Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la 16.11.2006 sub nr. 21932/301/2006, reclamantul MUNICIPIUL BUCURESTI a chemat în judecata pe paratul POPA NICOLAE, solicitând instantei ca prin hotarârea pe care o va pronunta sa dispuna obligarea paratului la restituirea sumei de 15947, 39 Ron din care 11094,28 Ron reprezentand debit neachitat – taxa de concesiune aferenta perioadei 2003- 2005, iar 4853,12 RON reprezentand majorari si penalitati de intarziere actualizate pana la 31.05.2006.
În motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca la 12.05.1995, sub nr. 42, între CLMB si BRD s-a încheiat un contract de asociere pentru terminarea executiei lucrarilor de constructii, punerea în functiune si exploatarea distincta a blocului K4 din ansamblul Labirint, situat in Bucuresti, sector 3. Potrivit art. 10.4 din acest contract, BRD se obliga sa achite taxa de concesionare a terenului în valoare de 63.568.880 lei/an, pe toata durata de existenta a constructiei. Aceeasi obligatie a fost stabilita în sarcina BRD si prin art. 2 din actul aditional nr. 1 la contractul de asociere, concesionându-se acesteia terenul de 7.940 mp, aferent apartamentelor care îi reveneau conform cotei de asociere, iar cuantumul taxei a fost stabilit la 49.863.429 lei.
A mai aratat reclamantul ca spatiile dobândite în baza contractului de asociere au fost transmise catre persoane fizice, paratul dobândind proprietatea apartamentului nr. 60 printr-un contract de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1964/15.10.1999 de BNP Ciuhan Aurora Braila, în cuprinsul caruia s-a stipulat obligatia cumparatorului de a achita Primariei Municipiului Bucuresti taxa de concesiune stabilita proportional cu suprafata locativa atribuita.
A sustinut totodata reclamantul ca, potrivit art. 40 alin. 2 din Legea 50/1991, „o data cu dreptul de proprietate asupra constructiilor, în situatia celor realizate în cladiri cu mai multe apartamente, proprietarul dobândeste si o cota parte din dreptul de concesiune asupra terenului apartinând domeniului privat al statului sau al unitatilor administrativ teritoriale”. În consecinta, o data cu dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 6o din blocul K4, pârâtul a dobândit dreptul de concesiune asupra terenului aferent apartamentului si, bineînteles, obligatia corelativa de achitare a taxei de concesionare.
În drept, reclamantul a invocat dispoz. art. 966 si 969 C.civ., art. 1091 si urm. C.civ.
În dovedirea actiunii sale, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Judecătoria Întorsura Buzăului
Obligaţie de a face
Curtea de Apel Constanța
Anulare decizie de impunere. Conditionarea cotei de redeventă minieră de renegocierea licentei de concesiune si de încheierea actului aditional de modificare a licentei. Neinitierea procedurii de renegociere a licentei de către autoritatea competentă.
Tribunalul Caraș Severin
Instituirea dreptului de trecere, acţiune formulată de către titulara unui contract de concesiune. Excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Tribunalul Gorj
Fond Funciar
Curtea de Apel Brașov
Drept de concesiune. Radiere din cartea funciară. Inadmisibilitatea cererii de radiere pe baza unui act administrativ.