de ZZ.LL.2017, ca fiind netemeinic şi nelegal, având drept consecinţă exonerarea societăţii petente apelantă de la plata amenzilor contravenţionale în cuantum total de 26.500, înlăturarea sancţiunilor complementare privind confiscarea sumei de 19 lei şi suspendarea activităţii de comercializare a produselor accizabile pe o perioadă de o lună de zile, precum şi a menţiunii privind confiscarea cantităţii de 21,6 litri băuturi spirtoase deţinute de apelantă la punctul de lucru;

- în subsidiar - desfiinţarea Procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor Seria DGAF nr. 1, întocmit de inspectorii antifraudă ai intimatei la data de ZZ.LL.2017, ca fiind netemeinic, înlocuirea sancţiunii amenzii în cuantum de 3.500 lei pentru fapta sancţionată de art. 11 lit. e pct. ii) din OUG 28/1999 cu amenda în cuantum de 1.500 lei, menţinerea sancţiunii avertismentului pentru fapta sancţionată de art. 449 alin. 3 din Legea 227/2015 dispusă de prima instanţa şi înlăturarea sancţiunilor complementare privind confiscarea sumei de 19 lei şi suspendarea activităţii de comercializare a produselor accizabile pe o perioadă de o lună de zile, precum şi a menţiunii privind confiscarea cantităţii de 21,6 litri băuturi spirtoase deţinute de societatea apelantă petentă la punctul de lucru.

Apelanta petentă consideră că soluţia instanţei de fond este în parte netemeinică şi nelegală, sens în care solicită instanţei de control a proceda la modificarea în parte a acesteia pentru următoarele considerente:

Atât la data controlului, cât şi în faţa instanţei de fond a arătat că suma de 19 lei găsiţi asupra numitei B (angajata societăţii apelante) reprezintă suma de bani acordată angajatei pentru a avea bani de schimb şi că apelanta petentă a întocmit înscrisuri doveditoare în acest sens, dar motivat de ora înaintată a controlului la care societatea a fost supusă (ora 20:00) nu au putut prezenta documentele justificative aferente întrucât contabila societăţii îşi terminase programul de lucru.

Având în vedere aceste aspecte, apelanta petentă apreciază că în sarcina sa nu poate fi reţinută sub nicio formă săvârşirea contravenţiei prevăzută la art. 10 lit. d din OUG 28/1999 şi nici nu se impune sancţionarea sa, cu suma de 3.500 lei.

Pe de altă parte, actualmente conform art. 11 lit. e pct. ii) din OUG 28/1999 contravenţiile prevăzute la art. 10 lit. c şi d se sancţionează „cu amendă în cuantum de 1.500 lei, în situaţia în care suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este de pană la 300 lei inclusiv, dar mai mare de 3% din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal şi/sau în registrul special la data şi ora efectuării controlului ori la sfârşitul zilei, dacă fapta a fost săvârşită anterior datei controlului, precum şi confiscarea sumei nejustificate".

Conform art. 12 alin. 2 din OG 2/2001 „Dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancţiune mai gravă, contravenţia săvârşită anterior va fi sancţionată conform dispoziţiilor actului normativ în vigoare la data săvârşirii acesteia".

Faţă de aceste dispoziţii, în cazul în care se apreciază că există fapta contravenţională reţinută în sarcina apelantei petente, aceasta solicită instanţei de control să procedeze la aplicarea amenzii prevăzută de forma actuală a art. 11 lit. e pct. ii), respectiv 1.500 lei.

În ceea ce priveşte băuturile găsite în depozitul său, apelanta petentă menţionează că acestea nu îi aparţin şi că la data de ZZ.LL.2017 a găzduit un eveniment privat, respectiv majoratul numitei E. Având în vedere că sunt în relaţii apropiate cu familia C-E, au fost de acord cu găzduirea evenimentului fără costuri suplimentare. Apelanta petentă menţionează cp C a fost cel care s-a ocupat de organizarea majoratului fiicei lui, sens în care a şi adus 12 litri de ţuică de prună, solicitându-i totodată d-nei D să-i procure whiski la un preţ mai mic, prin intermediul cunoscuţilor acesteia, urmând ca ulterior să-i fie achitată contravaloarea cantităţii de băutura achiziţionată. După serbarea majoratului fiicei, familia C-E a întrebat dacă poate lasă băuturile câteva zile în depozitul societăţii întrucât nu le poate transporta în localitatea de domiciliu (...), prioritar fiind transportarea cadourilor primite de fiica familiei C-E, unele fiind perisabile. La scurt timp după evenimentul din ZZ.LL.2017, D a fost supusa unei intervenţii chirurgicale, lucru care a presupus internarea sa în spital pentru 3 săptămâni. În acest interval de timp, C a sunat-o să ridice băutura rămasă după evenimentul organizat, însă nu a putut să o înapoieze întrucât era internată în spital în Cluj Napoca.

Se menţionează că toată băutura arătată în procesul verbal de contravenţie aparţine familiei C-E şi că aceasta a rămas în depozitul restaurantului societăţii apelante, fără a exista cea mai mica intenţie de a o comercializa. De altfel, chiar la ora controlului era în desfăşurare un eveniment cu ocazia zilei de ZZ. LL şi, deşi se serveau băuturi spirtoase, nici un gram din ţuica sau whiskey-ul d-lui C nu se aflau pe mesele clienţilor şi nici în apropierea sălii în care se găseau invitaţii, lucru care denotă fără drept de tăgadă că aceste băuturi nu au aparţinut societăţii apelante şi nu se găseau în depozitul său cu intenţia de a le oferi spre consum clienţilor.

De asemenea, se precizează faptul că operaţia suferită de d-na D a fost una cu complicaţii, aceasta fiind supusă unui tratament foarte puternic cu morfină, sens în care deplasarea şi prezenţa sa la restaurant era foarte grea. La data ZZ.LL.2017, când a avut loc controlul prepuşilor-intimatei, asociatul d-nei D care a înlocuit-o în perioada concediului medical, a sunat-o la ora 19:23 şi i-a comunicat să ajungă la restaurant pentru că au un control.

