Prin cererea înregistrata la Judecatoria Rosiorii de Vede la nr.1999/292 din 12 mai 2011, reclamantul L. A. a chemat în judecata pe pârâta C. E., bunica sa, solicitând instantei ca prin sentinta pe care o va pronunta sa declare deschisa succesiunea defunctului L. S. – tatal lui si respectiv fiul pârâtei, decedat la data de 23.01.2011, cu ultimul domiciliu în Municipiul Rosiorii de Vede, judetul Teleorman, sa se constate persoanele cu vocatie succesorala, masa succesorala si sa i se atribuie lui toate bunurile, urmând a fi obligat la plata pasivului succesoral (cheltuieli de înmormântare, parastase), în cuantum de 3.000 Ron.
Instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale a pârâtei, invocata din oficiu si a respins cererea formulata de reclamant, în temeiul 669 si 670 Cod civil, cu urmatoarea motivare: în conditiile în care reclamantul este fiul defunctului – mostenitor din clasa I, acesta înlatura de la mostenire celelalte clase de mostenitori legali, desi si clasa a II-a de mostenitori din care face parte si pârâta – mama defunctului ; fiind înlaturata de la mostenire chiar de nepotul sau, pârâta nu are vocatie succesorala concreta la mostenirea defunctului ei fiu, chiar daca are vocatie succesorala generala la mostenirea acestuia, astfel ca nu justifica în cauza legitimare procesuala pasiva.
Judecătoria Sighișoara
Stabilire Masa Succesorala
Judecătoria Balș
Anulare certificat moştenitor Respinsă ca neîntemeiată
Judecătoria Caracal
Succesiune. Autoritate de lucru judecat
Curtea de Apel București
Soluţionarea greşită a cauzei pe excepţie deoarece instanţa a respins ca fiind rămas fără obiect excepţia prescripţiei dreptului de a cere reducţiunea şi nulitatea testamentului autentificat, determină desfiinţarea cu trimitere pentru soluţionarea un...
Curtea de Apel București
Ajutor cuvenit sotului supravietuitor. Legea nr.578/2004.