Contestaţie la executare. Împărţirea bunurilor proprietate comună. Admisibilitate.

Sentinţă civilă 1130 din 18.05.2012


Contestaţie la executare. Împărţirea bunurilor proprietate comună. Admisibilitate.

- Art.400 indice 1 Cod procedură civilă

SENTINŢA CIVILĂ NR.1130 DIN 18.05.2012

Sub nr.  /269/2012 a fost înregistrată  la această instanţă contestaţia la executare formulată de SC S  SA prin care solicită, în contradictoriu  cu debitorul  PT şi pârâta  PDR,  partajarea imobilului apartament situat în  mun. Olteniţa , b-dul Republicii nr…,  jud. Călăraşi, deţinut în indiviziune  de  pârâţi.

In motivarea contestaţiei arată că  pârâtul PT a avalizat mai multe bilete la ordin  seria  RZBR3AC nr. 0154336 emis la 14.03.2011 , în sumă totală de  70.000 lei,  BO seria RZBR3AC nr.  0154334 , în sumă totală de 113.806,70 lei scadent la  16.05.2011, BO  seria RZBR3AC nr. 0154335 în sumă totală de 113.806,80 şi scadent la  28.04.2011, pentru  plata  unor obligaţii comerciale scadente.

Intrucât la data scadentei biletelor la ordin acestea  au fost refuzate  la plată, le-a investit cu formulă  executorie şi a efectuat toate formalităţile pentru punerea acestora  în  executare.

 In acest fel, s-au format dosarele de executare nr. /2011 şi nr. /2011 înregistrate la BEJ EA.

In urma demersurilor făcute nu s-au putut identifica bunuri mobile sau imobile proprietate personală ale debitorului său.

Prin adresa făcută  de BEJ EA  către Primăria  Olteniţa,  înregistrată sub nr.  /24.08.2011 s-a solicitat autorităţii publice locale concursul în vederea identificării bunurilor mobile  sau imobile ale debitorului  PT.

 Prin adresa nr. /1.09.2011 Primăria Olteniţa a comunicat că numitul PT figurează în evidenţele fiscale ca fiind proprietar al imobilului situat în  b-dul Republicii nr. …, împreună cu PDR (în indiviziune).

In vederea realizării creanţei de al cărui sold  era fără cheltuieli de executare de 297.613, 63 lei, (debitorul  PT a achitat suma de  30.000 lei ) pe care de  SC S SA  o are împotriva debitorului PT , în temeiul dispoz. art. 400/1 C.pr.civilă,  solicită admiterea  actiunii, partajarea imobilului proprietatea pârâtilor, cu suprafaţă construită de 59,568  m.p. şi valoarea impozabilă de 99,384 lei, în sensul atribuirii  imobilului  debitorului PT pentru a putea fi scos la licitaţie.

In subsidiar, solicită partajarea bunului mobil cu consecinţa  achitării sultei corespunzătoare debitorului PT  direct creditoarei de  SC S SA.

In drept, a invocat art. 669 – 689 C.pr.civilă, art. 400 /1 şi urm. C.pr.civilă.

La dosar , contestatoarea a depus încheierea din camera de consiliu din dosarul nr. /269/2011  dată la data de 28.06.2011; încheierea din  12.12.2011 dată în camera de consiliu, în dosarul nr. /269/2011;  încheierea nr. /23.11.2011 a OCPI privind notarea somaţiei pentru suma de 47.137,80  lei ; adresa nr. /1.09.2011 a Primăriei mun. Olteniţa.

In baza art. 115 – 118 C.pr.civilă,  pârâta PDR a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii formulată de  SC S SA, în principal, ca inadmisibilă şi, în subsidiar,  ca nefondată.

Prin întâmpinare a invocat şi excepţia  insuficienţei  timbrării a cererii.