Se precizează că datorită stării sale de sănătate şi a tratamentului extrem de puternic suferit, d-nq D le-a comunicat inspectorilor să facă şi sa consemneze ce vor, aceasta fiind pe punctul de a ceda psihic.

Conform Decizia nr. 61/2007 privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 190 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală, raportate la art. 191 alin. (2) din acelaşi cod, referitoare la calitatea de subiect activ al contravenţiei de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau de comercializare a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că fapta de a deţine în afara antrepozitului fiscal ori de a comercializa produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, constituie contravenţie numai dacă este săvârşită de antrepozitarul autorizat, iar nu de orice altă persoană.

Astfel, având în vedere ca textele legale din Codul Fiscal (aplicabile şi în cazul de faţă) care se referă la regimul produselor accizabile, calitatea de subiect activ al acestei contravenţii nu o poate avea decât persoana fizică sau juridică care îndeplineşte condiţia de a fi contribuabil, care are obligaţia de plată a accizelor. Or, potrivit art. 444 Cod Fiscal o atare obligaţie (de plată a accizelor) nu poate reveni decât operatorilor economici care produc şi comercializează în România produsele prevăzute la art. 439, achiziţionează din teritoriul Uniunii Europene ori importă produsele prevăzute la art. 439.

Având în vedere aceste dispoziţii, atât timp cât nu se află într-un raport juridic fiscal implicând obligaţia de plată a accizelor, pentru că nu este nici antrepozitar şi nici comerciant, persoana fizică nu poate deveni subiect activ special al contravenţiei de deţinere în afara antrepozitului fiscal ori de comercializare a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false.

Prin analogie, atâta vreme cât societatea apelantă petentă nu a produs, nu a comercializat, nu a achiziţionat şi nu a avut în proprietate niciun moment cantitatea de băuturi lăsata de familia C-E în incinta restaurantului, nu datorează statului nicio sumă de bani cu titlu de acciză. Ori, într-o atare situaţie, raportat la faptul că nu a deţinut în stăpânire niciun moment cantitatea de băuturi a familia C-E, apelanta petentă susţine că nu poate fi catalogată ca antrepozitar autorizat al acestei băuturi şi nu poate fi subiect al contravenţiei reţinute în sarcina sa.

Faţă de aceste aspecte apelanta petentă apreciază că sancţiunile ce i s-au aplicat pentru această contravenţie nu sunt întemeiate, sens în care se impune desfiinţarea procesului verbal de contravenţie atât sub aspectul exonerării sale de la plata sancţiunii amenzii, cât şi de la pedepsele complementare.

Cu totul şi cu totul în subsidiar, în cazul în care se va trece peste motivele de netemeinicie ale procesului verbal de contravenţiei invocate mai sus, apelanta petentă solicită instanţei de control a menţine înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu cea a avertismentului şi să procedeze la înlăturarea sancţiunilor complementare.

Unul dintre principiile importante ale Uniunii Europene şi inclus şi în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene este principiul proporţionalităţii. Conform acestui principiu orice măsură luată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit.

Dacă în dreptul comunitar, principiul proporţionalităţii are rolul de a identifica substanţa şi sensul libertăţilor fundamentale statuate prin tratatele constitutive, fiind complementar principiilor de justiţie şi echitate, în dreptul intern principiul proporţionalităţii are o importanţă considerabilă în privinţa protecţiei drepturilor persoanelor fizice şi juridice, dat fiind rolul său de „girant ai substanţei" în legătură cu drepturile fundamentale protejate.

Conform art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 „Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal".

În acest sens, apelanta petentă solicită a se avea în vedere că băuturile în discuţie nu i-au aparţinut, că societatea nu a comercializat aceste băuturi şi că, deşi avea la data controlului un eveniment în desfăşurare, nu a avut nici cea mai mică intenţie de a servi băuturile confiscate, dovada fiind şi locul unde ele se aflau în depozitul societăţii.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte suma de 19 lei, chiar în ipoteza în care s-ar considera că această sumă reprezintă în integralitate venit nedeclarat, prejudiciul cauzat statului ar fi fost 4,08 lei, suma insignifiantă şi vădit disproporţionată în comparaţie cu amenda aplicată.

Raportat la aceste aspecte apelanta petentă consideră că atât amenda aplicată în cuantum de 20.000 lei, cât şi sancţiunea suspendării activităţii de comercializare a produselor accizabile pe o perioada de o lună sunt sancţiuni disproporţionate şi trebuie cenzurate sub forma celor solicitate în cuprinsul prezentului apel.

Faţă de cele sus arătate, raportat la probaţiunea administrată, apelanta petentă solicită admiterea căii de atac astfel cum este aceasta este formulată.

II. Prin apelul declarat (filele 15-21 dosar), AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Bucureşti, prin reprezentanţii săi legali, solicită admiterea căii de atac promovate, schimbarea în parte a sentinţei atacate, în principal în sensul respingerii în totalitate a plângerii contravenţionale şi menţinerea amenzii contravenţionale în cuantum de 3.000 lei, precum şi a măsurii complementare, şi în subsidiar, în cazul în care se va constata că legea mai favorabilă este cea din noua reglementare, să se dispună şi aplicarea măsurii confiscării sumei nejustificate în cuantum de 19 lei şi de 21,6 litri băuturi spirtoase, şi a amenzii în cuantum de 20.000 lei, pentru următoarele considerente:

1. În ceea ce priveşte anularea procesului verbal referitor la contravenţia sancţionată de art. 10 lit. gg, agenţia apelantă arată următoarele:

În mod eronat instanţa de fond reţine la pag. 11, paragrafele 1-2, faptul că prin OG nr. 20/2017 s-au adus modificări OUG nr. 28/1999, fiind abrogată lit. ee) şi gg) a articolului 10, iar potrivit art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001 dacă printr-un act normativ fapta nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.

