Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, la data de 02.03.2009, reclamanta n.a. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligat pârâtul la plata ...

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, la data

de 02.03.2009, reclamanta N.A. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei şi

Libertăţilor Cetăţeneşti, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să fie

obligat pârâtul la plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de

50%, începând cu data de 07.07.2009, precum şi pe viitor. Plata sporului să

se reactualizeze în raport de indicele de inflaţie şi alături de acesta să se

plătească şi o dobândă legală începând cu data formulării cererii de

chemare în judecată.

S-a mai solicitat modificarea ordinului de încadrare în

sensul completării actului cu menţiunile privind sporul de risc şi

suprasolicitare neuropsihică, drept care să fie de asemenea înscris în

carnetul de muncă.

În motivarea acţiunii s-a arătat că, potrivit deciziei

nr.21/10.03.2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un

recurs în interesul legii în contradictoriu cu pârâtul s-a recunoscut în

favoarea reclamantei dreptul la plata sporului de 50% pentru risc şi

suprasolicitare neuropsihică, reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996

privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii

judecătoreşti.

Prin sentinţa civilă nr.1039 pronunţată la 22.06.2009 a fost

admisă acţiunea reclamantei, în sensul că pârâtul a fost obligat să-i

plătească drepturile băneşti, reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare

neuropsihică în cuantum de 50%, calculat la indemnizaţia brută lunară,

începând cu data de 7.07.2008, urmând să se modifice ordinul de încadrare

nr.1966/2008 privitor la acest spor şi să se efectueze în carnetul de muncă

menţiunile corespunzătoare.

Pârâtul a fost obligat să plătească sporul  în raport de

indicele de inflaţie şi în plus să se plătească dobânda legală aferentă.

Pentru a pronunţa o astfel de soluţie, tribunalul a reţinut că

reclamanta a beneficiat de plata sporului de risc şi suprasolicitare

neuropsihică şi după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000 potrivit dezlegării

în drept date de Înalta curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul

legii prin decizia nr.21/10.03.2008.

În raport de aceste aprecieri cu caracter obligatoriu pentru

instanţă, în mod greşit reclamanta a fost lipsită de plata dreptului salarial.

Împotriva sentinţei a formulat recurs Ministerul Justiţiei şi

Libertăţilor Cetăţeneşti pentru motivul prevăzut de art.304 pct.4 şi 9 Cod

procedură civilă, în dezvoltarea căruia s-a arătat că instanţa de fond a

obligat recurentul fără temei legal la plata dobânzilor legale aferentă sumei

ce reprezintă sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de

50%.

Din motivarea în fapt a recursului, acesta a fost întemeiat în

drept numai pe dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, motiv în raport

de care, Curtea a admis recursul şi a modificat în parte sentinţa, în sensul

că a fost înlăturată obligaţia pârâtului de plată a dobânzii legale, fiind

menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut

următoarele:

Tribunalul a obligat recurentul să plătească intimatei

drepturile băneşti reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică

reactualizat în raport de indicele de inflaţie şi în plus de această

reactualizare să se plătească o dobândă legală.

Executarea cu întârziere a plăţii drepturilor salariale ori

refuzul nejustificat de plată obligă angajatorul să plătească angajatului

daune - interese potrivit art.161 alin.4 din Codul muncii.

Dispoziţiile privitoare la răspunderea angajatorului pentru

prejudiciul cauzat în executarea cu întârziere a drepturilor salariale sunt în

concordanţă cu regula reglementată de art.1088 din Codul civil, potrivit

căreia pentru executarea cu întârziere a unei obligaţii ce are ca obiect plata

unei sume de bani, daunele-interese nu pot consta decât în dobânda legală

dacă prin reguli speciale nu se dispune altfel.

Recurentul a criticat sentinţa pentru motivul că instanţa de

fond a făcut o apreciere greşită a normelor ce privesc daunele-interese

acordate pentru executarea cu întârziere a uni obligaţii de plată, fiindcă

singura măsură de reparare a prejudiciului este aceea de plată a dobânzii

legale şi nu de o cumulare a sumei rezultată în urma reactualizării în raport

de indicele de inflaţie şi această dobândă.

Dobânda legală pentru obligaţii băneşti este reglementată

de O.G. nr.9/2000, în sensul că părţile au posibilitatea în convenţia lor să

stabilească rata dobânzii pentru întârzierea la plată.

