Plângere contravenţională. Prescripţia executării amenzii.

Sentinţă civilă 1885 din 11.09.2012


Plângere contravenţională. Prescripţia executării amenzii.

- O.G. 2/2001

SENTINŢA CIVILĂ NR.1885 DIN 11.09.2012

Prin plângerea înregistrată de Judecătoria Olteniţa la data de 17. 07. 2012, sub nr. /269/2012, petenta  IG  a solicitat anularea procesului – verbal de constatare a contravenţiei seria CL nr. C 14560539/05.06.2012, emis de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Călăraşi-Serviciul Rutier, considerându-l netemeinic şi nelegal şi, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului .

În fapt, petenta arată că a fost sancţionată contravenţional cu avertisment/ puncte- amendă în valoare de 280 de lei şi 3 puncte de penalizare, prin procesul- verbal de constatare a contravenţiei seria CL nr. C 14560539/05.06.2012. 

Consideră că procesul – verbal de contravenţie seria CL nr. C 14560539/05.06.2012,  este nul, conform dispoziţiilor art. 19 din O.G. nr. 2/2001, completată şi modificată, privind regimul contravenţiilor, potrivit  cărora :” procesul – verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul  nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul  constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor”, menţiuni care nu se regăsesc în cuprinsul procesului – verbal de contravenţie. Mai mult,  procesul – verbal nu cuprinde semnătura unui martor, din cuprinsul lui nu se poate deduce  ce sancţiune contravenţională a fost aplicată,  acesta nu cuprinde rubrica „ Alte menţiuni”, obligatorie sub sancţiunea art. 16 alin.7 din O.G. nr. 2/2001, şi este tardiv comunicat, la 12. 07. 2012, încălcând  dispoziţiile art. 25 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora procesul verbal de contravenţie se comunică  în termen de cel mult o lună de la aplicarea sancţiunii.

Susţine că  faptele reţinute în acest proces- verbal de contravenţie nu corespund realităţii, întrucât ea a circulat cu viteză legală pe raza comunei Chiselet, jud. Călăraşi, considerând că sancţiunea aplicată este, în mod evident, una prea mare, în raport de contravenţia concretă. Chiar dacă ar fi săvârşit contravenţia reţinută în procesul – verbal de contravenţie, sancţiunea amenzii este una exagerată, având în vedre gradul de pericol redus care ar rezulta din încălcarea unei astfel de dispoziţii legale. Citează dispoziţiile art. 5 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancţiunile contravenţionale principale încep cu avertismentul, art. 7 din acelaşi act normativ prevăzând posibilitatea aplicării  acestei sancţiuni, chiar şi atunci  când nu este prevăzut de actul normativ de stabilire a contravenţiei.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, modificată şi completată şi ale art. 242 Cod proc. civ.

Petenta a depus la dosar  copia procesului – verbal de contravenţie, iar la termenul din 7. 08. 2012, prin avocat GAC, a cărui împuternicire se află la fila 9, a precizat că procesul- verbal atacat a fost afişat pe uşa unui vecin de-al ei, pe care înţelege să-l propună ca martor şi că acesta i-a înmânat procesul- verbal,  la 12. 07. 2012.

 În atare condiţii, instanţa, cu acordul petentei, a dispus emiterea unei adrese către intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Călăraşi, pentru a depune la dosar dovada comunicării sau afişării procesului – verbal de contravenţie.

Drept urmare, intimatul a depus la dosar : adresa de la fila 12, însoţită de un C.D;  copia procesului – verbal de contravenţie; recipise poştale; adresa  de la fila 17 şi procesul- verbal de îndeplinirii a procedurii de afişare din 11. 07. 2012, precum şi fişa de cazier auto a petentei, buletinul de verificare metrologică şi atestatul profesional al agentului  şef de poliţie BV.

În cauză, la cererea petentei,  s-a administrat proba cu înscrisuri şi proba cu martorul GVVC.

Martorul a declarat că  nu şi-a schimbat cartea de identitate pentru a-şi trece domiciliul actual şi că nu mai locuieşte la adresa de, ci la părinţii lui.Nu este rudă cu petentă, ci doar vecin. A găsit, la el, la uşă, în  data de 12. 07. 2012, o înştiinţare de amendă care a fost aplicată petentei . Înştiinţarea de amendă nu era în plic, ci a fost pusă în uşă. A găsit procesul- verbal de contravenţie dimineaţa, în jurul orei 10:30 şi i l-a dus petentei  după cca. 3- 4 ore, în aceeaşi zi.

Din analiza probelor administrate în cauză, instanţa reţine, în fapt, că prin procesul- verbal de contravenţie  seria CL, nr. C14560539/5. 06. 2012, petenta a fost amendată contravenţional cu suma de 280 lei şi i-au fost aplicate 3 puncte de penalizare, pentru săvârşirea contravenţiei prev. de art. 108 alin. 1 lit. „b” pct. 2 din O.U.G. nr. 195 /2002, republicată, constând în aceea că,  la data de 19. 05. 2012, ora 08:50,  a condus autoturismul cu nr. … şi a fost înregistrată de aparatul radar cu 74KM/H, depăşind cu 21 – 30 Km / h viteza maximă admisă pe sectorul de drum, respectiv în comuna Chiselet, jud. Călăraşi, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, fiind înregistrat pe caseta video DVD nr. CL 06.

Petenta nu a semnat procesul – verbal de contravenţie, acesta fiind încheiat în lipsa ei, motiv pentru care,  agentul constatator a încercat să comunice petentei  procesul – verbal de contravenţie, prin poştă, conform recipiselor poştale aflate în copie la filele 16- 17, însă această procedură  nu a fost îndeplinită.

De aceea, la data de 11. 07. 2012, intimatul a procedat la afişarea procesului- verbal de contravenţie, în prezenţa martorului asistent NAM, conform procesului – verbal de afişare  nr. 5034, aflat, în copie, la  fila 18.

Prin urmare, deşi procesul – verbal de contravenţie a fost încheiat la data de 5. 06. 2012, acesta i-a fost comunicat petentei  la  11. 07. 2012,  prin afişare, peste termenul de o lună, prev. de art. 25,alin. 2 din O.G. nr. 2 /2001.

n acest mod, în speţa dedusă judecăţii, devin incidente dispoziţiile  art. 14 din O.G. nr. 2 /2001, care reglementează prescripţia executării sancţiunii amenzii contravenţionale, şi, pe cale de consecinţă, a sancţiunilor complementare, dispoziţii în temeiul cărora instanţa va admite plângerea formulată de petentă şi va constata prescrisă executarea amenzii contravenţionale în sumă de 280 lei şi a sancţiunii complementare de 3 puncte penalizare, fără a mai face o analiză a temeiniciei şi legalităţii procesului – verbal de contravenţie.