Cu privire la modificările aduse OUG nr. 28/1999 prin OG nr. 20 din 30.08.2017, care privesc faptele pentru care a fost sancţionată societatea A SRL şi sancţiunile aplicate acesteia, precum şi cu privire la aplicarea legii contravenţionale mai favorabile, agenţia apelantă precizează următoarele:

La data întocmirii procesului verbal de contravenţie, respectiv la data constatării contravenţiei, textul de lege prevedea amenda în cuantum fix în suma de 3000 lei, precum şi (i) confiscarea sumelor care nu pot fi justificate, pentru contravenţia prevăzuta la lit. gg).

În acest sens, agenţia apelantă solicită a se avea în vedere faptul că legea mai favorabilă se aplică retroactiv dacă succesiunea de legi a intervenit între momentul comiterii contravenţiei şi momentul executării integrale a sancţiunii.

Prin urmare, pentru a putea face aplicarea legii mai favorabile trebuie verificat dacă sancţiunile dispuse au fost sau nu executate până la momentul de faţă, aspecte ce au fost reţinute şi de Curtea Constituţională a României, care prin practica sa a statuat în sensul de mai sus.

În acest sens, cu titlu de exemplu agenţia apelantă învederează Decizia nr. 228/2007, în care Curtea Constituţională reţine, în mod expres, faptul că efectele legii noi se aplică tuturor sancţiunilor aplicate şi neexecutate până la momentul intrării în vigoare a legii noi.

În ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 10 lit. gg din OUG nr. 28/1999, aşa cum se poate constata din modificările legislative intervenite, aceste prevederi au fost abrogate pe considerentul că în practica instanţelor de judecată s-a conturat o opinie cu privire la faptul ca aceeaşi fapta ar fi sancţionată şi de prevederile art. 10 lit. c şi lit. d din OUG nr. 28/1999.

Prin urmare, în raport de motivele redate în nota de fundamentare a OG nr. 20/2017, agenţia apelantă agenţia apelantă învederează că legiuitorul nu a avut în vedere o dezincriminare a faptei prevăzută la art. 10 lit. gg din OUG nr. 28/1999, ci aceasta abrogare a intervenit ca urmare a faptului că, în raport de practica instanţelor de judecată, s-a apreciat că fapta este inclusă şi sancţionată şi de către art. 10 lit. c şi lit. d din acelaşi act normativ.

Acest aspect este întărit şi de modificarea adusă sancţiunilor instituite pentru faptele prevăzute de art. 10 lit. c şi lit. d din OUG nr. 28/1999, sens în care prin noua reglementare s-a prevăzut şi o sancţiune complementară, respectiv cea a confiscării sumei nejustificate.

Astfel, confiscarea sumelor nejustificate, prevăzuta la lit. gg) a fost preluată ca sancţiune complementară în conţinutul contravenţiilor de la art. 10 lit. c), d) şi e) din ordonanţa de urgenţă.

În aceste condiţii, în cazul în care se va aprecia că legea mai favorabila este cea din noua reglementare, agenţia apelantă susţine că aceste prevederi trebuie aplicate în bloc, astfel că, în prezenta cauză, se impune menţinerea sancţiunii complementare a confiscării sumei nejustificate ca o sancţiune ce trebuie aplicată potrivit noului text de lege.

2. Faţă de soluţia pronunţată de instanţa de fond în ceea ce priveşte înlocuirea sancţiunii amenzii aplicate prin procesului verbal referitor la contravenţia sancţionată de art. 449 alin. 2 lit. k cu sancţiunea avertismentului, agenţia apelantă arată următoarele:

Prin procesul verbal de contravenţie, societatea A SRL, a mai fost sancţionat contravenţional conform art. 449 alin. 2 lit. k) din Legea nr. 227/2015, fiindu-i aplicate amenzi, în cuantum de 20.000 lei şi sancţiunea complementară constând în confiscarea sumei de 19 lei şi a 18 sticle (de 0,75 litri) cu băutură tip whiskey, precum şi o cantitate de aproximativ 9 litri băutura spirtoasă (ţuica), aceste băuturi fiind deţinute în afara antrepozitului fiscal, fără a fi marcate corespunzător.

Agenţia apelantă susţine că au fost aplicate corect atât sancţiunile contravenţionale principale, cât şi cele complementare, faptele săvârşite de contravenient fiind de gravitate ridicată, astfel încât nu era suficient aplicarea sancţiunii avertismentului pentru fapta descrisă la punctul [3] din procesul verbal de contravenţie.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii contestate, în practica judiciară, s-a statuat că dispoziţiile art. 34 din OG nr. 2/200, articol care constituie dreptul comun în materie contravenţională, coroborate cu dispoziţiile art. 38 alin. 3 din acelaşi act normativ, permit instanţei de judecată să aprecieze inclusiv natura sancţiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului. Chiar dacă în motivarea efectuată nu s-a realizat o contestare efectivă a situaţiei reţinute de inspectorii antifraudă, din conţinutul plângerii nu rezultă că se poate răsturna prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal.

Sancţiunea juridică are un dublu rol: rol educativ preventiv (se aplică o singură dată) sens în care urmăreşte îndreptarea celui care se face vinovat de săvârşirea contravenţiei şi determină abţinerea de la săvârşirea de fapte antisociale şi un rol represiv, de pedepsire a celor ce nesocotesc normele legale. Sancţiunea este acel element al normei juridice care precizează consecinţele nerespectării dispoziţiilor legale. Raportat la împrejurările concrete de săvârşire a faptei contravenţionale reclamanta a beneficiat de clemenţa agentului constatator prin cuantificarea sancţiunii aplicate, respectiv minimul amenzii.

În ceea ce priveşte sancţiunea aplicată conduitei contravenţionale constatate, reţinându-se existenţa faptei cu conţinut contravenţional şi vinovăţia petentului la săvârşirea acesteia şi apreciindu-se că împrejurările concrete de săvârşire a faptei imprimă acesteia un grad de pericol social ridicat, căruia trebuie să-i corespundă în plan sancţionator o măsură echivalentă, menită a corija ulterior conduita, inspectorii antifraudă au individualizat în mod corespunzător sancţiunea aplicată.

