Cerere de revizuire. Înţelesul sintagmei „descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.

Cerere de revizuire. Înţelesul sintagmei „descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.

- art.394 al.1 lit.a  Cod procedură penală

JUDECĂTORIA OLTENIŢA – SENTINŢA PENALĂ nr.12 DIN 19.01.2012 

Revizuientul condamnat CN a formulat  două  cereri de revizuire  a sentinţei penale  nr.  300/17.12.2010, a Judecătoriei Olteniţa  definitivă prin decizia penală nr. 1361/23.06.2011 a Curtii de Apel Bucureşti – sectia I-a penală.

Astfel, prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa la 28 octombrie 2011,  revizuientul a arătat că  atât el cât şi DS sunt nevinovaţi  şi că nu au nici o vină în legătură cu fapta,  întrucât au semnat o hârtie în alb,  fără să ştie  ce va face TM  cu semnăturile lor , respectiv  cu cele  8/10 persoane  care au complotat să-l aducă la Gălbinaşi pe SN şi să-l oblige să facă o chitanţă de mână.  A solicitat să se facă o expertiză grafologică a celor două semnături de pe chitanţa de mână pentru a se constata că are dreptate.

Prin cererea  înregistrată la acelaşi parchet la data de 14.12.2011, revizuientul CN,  a solicitat  din nou, efectuarea unei expertize grafologice a chitanţei de mână pentru a se constata că acest act nu conţine semnătura sa.  A susţinut că el nu era de faţă când  a fost încheiată chitanţa  de către cei doi  şi că în realitate el nu este vinovat fiind condamnat pentru o faptă care nu a săvârşit-o. In realitate,  TM este vinovat  întrucât  l-a pus ca martor pe chitanţa de mână şi a depus mărturie mincinoasă, pentru ca să le scape pe  cele 8 persoane, care au făcut fapta.  Revizuientul susţine  că  ceea ce a recunoscut  nu priveşte chitanţa de la Bucureşti care a fost făcută  la altă dată calendaristică  şi cu altă persoană nu cu SN, el neavând  nici o legătură cu chitanţa de la Gălbinaşi.

Prin concluziile  formulate de procuror,  se propune  respingerea  cererii de revizuire formulată de condamnatul CN ca neîntemeiată.

Procurorul susţine că  din actele dosarului,  rezultă că CN, DS şi TM nu au recunoscut  săvârşirea faptei, susţinând atât în faţa organelor de urmărire penală cât şi în faţa instanţei , că chitanţa a fost scrisă la 15.11.2007  la domiciliul lui Toma TM,  unde SN  prieten mai vechi al acestuia, venise să solicite un împrumut, primii  doi semnând-o în calitate de martori.

Procurorul  reţine că cererea de revizuire, este întemeiată pe cazul prev. de art. 394 alin. 1 lit. a C.p.p.  însă,  doar schimbarea declaraţiilor condamnatului , care înţelege să formuleze o nouă apărare, printr-o  cale extraordinară de atac, deşi a participat în procesul penal finalizat prin pronunţarea sentinţei nr. 300/2010,  fiind audiat de instanţă,  nu are valoarea unei fapte sau împrejurări noi. Totodată, semnătura de pe chitanţa contestată (fila 16 dosar urmărire penală)  este în mod vizibil similară celor de pe declaraţiile date în cursul urmăririi penale de către revizuient,  declaraţii aflate la filele 51 – 53 în dosarul de urmărire penală.

Instanţa  examinând  dosarul cauzei, reţine următoarele :  Prin sentinţa penală  nr. 300 din  17.12.2010 pronunţată de  Judecătoria Olteniţa,  inculpatii  TM, DS şi CN, au fost condamnati  la câte o pedeapsă de câte 7 ani închisoare, cu  executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infractiunii de lipsire de libertate în mod  ilegal, prev. de art. 189 alin. 2 C.p. în stare de recidivă post condamnatorie prev. de art. 37 lit. a C.p.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut:

Prin rechizitoriul nr.2232/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa, înregistrat la această instanţă sub nr./269/2010 au fost trimişi în judecată în stare de libertate, inculpaţii TM, DS şi CN pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate prev. de art.189 al.2 C.penal, reţinându-se în actul de sesizare a instanţei  următoarea situaţie de fapt:

La data de 20.11.2007 numitul SN a sesizat Poliţia Budeşti cu privire la faptul că, în seara zilei de 19.11.2007 (într-o zi de luni potrivit calendarului), în timp ce se afla pe raza com. Gălbinaşi, jud. Călăraşi, a fost sechestrat timp de două ore de un grup de  circa 8 bărbaţi şi constrâns prin violenţă  să scrie o chitanţă prin care recunoştea că ar fi împrumutat de la inculpatul TM, unul dintre răpitori, suma de 6000 euro.