In motivarea cererii arată că  atât doctrina cât şi literatura juridică de specialitate este unanimă în privinţa instituţiei juridice a contestaţiei la executare calificată drept – mijlocul procedural specific fazei executării silite, prin intermediul căruia  oricare dintre părti sau terţe persoane interesate pot solicita instanţei competente :  fie desfiinţarea actelor ilegale de executare ;  fie obligarea organului de executare care refuză  executarea unui act de executare, la îndeplinirea sa, în condiţiile legii ;  fie lămurirea înţelesului,  întinderii şi aplicării titlului executoriu.

Cererea formulată de SC S SA  nu priveşte o astfel de cerere.

Importanţa contestaţiei la executare rezidă în aceea că pe această cale procedurală se obţine desfiinţarea  unor acte de executare,  ce au fost realizate prin ignorarea unor norme de drept şi,  se poate exercita  totodată, controlul  judecătoresc asupra legalităţii măsurilor dispuse de executorul judecătoresc, în ultima fază a procesului civil, aceea a  executării silite.

Ori, contestatorul are obligaţia de a indica actul de executare contestat din cadrul dosarului de executare în condiţiile art. 399 – 404 C.pr.civilă.

Faţă de aceste precizări, în lipsa atacării în concret a unui act de executare din cadrul dosarului de executare silită nr. /2011 (cu verificarea de către  instanţă a  respectării termenului de 15 zile prev. la art. 401 C.pr.civilă), actiunea  în partaj formulată pe această cale  este inadmisibilă.

Totuşi creditoarea SC S SA are mereu deschisă calea formulării unei actiuni ( pe cale principală) având ca obiect partaj  judiciar în condiţiile art. 678 C. civil, care este imprescriptibilă exctinctiv.

Imobilul ce face obiectul cererii de partaj judiciar este deţinut  de către pârâtă, care locuieşte efectiv  în acest imobil.

De-a lungul anilor este  singura care a contribuit la creşterea valorii imobilului;  a asigurat conservarea imobilului ;  a adus numeroase investiţii;  a achitat impozitele şi taxele  aferente bunului.

Faţă de aceste considerente, partajarea  imobilului şi atribuirea acestuia  în natură,  către PT, i-ar aduce prejudicii atât materiale cât şi sentimentale.

In subsidiar, în situaţia admiterii actiunii solicită atribuirea imobilului către pârâtă  având în vedere lipsa unui alt domiciliu precum şi vârsta înaintată. In această situaţie la stabilirea sultei ce urmează a fi achitată către PT solicită a se avea în vedere  toate cheltuielile  avansate de către pârâtă , conform  celor precizate (ce vor fi dovedite cu ocazia administrării probatoriului  în cauză).

La termenul din data de 2.03.2012 instanţa a  respins excepţia insuficienţei timbrării a  acţiunii,  contestatoarea achitând  taxa de timbru conform art. 2 alin. 2 din Lg. 146/1997 cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia  „În cazul contestaţiei la executarea silită şi al opoziţiei la executare, taxa se calculează  la valoarea bunurilor debitului urmărit, când acest  debit este mai mic decât  valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă  acestei contestaţii nu poate  depăşi suma de 194 lei, indiferent de valoarea contestată.” In speţă, taxa de timbru achitată este de 200 lei; acţiunea fiind  întemeiată pe dispoz. art.  400/1 C.pr.civilă care prevede că „Împărţirea  bunurilor proprietate comună poate fi hotărâtă la cererea părţii interesate, şi  în cadrul judecării contestaţiei la executare. „

In cazul în care creditorul unui  proprietar codevălmaş sau coindivizar urmăreşte bunuri comune, ale debitorului şi ale altei persoane , se poate cere pe calea contestaţiei la executare împărţirea bunurilor comune, în măsura necesară acoperirii creanţei creditorului.

In dovedirea acţiunii reclamanta a solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriul intimaţilor şi expertiză tehnică imobiliară.

Prezentă în instanţă la termenul din data de 2.03.2012 intimata PDR a solicitat să se ia act că nu are probe de formulat în apărare.

Procedura de citare cu intimatul PT, a fost legal îndeplinită însă acesta nu s-a prezentat la nici un termen de judecată şi nu a formulat întâmpinare, fiind citat cu această menţiune.