Prin urmare, agenţia apelantă apreciază că nu se impune o anulare sau o diminuare a sancţiunilor aplicate de către agenţii constatatori, întrucât acestea au fost corect individualizate prin raportare la pericolul social al faptei, care rezultă nu numai din modul în care a fost săvârşita fapta, ci şi din modul în care legiuitorul a stabilit limitele amenzii contravenţionale. Stabilirea unui minim special într-un cuantum ridicat duce la concluzia că fapta este considerată de legiuitor ca prezentând o gravitate ridicată.

Agenţia apelantă învederează faptul că intimata petentă nu se află la prima abatere contravenţională, la nivelul DGAF a fost întocmit în sarcina societăţii A SRL şi procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria DGAF nr. 3 în data de ZZ.LL.2016 astfel că anularea, în parte, a procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, respectiv reindividualizarea sancţiunilor aplicate ar lipsi de eficienţă prevederile legale şi ar eluda scopul educativ şi punitiv prevăzut de legiuitor.

Fapta de a ignora primele sancţiuni aplicate de inspectorii antifraudă, săvârşind o altă faptă contravenţională, trădează un comportament fiscal neadecvat şi o sfidare absolută a normelor legale în vigoare. Toate acestea denotă lipsa de efect a scopului educativ, preventiv şi punitiv al sancţiunii contravenţionale aplicate. Se constată astfel că, societatea încalcă prevederile legale în mod repetitiv.

Trebuie să se aibă în vedere că fapta comisă în speţă prezintă un grad ridicat de pericol social, legiuitorul delegat la edictarea lor, prin sancţiunile stipulate, urmărind neîndoielnic eradicarea, sau cel puţin limitarea sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului consolidat al statului, în domeniul legiferat.

Pericolul social pe care astfel de fapte pot să îl genereze este evident şi prin modul în care legiuitorul a înţeles să sancţioneze astfel de fapte contravenţionale. Sancţiunea aplicată este justificată de imperativul protejării interesului social şi al ordinii de drept, prin adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare şi sancţionare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative.

Faptei de genul celei reţinute în actul de control pot avea caracter repetitiv, existând riscul ca numai o parte din ele să fie descoperite. Dacă unul sau mai multe acte normative care impun o anumită conduită sunt ignorate de cei care ar trebui să le respecte, iar în momentul în care se aplica sancţiuni pecuniare pentru încălcarea lor se susţine că pericolul social este minim sau inexistent, instanţele dispunând lipsirea de efecte a sancţiunilor aplicate, se creează un precedent periculos în sensul că entităţile economice, la adăpostul unor astfel de posibile soluţii, vor continua să ignore şi să încalce dispoziţiile legale, beneficiind de clemenţa instanţelor de judecată.

În jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-a statuat faptul că regimul sancţiunilor trebuie să asigure, în special, o protecţie juridică efectivă şi eficientă a drepturilor pe care legea le prevede, iar rigoarea sancţiunilor trebuie să fie adecvată gravitaţii încălcărilor pe care le reprima, în special prin asigurarea unui efect realmente disuasiv (hotărârea Draehmpaehl, Comisia/Regatul Unit, C-383/92), respectându-se în acelaşi timp principiul general al proporţionalităţii (hotărârea Lindqvist, C-101/01, hotărârea Ntionik şi Pikouias, C-430/05). Curtea a apreciat că o sancţiune simbolică nu poate fi considerată compatibilă cu punerea corectă şi eficientă în aplicare a dreptului comunitar. În raport de aceste aspecte se poate observa că sancţiunea aplicată de către inspectorii antifraudă urmăreşte un scop legitim şi respectă principiul proporţionalităţii.

Deţinerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal reprezintă incriminarea generală în cazul omisiunii plăţii taxelor şi impozitelor pentru acest tip de bunuri.

Prin simpla deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile pentru care accizele n-au fost percepute conform legii, devine exigibilă obligaţia de plată, iar prin nedeclararea acestora organelor fiscale se realizează o ascundere a bunului taxabil în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, fiind întrunite astfel elementele constitutive ale contravenţiei prevăzută de Codul fiscal.

Originea ilicită a bunurilor dobândite în mod fraudulos sau deţinute în afara antrepozitului fiscal, nemarcate, marcate necorespunzător ori cu marcaje false nu justifică sustragerea acestora de la impunere.

Edificatoare în acest sens sunt dispoziţiile din Codul de procedură fiscală conform cărora veniturile, alte beneficii şi valori patrimoniale sunt supuse legii fiscale indiferent dacă sunt obţinute din activităţi ce îndeplinesc sau nu cerinţele altor dispoziţii legale.

Produsele accizabile, respectiv produsele alcoolice, tutunul prelucrat, sunt supuse unui regim special, constând în obligaţia de marcare a acestora, conform prevederilor din Codul fiscal, iar pentru asigurarea respectării acestui regim special, legiuitorul a instituit sancţiuni specifice, inclusiv de natură penală.

Obligaţiile fiscale sunt, de altfel, expresii ale valorilor sociale ocrotite prin legi speciale.

Obiectul juridic al acestei contravenţii îl constituie relaţiile sociale care reglementează desfăşurarea normală a obligaţiilor financiare şi fiscale dintre contribuabili şi stat cu privire la impozite şi alte contribuţii legale determinate de operaţiunile cu produse accizabile.

Obiectul material constă în produse accizabile supuse marcării potrivit Codului fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false.

Subiecţii raportului juridic fiscal sunt enunţaţi în Codul de procedură fiscală, fiind: statul, unităţile administrativ-teritoriale, contribuabilul şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport.

Subiectul pasiv al contravenţiei este statul, în calitate de titular al valorilor sociale ocrotite, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala şi unităţile sale subordonate cu personalitate juridică. Subiectul activ ai contravenţiei poate fi orice persoană fizică sau juridică pentru că legea nu se referă la vreo calitate specială a făptuitorului.

