Raspundere civilă delictuală- Acţiune în răspundere delictuală

 Domeniu- Raspundere civilă delictuală- Acţiune în răspundere delictuală

(decizia civilă nr. 783 A/ 03.10.2017 pronunțata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a 4-a civila)

Prin cererea formulată la data de 26.01.2015, înregistrată pe rolul  Tribunalului  Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă sub nr.2243/3/2015, reclamantul (...)a chemat în judecată pârâtul (...)solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună: obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune materiale, ca urmare a producerii evenimentului rutier din data de 17.10.2013, ora 09.40 pe drumul de acces Halda Stiucani la aproximativ 2 km de intrare în cariera din cadrul UMC a şi la plata sumei de 3.594.400 lei (echivalent a 800 000 euro la 26.01.2015 - 4.493 lei) reprezentând despăgubiri morale, ca urmare a producerii evenimentului rutier din data de 17.10.2013, ora 09.40 pe drumul de acces Halda Stiucani la aproximativ 2 km de intrare în cariera din cadrul UMC. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

 Pârâtul (...)a formulat cerere  de cerere de chemare în garanţie  a (...)prin care a solicitat ca în ipoteza admiterii cererii principale să fie obligată chemata în garanţie la plata despăgubirilor solicitate de reclamantul (...)cu titlu de daune morale si materiale.

Prin sentinţa civilă nr. /20.05.2015, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei a VI-a a Tribunalului Bucureşti si a declinat competenţa de soluţionare a cauzei  în favoarea uneia dintre Secţiile a III-a, a IV-a sau a V-a ale Tribunalului Bucureşti.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a Civilă la data de 09.06.2015,

Prin sentinţa civilă pronunţată de  Tribunalul  Bucureşti Secţia a III-a Civilă, s-au respins excepţia inadmisibilităţii si  excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Fondul de protecţie a Victimelor Străzii, s-a respins acţiunea astfel cum a fost precizată de reclamantul (...) în contradictoriu cu pârâtul (...)şi  chemata în garanţie  (...)ca neîntemeiată, s-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă, ca rămasă fără obiect şi s-a respins cererea reclamantului privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

 Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul  a retinut, in esenta, urmatoarele:

S-a respins excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii principale invocată de chemata în garanţie, întrucât pârâtul (...)nu este parte în dosarul penal nr. 1749/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, reclamantul nu s-a constituit parte civilă împotriva acestuia, astfel că poate formula acţiune în faţa instanţei civile în temeiul Legii nr. 138/1995, Ordinului 1/2008, Ordinului 14/2011, Directivei 2009/103/CE şi art. 2223- 2226 Noul Cod civil.

Potrivit art. 36 C.proc.civ. calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana chemată în judecată şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor sau obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

 Pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive arătând că, in realitate, s-ar fi produs un accident colectiv de munca, nu un accident rutier, ca accidentul s-ar fi produs pe un drum tehnologic si, de asemenea, ca autovehiculul nu putea fi asigurat deoarece nu putea fi pus in circulaţie având starea tehnica expirata.

Această excepţie va fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât reclamantul solicită atragerea răspunderii civile a pârâtului în temeiul art. 3 din Ordinul CSA nr. 1/2008, acesta având calitate procesuală pasivă, autoturismul nefiind asigurat pentru răspundere civilă la data producerii accidentului, iar, potrivit susţinerilor reclamantului, accidentul s-a produs pe un drum public.

Pe fondul cauzei, din probele administrate, tribunalul a reţinut  următoarea situaţie de fapt:

La data de 17.10.2013, ora 09.40 reclamantul  s-a deplasat cu autospeciala DAC 665T DFAE, cu numărul de înmatriculare GJ-15-CEL, pe locul din faţă-dreapta a şoferului, spre serviciu.

Pe drumul de acces tiucani la aproximativ 2 km de intrare în cariera din cadrul UMC Roşiuţa ce aparţine de Sucursala Divizia Miniera Targu Jiu a Complexului Energetic Oltenia SA, şoferul a executat schimbarea treptei din cutia de viteze, timp în care maşina s-a oprit şi a început deplasarea spre înapoi. Şoferul a încercat să controleze autovehiculul, dar întrucât drumul era în curbă la stânga, acesta nu a mai reuşit să înscrie maşina în curbă, s-a răsturnat pe partea stângă producându-se decesul instantaneu al conducătorului auto şi rănirea grava a reclamantului, mai exact acesta a fost dus în comă la spital.

Din scrisorile medicale emise de către instituiţii specializate, a rezultat că reclamantul a suferit un traumatism cranio-cerebral, fractura baza de craniu etaj mijlociu, stânga temporală bilateral şi sinus sfenoidal, fractură parietală dreapta, hemosinus maxilar stâng, plagă contuză, retroarticulară stânga, fractură orbitală stângă şi dublă de mandibulă, pareze faţă-dreapta, periferică postraumatică, traumatism toracic cu fracturi costale - C2,C3,C4.

Autovehiculul DAC 665t DFAE cu numărul de înmatriculare GJ-15-CEL, nu avea poliţa de asigurare la momentul producerii accidentului.

Din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv a procesului-verbal de cercetare întocmit de I.T.M Gorj la data de 07.11.2013, a formularului pentru înregistrarea accidentului de munca FIAM Nr. 57/2013 şi a referatului de terminare a urmării penale din data de 20.01.2015 emis în dosarul penal nr. P/2013 a Poliţiei Municipiului Motru (vol. 3, f. 33-62) tribunalul a reţinut că accidentul din data de 17.10.2013 este un accident colectiv de muncă, iar nu un accident rutier deoarece s-a produs la ora 09.40, în timpul programului de muncă; pe un drum tehnologic de acces dintre sediul social şi sectoarele de producţie – Cariera Rosiuta – halda Stiucani, iar reclamantul se deplasa cu autovehiculul la muncă.