Pentru o justă soluţionare a cauzei a fost solicitat BEJ EA copia dosarului de executare nr. /2011.

Analizând probele administrate în cauză, instanţa constată că acţiunea formulată de creditoarea SC S SA este întemeiată.

Astfel, rezultă din actele dosarului că debitorul PT a avalizat mai multe bilete la ordin  respectiv  BO seria RZBR3AC nr. 0154334 emis la 14.03.2011 scadent la  16.05.2011 şi BO seria RZBR3AC nr.  0154335 emis la 14.03.2011 scadent la 28.04.2011 şi BO seria RZBR3AC nr. 0154336 scadent la 31.03.2011 pentru plata unor obligaţii  comerciale scadente. Prin încheierile  din 28.06.2011  şi 12.12.2011 Judecătoria Olteniţa a încuviinţat executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de biletele la ordin mentionate.

După încuviinţarea executării silite, executorul judecătoresc a emis adrese de înfiinţare a popririi asupra sumelor prezente şi viitoare din contul debitorului PT la terţul poprit R B, C B, B T, P B, B P C, B G S G, B – C şi somaţia de plată.

De asemenea, au fost solicitate Primăriei mun. Olteniţa  toate  informaţiile pe care le deţine asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de Pascale  Traian.

Cu adresa nr. /1.09.2011 Primăria mun. Olteniţa a comunicat BEJ EA, că debitorul PT nu figurează în evidenţe cu bunuri mobile. In  privinţa bunurilor imobile a comunicat faptul că acesta figurează în evidenţe cu apartamentul  nr. 12 situat în b-dul  Republicii nr. …,  deţinut  în indiviziune cu mama sa PDR. In baza acestei adrese , a fost întocmit şi procesul verbal de situaţie la data de 9.09.2011.

Întrucât pârâtul  debitor PT nu figurează  în evidenţele  locale cu bunuri  proprii, pentru realizarea creanţelor sale , reclamanta a solicitat partajarea bunului deţinut în coproprietate cu mama sa PDR, respectiv apartamentul compus din două camere, baie şi bucătărie, situat la  adresa  menţionată.

Apartamentul a fost dobândit de pârâta PDR, împreună cu soţul său, în prezent decedat, prin  construire, aşa cum rezultă din contractul de construire nr. /5.04.1975, întocmit de  OCVL Ilfov şi pentru care s-a eliberat Titlul de Proprietate nr./15.03.1082 de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Jud. Călăraşi şi transcris sub nr. /17.03.1982 de fostul Notariat de Stat Local Olteniţa.  Soţul pârâtei a decedat la data de 3.12.1998, succesiunea fiind dezbătută notarial aşa cum rezultă  din certificatul de moştenitor nr. /2003 eliberat de BN „Notariatul Public Olteniţa „. Conform  certificatului din masa succesorală rămasă de p urma defunctului face parte şi cota  indiviză de  ? din apartamentul mentionat, restul cotei de ?  reprezentând dreptul propriu al soţiei supravieţuitoare iar moştenitori sunt pârâtii din prezenta cauză în calitate de soţie supravieţuitoare cu o cotă de ? din masa succesorală şi respectiv fiu cu o cotă de ? din masa succesorală.

Pe cale de consecinţă,  instanţa va omologa raportul de expertiză întocmit în cauză , la care părtile nu au formulat obiectiuni şi va dispune ieşirea din indiviziune a pârâtilor, atribuind  apartamentul situat  în mun. Olteniţa, bdul  Republicii nr…., jud. Călăraşi,  pârâtei PDR,  cu obligarea acesteia la plata sultei corespunzătoare cotei deţinute de debitorul PT asupra  acestui apartament, respectiv 3/8. Pentru a proceda astfel şi în sensul prevederilor art. 673/9 C.pr.civilă,  instanţa a avut în vedere, un criteriu esenţial al partajului, respectiv  mărimea cotei părţi, care se cuvine fiecăruia din masa bunurilor  supuse împărţelii, fiind preferată la  atribuirea în natură  pârâta PDR, care deţin o cotă mai mare, respectiv 5/8.