Pretenţii

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA MOTRU

Pretenţii 

Art.1372 Cod civil - Răspunderea părinţilor pentru fapta minorului este o răspundere obiectivă şi se bazează pe o culpă personală provenind din lipsa de supraveghere şi din lipsa de educaţie.

Părinţii obligaţi la supraveghere sunt exoneraţi de răspundere numai dacă dovedesc că nu au putut împiedica fapta prejudiciabilă

Prin cererea adresată Judecătoriei Motru la data de 29.06.2012 şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr……/263/2012, reclamantul S.  I.  a chemat în judecată pe pârâtul N.  L. , solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună obligarea acestuia la plata sumei de  50.000 lei reprezentând echivalentul  prejudiciului  ce  i-a  fost  cauzat  de  copilul său  minor. .

În motivarea cererii  arată reclamantul că  copilul  minor  a  lui N.  L.  i-a produs  leziuni  fiului  său  S.  N.  D.  la  data de 16.01.2012  în  timp  ce  se afla  în pauza din  timpul  cursurilor  şcolare.

Că,  în  timpul  pauzei şcolare numitul  N.  R.  I.  a venit prin  spatele fiului  său şi  l-a  strangulat, timp  de  câteva  secunde  cu un  fular, iar în  acel  moment fiul  său  a  căzut  şi  nu  a  mai  ştiut nimic  de  el.

Că, după  ceva  timp,  s-a  trezit din  starea  de  inconştienţă în  care  era  şi  a  simţit o  durere puternică  la  piciorul  stâng.

Că,  ulterior după  ce  a ajuns  la  spital s-a  constatat de  cadrele  medicale  că  are  dublă  factură la  piciorul  stâng.

A mai arătat reclamantul că  prin această  faptă , i-a provocat  leziuni  pentru  a  căror  vindecare  a avut nevoie  de  îngrijiri medicale de  65-70  de  zile.

În continuare, reclamantul a arătat că  a  solicitat  reprezentantului  legal  N.  L. plata  sumei  de 3.000 lei cheltuieli  efectuate  cu spitalizarea şi  deplasările la  spital,  3.500  lei reprezentând  indemnizaţia pe  care  D.I. ar  fi  câştigat-o dacă  ar fi lucrat  în zilele de  16, 17, 18, 19, 20, 23, 24, 25, 26, 27  ianuarie timp în  care  a  fost  în  concediu  şi  3.500 cheltuieli  de  judecată şi suma  de  40.000 lei daune  morale  .

În drept, reclamantul  şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile  art. 1372 Noul  cod  civil.

Legal citat, pârâtul  s-a prezentat în instanţă dar  nu  a formulat întâmpinare.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri – certificat medico  legal,  scrisori  medicale, carte identitate .

În cauză  a  fost  administrată  proba testimonială şi  au  fost  audiaţi  în cauză  martorii  B. A. F.,  D. C.,  D. M., D.  E., G. A. I., N. R.  I.- fiul lui  N. L.,  R.A.M., S. N. DRAGOŞ - fiul lui  S. I. şi S. A..

La  data  de 09.07.2012 a  fosta  ataşat  la  dosarul cauzei dosarul nr.  ……../P/2012  al  Parchetului  de  pe  lângă  Judecătoria  Motru.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Potrivit disp. art. 1357 Cod civil cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie este obligat să-l repare, iar potrivit art. 1372 Cod civil cel care în temeiul legii este obligat să supravegheze un minor răspunde pentru prejudiciul cauzat de către minor altor persoane.

În cazul prejudiciilor cauzate de minori răspunderea pe temeiul art. 1372 alin. 1 Cod civil revine părinţilor care au obligaţia de supraveghere a minorului, obligaţie instituită de art. 261 Cod civil potrivit căruia „ părinţii sunt cei care au în primul rând, îndatorirea de creştere şi educare a copiilor lor minori.”

Aşadar, răspunderea celui care are obligaţia să supravegheze minorul presupune îndeplinirea, în primul rând a condiţiilor necesare a angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie şi se analizează în persoana minorului întrucât acesta este autorul propriu zis al faptei pentru care părinţii sunt chemaţi să răspundă.

În cazul răspunderii prevăzută la art. 1372 alin. 1 Cod civil există o particularitate, şi anume că răspunderea subzistă chiar în cazul în care făptuitorul, fiind lipsit de discernământ, nu răspunde pentru fapta proprie (art. 1372 alin. 2 Cod civil).