Curtea Constituţională a stabilit că autoritatea de lucru judecat de care se bucură Decizia LXI din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ceea ce priveşte modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Codului de procedura fiscală este una absolută pe toată durata de existentă a normei care a făcut obiectul deciziei.

În concluzie, faţă de cele expuse mai sus, agenţia apelantă solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

În drept, invocă art. 466 şi urm. C.proc.civ., OUG nr. 28/1999, Legea nr. 227/2015.

In temeiul art. 223 alin. (3) C.proc.civ. agenţia apelantă solicită judecarea cauzei şi în lipsa sa, pe baza actelor existente la dosar.

Prin întâmpinare (filele 35-39 dosar), AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, prin reprezentanţii săi legali, solicită respingerea apelului declarat de societatea A SRL Satu Mare, ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Motivele invocate de societatea apelantă în susţinerea netemeiniciei procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria DGAF nr. 1/ZZ.LL.2017 privesc aceleaşi argumente arătate şi prin plângerea contravenţionala şi catalogate de instanţa de fond, cu just temei, ca fiind neîndestulătoare pentru reţinerea netemeiniciei actului de control.

Controlul desfăşurat în data de ZZ.LL.2017 la societatea A SRL a relevat încălcarea mai multor obligaţii legale, apelanta arătând desconsideraţie faţă de valorile ocrotite prin normele încălcate.

Agenţia intimată învederează faptul că apelanta nu se afla la prima abatere contravenţională; la nivelul DGAF a fost întocmit în sarcina societăţii A SRL şi procesul verbal de contravenţie astfel că anularea, în parte, a procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, respectiv reindividualizarea sancţiunilor aplicate ar lipsi de eficienţă prevederile legale şi ar eluda scopul educativ şi punitiv prevăzut de legiuitor.

Fapta de a ignora primele sancţiuni aplicate de inspectorii antifraudă, săvârşind o altă faptă contravenţională, trădează un comportament fiscal neadecvat şi o sfidare absolută a normelor legale în vigoare. Toate acestea denotă lipsa de efect a scopului educativ, preventiv şi punitiv al sancţiunii contravenţionale aplicate. Se constată astfel că societatea încalcă prevederile legale în mod repetitiv.

În ceea ce priveşte prima faptă contravenţională constatată de inspectorii antifraudă cu privire la existenţa unei sume de bani nejustificate în unitatea de vânzare, a arătat că aceasta nu s-a putut justifica cu documente legale, iar, asupra documentelor prezentate pentru prima dată în fata instanţei de judecată, planează suspiciunea întocmirii lor pro causa.

Contrar celor susţinute de apelanta petentă, agenţia intimată menţionează faptul că aceasta nu deţinea niciun document justificativ pentru sumele de bani regăsite în plus în unitate, fapt confirmat de acesta în nota explicativă dată cu ocazia controlului. Scuzele invocate cu referire la imposibilitatea prezentării unor documente justificative din cauza faptului că nu lucra contabilul sunt nerezonabile, atâta vreme cât evidenţele primare nu cad în sarcina contabilului, ci a reprezentantului societăţii.

Puterea doveditoare a procesului-verbal de control atacat se bucura de prezumţia de legalitate şi temeinicie, aşadar face credinţa deplină despre actele şi faptele la care se referă, nefiind necesară administrarea altor mijloace de probă. Inspectorii antifraudă au descris faptele contravenţionale în mod complet, avându-se în vedere actele şi documentele justificative prezentate cu ocazia controlului, iar în baza acestora au şi întocmit procesul-verbal contestat.

Pe tot parcursul controlului, reprezentantul apelantei a arătat faptul că nu are documente justificative pentru sumele de bani regăsite în plus.

În general, la efectuarea oricărui control, tendinţa naturală a persoanei controlate este aceea de a prezenta inspectorilor toate probele favorabile situaţiei sale şi, nicidecum, de a prezenta situaţia de fapt în defavoarea vădită a sa. Or, în prezenta cauză, contravenienta apelantă, prin nota explicativă, a recunoscut faptul că nu poate prezenta documente justificative.

Din constatările personale ale agenţilor constatatori aflaţi în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, coroborate cu nota explicativă dată de reprezentantul apelantei, care confirmă starea de fapt reţinută prin actul constatator, rezultă întrunirea în cauză a elementelor constitutive ale contravenţiei imputate.

Potrivit Deciziei nr. 183/2003 a Curţii Constituţionale, procesul verbal se bucură de prezumţia de legalitate şi temeinicie, prezumţie care are o natură relativă putând fi răsturnată prin proba contrară: motorii incumbat probatio. Conform Jurisprudenţei CEDO (cauza Ozturk vs. Germania, Salabiaku vs. Franţa şi Pham Hoang vs. Franţa) reglementările ce sancţionează contravenţiile au o natură penală, astfel că la judecarea unor astfel de cauze trebuie respectate garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţie, în aceste sens, Curtea Constituţională prin Deciziile 183/2003, 197/2003 şi 259/2003 a statuat că legislaţia contravenţională intră sub incidenţa art. 6 din CEDO. Aşa fiind, prezumţiile de fapt şi de drept sunt compatibile cu prevederile europene anterior menţionate în situaţia în care se utilizează în limite rezonabile. Prezumţia relativă de temeinicie şi legalitate de care se bucură procesul verbal potrivit legislaţiei contravenţionale din România este compatibilă cu prevederile art. 6 din CEDO şi, ca atare, poate fi răsturnata prin orice mijloc de proba prevăzut de lege, asigurându-se astfel dreptul la apărare al petentei.

Atâta vreme cât documentele justificative prezentate pentru prima dată în faţa instanţei de judecată ar data dintr-un moment anterior efectuării controlului, este în sarcina judecătorului de a decela cauzele imposibilităţii prezentării documentelor de provenienţă, astfel încât să poată proceda la o judecată dreaptă, pe baza probelor administrate. Or, societatea apelantă nu a fost preocupată să demonstreze situaţiile care ar fi condus la imposibilitatea prezentării documentelor justificative.