În urma primelor acte de cercetare efectuate în baza acestei sesizări (conducere în teren şi prezentare pentru recunoaştere după planşa foto) a fost localizat imobilul din com. Gălbinaşi în care parte vătămată a fost lipsită de libertate, stabilindu-se că aparţine numitului BM, şi s-a confirmat că TM a participat la activitatea infracţională, ulterior dovedindu-se existenţa unei legături între aceste două persoane.

Cât priveşte modul în care s-au derulat faptele sesizate, urmărirea penală a relevat că, în virtutea ocupaţiei sale, SN care prestează servicii de transport persoane în regim de taxi pe raza mun. Bucureşti, le cunoştea destul de bine pe martorele TF şi TR, soţia şi respectiv fiica inculpatului TM. În după-amiaza de 19.11.2007 la serviciile sale a apelat TR care i-a solicitat să o transporte în com. Gălbinaşi, jud. Călăraşi, la domiciliul unei prietene de la care trebuia să ridice un pachet trimis de mama sa din Italia. Au ajuns la destinaţie, respectiv locuinţa martorului BM, în jurul orei 17,00, TR fiind întâmpinată de o tânără în vârstă de aproximativ 25 de ani cu care a intrat în casă. În timp ce îşi aştepta clienta, SN a pus autoturismul în mişcare cu intenţia de a efectua o manevră de întoarcere. Drumul i-a fost însă blocat de alte două autoturisme care s-au apropiat din sens opus, iar în încercarea de a le ocoli maşina părţii vătămate a rămas suspendată în şanţ. Ocupanţii celor două autoturisme, circa 7-8 bărbaţi între care inculpatul TM, l-au înconjurat  pe SN coborându-l cu forţa din maşină şi conducându-l în casa în care intrase şi TR. Aici l-au imobilizat legându-i mâinile cu un cablu şi au început să-l lovească,  TM cerându-i  suma de 200 milioane lei despre care afirma ca reprezintă preţul cu care partea vătămată şi martora TF ar fi vândut o cisternă ce-i aparţinea. În pofida faptului că SN a negat primirea banilor, a continuat să fie lovit şi ameninţat, în cele din urmă, în condiţiile în care nu dispunea de resursele necesare efectuării de îndată a plăţii, TM cerându-i să scrie o chitanţă din care rezulta că la 15.11.2007 ar fi primit de la acesta, cu titlu de împrumut,  6000 euro, sumă pe care se angaja să o restituie până la data de 30.11.2007 (f.16). La solicitarea lui TM chitanţa a fost apoi semnată, în calitate de martori de doi dintre participanţii la activitatea infracţională, respectiv inculpaţii DS şi CN, după care părţii vătămate i s-a permis să plece.

SN a revenit in Bucureşti, în jurul orei 21,00  prezentându-se la I.N.M.L. „Mina Minovici” unde a fost examinat, constatându-se că prezintă echimoze şi excoriaţii la nivelul capului, al membrelor superioare şi inferioare, leziuni în legătura cu care s-a concluzionat ca pot data din 19.11.2007, au fost produse prin lovire cu  şi de corpuri dure şi necesită pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Rechizitoriul Parchetului a fost întocmit în baza următoarelor mijloace de probă: - plângere şi declaraţii parte vătămată -f.8-15; declaraţii  învinuiţi - f.26-27,29, 31-32, 45, 50, 52-53; proces-verbal de conducere în teren - f. 59; proces-verbal de confruntare-f. 65-68; proces-verbal de recunoaştere după planşa foto-f.60-64; declaraţii martori-f.54-58; procese-verbale de redare în formă scrisă a înregistrărilor audio-f.77-84; certificat medico-legal-f.17.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi cei trei inculpaţi, care nu au recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată.

Analizând şi coroborând probele administrate pe parcursul procesului penal instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt expusă în rechizitoriu corespunde adevărului, din probe rezultând indubitabil că în data de 19.11.2007 inculpaţii, împreună cu alte persoane rămase neidentificate l-au lipsit de libertate pe partea vătămată SN, condiţionând eliberarea sa de întocmirea unei chitanţe menite să facă dovada unui presupus împrumut acordat acestuia de inculpatul TM.

În declaraţiile pe care le-au dat atât în faza de urmărire penală cât şi în faza cercetării judecătoreşti inculpaţii au negat săvârşirea infracţiunii, apărându-se în sensul că acea chitanţă a fost întocmită la data de 15.11.2007, la domiciliul inculpatului TM, din Bucureşti, unde partea vătămată, prieten mai vechi al acestuia, venise pentru a-i solicita un împrumut.