Actul normativ reglementează prin dispoziţiile art.3 modul

de stabilire a dobânzii legale în materie comercială, precum şi în alte cazuri,

în această de pe urmă ipoteză luându-se ca reper pentru determinarea

cuantumului nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României

diminuat cu 20%.

Din reglementările O.G. nr.9/2000 nu trebuie să se tragă

concluzia că dobânda legală se stabileşte prin convenţia părţilor, ci

dimpotrivă că părţile sunt libere să stabilească în convenţiile lor plata

dobânzii pentru întârziere la plată şi numai dacă nu s-a stabilit cuantumul

acesteia se va lua ca reper de evaluare a prejudiciului produs prin

întârziere, dobânda legală.

Dobânda legală este astfel un criteriu stabilit prin act

normativ de evaluare a unui prejudiciu cauzat creditorului ca urmare a

executării cu întârziere a obligaţiei de plată, aceasta urmând a se calcula în

raport de regulile prevăzute de actul normativ evocat.

În ordonanţa ce reglementează nivelul dobânzii legale sunt

stabilite criterii diferite de calcul în litigiile comerciale precum şi în alte

cazuri.

În litigiile de o altă natură decât aceea comercială, respectiv

în litigiile de muncă, dobânda legală se stabileşte la nivelul dobânzii de

referinţă a Băncii Naţionale a României, diminuat cu 20%, acest nivel fiind

publicat în Monitorul Oficial al României de către bancă.

Pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată a

drepturilor salariale, într-adevăr reclamanta intimată putea pretinde de la

pârât plata dobânzii legale aferentă sumei, potrivit textelor de lege enunţate,

însă măsura cumulării sumei rezultată în urma reactualizării, cu dobânda

legală, este de natură să creeze în favoarea creditoarei o îmbogăţire fără

justă cauză, fiindcă la reactualizarea sumei s-a ţinut cont de nivelul dobânzii

de referinţă a Băncii Naţionale a României, ajungându-se pe această cale a

se evalua prejudiciul în raport de două criterii care au acelaşi regim juridic.

În raport de aceste considerente, în baza art.312 Cod

procedură civilă a fost admis recursul şi modificată sentinţa în sensul

înlăturării obligaţiei de plată a dobânzii legale pentru suma reactualizată, în

raport de indicele de inflaţie, evitându-se pe această cale o îmbogăţire fără

just temei.

5. Dispoziţiile art.104 alin.3 din Legea nr.128/1997 privind statutul

personalului didactic se aplică şi inspectorilor din Inspectoratele Şcolare

Art.104 alin.3 din Legea nr.128/1997

 Potrivit art.104 alin.3 din Legea nr.128/1997 privind statutul

personalului didactic, în vigoare începând din mai 2006, personalul didactic

din mediul rural, care nu dispune de locuinţă şi căruia nu i se poate oferi

locuinţă corespunzătoare în localitatea în care are postul, i se vor deconta

cheltuielile pe mijloacele de transport în comun la şi de la locul de muncă.

Ulterior textul de lege a prevăzut decontarea cheltuielilor de transport pentru

întregul personal didactic care nu dispune de locuinţă şi căruia nu i se poate

oferi locuinţă corespunzătoare în localitatea în care are postul, cu

respectarea principiului egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii,

consacrat de art.5  alin.1 din Codul muncii.

 Textul menţionat, care se referă într-adevăr la personalul didactic

din instituţiile de învăţământ, se coroborează cu prevederile art.111 alin.(6)

din lege, potrivit cărora drepturile inspectorilor de la inspectoratele şcolare şi

din Ministerul Învăţământului sunt cele stabilite în titlul IV cap. I din prezenta

lege, precum şi cele care decurg din regulamentele proprii de organizare şi

funcţionare, conform legii.

 În titlul IV cap. I din Legea nr.128/1997, modificată şi completată se

situează art.104 în cuprinsul căruia se reglementează decontarea

cheltuielilor de transport de la domiciliu spre locul de muncă şi invers.

 Rezultă că decontarea acestor cheltuieli operează nu numai pentru

personalul didactic din unităţile de învăţământ, ci şi pentru inspectorii din

inspectoratele şcolare, cum este reclamantul.

(Decizia civilă nr.1916/R-CM din 10 decembrie 2009)

Domenii speta

Spete similare