Validare poprire

Sentinţă civilă 1603 din 18.10.2011


Prin cererea înregistrată la această instanţă, la data de  , sub numărul  , creditorul TV a chemat în judecată pe debitorul Comuna S şi terţul poprit Administraţia Finanţelor Publice  N, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- obligarea terţului poprit să indisponibilizeze sumele existente în contul debitorului, precum şi încasările pentru acoperirea sumei totale de 33037,70 lei  să o consemneze la CEC, Sucursala N, iar dovada consemnării să o depună la executorul judecătoresc DG.

- să fie obligat terţul poprit să-i plătească cu titlu de daune interese,  prejudiciul suferit de aceasta ca urmare  a devalorizării sumei de 33037,70 lei de la data de 15 aprilie 2011 până la data consemnării la CEC, precum şi a dobânzii legale aferente sumei de 33037,70 lei pe aceeaşi perioadă.

- să fie obligat terţul poprit la plata cheltuielilor de judecată pe care le va face cu acest proces.

În motivarea acţiunii, în fapt, creditorul arată că, prin sentinţa nr. 2035 din 19 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul G, rămasă irevocabilă, a fost obligat primarul comunei S în calitate de ordonator principal de credite, să plătească contravaloarea indemnizaţiilor de conducere aferente funcţiei de viceprimar începând cu data de 12 aprilie 2009, până la data repunerii efective în funcţie.

Mai arată că, prin raportul de expertiză întocmit de GL i s-a calculat indemnizaţia netă aferentă funcţiei de viceprimar, în perioada 12.04.2009 -30.09.2010, în cuantum de 29.120 lei, la respectiva sumă adăugându-se şi 600 lei cheltuieli de judecată acordate prin sentinţa 2035/2009, astfel că suma datorată de comuna Săcelu, la data de 30.09.2010 era de 29.720 lei.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2010, pronunţată de Judecătoria N în dosarul nr. ---/----/2010, s-a admis cererea formulată de B.E.J DG şi s-a încuviinţat executarea silită a sentinţei civile nr. ---/2009 a Tribunalului G, iar cu adresa nr. ---/E/2010 din 15 aprilie 2011 BEJ DG a înfiinţat poprirea în mâinile terţului poprit Administraţia Finanţelor Publice N, pe sumele existente în contul comunei S până la acoperirea debitului total de 33.037,70 lei, compus din 29.720 lei ce rezultă din titlul  executoriu 2035/2009 şi 3317,70 lei cheltuieli de executare.

De asemenea, mai arată că, prin refuzul terţului poprit de a înfiinţa poprirea dispusă de B.E.J DG a fost prejudiciat cu suma de 33.037,70 lei, debit la data de 15 aprilie 2011, cu devalorizarea acestei sume şi cu dobânda legală din 15 aprilie 2011 până la data când pârâta va consemna la CEC suma de 33.037,70 lei, motiv pentru care a promovat prezenta acţiune.

În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.998, 999, 1073-1088 Cod civil, art.456 şi 459 cod.proc.civ.

În dovedirea cererii arată că înţelege să se folosească de proba cu acte, depunând în acest sens sentinţa nr. ----- din 19 octombrie 2009, dată în dosarul cu nr. ----/--/2009 al Tribunalului G-Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, raportul de expertiză contabilă întocmit de doamna expert GL, încheierea  din camera de consiliu din data de 16 noiembrie 2010 pronunţată de Judecătoria N, adresa de înfiinţare poprire creanţă emisă de BEJ DG dosarul de executare silită nr.95/E/2010, dovada de comunicare, adresa nr. 8777/28.04.2011 emisă de AFP N.