Totodată urmare a verificării mărfurilor deţinute în incinta punctului de lucru (bar, depozit, bucătărie, camera frig), în vederea identificării provenienţei acestora şi respectării legislaţiei în vigoare privind deţinerea şi/sau comercializarea pe teritoriul României al produselor accizabile, a fost identificată în depozitul societăţii cantitatea de 18 sticle de 0,75 litri, cu băutura tip Whiskey pe care erau aplicate banderole de marcaj de provenienţă Ucraina, din care 17 sticle desfăcute şi o sticlă nedesfăcută, toate fiind pline. Pe lângă această cantitate a mai fost identificată şi o cantitate de aproximativ 9 litri băutură spirtoasă cu miros de „ţuică”, ambalată în flacoane PET pline de 2,5 litri şi 2 litri, respectiv în PET-uri începute de 2,5 litri (5 buc). Toate aceste băuturi spirtoase se aflau în depozitul unităţii, unde societatea are punct de lucru declarat, acestea fiind marcate necorespunzător (18 sticle de whiskey cu banderole tip "Ucraina"), respectiv nefiind marcate cu banderole de marcaj (aproximativ 9 litri ţuică) conform prevederilor Codului Fiscal şi pentru acestea nu s-a putut prezenta nici un fel de document justificativ.

Agenţia intimată menţionează faptul că pe parcursul verificărilor, echipa de control a fost supusă unor presiuni verbale de către împuternicitul D, dar şi de către celalalt angajat - F - care au încercat să determine echipa de control să aplice sancţiuni de „500 lei" sau ulterior de „3000 lei".

Iniţial D a manifestat o atitudine ostilă, afirmând că echipa de control a fost „trimisă de ştie ea cine” să efectueze verificările, fără să dorească să dea nume. Pe fondul acestor afirmaţii şi pornind de la aceste supărări personale ale dânsei, echipa de control a fost efectiv sistematic asaltată cu tot felul de şicanări cum ar fi: „o să ajungeţi să-mi ziceţi buna ziua", „o să treceţi pe stradă cu capul plecat", „de cel de ieri mă ocup eu, şi de voi", „nu aveţi voie sa intraţi în depozit, în camera frig, fără să fie administratorul prezent”, „faceţi abuz când legitimaţi persoanele care lucrează în incintă", „nu cunoaşteţi legislaţia", „de ce nu-mi confiscaţi whiskey-ul şi plecaţi" etc.

Pe fondul acestor ameninţări şi a tensiunii create, echipa de control a reuşit să definitiveze verificările, prin întocmirea actelor de control, dar în momentul în care s-a încercat „ridicarea" băuturilor spirtoase din incintă, după ce actele de control au fost întocmite şi semnate de părţi, D efectiv a „scăpat" intenţionat o sticla de whiskey pe jos (în incinta depozitului), aceasta spărgându-se. Totodată a afirmat că nu permite să se ridice mai mult de 9 litri de ţuică din încăpere şi a procedat la amestecul „ţuicii" din PET-urile incomplete, deşi pe acestea erau însemnate diverse arome ale acestor băuturi (caise, prune etc.). Apoi cu ajutorul unui recipient gradat a procedat la măsurarea exactă a cantităţii de 9 litri, diferenţele fiind de ordinul ml. Toate aceste operaţiuni s-au desfăşurat după încheierea verificărilor, în timp ce echipa de control încerca să ridice marfa şi să părăsească locaţia.

Totodată agenţia intimată fac precizarea faptului că după încheierea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, doamna D, a afirmat că toate actele întocmite de echipa de control cu ocazia verificărilor vor fi contestate de către „juristul de la ...", cu care este în relaţii foarte bune, respectiv vor fii trimise la o persoană pe nume „....", care ar fi o persoana „sus-pusă" de la .....

Faţă de atitudinea constant ostilă a contravenientei, agenţia intimată apreciază că sancţiunea avertismentului nu este suficientă pentru reeducarea contribuabilului şi prevenirea săvârşirii altor fapte contravenţionale.

În practica judiciară, s-a statuat că dispoziţiile art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, articol care constituie dreptul comun în materie contravenţională, coroborate cu dispoziţiile art. 38 alin. (3) din acelaşi act normativ, permit instanţei de judecată să aprecieze inclusiv natura sancţiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului. Acest atribut impune, pe cât posibil, indicarea unor elemente de natură să ofere o imagine asupra comportamentului fiscal al contribuabilului şi a eventualelor sancţiuni contravenţionale aplicate anterior.

Astfel cum a arătat, societatea apelantă petentă a sfidat în mod consecvent dispoziţiile legale în materie fiscală, nefiind la prima abatere de acest fel, insulta organele da control şi persiflează autoritatea publică cu care sunt investite. Faţă de acestea, nu este conturată în niciun fel siguranţa că societatea sancţionată va adopta poziţia corespunzătoare regulilor edictate de legiuitor şi îşi va revizui comportamentul economic-fiscal.

Scopul OUG nr. 28/1999 este acela de reducere a evaziunii fiscale, deci interesul protejat este unul social, general, iar agenţii economici trebuie la rândul lor să respecte acest interes general şi apoi să îşi îndeplinească scopul concret al realizării unui profit din activitatea desfăşurată.

Actele normative din domeniul financiar-contabil care ţin de disciplina în acest domeniu, au un regim sancţionator aspru tocmai pentru că se consideră că abaterile de la aceste norme au consecinţe grave şi un grad de pericol social ridicat.