De asemenea, potrivit adresei nr. 138/ din 18.02.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul penal 138/P/2015 se efectuează cercetări faţă de inculpata (...)asociat unic şi administrator al (...)sub aspectul infracţiunii de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă prevăzut de art. 349 alin. 1 şi 2 Cod penal ca urmare a accidentului colectiv de muncă din 17.10.2013 produs care în timp ce se deplasa pe un drum tehnologic din Cariera Roşiuţa a pierdut controlul acestuia şi a accidentat reclamantul.

Tribunalul  a constatat că Fondul de protecţie a victimelor străzii s-a constituit în baza prevederilor art. 25 ind. 1 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în conformitate cu dispoziţiile legale referitoare la asociaţii şi fundaţii. Fondul îşi desfăşoară activitatea în baza propriului statut şi a prezentelor norme.

Conform art. 251 din Legea nr. 32/2000, alin (10) Fondul se constituie în scopul: a) de a furniza informaţii persoanelor vătămate prin accidente de vehicule, în calitate de centru de informare (CEDAM); b) de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, dacă:  vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia să încheie o astfel de asigurare;

Conform art. 3 alin 1 din Ordinul nr. 1/2008 în vigoare la data producerii accidentului privind Normele privind Fondul de Protecţie a victimelor străzii, Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării. Alin.  (3) stabileşte că dacă pentru vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligaţia de a încheia asigurarea R.C.A., Fondul acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămări corporale sau decese. Potrivit alin. (4) Fondul intervine ca garant pentru respectarea obligaţiei de despăgubire fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discuţiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului.

Potrivit art. 6 alin. 6 din Ordinul nr. 1/2008, cuantumul prejudiciului suferit de persoanele păgubite prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României se stabileşte în strictă conformitate cu prevederile normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare în România la data producerii accidentului.

Potrivit art. 61 alin. 5 din Legea 136/1995, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii se va constitui, administra, utiliza şi prelua, în condiţiile normelor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Art. 75 din O.U.G. 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice, actualizată prin O.U.G. nr.63/2006, defineşte accidentul de circulaţie ca fiind  evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii : s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice, a avut ca urmare decesul sau rănirea mai multor persoane, în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare, s-a produs ca urmare a încălcării unei reguli de circulaţie.

Art. 5 lit. g din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă  defineşte accidentul de muncă ca fiind vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces, iar art. 30 lit. g şi h din acelaşi act normativ defineşte accidentul de muncă ca fiind: g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator şi invers; h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă.

Potrivit dispoziţiilor legale redate mai sus, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii răspunde pentru prejudiciile cauzate în cazul accidentelor de circulaţie, astfel cum sunt definite la art. 75 din OUG nr. 195/2002, dacă vehiculul care a produs accidentul nu era asigurat de răspundere civilă pentru accident.

Din probele administrate în cauză reţinem că evenimentul din 17.10.2013 nu este un accident de circulaţie, ci un accident de muncă astfel cum este definitiv la art. 5 lit. g şi art. 30 lit. g şi h din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, pentru că a avut loc în timpul programului de lucru al reclamantului pe drumul dintre sediul societăţii şi sectorului de producţie.

Chiar dacă potrivit planşelor foto depuse de reclamant şi declaraţiei martorului audiat, în locul unde s-a produs accidentul nu erau indicatoare care să interzică circulaţia, nu se poate reţine, cum susţine reclamantul, că drumul era deschis circulaţiei publice, întrucât potrivit procesului-verbal de cercetare întocmit de I.T.M Gorj la data de 07.11.2013, a formularului pentru înregistrarea accidentului de munca FIAM Nr. 57/2013 şi a referatului de terminare a urmării penale din data de 20.01.2015 emis în dosarul penal nr. 1749/P/2013 a Poliţiei Municipiului Motru locul unde s-a produs accidentul era un drum tehnologic din cariera Rosiuţa, nefiind deschis circulaţiei publice.

Întrucât nu este îndeplinită una dintre condiţiile atragerii răspunderii civile a pârâtului, respectiv ca să se fi produs un accident de circulaţie, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 61 alin. 5 din Legea 136/1995, art. 251  din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare şi art. art. 3 alin 1 şi art. 6 din Ordinul nr. 1/2008 în vigoare la data producerii accidentului privind Normele privind Fondul de Protecţie a victimelor străzii.

Pentru aceste considerente, nu vor fi analizate celelalte condiţii de atragere a răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi se va respinge acţiunea astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Faţă de soluţia pronunţată şi dispoziţiile art. 74 şi art. 74 C.proc.civ., pârâtul necăzând în pretenţii, s-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă, ca rămasă fără obiect.

În baza art.453 C.proc.civ., reţinând culpa procesuală a reclamantului s-a respins cererea acestuia privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat, in termen legal, prezentul apel  reclamantul (...), invocand urmatoarele critici:

Sentinţa este una nelegala, instanţa făcând o greşita interpretare a legii în ceea ce priveşte regimul juridic al zonei în care s-a petrecut  accidentul rutier.

Locul  producerii accidentului a fost pe un drum public.

Certitudinea faptului ca accidentul s-a produs pe un drum public este  fundamentată  pe următoarele aspecte.

Planşele foto depuse la dosar prezintă cu claritate faptul ca locul de unde începe drumul pe care a avut loc evenimentul rutier.

Se poate observa cu uşurinţa ca nu exista nici un indicator, marcaj sau  inscripţii din care sa rezulta ca nu e drum public.

Depoziţia martorului este concludenta in acest sens, si anume ca acesta cunoaşte foarte bine zona respectiva si a indicat faptul ca acel drum face legătura intre doua comune.

Mai mult decât atât, drumul este marcat pe harta Gooqle Maps ca fiind 107 (drum comunal 107).