De asemenea, în declaraţia dată în faza urmăririi penale martora TR a negat că s-ar fi deplasat împreună cu partea vătămată în Gălbinaşi la data de 19.11.2007, iar BA, fiica lui BM, a negat de asemenea faptele susţinând că în perioada respectivă s-ar fi aflat în vizită la soacra sa în jud. Brăila, com. Oprişeneşti, de unde a revenit pe data de 23.11.2007 (fapt infirmat însă de VM care susţine că fiul său şi prietena sa A au vizitat-o pentru numai două ore, în luna decembrie 2007), iar în lipsa părinţilor săi plecaţi la muncă în Italia, fratele său şi locuinţa au rămas în grija unei vecine. În ceea ce îl priveşte pe  TM, este o cunoştinţă a tatălui său şi i-a vizitat in decembrie 2007, în preajma sărbătorii Crăciunului.

Înregistrările convorbirilor telefonice purtate de inculpatul TM începând cu data de 20.11.2007, în care se face referire în acelaşi context la „taximetrist”, „chitanţa”, suma de „6000 de euro”, data de „19.11.2007”  sau „30.11.2007” coroborează însă declaraţiile părţii vătămate cu privire la motivele şi condiţiile în care a fost încheiată chitanţa, infirmând apărarea inculpaţilor şi declaraţiile martorilor propuşi de aceştia. Instanţa de fond a reţinut că aceste convorbiri relevă că inculpatul  TM era interesat de recuperarea unei sume de bani reprezentând echivalentul unor valori (aur, diverse bunuri între care şi o cisternă), în posesia cărora partea vătămată ar fi intrat prin intermediul soţiei sale, TF ( a se vedea în acest sens procesul-verbal de redare în formă scrisă a înregistrărilor din 17.12.2007, convorbirea din 23.11.2007 între TM şi SP, convorbirea din 25.11.2007 dintre TM şi TI; procesul verbal de redare din 29.02.2008, convorbirile din 30.11.2007 şi 03.12.2007 dintre TM şi TI)  că  inculpatul şi partea vătămată nu erau prieteni şi nu se cunoşteau anterior datei de 19.11.2007 (procesul-verbal de redare în formă scrisă a înregistrărilor din 17.12.2007, convorbirea din 23.11.2007 între TM şi SP),  că inculpatul şi TR au fost la locuinţa familiei  B, pe data de 19.11.2007 (procesul verbal de redare în formă scrisă a înregistrărilor din 17.12.2007,  convorbirea din 22 noiembrie 2007,  între TM  şi o persoană numită M) şi  de asemenea că  chitanţa a fost întocmită  urmare  constrângerii exercitate asupra părtii vătămate  care a fost lipsită de libertate în acest scop , la actiunea orchestrată de TM , participând circa 10 persoane (procesul verbal de redare în formă scrisă a înregistrărilor din 17.12.2007,  convorbirea din 23.11.2007, între TM şi SP ) instanţa de fond redând apoi conţinutul acestor convorbiri.

Luând cunoştinţă de procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul TM a recunoscut că acestea îl privesc pe SN susţinând însă că cele rezultate din conţinutul lor reprezintă o „fabulaţie” prin care a urmărit să-l facă de râs pe SN „cu care aveam unele probleme mai vechi”.Instanţa de fond a arătat că nu se justifica însă un asemenea efort depus în acest scop, mai ales că inculpatul a intenţionat să pună partea vătămată într-o astfel de lumină faţă de persoane cu care aceasta nu avea legătură.

În drept, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpaţilor astfel cum a fost descrisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art.189 al.2 cp.

Sub aspectul laturii subiective, din probele administrate a rezultat că inculpaţii au acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, având reprezentarea faptelor, urmărilor produse, urmărind producerea rezultatului, instanţa dispunând condamnarea inculpaţilor la câte o pedeapsă cu închisoare privativă de libertate.

La individualizarea pedepselor aplicate, instanţa a avut în vedere criteriile generale prev. de art.72 C.pen., dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită,  gradul de pericol social apreciat în concret, rezultat din modul săvârşirii acesteia, circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, persoana inculpaţilor, conduita acestora pe tot parcursul procesului penal concretizată într-o atitudine nesinceră şi în contradicţie cu toate celelalte probe administrate în cauză, antecedentele penale ale acestora precum şi de celelalte aspecte de fapt reţinute, care conturează personalitatea inculpaţilor.