În această situaţie fiind şi în lumina textelor de lege menţionate, sancţiunile aplicate sunt cele prevăzute de actul normativ şi sunt direct proporţionale cu gradul de pericol social al faptelor săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care au fost săvârşite faptele, de modul şi mijloacele de săvârşire al acestora, de scopul urmărit, de urmările produse, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Aşadar, agenţia intimată apreciază faptul că nu se impune o reindividualizare a sancţiunilor aplicate de către agenţii constatatori, întrucât acestea au fost corect individualizate prin raportare la pericolul social al faptelor, care rezultă nu numai din modul în care au fost săvârşite faptele, ci şi din modul în care legiuitorul a stabilit limitele amenzii contravenţionale. Sancţiunile au fost aplicate în limitele minime, mai mult societatea A SRL avea posibilitatea de a achita în termen de 48 de ore jumătate din minimul amenzilor, respectiv suma de 13.250 lei.

În concluzie, faţă de cele expuse mai sus, agenţia intimată apelantă solicită respingerea apelului formulat de petenta contravenientă, ca neîntemeiat şi admiterea apelului său, în principal în sensul respingerii în totalitate a plângerii contravenţionale şi menţinerea amenzii contravenţionale în cuantum de 3.000 lei, precum şi a măsurii complementare şi, în subsidiar, în cazul în care se va constata că legea mai favorabilă este cea din noua reglementare să se dispună şi aplicarea măsurii confiscării sumei nejustificate în cuantum de 19 lei şi de 21,6 litri băuturi spirtoase şi a amenzii în cuantum de 20.000 lei.

În drept, invocă dispoziţiile art. 205, art. 466 şi urm. C.proc.civ., O.G. nr. 2/2001, OUG 28/1999.

Societatea intimata petentă nu a formulat întâmpinare la apelul declarat de AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ.

Prin cererea înregistrată la data de 16.03.2018 (fila 44 dosar), apelanta petentă SC A SRL Satu Mare, prin avocat, a solicitat amânarea prezentului dosar pentru un alt termen de judecată în vederea citării SC A SRL prin lichidatorul judiciar G.

A menţionat că prin Hotărârea .../ZZ.LL.2018 pronunţata de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. .../.../2018, faţă de SC A SRL Satu Mare s-a deschis procedura de insolvenţă şi a fost numit lichidator judiciar provizoriu G, cu sediul în ..., str. ..., nr. .., ap. .., judeţul .., sens în care se impune citarea SC A SRL prin lichidatorul judiciar.

Analizând sentinţa civilă prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi a dispoziţiilor art. 476 şi 479 din Noul Cod pr.civ., Tribunalul a apreciat următoarele:

 Faţă de criticile invocate de către apelanta petentă SC A SRL care vizează faptul că nu pot fi reţinute săvârşirea contravenţiilor prevăzută la art. 10 lit. d din OUG nr. 28/1999, respectiv art. 449 alin. 2 lit. k din Legea nr. 227/2015, respectiv faptul că amenda prevăzută de art. 11 alin. 1 lit. e pct. ii din OUG nr. 28/1999 este în prezent doar 1.500 lei, instanţa de apel reţine următoarele:

În raport de actele dosarului, tribunalul constată că în urma controlului efectuat la sediul societăţii, s-a constatat faptul că exista o diferenţă de 19 lei între suma ce a fost găsită asupra angajaţilor şi suma rezultată din raportul X emis de AMEF, respectiv faptul că petenta deţinea în depozitul de la punctul de lucru cantitatea de 18 sticle cu whiskey şi 9 litri de ţuică, în afara antrepozitului fiscal, fără a fi marcate corespunzător.

 Pe de altă parte, tribunalul constată că prin probele administrate, petenta nu a dovedit o altă situaţie de fapt decât cea constatată de agentul puterii publice, susţinerile acesteia privind provenienţa sumei de bani identificată în plus fiind făcute pro causa, în scopul de a se sustrage răspunderii contravenţionale. De asemenea, nici probele testimoniale administrate în cauză cu privire la săvârşirea ultimei contravenţii nu au fost în măsură să înlăture răspunderea contravenţională a petentei.

 Tribunalul apreciază susţinerile petentei ca având un caracter subiectiv, nefiind susţinute de nici un mijloc de probă apt să formeze convingerea instanţei în sens contrar, în mod corect reţinând prima instanţă că probele depuse de petentă nu au suficientă putere probatorie pentru a răsturna prezumţia de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenţie.

 Însă, la incidenţa legii contravenţionale mai favorabile în ceea ce priveşte amenda aplicată, instanţa apreciază că susţinerile apelantei sunt întemeiate, pentru fapta menţionata mai sus legiuitorul prevăzând o amenda de 1.500 lei şi nu de 3.500 lei.

Astfel, potrivit prevederilor art. 15 alin 2 din Constituţie legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale şi contravenţionale mai favorabile.

 Este de principiu că în materie penală momentul intervenirii legii mai favorabile este irelevant, iar jurisprudenţa CEDO impune statelor membre retroactivitatea legii mai favorabile şi în domenii care, în dreptul intern se circumscriu dreptului contravenţional.

 În aceste condiţii, văzând şi argumentele expuse de Curtea Constituţională în cuprinsul Deciziei nr. 228/2007, tribunalul consideră că legea mai favorabilă se aplică retroactiv dacă succesiunea de legi a intervenit între momentul comiterii contravenţiei şi momentul executării integrale a sancţiunii.

 Tribunalul reţine că în cuprinsul aceleiaşi hotărâri, Curtea a constatat că fapta contravenţională, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârşirii şi constatării acesteia, cât şi sub aspectul aplicării şi executării sancţiunii. Curtea a mai statuat că efectele legii noi se aplică tuturor sancţiunilor contravenţionale aplicate şi neexecutate până la data intrării sale în vigoare şi că a reduce aplicarea legii noi doar la situaţia neaplicării sancţiunii echivalează cu deturnarea intenţiei legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancţiunilor aplicate şi neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.

 În cauza de faţă nu există dovada că pedeapsa principală, amenda aplicată, a fost executată.

 Aşadar, instanţa în prezenta cauză se aplică O.G. nr. 28/1999 în forma în vigoare la data analizării prezentului apel în măsura în care cuprinde o reglementare mai favorabilă.