Definiţia dată în cuprinsul art. 6 pct. 14 din OUG 195/2002 actualizata a drumului public: „Drumul public este calea de comunicaţie terestră, cu excepţia căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal si rutier, închisă circulaţiei publice. Drumurile care sunt închise circulaţiei publice sunt semnalizate la intrare cu inscripţii vizibile". Interpretând  aceasta definiţie, rezulta ca orice drum pe care poate circula pietonal si  rutier deschis circulaţiei publice este drum public. Legiuitorul face o distincţie  intre drumul public si drumul închis circulaţiei publice. Astfel drumul închis circulaţiei publice este acel drum semnalizat la intrare cu inscripţiile. Per a contrario, orice cale de comunicaţie terestra cu excepţia căilor ferate, care nu este semnalizat la intrare cu inscripţii vizibile este siderat de legiuitor drum deschis circulaţiei publice.

În speţa, drumul pe care s-a produs accidentul nu era semnalizat  la intrare cu inscripţii vizibile din care sa  rezulte  ca nu este deschis circulaţiei publice.

În  aceste condiţii, este evident ca accidentul rutier s-a produs pe un drum  public aşa cum este definit  in legislaţia de specialitate.

Inscrisurile la care instanţa de fond face referire în momentul în care apreciază ca locul accidentului nu era un drum  public respectiv procesul-verbal de cercetare întocmit de ITM Gorj, la data de 1.2013, formularul pentru înregistrarea accidentului de munca, formular pentru înregistrarea accidentului de muncă nr. nr. 57/2013 si referatul de terminare a urmăririi penale emis in dosarul penal nr. 1749/P/2013 nu au relevanta atât timp cat nici unul din aceste înscrisuri nu a stat la baza pronunţării vreunei hotărâri judecătoreşti fie intr-un eventual litigiu de munca, fie ca urmare a constituirii de parte vătămata intr-un dosar penal.

In ceea ce priveşte procesul-verbal de cercetare întocmit de ITM Gorj, la data de 07.11.2013, menţionam ca reprezentanţii ITM Gorj nu sunt abilitaţi de lege sa constate daca locul accidentului este un drum public sau nu.

Faptul ca in cuprinsul respectivului proces-verbal se inserează faptul ca locul accidentului ar fi pe un drum tehnologic, nu duce la concluzia clara ca respectivul drum nu era destinat publicului. Definiţia data expres unui accident produs pe un drum public, precum si definiţia drumului public cuprinse in art. 75 din OUG 195/2002 sunt imperative si au o forţa juridica net superioara fata de simpla menţiune a unui funcţionar din cadrul ITM Gorj. Or, aşa cum  s-a arătat  conform OUG nr. 192/2002  orice drum care nu este destinat publicului trebuie sa aibă la intrare  semne vizibile.

Mai mult decât atât, în referatul de terminare a urmăririi penale nu este precizat ca drumul pe care s-a produs accidentul ar fi unul tehnologic.

Dovezile administrate în faţa instanţei de fond, despre care s-a făcut referire anterior, respectiv înscrisuri, planşe foto si declaraţia de martor sunt concludente in a demonstra instanţei de apel faptul ca realitatea situaţiei a fost aceea ca acest accident s-a produs pe un drum public.

 Reţinându-se regimul juridic de drum public a locului accidentului, devin incidente dispoziţiile articolului 3 alin. 1 din Ordinul 1/2008 in vigoare la data producerii accidentului privind normele de funcţionare a Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii. Potrivit acestui art. 3 din Ordinul Presedintelului CSA nr. 1/2008: „Fondul acorda despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, daca vehiculul, respectiv tramvaiul care a provocat accidentul a rămas neindentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate ca legea prevedea obligativitatea  asigurării. In speţa, aşa cum am arătat, accidentul in care a fost  implicat reclamantul s-a produs pe drum public, s-a soldat cu victime (şoferul a decedat, iar ceilalţi pasageri din autospecializata au fost grav răniţi). Autospecializata DAC 665T DFAE cu nr. de 'înmatriculare GJ-15-CEL nu avea asigurare RCA. In aceasta situaţie, Fondul de Protecţia a Victimelor Străzii are calitate procesuala pasiva având obligaţia de a mă despăgubi.

Referitor la netemeinicia reţinerii de către instanţa de fond a faptului ca accidentul este unul colectiv de munca;