Sub aspectul antecedentelor penale, din actele dosarului instanţa a reţinut că toţi inculpaţii au săvârşit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie. Astfel, TM a fost condamnat pentru infracţiuni de furt calificat, înşelăciune, tăinuire şi ameninţare în intervalul 2000-2005. Prin sentinţa nr. 1407/31.08.2005 a Jud. Deva definitivă prin decizia nr. 537/A/15.12.2005 a Tribunalului Hunedoara, a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare pentru furt calificat. În baza art. 83 CP s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei pronunţată prin s. p. 360/2000 urmând să execute 6 ani închisoare. Prin sentinţa nr. 2985/11.09.2006 a Jud. Sector 5 Bucureşti această pedeapsă a fost contopită cu pedepsele pronunţate prin sentinţele nr. 2697/2005, nr. 3324/2004 şi nr.358/2001 urmând să execute 7 ani închisoare. A fost arestat la 18.07.2001 şi liberat la 10.11.2006 rămânând de executat un rest de 483 zile închisoare. Fapta reţinută în sarcina sa în prezenta cauză a fost săvârşită înainte de executarea acestei pedepse în stare de recidivă post condamnatorie prev. de art. 37 lit. a CP.

Întrucât din actele medicale prezentate în cursul urmăririi penale a rezultat că prezintă afecţiuni psihice, a fost supus examinării medico-legale psihiatrice. Conform raportului nr. 419/E/II/18.11.2009 întocmit de S.M.L. Giurgiu, inculpatul prezintă tulburare de personalitate de tip antisocial şi avea discernământ atât la data examinării (24.11.2009) cât şi la data comiterii faptei (19.11.2007);

DS a fost condamnat între anii 1993-2004 pentru furt calificat, violare de domiciliu, tâlhărie şi o infracţiune privind viaţa sexuală. Prin sentinţa nr. 494/28.10.2003 a jud. Olteniţa, definitivă prin decizia nr. 25/12.02.2004 a Tribunalului Călăraşi a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru furt calificat. Această condamnare a fost contopită prin sentinţa penală nr. 969/07.06.2004 a Jud. Slobozia urmând să execute 8 ani închisoare. A fost arestat la  16.05.2002 şi liberat la 05.10.2007, rămânând de executat un rest de 953 zile închisoare.  Fapta reţinută în sarcina sa în prezenta cauză a fost deci săvârşită în stare de recidivă prev. de art. 37 lit. a CP.;

CN a fost condamnat pentru furt calificat, violare de domiciliu,  tâlhărie în mod repetat. Prin sentinţa nr. 494/28.10.2003 a Jud. Olteniţa, definitiva prin decizia nr. 25/12.02.2004 a Tribunalului Călăraşi a fost condamnat la o pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru furt calificat. Prin sentinţa nr. 1862/11.10.2004 a Judecătoriei Slobozia definitivă prin neapelare, pedeapsa a fost contopită cu pedeapsa pronunţată prin sentinţa nr. 1591/2003 urmând să execute 7 ani si 3 luni închisoare. S-a menţinut liberarea condiţionată pentru restul de 608 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa pronunţată prin sentinţa nr. 120/1998, respectiv pentru restul de 1830 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa pronunţată prin sentinţa nr. 434/1989. A fost liberat condiţionat la 31.03.2006 rămânând de executat un rest de 872 zile. Fapta reţinută în sarcina sa în prezenta cauză a fost deci săvârşită în stare de recidivă prev. de art. 37 lit. a CP.

Având în vedere criteriile generale de individualizare instanţa, în baza art.189 al.2 C.pen. cu aplic.art.37 lit. a) Cod penal a condamnat pe inculpaţi la câte o pedeapsă de 7 (şapte) ani închisoare şi în baza art.61 C.pen. a menţinut liberarea condiţionată a acestora pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedepsele anterioare. Instanţa a apreciat că nu se impune reţinerea dispoziţiilor art.71 C.pen., întrucât a dat eficienţă acestor împrejurări cu prilejul aplicării dispoziţiilor art.72 C.pen.

Pe tot parcursul procesului penal inculpaţii au susţinut că nu l-au lipsit de libertate pe partea vătămată, iar chitanţa din care rezultă că acesta din urmă a împrumutat de la TM suma de 6.000 euro cu obligaţia restituirii până la data de 30.11.2007, a fost încheiată la domiciliul inculpatului la data de 15.11.2007 în prezenţa a doi martori, respectiv inculpaţii CN şi DS.

În privinţa înregistrării convorbirilor telefonice inculpatul TM, în declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti s-a apărat în sensul că nu priveau pe partea vătămată, după ce în faza de urmărire penală a declarat că a vrut numai să îl facă de râs pentru că avea unele probleme mai vechi.

Apărările inculpatului TM au fost înlăturate de instanţa de fond deoarece acestea  sunt infirmate de probele  administrate în cauză, probe din care rezultă modalitatea şi condiţiile în care a fost întocmită acea chitanţă, conform căreia partea vătămată a împrumutat suma de 6.000 euro şi termenul de restituire, astfel că nu se poate reţine că fapta de lipsire de libertate nu există.