La data de 3 octombrie 2011, prin Serviciul registratură al acestei instanţe, se constată depus la dosar de către apărătorul creditorului o precizare la acţiune prin care se indică obiectul cererii.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată şi reţine următoarele:

Prin cererea formulată creditorul TV, în contradictoriu cu debitorul Comuna S şi terţul poprit Administraţia Finanţelor Publice N, a solicitat instanţei validarea popririi înfiinţate de BEJ DG în sensul indisponibilizării sumelor existente în contul debitorului Comuna S pentru acoperirea sumei totale de 33.037,70 RON, să o consemneze la CEC iar dovada să o depună la executorul judecătoresc, precum şi obligarea terţului poprit să-i plătească, cu titlu de daune interese,  prejudiciul suferit de aceasta ca urmare  a devalorizării sumei de 33037,70 lei de la data de 15 aprilie 2011 până la data consemnării la CEC, precum şi a dobânzii legale aferente sumei de 33037,70 lei pe aceeaşi perioadă, cu cheltuieli de judecată.

În drept, instanţa reţine că, potrivit art. 452 c.pr.civ. sunt supuse executării silite prin  poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta le va datora in viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente.

Este de precizat că specificul popririi este determinat de caracterul triunghiular al acestei operaţiunii juridice procesuale care, în principiu, presupune participarea indispensabilă a trei părţi: creditorul popritor, debitorul poprit şi terţul poprit, între aceste trei subiecte de drept stabilindu-se tot atâtea raporturi juridice.

Dintre aceste raporturi juridice două preced înfiinţarea popririi şi anume raportul de creanţă dintre creditorul urmăritor şi debitorul urmărit, precum şi raportul de creanţă dintre debitorul poprit şi terţul poprit.

In conformitate cu prevederile art. 460 c.pr.civ. dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorul, debitorul sau organul de executare are posibilitatea de a solicita instanţei de executare validarea popririi şi, dacă din probele administrate rezultă că terţul poprit datorează sume de bani debitorului, instanţa va da o hotărâre prin care va obliga terţul poprit să plătească creditorului, în limita creanţei, suma datorată debitorului.

Din economia disp. art. 460 c.pr.civ. rezultă că pentru a dispune validarea popririi, este necesară existenţa titlului executoriu şi existenţa raportului juridic valabil între debitor şi terţul poprit in temeiul căruia acesta din urmă datorează sume de bani debitorului.

În speţă, se constată că debitor al obligaţiei stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa nr. ---- din 19 octombrie 2009, dată în dosarul cu nr.----/9--5/2009 al Tribunalului G-Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal este Primarul com. S, VI, hotărârea fiind pronunţată în contradictoriu cu acesta şi cu emitentul actului supus controlului în contencios administrativ, respectiv Consiliul Local al com. S.

În dosarul de executare nr. --/E/2010, BEJ DG a emis adresa de înfiinţare a popririi către terţul AFP N pentru indisponibilizarea sumelor existente în contul debitorului Comuna S, pentru acoperirea sumei stabilite în titlul executoriu.

Se constată astfel că, deşi raporturile juridice stabilite prin titlu au vizat pe reclamantul TV, în calitate de creditor, şi Primarul com. S, în calitate de debitor, înfiinţarea popririi s-a dispus cu privire la sumele datorate de terţul poprit unei alte persoane juridice, Comuna S, care nu figurează ca debitor al obligaţiei cuprinse în titlul executoriu pentru care s-a înfiinţat această poprire, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 452 C.p.civ.

Totodată, se constată că, potrivit adresei emise de AFP N (fila 14), Primarul com. S, VI, adevăratul debitor al obligaţiei, nu figurează cu cont deschis la Trezoreria N iar creditorul nu a făcut dovada contrară, nefiind astfel îndeplinite dispoziţiile art. 460 C.p.civ.

Prin urmare, întrucât capătul de cerere privind validarea popririi înfiinţate prin adresa emisă de BEJ DG în dosarul nr. --/E/2010, comunicată terţului poprit la 15.04.2011, apare ca fiind neîntemeiat, instanţa îl va respinge şi, pe cale de consecinţă, nefiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv inexistenţa faptei ilicite din partea terţului poprit, va respinge şi capătul ce cerere privind obligarea acestuia la daune-interese.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea formulată de creditorul TV, în contradictoriu cu debitorul Comuna S şi terţul poprit Administraţia Finanţelor Publice N.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la  18 octombrie 2011.