Aşadar, victima prejudiciului trebuie să facă dovada cu privire la existenţa prejudiciului, existenţa faptei ilicite a minorului şi raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

În ceea ce priveşte răspunderea părinţilor pentru fapta minorului,dacă victima a făcut dovada celor trei condiţii care se apreciază în persoana minorului, ea va beneficia de trei prezumţii, care de data aceasta îi vizează pe părinţi: prezumţia că în exercitarea obligaţiei de creştere şi educare au existat abateri, care urmează privite ca adevărate acţiuni sau inacţiuni ilicite, prezumţia existenţei vinovăţiei părinţilor de regulă sub forma neglijenţei în privinţa acestor abateri şi prezumţia existenţei raportului de cauzalitate între aceste abateri şi fapta prejudiciabilă săvârşită de minor, în sensul că neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiei de creştere şi educare a făcut posibilă săvârşirea faptei respective de către minor.

În cauza de faţă, din probele administrate, instanţa reţine că în data de 16.01.2012 în timp ce se aflau în incinta Şcolii Generale S., în sala de clasă, în pauza dintre ore, în urma unui incident produs între minorul N. R. I. şi victima, S.N. D. în urma căruia victima a suferit leziuni traumatice, respectiv şi-a fracturat tibia şi peroneul partea stângă ce au necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare de 60-70 de zile (certificat medico-legal nr……../03.02.2012- fila 6).

Cu privire la fapta ilicită a minorului N. R. I., din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, reţine instanţa că în ziua respectivă , în pauza de după ora de matematică, cei doi se jucau cu fularul pe care victima S. D. îl avea la gât şi care înnodat în partea din faţă.

Se mai reţine că , minorul N. R. I., în timp ce se afla poziţionat în spatele victimei S. D. a tras de fular, moment în care victima s-a dezechilibrat şi a căzut.

Se mai reţine că la momentul căderii piciorul victimei s-a prins de o bară metalică ce unea picioarele băncii în care se afla.

Că, minorul N. R. I. a încercat să sprijine victima, însă din cauza diferenţei de statură nu a reuşit să împiedice căderea.

Că, urmare a căderii victima S.D. a început să ţipe, iar ulterior a fost transportat la spital unde s-a constatat că a suferit o fractură de tibie şi peroneu la piciorul stâng ce a necesitat îngrijiri medicale, intervenţii chirurgicale şi internări .

Faţă de acestea, instanţa reţine existenţa unei fapte ilicite săvârşită de minorul  N.R.I., având în vedere manifestarea culpabilă a acestuia ce a constat în tragerea de fularul aflat la gâtul victimei S. D., acţiune în urma căreia aceasta din urmă s-a dezechilibrat şi şi-a rupt piciorul prin cădere.

De menţionat că depoziţiile martorilor se coroborează cu consemnările din Certificatul medico-legal nr. ……./03.02.2012 prin care s-a constatat că victima prezenta pe faţa laterală a gâtului, în stânga o echimoză gălbui-verzuie de 4/3 cm. ce putea data din 16.01.2012.

În privinţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită a minorului N. R. I. şi prejudiciul suferit de minorul S.N.D., instanţa reţine că în analiza acestui raport se impune să se pornească de la premisa că acesta are un caracter obiectiv, fiind deci necesar să se facă abstracţie de latura subiectivă, adică de reprezentarea mentală de către autorul faptei ilicite, a conduitei sale şi a consecinţelor acesteia şi să se identifice faptele umane anterioare prejudiciului care au determinat producerea acestuia.

În cauza de faţă,  fapta minorului N. R. I. ce a constat în tragerea de fularul aflat la gâtul victimei reprezintă este cauza unică a leziunilor traumatice suferite  de victima S. D. şi care i-au produs acestuia un prejudiciu  astfel că,  se constată existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită a minorului N. R. I.şi prejudiciul suferit de minorul S. D..

În ce priveşte vinovăţia  minorului N. R. I. faţă de fapta săvârşită, instanţa constată că acesta nu a urmărit şi nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă, prin urmare se face vinovat de săvârşirea faptei din culpă în forma neglijenţei , atitudine subiectivă ce atrage răspundere civilă delictuală conform disp. art. 1357 alin. 2 cod civil.

Faţă de acestea, instanţa constată că  în cauză se face dovada întrunirii condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale în persoana minorului .