De asemenea şi apărările inculpaţilor CN şi DS au fost înlăturate, fiind infirmate de probele administrate. Aceştia au recunoscut faptul că au fost de faţă la încheierea chitanţei şi au semnat în calitate de martori însă au susţinut că,  acea chitanţă a fost întocmită în alte împrejurări decât cea reţinută în actul de sesizare, fără a produce însă nici o probă în acest sens. A arătat instanţa de fond că în conformitate cu dispoziţiile art.66 al.2 C.pr.pen. când există probe de vinovăţie, inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie şi a arătat că în speţă, inculpaţii au susţinut o situaţie de fapt contrară celei reţinute în actul de sesizare, fără a produce nici o probă care să o susţină.

În ceea ce priveşte pedepsele accesorii, instanţa a reţinut că natura faptei săvârşite şi ansamblul circumstanţelor personale ale inculpaţilor conduc, la concluzia unei nedemnităţi în exercitarea dreptului de natură electorală prev. de art.64 lit. a) şi b) C.pen.

Pe latura civilă a cauzei, instanţa a respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă SN, ca nefondată, acesta neproducând nici o dovadă din care să rezulte cuantumul sumei solicitate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs inculpaţii, criticând hotărârea sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, aceştia  solicitând în principiu achitarea  pentru că nu au săvârşit fapta de care sunt acuzaţi, motivul achitării fiind arătat ca cel prev. de art. 10 lit. a) Cod procedură penală.

Prin decizia penală  nr. 1361/23.06.2011,  Curtea de Apel Bucureşti – sectia I-a Penală, a admis  recursurile inculpatilor  şi a casat în parte sentinţa penală,  doar în ceea ce priveşte pedepsele accesorii aplicate celor  trei inculpati,  sens în care a făcut aplic. art. 71 şi 64 alin. 1 lit. a  teza II-a C.p.  ca pedeapsa accesorie în ceea ce priveşte pe fiecare din cei 3 inculpati şi a mentinut sentinţa penală recurată sub  toate celelalte aspecte.

Din considerentele deciziei,  rezultă că analizând actele dosarului şi sentinţa penală recurată prin prisma motivelor invocate şi din oficiu sub toate aspectele de drept şi de fapt, în conformitate cu disp. art. 385 indice 6 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea a reţinut următoarele:

Instanţa de fond a analizat temeinic probele administrate în cauză şi a reţinut în mod corect atât situaţia de fapt cât şi încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpaţi, cu un singur amendament. A reţinut că din  plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile inculpaţilor date pe tot parcursul procesului penal, procesul-verbal de conducere în teren, procesul-verbal de confruntare, procesul-verbal de recunoaştere după planşa foto, declaraţiile martorilor TR, BA, care analizate prin coroborare atestă atât caracterul neadevărat al susţinerilor inculpaţilor cât şi al propriilor susţineri, ale martorei VM, care a contesta susţinerile martorei BA, dovedind odată în plus că aceasta nu a declarat adevărul cu privire la data de 19.11.2007,procesele-verbale de redare în formă scrisă a înregistrărilor audio dintre inculpatul TM şi alte persoane, numiţii „D” şi „M”, respectiv SP şi  TI, acestea făcând referiri explicite la întrevederea avută între inculpaţi, respectiv TM şi partea vătămată, taximetrist, în data de 19.11.2007 şi contextul în care inculpatul a impus părţii vătămate să îi dea suma de 6000 de Euro, certificatul medico-legal care atestă că partea vătămată s-a prezentat la Serviciul medico-legal chiar în acea seară şi pe baza constatărilor s-a concluzionat că aceasta a suferit echimoze şi excoriaţii la nivelul capului, membrelor superioare şi inferioare care puteau data din 19.11.2007, fiind produse prin lovire cu şi de corpuri dure şi necesită pentru vindecare 3-4- zile de îngrijiri medicale rezultă că în seara zilei de 19.11.2007 (într-o zi de luni potrivit calendarului), în timp ce se afla pe raza com. Gălbinaşi, jud. Călăraşi, partea vătămată a fost luat cu forţa din autoturismul său şi dus în locuinţa inculpatului TM, unde se aflau şi coinculpaţii şi martorele TR şi BA, sechestrat timp de două ore şi constrâns prin violenţă  să scrie o chitanţă prin care recunoştea că ar fi împrumutat de la inculpatul TM suma de 6000 euro, fapta inculpaţilor întrunind atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art.189 al.2 Cod penal.  Amendamentul la care s-a făcut referire anterior fiind unul care ţine de acurateţea juridică a încadrării faptei, cu privire la care se impunea reţinerea şi a dispoziţiilor prev,. de art. 189 alin. 1 Cod penal, care sancţionează forma simplă a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, alin. 2 făcând trimitere în mod natural la alin. 1, Curtea arătând însă că în calea de atac a inculpaţilor nu mai putea reţine şi acest aliniat care, cel puţin teoretic, ar fi putut fi asimilată cu o agravare a situaţiei inculpaţilor în propria cale de atac, dat fiind că presupune reţinerea a 2 aliniate faţă de unul singur, chiar dacă practic, aceasta este doar o chestiune de acurateţe juridică, aşa cum s-a arătat, fără nici o consecinţă sub aspectul pedepsei, căci alin. 2 este forma agravată a faptei, iar acesta a fost reţinut în mod corect de către instanţa de fond şi a reclamat aplicarea unei pedepse în cuantumul prevăzut de această agravantă.