Pentru a fi in prezenta unui accident colectiv de munca, speţa de fata trebuie sa fie încadrata in cel puţin una din situaţiile din art. 30 alin. 1 din Legea nr. 319/14.07.2006 a securităţii si sănătăţii in munca, respectiv: (1) In sensul prevederilor art. 5 lit. g), este, de asemenea, accident de munca: a) accidentul suferit de persoane aflate in vizita in întreprindere si/sau unitate, cu permisiunea angajatorului; b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv in cadrul unor activităţi culturale, sportive, in tara sau in afara graniţelor tarii, in timpul si din cauza îndeplinirii acestor sarcini; c) accidentul survenit in cadrul activităţilor cultural-sportive organizate, in timpul si din cauza îndeplinirii acestor activităţi; d) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie  iniţiativa pentru salvarea de vieţi omeneşti; e) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativa pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţa avutul public si privat; f) accidentul cauzat de activităţi care nu au legătura cu procesul muncii, daca se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, in calitate de angajator, ori in alt loc de munca organizat de aceştia, in timpul programului de munca, si nu se datorează culpei exclusive a accidentatului; g) accidentul de traseu, daca deplasarea s-a făcut in timpul si pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de munca organizat de angajator si invers; h) accidentul suferit in timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de munca sau de la un loc de munca la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de munca; i)  accidentul suferit in timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este încadrata victima, ori de la orice alt loc de munca organizat de acestea, la o alta persoana juridica sau fizica, pentru îndeplinirea sarcinilor de munca, pe durata normala de deplasare; j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, daca victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, daca schimba îmbrăcămintea personala, echipamentul individual de protecţie sau orice alt echipament pus la dispoziţie de angajator, daca se afla in baie ori in spălător sau daca se deplasa de la locul de munca la ieşirea din întreprindere sau  unitate si invers;  k)  accidentul suferit  in  timpul pauzelor regulamentare, daca acesta a avut loc in locuri organizate de angajator, precum si in timpul si pe traseul normal spre si de la aceste locuri; 1) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor romani sau de persoane fizice romane, delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu in afara graniţelor tarii, pe durata si traseul prevăzute in documentul de deplasare; LEGEA 3197 14.07.2006 a securităţii si sănătăţii in munca în vigoare cu 01/10/2006 - Pagina 9 din 13 m) accidentul suferit de personalul roman care efectuează lucrări si servicii pe teritoriul altor tari, in baza unor contracte, convenţii sau in alte condiţii prevăzute de lege, încheiate de persoane juridice romane cu parteneri străini, in timpul si din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu; n) accidentul suferit  de  cei  care  urmează  cursuri  de  calificare,  recalificare  sau perfecţionare a pregătirii profesionale, in timpul si din cauza efectuării activităţilor aferente stagiului de practica; o) accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi furtuna, viscol, cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), daca victima se afla in timpul procesului de munca sau in îndeplinirea îndatoririlor de serviciu; p) dispariţia unei persoane, in condiţiile unui accident de munca si in împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia; q) accidentul suferit de o persoana aflata in îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni. (2) In situaţiile menţionate la alin. (1) lit. g), h), i) si 1), deplasarea trebuie sa se facă fără abateri nejustificate de la traseul normal si, de asemenea, transportul sa se facă in condiţiile prevăzute de reglementările de securitate si sănătate în munca sau de circulaţie în vigoare.

Este elocvent ca nu ne regăsim in absolut nici o situaţie mai sus arătata pentru a putea fi calificat drept accident colectiv de munca.

Consideram ca nu sunt aplicabile motivarea instanţei referitor dispoziţiile art. 5 lit. g din Legea securităţii si sănătăţii muncii nr. 319/2006.

Potrivit acestor dispoziţii invocate de prima instanţa, in mod nelegal, a acreditat ideea ca este vorba de un accident de munca.

Accidentul de munca colectiv este definit ca „vătămarea violenta, precum si intoxicaţia acuta profesionala care au loc în timpul procesului de munca". Accidentul care a avut ca urmare vătămarea grava a reclamantului nu s-a întâmplat în timpul procesului de munca aşa cum condiţionează legiuitorul. Accidentul s-a produs in timp ce reclamantul si alte persoane se deplasau spre locul de munca.

In momentul producerii accidentului nu începuse efectiv programul de munca, nu era in îndeplinirea unor obligaţii care ţin de contractul individual de munca, nu începuse procesul tehnologic al muncii pe care ii desfăşor.

Cu atât mai puţin, in aceasta situaţie se poate concluziona ca este vorba un accident de munca.

c. Un alt argument al nelegalitatii sentinţei este reprezentat de faptul ca. pe de o parte, in mod corect instanţa a respins lipsa calităţii procesuale pasive a FPVS ca neîntemeiata, insa, in cuprinsul aceluiaşi dispozitiv al sentinţei apelate, instanţa de fond respinge si acţiunea aşa cum a fost formulata si precizata.

Argumentele esenţiale a respingerii acţiunii, respectiv faptul ca accidentul nu s-ar fi produs pe un drum public si ca ar fi un accident de munca in opinia instanţei, ar atrage inaplicabilitatea dispoziţiilor legale din Ordinul 1/2008 care permit Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii sa plătească despăgubiri.

Insa, pe de alta parte, instanţa de fond a retinut calitatea procesuala pasiva a paratei Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii. Ori, având calitate procesuala pasiva, implicit aceasta parata va fi obligata la plata de despăgubiri solicitate de apelantul-reclamant.

Din acest punct de vedere, hotărârea este una contradictorie pentru ca, ori se retine cu putere de lucru judecat faptul ca FPVS are calitate procesuala pasiva, poate sta in proces, poate fi obligat la plata de despăgubiri ori se retine ca aceasta parata nu poate fi obligata la plata de despăgubiri deoarece accidentul in opinia instanţei nu s-ar fi produs pe un drum public.

Reclamantul învederează ca urmările accidentului au fost unele dramatice si ireversibile pentru el,  înscrisurile medicale existente la dosarul cauzei dovedesc cu certitudine faptul ca acest accident l-a transformat intr-o persoana cu handicap pentru întreaga viata.

Reclamantul arată  că este  un om distrus atât fizic, cat si moral, datorita acestui accident. A suferit o serie de intervenţii chirurgicale.

In urma acestui eveniment rutier, reclamantul a fost supus luni de zile la dializa, iar transplantul de rinichi a fost efectuat la spitalul Fundeni din Bucureşti.

O alta urmare dramatica o reprezintă încadrarea in gradul l de handicap aşa cum rezulta din certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 403/06.02.2014.

Reclamantul era  singurul întreţinător al familiei, având doi copii, unul minor si altul major care se afla in continuarea studiilor superioare, soţia fiind casnica.

Urmările accidentului rutier a avut consecinţe grave si asupra familiei  , in acest sens, soţia a suferit un soc emoţional datorita accidentului având in prezent la rândul sau grave probleme de sănătate.

Dovada indubitabila a imensei traume morale si fizice suferita ca urmare  a evenimentului rutier, a făcut-o cu materialul probator administrat in cauza. In acest sens să se aibă  in vedere depoziţia martorului audiat in cauza, care a relatat cu acurateţe si obiectivitate drama prin care a trecut, trece si va trece toata viata.

