Instituire tutelă minor

Sentinţă civilă - din 24.01.2012


ÎNCHEIERE

Şedinţa din Camera de Consiliu din data de 24 ianuarie 2012

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta .. în contradictoriu cu pârâta … şi Autoritatea Tutelară de pe Lângă Consiliul Local …, având ca obiect tutelă.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu a răspuns reclamanta, reprezentată de av. …, lipsă fiind celelalte părţi.

Procedura legal îndeplinită

S-a făcut referatul oral al cauzei, de către grefierul de şedinţă, după care

Av. … pentru reclamantă depune la dosar împuternicire avocaţială.

Având cuvântul, solicită admiterea cererii, pentru motivele expuse, apreciind că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru instituirea tutelei minorului.

După şedinţă, s-au depus la dosar concluzii scrise.

 

INSTANŢA

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. ../267/2012, la data de … ianuarie 2012, reclamanta … a chemat în judecată pe pârâta .. în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară de pe Lângă Consiliul Local .., solicitând instanţei a fi numit tutore pentru minorul .. în vârstă de 11 ani pârâta, care să aibă obligaţia de a creşte şi educa minorul, să se ocupe de întreţinerea, educarea şi pregătirea profesională a acestuia.

În motivarea cererii, în fapt, a arătat reclamanta că minorul … este rezultat în urma căsătoriei cu …, iar prin hotărârea de divorţ i-a fost încredinţat.

Mai arată că a găsit să lucreze cu contract de muncă în Italia, iar pe perioada cât este plecată la lucru în străinătate, doreşte ca minorul să fie îngrijit şi educat de mama sa.

În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.110 şi următoarele din codul civil.

Cererea a fost legal timbrată cu chitanţa nr. 2724012012 din .. ianuarie 2012 în cuantum de 9 lei şi timbrul judiciar în valoare de 0,15 bani.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta, căreia i s-a încredinţat minorul … în urma divorţului, solicită a fi instituit tutore pentru acesta mama sa, pârâta …, motivat de faptul că urmează a pleca la muncă în străinătate, lăsându-l în grija celui din urmă.

În drept, instanţa reţine că art. 110 din noul Cod civil prevede cazurile de instituire a tutelei minorului, respectiv: atunci când ambii părinţi sunt, după caz, decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie judecătorească, dispăruţi ori declaraţi judecătoreşte morţi, precum şi în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa hotărăşte că este în interesul minorului instituirea unei tutele.

Ori, în speţă, se constată că minorul nu se regăseşte în niciunul din aceste cazuri.

Într-adevăr, Codul civil prevede, la art. 114, posibilitatea părintelui de a desemna un tutore pentru copilul său minor, însă această desemnare nu se realizează prin intermediul instanţei de tutelă ci, în raport de dispoziţiile acestui text de lege, prin una din modalităţile precizate, respectiv prin act unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă autentică, ori, după caz, prin testament.

Dispoziţiile art. 118 C.civ., invocate prin concluziile scrise, fac trimitere la desemnarea tutorelui de către instanţa de tutelă, a cărei intervenţie, după cum s-a reţinut mai sus, este necesară doar într-unul din cazurile limitativ prevăzute de art. 110 C.civ., astfel încât acestea nu îşi găsesc aplicare în speţa de faţă.

În raport de cele reţinute, instanţa constată că este de prisos a mai analiza condiţiile ce se cer întrunite de persoana indicată pentru a fi numită tutore (condiţii determinate per a contrario faţă de dispoziţiile  art. 113 C.civ.).

Prin urmare, având în vedere motivele de mai sus, instanţa va respinge cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

DISPUNE:

 

Respinge cererea formulată de reclamanta …,  în contradictoriu cu pârâta …., cu acelaşi domiciliu, în  şi Autoritatea Tutelară de pe Lângă Consiliul Local …, judeţul Gorj.

Definitivă.

Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din … ianuarie 2012, la Judecătoria Novaci , judeţul Gorj.