Instanţa de recurs a reţinut că inculpaţii au fost audiaţi în cursul urmăririi penale, în faţa instanţei de fond şi a instanţei de recurs, cu excepţia inculpatului CN, care nu s-a prezentat  la ultimul termen de judecată în faţa Curţii şi  în tot cursul procesului penal, aceştia nu au recunoscut săvârşirea faptelor, arătând că s-au aflat la locuinţa inculpatului TM, însă  la data de 15.11.2007 şi nu au constrâns pe partea vătămată să semneze chitanţa în sensul cerut de inculpatul TM, ci partea vătămată efectiv a împrumutat de la acest inculpat suma de 6000 de euro. Curtea a apreciat că în mod corect instanţa de fond a înlăturat susţinerile inculpaţilor faţă de neconcordanţele dintre acestea în cursul procesului penal, inculpaţii modificând diverse detalii în mod deosebit în ceea ce priveşte circumstanţele în sine în care au ajuns să se afle la acea dată la locul în care s-a semnat chitanţa, aspecte esenţiale de altfel în raport de natura infracţiunii pentru care aceştia au fost trimişi în judecată, Curtea reţinând că nici unul dintre cei 3 inculpaţi nu a contestat nici un moment faptul că partea vătămată a fost prezentă împreună cu inculpaţii în acelaşi loc (altul decât cel reţinut ca fiind cel al săvârşirii faptei) şi a semnat o chitanţă care atesta că ar datora lui TM suma de 6000 de Euro, chitanţa fiind semnată de inculpaţi, aceste aspecte nefiind contestate. Elementele asupra cărora inculpaţii şi partea vătămată au declaraţii diferite sunt cele referitoare la locaţia unde a fost semnată chitanţa şi data la care s-a semnat acea chitanţă, respectiv contextul în sine care a determinat semnarea acelei chitanţe.

Astfel, în pofida susţinerilor apărătorilor inculpaţilor în sensul că s-a pronunţat o soluţie de condamnare fără a fi bazată pe vreo probă, Curtea a apreciat  că din probele administrate în cauză rezultă, fără nici o îndoială, că autorii infracţiunii sunt inculpaţii, iar locul în care s-a semnat chitanţa de către partea vătămată a fost comuna Gălbinaşi, jud. Călăraşi, la martora BA, o prietenă a martorei TR, fiica inculpatului TM, confirmarea acestei împrejurări fiind dovedită pe de o parte de conţinutul convorbirilor telefonice redate de instanţa de fond în sentinţă, la care Curtea s-a rezumat  doar să facă trimitere, acestea fiind elocvente sub aspectul faptului esenţial al datei şi locaţiei în care inculpaţii  i-au ceruit părţii vătămate să semneze chitanţa, caracterul violent al solicitării rezultând explicit din conţinutul acestor convorbiri, în care inculpatul TM arată faţă de numiţii TI şi PS că  a întrebuinţat violenţe faţă de SN pentru a-l determina pe acestea să îi predea o sumă de 6000 de Euro, pe care, aprecia inculpatul, că partea vătămată i-ar fi datorat-o dintr-o tranzacţie asupra unei maşini făcută de partea vătămată cu fosta sa soţie, aspecte care şi dacă ar fi reale, nu au fost dovedite şi sunt nerelevante faţă de caracterul violent al solicitării făcute părţii vătămate în contextul lipsirii acesteia de libertate pe perioada obligării sale de a semna chitanţa în sensul cerut de inculpat. Pe de altă parte, Curtea constată că susţinerile martorelor TR şi BA nu pot fi reţinute, dată fiind natura relaţiilor de tată fiică dintre martora TR şi inculpat, şi în mod deosebit veridicitatea declaraţiei celeilalte martore este pusă la îndoială de declaraţia martorei VM, care a arătat că la data la care s-a semnat chitanţa, (martora B invocând lipsa sa de la domiciliu la acel moment) aceasta nu s-a aflat la locuinţa sa, Curtea constatând astfel că susţinerile prin care inculpaţii au încercat să plaseze locul şi data întâlnirii cu partea vătămată în alt moment şi altă locaţie decât cele în care s-au petrecut faptele, nu au fost dovedite cu nici un mijloc de probă care să poată fi reţinut.