Depoziţia acestuia a fost detaliata atât in ceea ce priveşte situaţia de fapt, modalitatea de desfăşurare a evenimentelor ulterioare accidentului, cat si in ceea ce priveşte suferinţa morala, psihica a reclamantului.

Intensitatea vătămării suferite rezulta cu uşurinţa din declaraţia acestuia care a relatat instanţei ca l-a văzut vomitând sânge, cu faţa, distrusa, ochiul  stâng nu se mai vedea, urechea era desprinsa, curgea sânge din urechi, capul îi era tumefiat nu se mai cunoştea nici gatul. Timp de o luna cat am stat in spitalul din Craiova a fost hrănit cu paiul si mâncare pasata in blender, a suferit o serie de intervenţii chirurgicale pentru refacerea maxilarului, precum si la nivelul abdomenului prin introducerea unui tub in cavitatea digestiva.

A necesitat îngrijire si supraveghere din partea familiei si a prietenilor.

Din relatările aceluiaşi martor a ieşit faptul ca cel mai greu moment de după accident a fost reprezentat de efectuarea transplantului de rinichi la spitalul Fundeni, rinichi donat de către mama sa. Practic, repercusiunile accidentului se extind ca si trauma pentru reclamant, deoarece am fost nevoit sa o vada pe mama mea chinuindu-se in spital cu ocazia transplant, suferind ea la rândul ei o intervenţie chirurgicala. Era într-o stare critica, făcea zilnic dializa iar transplantul era singura cale de a mai rămâne în viata.

Ulterior, din cauza acestor intervenţii chirurgicale, martorul a declarat ca a fost în imposibilitatea de a mai relua vreodată atribuţiile de serviciu pe care le îndeplinea înainte de accident, fiind investit in prezent doar cu atribuţii de ordin administrativ.

De asemenea, înscrisurile depuse la dosarul cauzei care atesta complexitatea tratamentului medical administrat, precum si urmările iremediabile ale accidentului si fac referire la gradul de handicap gradul l permanent, dovedesc ca cele relatate de martor corespund adevărului si solicitate de daune morale si materiale este una întemeiata.

La momentul în care se va cerceta dosarul cauzei cu întreg material probator administrat si se va stabili cu privire la daunele morale si materiale solicitate prin cererea de chemare în judecata, să se aibă în vedere faptul ca persoana care a investit cu soluţionarea acestei cereri de chemare în judecata a fost foarte aproape de deces s-a chinuit cumplit, zile, săptămâni, luni în patul de spital, a ajuns si va rămâne pentru totdeauna o persoana cu handicap.

In apel au fost administrate înscrisuri si o expertiza medico-legala.

Soluţionând apelul formulat, în raport de criticile dezvoltate, Curtea constată următoarele:

Curtea constată neîntemeiată critica apelantului referitoare la contradictorialitatea sentinţei, pentru următoarele argumente:

Respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive se justifică atâta timp cât există identitate între persoana chemată în judecată şi persoana care este obligată conform mecanismului juridic invocat de reclamant.

Pe de altă parte, temeinicia cererii este o cu totul altă chestiune, care vizează îndeplinirea in concret a condiţiilor legale pentru angajarea răspunderii pârâtului, iar respingerea cererii pe fond, ca neîntemeiată, s-a datorat reţinerii de către tribunal, ca neîndeplinită, a condiţiei de producere a accidentului pe un drum public, deci pe un motiv fără nici o legătură cu identitatea care defineşte calitatea procesual pasivă.

Sub aspectul situatiei de fapt, Curtea retine ca, din probele administrate în cauză,  a rezultat că accidentul în discuţie, produs în data de 17.10.2013, a avut loc pe drumul de acces de la sediul Carierei Roşiuţa spre Halda Ştiucani,  drum care este industrial (tehnologic) pietruit, de categoria 4, care a fost excavat odată cu avansarea carierei şi care se modifică în funcţie de fluxurile tehnologice.

În acest sens sunt relaţiile comunicate de Societatea Complexul Energetic Oltenia SA (f. 93 şi urm. dosar apel) si schiţele depuse la dosar.

Este neintemeiata sustinerea apelantului reclamant ca drumul in discutie s-ar identifica drept  DC 107 ( drum comunal ), in realitate, din schitele depuse la dosar rezultand ca drumul pe care a avut loc accidentul este diferit de DC 107.

Totodata, in raport de dispoziţiile art. 6 pct. 14 din OUG nr. 195/2002, care defineste drumul public ca fiind ”orice cale de comunicaţie terestră, cu excepţia căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulaţiei publice; drumurile care sunt închise circulaţiei publice sunt semnalizate la intrare cu inscripţii vizibile”, Curtea reţine că drumul pe care a avut loc accidentul, fiind un drum tehnologic, destinat exclusiv necesităţilor tehnologice legate de exploatarea minieră Roşiuţa, nu poate fi calificat drept un drum public, respectiv un drum amenajat pentru traficul rutier şi deschis circulaţiei publice.

Curtea apreciază că lipsa unei semnalizări la intrarea pe acest drum, cu inscripţie vizibilă, în sensul că drumul este închis circulaţiei publice, deşi reală, nu schimbă natura acestui drum de a fi un drum industrial, iar nu un drum public.

Pe de altă parte, Curtea constată că  nu prezinta nici o relevanta in cauza daca accidentul s-a produs pe un drum publica sau de alta natura, intrucat conform reglementarii  incidente, asa cum va fi analizata in cele ce urmeaza, raspunderea Fondului  de Protecţie a victimelor străzii nu este restransa cu privire la ”accidentele de circulaţie” sau accidentele produse pe ”drumurile publice”, ci acopera orice ”accident de vehicul”, indiferent ca s-a produs pe un drum public sau nu.