Examinând forma pe care o avea O.G. nr. 28/1999 în cele două momente relevante în speţă, respectiv la data săvârşirii faptei contravenţionale şi momentul analizării prezentului apel, instanţa reţine că forma actuală cuprinde dispoziţii mai favorabile apelantei.

De asemenea, conform art. 11 alin. 5 din OUG nr. 28/1999, avertismentul nu poate fi aplicat în cazul contravenţiei prevăzute la art. 10 lit. d din acelaşi act normativ, raportat la art. 11 alin. 1 lit. e pct. ii, în condiţiile în care este exceptată doar situaţia prevăzută la art. 11 alin. 1 lit. e pct. i.

 În ceea ce priveşte sancţiunile complementare aplicate, la data aplicării sancţiunilor s-a avut în vedere faptul că aceste sancţiuni prevăzute de legislaţia în materie se aplică obligatoriu, în temeiul legii, ori de câte ori se constată săvârşirea unei fapte dintre cele prevăzute de art. 10 lit. d, respectiv art. 449 alin. 2 lit. k din Legea nr. 227/2015, fără ca aplicarea acestora să fie lăsată la aprecierea agentului constatator, împrejurare din care rezultă intenţia legiuitorului de a sancţiona mai aspru astfel de fapte, considerând, prin urmare, că un pericol social mare rezultă din însăşi faptele săvârşite. Astfel, în cazul acestor categorii de fapte, legea prevedea în mod expres şi obligatoriu aplicarea sancţiunii complementare, în considerarea pericolului social mare şi a scopului sancţiunii de înlăturare a unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte de acelaşi fel, interzise de lege, cu excluderea dreptului de apreciere al petentei asupra necesităţii şi oportunităţii aplicării lor.

 Tribunalul reţine că petenta nu a făcut dovada existenţei unei situaţii de fapt contrare celei reţinute în procesul verbal de contravenţie, nereuşind să răstoarne prezumţia de veridicitate a procesului verbal, astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă.

 Din acest punct de vedere, aprecierea probelor, operaţiune logico-juridica de selectare a acestora şi de evaluare a importanţei lor pentru dezlegarea pricinii, înfăptuită de către judecător, potrivit intimei lui convingeri, în vederea pronunţării hotărârii, este lăsată la libera apreciere a judecătorului, fiind necesar ca acesta să se sprijine pe împrejurări de fapt bine stabilite cu ajutorul unor probe obiective. O justă analiză a probelor în totalitatea lor, a tuturor împrejurărilor cauzei permite judecătorului să se oprească la concluzii obiective; înfăptuită pe aceste baze, aprecierea probelor constituie o garantie a pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.

 Raportat la cererea de apel formulată de intimata ANAF, instanţa de apel reţine că fapta prevăzută de art. 10 lit. gg din OUG nr. 28/1999 a fost dezincriminată ulterior datei încheierii procesului verbal.

 În acest context, sunt incidente în speţă prevederile art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001, potrivit cărora, „dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ”, ţinând seama şi de dispoziţiile Deciziei nr. 228/2007 a Curţii Constituţionale, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 12 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt neconstituţionale în măsura în care prin sintagma „nu se mai sancţionează" prevăzuta în text se înţelege doar aplicarea sancţiunii contravenţionale, nu şi executarea acesteia.

Făcând aplicarea acestor dispoziţii şi reţinând că fapta constatată a fost dezincriminată, sancţiunea aplicată pentru săvârşirea acesteia nu se mai execută, în baza art. 34 din OG nr. 2/2001.

De asemenea, în lipsa unor motive de nulitate prevăzute de Ordonanţa nr. 2/2001, prima instanţă a reţinut legalitatea şi temeinicia procesului verbal de contravenţie contestat în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută de art. 449 alin. 2 lit. k din Legea nr. 227/2015, însă a apreciat că este îndestulătoare sancţiunea avertisment.

 Astfel, art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor „Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării”.

 Pronunţarea de către instanţa de judecată asupra sancţiunii aplicate prin procesul verbal de contravenţie contestat se realizează prin prisma dispoziţiilor legale care stabilesc sancţiunile contravenţionale şi modalitatea de aplicare a acestora.

 Astfel, în Ordonanţa nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor se prevede la art. 5 alin. 5 că, „sancţiunea stabilită trebuie sa fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite”, iar la art. 21 alin. 3 din acelaşi act normativ că „sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie sa fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.

 De asemenea potrivit art. 7 din OG nr.2/2001, „Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale.

 Avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă.

 Avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede aceasta sancţiune”.

Or, în speţa de faţă, raportat la circumstanţele de mai sus, Tribunalul apreciază că prima instanţă a reţinut în mod corect că aplicarea sancţiunii avertismentului este îndestulătoare pentru petentă.

 Raportând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt prezentată de petentul contravenient, instanţa de apel si-a format convingerea că petenta a înţeles gravitatea faptelor săvârşite, necesitatea şi importanţa respectării pe viitor a dispoziţiilor legale încălcate. Cu alte cuvinte, instanţa de apel apreciază că scopul social al sancţiunilor contravenţionale se poate realiza în cazul petentului şi prin aplicarea unei sancţiuni contravenţionale mai uşoare, cum este sancţiunea “avertismentului”.

În consecinţă, criticile aduse sentinţei apelate formulate de către apelanta sunt apreciate de tribunal ca fiind nefondate.

 În consecinţă, în temeiul art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001, art. 479, art. 480 alin. 2 Noul Cod proc.civ., instanţa de control va respinge apelul formulat de intimata ANAF, va admite apelul apelantei petente SC A SRL, va schimba în parte sentinţa apelată şi în cazul contravenţiei prevăzute de art. 10 lit. d din OUG nr. 28/1999, raportat la art. 11 alin. 1 lit. e pct. ii din acelaşi act normativ, va reduce amenda de la suma de 3.500 lei la suma de 1.500 lei; va menţine restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate.

 În baza principiului disponibilităţii, nu va acorda cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate în apel.

Domenii speta

Spete similare