Astfel, faţă de probele în susţinerea acuzaţiilor, la care s-a făcut referire anterior, Curtea a  constat că inculpaţii nu au putut proba lipa de temeinicie a acestora, fiind dovedită vinovăţia pentru fapta pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi, Curtea constatând – la momentul audierii în faţa instanţei de recurs - că inculpaţii CN şi DS nu au putut oferi nici o justificare măcar a împrejurării pentru care s-ar fi aflat la domiciliul inculpatului TM  în luna noiembrie 2007, în contextul în care au arătat explicit că nu au mai fost acasă la acesta de 12 ani, şi doar pentru că nu au mai găsit un mijloc de transport către comuna în care locuiau, în seara de 15.11.2007, fără să anunţe în prealabil, după 12 ani în care nu s-au mai întâlnit, au hotărât brusc să meargă să doarmă la inculpatul TM, susţinere evident neveridică, pentru a nu o cataloga în alţi termeni, inculpaţii având dreptul de a se apăra prin orice mijloace şi prin orice declaraţii.

Conform art. 63 alin. 2 din Codul de procedură penală, probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de către organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului, art. 66 arătând că învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să-şi probeze nevinovăţia.

Curtea a  apreciat  însă că, din  probele administrate în cauză în toate fazele procesuale, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii în fond şi recurs, aşa cum au fost analizate anterior, prin raportare inclusiv la criticile apărării, rezultă fără nici o urmă de îndoială, faptul că inculpaţii sunt autorii acestei infracţiuni, Curtea reţinând că toate considerentele instanţei de fond  sunt concludente, la reţinerea unor indicii sau unor probe indirecte contribuind nu doar coroborarea acestora între ele şi cu fiecare altă probă directă sau indirectă, dar şi tehnicile de interpretare juridică, pe care instanţa de fond le-a aplicat în mod corect şi asupra cărora Curtea apreciază că nu se impune a reveni, criticile limitându-se la a arăta că nu se poate dispune o soluţie de condamnare pe baza unor indicii coroborate.

Curtea a mai apreciat  că instanţa  a  făcut o aplicare corectă a disp. prev. de art. 72 Cod penal referitor la criteriile de individualizare a pedepselor aplicate, avându-se în vedere atât circumstanţele personale cât şi cele reale, pedepsele fiind în măsură să satisfacă rolul lor preventiv educativ, Curtea reţinând pe de altă parte că nu s-a solicitat  reindividualizarea pedepselor aplicate,  şi apreciază că oricum nu se impune faţă de limitele inferioare ale pedepselor aplicate de instanţa de fond în contextul în care inculpaţii nu au recunoscut în nici o fază săvârşirea faptelor, fiecare dintre aceştia fiind recidivişti  în forma recidivei postcondamantorii prev. de art. 37 lit. a) Cod penal, instanţa de fond dând dovadă de clemenţă la aplicarea pedepsei minime  şi menţinând pentru fiecare dintre cei 3 inculpaţi beneficiul liberării condiţionate, fiecare dintre aceştia suferind anterior multe alte condamnări, astfel încât reducerea pedepselor nici nu se poate dispune decât prin reţinerea de circumstanţe atenuante, care nu sunt incidente în cauză, aşa cum am arătat.

Referitor însă la pedeapsa accesorie aplicată fiecărui inculpat în sensul interzicerii şi a dreptului de a alege, Curtea a  constat  că aceasta nu a fost motivată de instanţa de fond, fiind aplicată „ope legis” în pofida condamnărilor anterioare ale României de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului sub aceste aspecte, astfel încât, apreciind că nu se impune interzicerea acestui drept, infracţiunea săvârşită nefiind una care să reclame în sine o asemenea interdicţie, Curtea a admis  sub acest aspect recursurile inculpaţilor.

Analizând  în cauza de faţă cererea de revizuire formulată de revizuientul CN, sub aspectul  admisibilităţii ei în principiu , conf. art. 403 alin. 1 C.p.p. astfel cum a fost modificat  prin Lg. 202/2010, instanţa constată că ea  se întemeiază  pe dispoz. art. 394 alin. 1 lit. a C.p.p., comb. cu alin. 2  al aceluiaşi articol  care prevede că  revizuirea poate fi cerută  când s-au  descoperit fapte şi împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei,  dacă sunt de natură să dovedească  netemeinicia hotărârii de condamnare .