 Curtea are în vedere următoarele dispoziţii legale:

Potrivit art.  4 din Legea nr. 136/ 1995 privind asigurarile si reasigurarile din Romania, in forma in vigoare la data producerii accidentului, ” În sensul prezentei legi, este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie, în limitele teritoriale de acoperire.”. Potrivit art.  48 din Legea nr. 136/ 1995 privind asigurarile si reasigurarile din Romania, in forma in vigoare la data producerii accidentului, 17.10.2013, ”Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum şi tramvaie au obligaţia să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire şi să menţină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum şi să aplice pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta.”

Sunt avute in vedere si dispozitiile Ordinului nr. 14/ 2011 continand  Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule emis  de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, in vigoare la data producerii accidentului, conform caruia : ”art. 1 alin (1) În conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asiguraţii răspund delictual faţă de terţe persoane. Nu intră sub incidenţa asigurării răspunderea decurgând din executarea unui contract de transport de bunuri efectuat cu titlu oneros. (2) Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terţe părţi prin intermediul vehiculului.”

Iar in Capitolul II, denumit ”Riscurile acoperite si excluderile”, se reglementeaza in art. 26 : ”(1) Asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăşi limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliţei de asigurare RCA, se acordă despăgubiri în formă bănească pentru: a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; b) pagube materiale; c) pagube reprezentând consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat; d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată. (2) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul - pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât şi în timpul staţionării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA pentru: 1. prejudiciul produs de dispozitivele sau instalaţiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a ataşului tractat de vehicul; 2. prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat, inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului: - a condus vehiculul fără consimţământul explicit sau implicit al asiguratului; - nu este titularul unui permis care să îi dea dreptul să conducă vehiculul respectiv; - nu a respectat obligaţiile legale de ordin tehnic cu privire la starea şi siguranţa vehiculului respectiv; 3. prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul îşi are cauza în însuşirile, acţiunea sau inacţiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanţelor, materialelor sau a obiectelor transportate.”

Pe de alta parte, dispozitiile art. 75 din O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, definesc accidentul de circulaţie ca fiind  evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii : s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice, a avut ca urmare decesul sau rănirea mai multor persoane, în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare, s-a produs ca urmare a încălcării unei reguli de circulaţie.

Din analiza acestor dispozitii rezulta o distinctie clara intre ”accidentele de vehicule” si ”accidentele de circulatie”.

Astfel, in vreme ce art. 75 din OUG nr. 195/ 2002 defineste ”accidentul de circulatie”, care este prin esenta sa unul produs pe un ”drum public”, dispozitiile Legii nr. 136/ 1995 si ale Ordinului nr. 14/ 2011  vizeaza ”accidentul de vehicul”, accident care nu este in mod necesar si neaparat unul de circulatie si produs pe un drum public, ci doar un accident ”produs prin intermediul vehiculului” sau  ”produs de vehicul”.

Aceasta distinctie este subliniata in mod explicit in cuprinsul art. 26 din Ordinul nr. 14/ 2001, unde se specifica in mod expres ca  se acordă despăgubiri atât când accidentul s-a produs pe drumurile publice, cât şi atunci când accidentul a avut loc pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în orice alte locuri si ca în procesul de acordare a despăgubirilor nu are importanţă dacă vehiculul se afla în timpul deplasării sau era în staţionare în momentul survenirii riscului asigurat.

Asadar, Curtea constata ca din punctul de vedere al obligativitatii incheierii asigurarii de raspundere civila ( RCA ) si al intinderii riscurilor acoperite prin aceasta polita de asigurare, nu prezinta relevanta daca accidentul s-a produs pe un drum public sau un drum de alta natura, in timp ce vehicului era in miscare sau stationat, polita RCA acoperind toate aceste situatii, nediferentiat si necircumstantiat, de indata ce prejudiciul a fost produs de un vehicul aflandu-ne in fata unui ”accident de vehicul” si a unui risc acoperit de RCA. 

Mai departe, se constata ca dispozitiile legale care reglementeaza infiintarea, organizarea si raspunderea Fondului  de Protecţie a victimelor străzii, acopera exact acele situatii care sunt avute in vedere in cadrul reglementarii politei RCA, acest Fond fiind constituit tocmai in scopul  despăgubirii persoanelor păgubite prin accidente de vehicule in cazul in care mecanismul reglementat pentru polita RCA nu functioneaza ( fie pentru ca nu a existat incheiata o astfel de polita, fie pentru ca autorul accidentului a ramas neidentificat ).

Astfel, potrivit art. 61 din Legea nr. 136/ 1995 ”Se constituie Fondul de protecţie a victimelor străzii, în vederea protejării persoanelor păgubite prin accidente de vehicule supuse înmatriculării/înregistrării, precum şi de tramvaie, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul, respectiv tramvaiul, nu este asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule. (…) Fondul de protecţie a victimelor străzii este destinat plăţilor de despăgubiri pentru vătămări corporale sau decese, dacă autorul a rămas neidentificat, respectiv plăţilor de despăgubiri pentru avarierea ori distrugerea de bunuri şi vătămări corporale sau decese, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, a fost neasigurat.”

Aceste dispozitii au fost adoptate in conformitate cu art. 10 din cap. 4 al Directivei 2009/103/CE, consacrat „organismului responsabil cu despăgubirea", conform caruia fiecare stat membru este obligat sa instituie sau autorizeze un organism responsabil cu despăgubirea, cel puţin în limitele obligaţiei de asigurare, a pagubelor materiale sau a vătămărilor corporale cauzate de un vehicul neidentificat sau neasigurat. 

Potrivit art. 61 alin. 5 din Legea 136/1995, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii se va constitui, administra, utiliza şi prelua, în condiţiile normelor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Conform art. 251 alin. 10 din Legea nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supraveghere a asigurarilor ”Fondul  de Protecţie a victimelor străzii se constituie în scopul: a) de a furniza informaţii persoanelor vătămate prin accidente de vehicule, în calitate de centru de informare (CEDAM); b) de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, dacă:  vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia să încheie o astfel de asigurare.