Având în vedere că, în cauza de faţă nu se face dovada existenţei unor cauze exoneratoare de răspundere a părinţilor minorului N. R.I.,  în condiţiile art. 1372 alin.3 Cod civil, instanţa apreciază că  reclamantul S. I. beneficiază de prezumţiile ce îi vizează pe părinţii minorului N. R. I.dezvoltate anterior şi anume : prezumţia că în exercitarea obligaţiei de creştere şi educare au existat abateri, prezumţia existenţei vinovăţiei părinţilor de regulă sub forma neglijenţei în privinţa acestor abateri şi prezumţia existenţei raportului de cauzalitate între aceste abateri şi fapta prejudiciabilă săvârşită de minor.

Prin urmare, instanţa apreciază că sunt întrunite condiţiile răspunderii pârâtului – N. L. în calitate de părinte al  minorului N. R. I. pentru prejudiciul cauzat de acesta victimei S.  N. D.- fiul reclamantului S. I..

În privinţa întinderii prejudiciului suferit, instanţa constată că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 6.500 lei daune materiale , 3.500 lei cheltuieli de judecată şi 40.000 lei daune morale.

Pentru ca prejudiciul să existe acesta trebuie să fie cert şi să nu fu fost reparat încă.

Caracterul cert al prejudiciului presupune ca acesta să fie sigur atât în privinţa existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare, iar pentru a fi îndeplinită această condiţie  a răspunderii civile delictuale trebuie analizat dacă reclamantul a suferit un prejudiciu actual prin diminuarea patrimoniului .

Din probele administrate în cauză, se constată că deşi a solicitat suma de 6.500 lei daune materiale , reclamantul nu a depus la dosar înscrisuri care să facă dovada efectuării pretinselor cheltuieli menţionate.

Aspectul că tatăl victimei a vândut trei bovine, iar suma încasată a fost cheltuită pentru recuperarea minorului nu poate fi reţinut ca o dovadă a prejudiciului material din moment ce nu rezultă din nicio probă din care să rezulte că aceste sume au fost cheltuite în scopul tratării şi recuperării victimei.

În privinţa daunelor materiale ce reprezintă diferenţa dintre venitul lunar realizat de tatăl victimei, în condiţiile prezenţei la serviciu şi venitul realizat de acesta în perioada în care a beneficiat de zile libere plătite şi concediul de odihnă solicitate pentru a însoţi victima la spital, instanţa constată că reclamantul nu a făcut dovada acestui prejudiciu, înscrisul depus la fila 66 nefiind suficient pentru a aprecia în consecinţă.

Cu privire la daunele morale solicitate de reclamant,  cuantumul se stabileşte de instanţă  prin apreciere, urmare a aplicării  criteriilor subiective  referitoare la consecinţele negative  suferite de cel în cauza în plan psihic şi fizic, importanta valorilor lezate si măsura lezării lor,  intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării,  măsura afectării, precum şi măsura in care  victimei i-a fost afectată  situaţia socială.

Se apreciază că, suferinţele fizice şi psihice  au pus victima S. N. D. într-o stare care a împiedicat-o să-şi manifeste personalitatea în deplinătatea sa şi  au dislocat-o de la activităţile sociale şi şcolare curente, aspect ce a produs efecte negative asupra psihicului acesteia ce nu mai pot fi înlăturate .

Că, victima a suferit şi un prejudiciul de agrement reprezentat de restrângerea posibilităţilor  de a se bucura de viaţă, de satisfacţiile ei materiale şi spirituale.

 Un om care a suferit leziuni corporale de o asemenea intensitate este , în mod evident , este lipsit temporar de posibilitatea de a se deplasa, de a face sport, de a se plimba  de a-şi vizita prietenii iar, pe plan afectiv, aceste restrângeri au ca efect apariţia unui sentiment de deznădejde

şi suferinţă care însoţesc victima de fiecare dată când şi-ar dori să facă asemenea lucruri simple şi fireşti.

Pentru aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale a pârâtului N. L. pentru fapta ilicită săvârşită de fiul său minorul N. R. I.,  instanţa va admite în parte  cererea reclamantului S. I. sub acest aspect, şi va obliga pârâtul la plata sumei de  5.000 lei ce reprezintă daune morale, sumă  care  este apreciată ca fiind suficientă pentru a  realiza o  reparare justă şi integrală a  suferinţelor fizice şi psihice  îndurate de fiul său şi pentru a-i da posibilitatea redobândească valenţele vieţii sale familiale si sociale  în dimensiunile pe care le avea anterior producerii faptei ilicite.

În baza art.274 C.proc.civ. va fi obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată ce prezintă onorariu avocat dovedite cu chitanţa nr. ……./11.02.2013 (fila 78).

Domenii speta

Spete similare