Din analiza acestui caz de revizuire, rezultă că acesta stabileşte următoarele condiţii pentru admisibilitatea ei :  1).  s-au descoperit fapte sau împrejurări noi; 2).  faptele şi împrejurările invocate în revizuire trebuie să fie noi pentru instanţa de judecată , în sensul că nu au fost cunoscute de instanţa care a pronunţat hotărârea definitivă ; 3). faptele şi împrejurările noi dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare .

Se constată că revizuientul  CN,  invocă  ca fapt nou,  împrejurarea că  el  nu a semnat  chitanţa de mână,  (aflată la fila 16 din  dosarul de urmărire penală )  care  a  fost analizată  ca mijloc de probă  ce a stat la baza hotărârii de condamnare , deşi  în faza urmăririi penale ,  inclusiv prin declaraţia dată în faţa procurorului când i s-a prezentat materialul de urmărire penală, CN a arătat că  a semnat acea chitanţă,  iar cu privire la împrejurările în care a semnat acea  chitanţă datată 15.11.2007, a făcut doar precizarea că nu a văzut  dacă TM i-a dat cei 6.000 euro lui SN. Si prin declaraţia dată în faţa instanţei de fond la data de 5 octombrie 2010,  CN şi-a mentinut declaraţiile date anterior în cauză,  recunoscând că  a semnat în chitanţa de mână  făcută de  SN  care atesta că a împrumutat de la TM  6.000  de euro. De asemenea,  semnătura  revizuientului  de pe chitanţa de mână este în mod vizibil similară  celor de pe  declaraţiile  sale date în faza urmăririi penale, revizuientul fiind  asistat de avocat ales pe parcursul judecăţii în fond a cauzei şi nici un moment nu s-a invocat în apărare  că semnătura  de pe chitanţa de mână nu-i apartine.

Instanţa constată  că  noul fapt invocat de revizuient  reprezintă în realitate o nouă apărare  prin negarea poziţiei pe care a avut-o în faza urmăririi penale şi a judecăţii .  Se constată  că această împrejurare invocată în cererea de reviziure  nu constituie în realitate un fapt nou ,  în sensul celor  prevăzute de art. 394 alin. 1 lit. a C.p.p, întrucât instanţa de judecată, s-a pronunţat asupra faptului invocat ca nou  în sensul că a negat existenţa lui, astfel că nu se mai poate trage concluzia că era necunoscută pentru instanţă. Astfel, instanţa de recurs a statuat  că nici unul din cei 3 inculpati nu a contestat nici un moment faptul că partea vătămată a fost prezentă împreună cu inculpatii în acelaşi loc, (altul decât cel reţinut ca fiind cel al săvârşirii faptei) şi a semnat o chitanţă  care atestă că ar datora lui TM suma de 6.000 de euro, chitanţa fiind semnată de inculpati,  şi că  elementele asupra cărora inculpatii şi partea vătămată au avut  declaraţii diferite, sunt cele referitoare la locaţia unde a fost semnată chitanţa şi data la care s-a semnat acea chitanţă, respectiv  contextul în sine care a determinat semnarea acelei chitanţe. Instanţa a analizat astfel toate declaraţiile părtilor şi a stabilit prin coroborarea  întregului material probator,  că acea chitanţă datată 15.11.2007  a fost  scrisă de SN  la data de 19.11.2007  în locaţia din com. Gălbinaşi, fiind semnată de SN (împrumutat), TM  (împrumutător ) , CN şi DS în calitate de martori . 

Rezultă că instanţa de recurs  prin analiza probelor administrate în cauză, a înlăturat şi ipoteza  susţinută în cererea de revizuire  în sensul că semnătura  inculpatului CN de pe  chitanţa datată 15 noiembrie 2007,  n-ar  apartine acestuia.  De altfel,  revizuientul  nu a adoptat o poziţie constantă  susţinând în prima cerere de revizuire  că  el a semnat o hârtie în alb , neştiind ce va face TM cu ea,  iar în a doua cerere a susţinut  că a semnat o chitanţă în Bucureşti  dar la o altă dată calendaristică şi cu altă persoană decât SN.

Faţă de aceste considerente,  instanţa constată că aspectul invocat de revizuient nu constituie un fapt nou,  care să nu fi fost analizat de instanţa  de judecată,  în sentinţa de condamnare, motiv pentru care  va respinge cererea de revizuire ca neîntemeiată.

In temeiul art. 192  alin. 2 Cpp.,  revizuientul  va fi obligat  la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Domenii speta

Spete similare