Conform art. 3 alin 1 din Ordinul nr. 1/ 2008 emis de CSA pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecţie a victimelor străzii,  în vigoare la data producerii accidentului, Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării. Alin.  (3) stabileşte că dacă pentru vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligaţia de a încheia asigurarea R.C.A., Fondul acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămări corporale sau decese. Potrivit alin. (4) Fondul intervine ca garant pentru respectarea obligaţiei de despăgubire fără însă a putea opune persoanelor păgubite beneficiul de discuţiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului.

 In concluzie, analizand coroborat dispozitiile legale mentionate mai sus, Curtea constata că interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente sunt în sensul ca obligatia de despagubire care incumbă Fondului este activata în cazul oricăror accidente de vehicule, fie că s-au petrecut pe un drum public sau pe un alt drum, deci pentru toate riscurile acoperite in cadrul raspunderii civile auto obligatorie, fiind gresita retinerea tribunalului ca Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii răspunde doar pentru prejudiciile cauzate în cazul accidentelor de circulaţie, astfel cum sunt definite la art. 75 din OUG nr. 195/2002.

Tribunalul a coroborat gresit dispozitiile legislatiei referitoare la asigurari  cu dispoziţiile art. 75 din OUG nr. 195/2002 care defineşte accidentul de circulaţie care se produce  pe un drum public (deschis circulaţiei publice), fara sa sesizeze distinctia dintre cele doua categorii de reglementari.

În realitate însă, aşa cum am menţionat deja, legislatia referitoare la asigurarile de raspundere civila auto si la Fondul  de Protecţie a Victimelor Străzii – Legea nr. 136/ 1995, Legea nr. 32/ 2000, Ordinul nr. 14/ 2011 si  Ordinul nr. 1/2008-  nu vizează „accidentele de circulaţie”  sau accidentele produse „pe drumuri publice”, ci, în mod direct şi necircumstanţiat „accidentele de vehicule”.

De aceea, Curtea constată îndeplinite în cauză condiţiile de angajare a răspunderii Fondului, in baza dispozitiilor legale mentionate, respectiv:  reclamantul este persoană păgubită printr-un accident de vehicul, vehiculul care a provocat accidentul nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule,  cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării, riscul s-a produs pe teritoriul Romaniei.

Nu are nicio relevanta din perspectiva aplicarii dispozitiilor legale mentionate referitor la raspunderea Fondului daca accidentul reprezinta, in acelasi timp, un accident de munca sau nu, calificarea accidentului ca unul de munca neinlaturand aplicarea acestor dispozitii legale. De aceea, nu sunt semnificative in economia cauzei dezvoltarile partilor referitoare la existenta sau nu a conditiilor unui accident de munca. 

Angajarea răspunderii paratului nu este înlăturata nici de situațiile invocate de acesta in sensul ca autospeciala implicata in accident nu corespundea din punct de vedere tehnic,  nu era destinata transportului de persoane, iar şoferul  nu avea licenţa pentru a efectua transporturi de persoane, astfel de circumstanțe neprimind semnificație juridica in cadrul mecanismului reglementat de dispozițiile legale menționate mai sus.

Iar in ce privește împrejurarea invocata de parat in sensul că reclamantul, inginer la Cariera Rosiuta, ştia sau trebuia sa ştie ca acea autospecială nu este destinată transportului de persoane, asumându-şi un risc atunci când a acceptat sa fie transportat cu un astfel de vehicul, Curtea constata iarăși ca acest fapt nu schimba rezultatul analizei.

Singurele situații in care este exclusa răspunderea sunt cele reglementate expres  si limitativ de art. 27 din Ordinul nr. 14/ 2011,  iar situații de limitare a acestei răspunderi sunt reglementate in art. 28 din același Ordin, situațiile invocate de parat neîncadrându-se in aceste cazuri de excludere sau limitare  a răspunderii.

Curtea constata ca nu poate fi reținuta in cauza nici ipoteza art. 5 alin. 5 din Ordinul nr. 1 / 2008, conform căruia  ”Nu pot beneficia de despăgubiri din Fond persoanele care au urcat de bunăvoie în vehiculul vinovat de producerea accidentului, dacă se dovedeşte că acestea ştiau că vehiculul respectiv nu era asigurat (…)”, intricat nu exista dovezi ca reclamantul ar fi cunoscut lipsa asigurării RCA.

Apreciind mai departe asupra prejudiciului suferit de reclamant, Curtea constată următoarele:

Din raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză de Serviciul de Medicină Legală Gorj (f. 148 şi urm. dosar apel) şi înscrisurile medicale depuse la dosar, rezultă următoarele:

În urma accidentului, reclamantul a suferit un politraumatism, mai exact fractură a craniului, pareză facială, alte fracturi (de mandibulă, costale, etc.), în urma cărora a fost supus mai multor tratamente şi intervenţii chirurgicale, pe durata a mai multe luni.

La data la care a suferit accidentul, reclamantul avea anumite afecţiuni renale, iar după accidentul rutier în discuţie, funcţia renală s-a degradat, fiind necesar, în ultimă instanţă, un transplant renal.

Raportul de expertiză medico-legală menţionat a concluzionat cu certitudine că degradarea funcţiei renale după accident, până la necesitatea efectuării unui transplant renal, a fost în legătură de cauzalitate cu accidentul suferit, aşadar, această degradare a funcţiei renale s-a datorat în mod direct traumatismelor suferite în accident.

Este adevărat că această degradare a funcţiei renale a apărut pe fondul preexistent al unei afecţiuni renale, însă, raportul de expertiză medico-legală stabileşte că degradarea funcţiei renale s-a datorat totuşi traumatismelor suferite în accident, deci nu a reprezentat o evoluţie firească a bolii preexistente.

De aceea, Curtea va reţine ca prejudiciu esenţial suferit de reclamant în urma accidentului această degradare a funcţiei renale care s-a finalizat cu necesitatea efectuării unui transplant renal.

 Curtea reţine de asemenea, prejudiciul constând în suferinţa fizică şi morală prilejuită reclamantului chiar  de traumatismele suferite în accident, traumatisme grave şi numeroase, care au prilejuit spitalizarea reclamantului pentru o perioadă importantă de timp, dar şi de tratamentele şi intervenţiile chirurgicale la care a fost supus, intervenţii cauzatoare prin ele însele de suferinţe fizice şi morale.

Curtea reţine,  de asemenea, că reclamantul a fost supus luni de zile la dializă până la efectuarea transplantului de rinichi, procedură de asemenea cauzatoare de suferinţă, după cum, cu prilejul transplantului, reclamantul a fost şi martorul suferinţei mamei sale, de la care a provenit rinichiul donat pentru transplant, mama reclamantului continuând astfel sa isi trăiască viața ea insasi afectata de o asemenea situație medicala, ceea ce, in mod indirect, dar indubitabil, constituie o suferinta si pentru reclamant insusi, date fiind legaturile de afectiune normale existente intre mama si fiu. .

Curtea mai reţine că reclamantul este încadrat în gradul I de handicap, conform certificatului nr. 403/2014, fiind totodată, singurul întreţinător al familiei sale, formată din soţie şi doi copii.

Vor fi avute în vedere la aprecierea prejudiciului suferit actele medicale depuse la dosar care atestă complexitatea tratamentului şi intervenţiile suferite de reclamant, ulterior accidentului, precum şi declaraţia martorului audiat.

În concluzie, constatând îndeplinite condiţiile de angajare a răspunderii cu despăgubiri a pârâtului  Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, Curtea, în baza art. 480 Cod procedură civilă va admite apelul, şi va schimba în parte sentinţa apelată, în sensul că va admite în parte cererea şi va obliga pe pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata următoarelor sume: 2.745 lei reprezentând despăgubiri materiale, 160.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

Astfel, suma de 2.745 lei este reținuta de către Curte drept costuri dovedite de reclamant cu înscrisurile depuse la filele 76-83, 85, 86, 74, 68-69, 70, 72, 73  dosar fond Secția a 5-a civila, reprezentând cheltuieli cu transportul, având in vedere ca reclamantul si familia sa locuiesc in Motru, iar spitalizarea reclamantului s-a făcut in Craiova si București, cheltuieli cu dispozitive medicale si de cazare ale șotiei reclamantului la unitati hoteliere ( f. 78 si 76 ).

Curtea nu retine celelalte cheltuieli invocate de reclamant drept prejudiciu material, intrucat nu au fost dovedite ca atare, iar chitantele depuse la dosar altele decat cele mentionate mai sus nu rezulta a viza cheltuieli facute in legatura,  directa sau indirecta, cu accidentul, in mod evident cheltuielile cu alimentele fiind fara legatura cu accidentul, caci asemenea cheltuieli sunt facute oricum, indiferent de starea unei persoane.

In privinta prejudiciului moral, Curtea considera ca suma mentionata mai sus, de 160.000 lei, constituie o justa si echitabila reparatie a prejudiciului suferit de reclamant.

Stabilirea cuantumului daunelor morale nu presupune stabilirea "preţului" suferinţelor fizice, care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea globala a consecinţelor negative ale prejudiciului şi a implicaţiilor acestora pe planurile vieţii persoanei prejudiciate.

Trebuie avute in vedere valorile lezate, importanta acestora, dimensiunea suferinţelor fizice si psihice la care a fost supus reclamantul si intensitatea cu care au fost percepute de către acesta si familia sa.

Or, in discutie sunt valorile cele mai importante pentru fiinta umana, viata si sanatatea, reclamantul suferind traumatisme foarte grave, cauzatoare prin ele insele de multa suferinta, ca si interventiile si tratamentele suportate pentru vindecare,  parcurgand apoi o perioada lunga din viata sub amenintarea creata de degradarea functiei renale, dupa cum a trebuit sa suporte si suferinta mamei sale si a intregii sale familii, lasata fara suportul pe care reclamantul il reprezenta. De asemenea, viata reclamantului este practic marcata definitiv de invaliditatea dobandita, acesta nemaiputand sa recupereze modul de viata anterior si suportand in continuare, pentru tot restul vietii, consecintele accientului.

De aceea, in raport de importanta acestor valori si de intensitatea vatamarii, Curtea considera ca suma de 160.000 lei este o reparatie justa si echitabila. 

Pentru toate aceste motive, Curtea, în baza art. 480 Cod procedură civilă va admite apelul şi va schimba în parte sentinţa apelată, în sensul că va admite în parte cererea principala şi va obliga pe pârâtul la plata catre reclamant a  următoarelor sume: 2.745 lei reprezentând despăgubiri materiale, 160.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

In baza art. 453 C.p.c.,  Curtea va obliga pe  paratul la plata catre reclamant a sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecata in fata primei instante ( onorariu de avocat – chitante f. 43 si 44 dosar fond ).

Având în vedere modalitatea de soluţionare a cererii principale in apel, Curtea va desființa sentința cu privire la soluția data cererii de chemare in garanție si va trimite spre rejudecare în faţa primei instanţe cererea de chemare în garanţie formulată de pârât cerere de chemare în garanţie care a fost respinsă, ca fiind rămasă fără obiect în faţa primei instanţe (consecinţa respingerii cererii principale).

In baza art. 453 C.p.c.,  Curtea va obliga  pe  intimatul-parat la plata catre apelantul reclamant a sumei de 2.963 lei cheltuieli de judecata in apel ( onorariu de avocat suma de 2.900 lei – chitante f. 153 dosar apel si 63 lei onorariu expertiza medico-legala ).

Domenii speta

Spete similare