Art.111Cod procedură civilă. inadmsibilitate

Acţiunea este inadmisibilă şi în privinţa solicitării de constatare a existenţei lucrărilor realizate fără autorizaţie de construire, calea legală de urmat în această situaţie fiind, în realitate, cea a procedurii administrative prevăzute de legislaţia specială în materie, pentru obţinerea autorizaţiei de construire.

Împrejurarea că la epoca realizării lucrărilor respective au fost încălcate normele legale în vigoare privind autorizaţiile administrative ce trebuiau obţinute prealabil declanşării operaţiunilor de construire, fapt pentru care autorul a fost sancţionat contravenţional, conform procesului verbal nr. 180/1994, nu justifică declanşarea litigiului de faţă, pentru legitimarea acestei situaţii de fapt, care ar echivala în final cu o validare judecătorească a nesocotirii unor norme imperative privind regimul construcţiilor. Or, nimeni nu se poate prevala de o conduită nelegitimă pentru a obţine recunoaşterea unui drept ocrotit de lege.(sentinţa civilă nr. 6529/20.09.2004)

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 24.05.2004 sub nr. 6367/2004, reclamanţii G.M şi P.V. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General, Prefectura Municipiului Bucureşti prin Prefectul Municipiului Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca  prin hotărârea ce o va pronunţa să constate că imobilul proprietatea reclamantelor situat în Bucureşti, Bdul.B. nr.162, sector 2 se compune din teren în suprafaţă de 270 mp. şi construcţie compusă din parter şi etaj.

În motivare au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1105/1949, P.P. şi P.V. au devenit proprietari unui teren de 490 mp. şi construcţie situat în Şos. V. nr.98. În urma decesului lui P.P. au rămas ca moştenitori reclamantele din cauza de faţă, în calitate de soţie supravieţuitoare şi fiică, în masa succesorală rămânând cota de 1 din dreptul de proprietate asupra terenului de 490 mp. din B-dul.M. nr.162 şi construcţia aflată pe acest teren formată din 5 camere, bucătărie şi magazie. Au mai arătat faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.16345/1992 reclamantele au vândut o suprafaţă de 220 mp. din acest teren, rămânând proprietarele suprafeţei de 270 mp. şi a construcţiei situate pe acest teren, ulterior realizând un magazin cu anexe, prin extinderea imobilului deja existent conform autorizaţiei de construcţie nr.53/M/17.08.1992. Au mai arătat că numitul N.M., fost chiriaş al reclamantelor, a realizat fără autorizaţie o supraetajare a imobilului, fiind amendat contravenţional conform procesului-verbal nr.190/1994. Au învederat că prin sentinţa civilă nr.42/1995 a Tribunalului Bucureşti s-a constatat că reclamantele sunt proprietarele imobilului din B-dul. B. nr.162 în suprafaţă de 270 mp., însă nu a fost detaliată suprafaţa din curte, suprafaţa construită, nu s-a precizat existenţa construcţiei pe acest teren, în sensul indicării numărului de încăperi, a destinaţiei acestora, a faptului că este vorba despre o construcţie compusă din parter şi etaj, consecinţa fiind aceea a imposibilităţii întabulării dreptului de proprietate.

În drept au invocat art.111 Cod procedură civilă şi H.G nr.1574/2003.

În dovedire au solicitat probele cu înscrisuri şi expertiza imobiliară.

La data de 10.06.2004 a formulat întâmpinare pârâta Municipiul Bucureşti prin Primarul General, invocând excepţiile autorităţii de lucru judecat prin raportare la sentinţa civilă nr.42/1995 a Tribunalului Bucureşti, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, în dovedire invocând proba cu înscrisuri.

La data de 14.06.2004 a formulat întâmpinare pârâta Prefectura Municipiului Bucureşti, invocând excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu motivarea că dovada calităţii de proprietar se face cu actele prin care a fost dobândită proprietatea imobilului, iar pentru extinderea sau modificarea acestuia, dovada se face cu autorizaţia de construcţie, nefiind necesar ca instanţa să constate din nou existenţa dreptului de proprietate, reclamantele fiind obligate să uzeze de căile legale administrative pentru a intra în legalitate. A invocat şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că nu are în proprietate sau administrare imobile. În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri.

Pârâta Ministerul Finanţelor Publice nu a formulat întâmpinare.

La dosar au fost depuse următoarele înscrisuri: sentinţa civilă nr.42/1995 a Tribunalului Bucureşti, procesul-verbal de contravenţie nr.180/1994, certificat de urbanism nr.122M/1992, autorizaţie de construire nr.53M/1992, schiţe de plan, certificat de moştenitor nr.1623/1983, act de vânzare-cumpărare nr.1105/1949, certificat nr.27879/6890/2002 emis de Primăria Municipiului Bucureşti, certificat fiscal nr.104440/2004, act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.16345/1992, documentaţie cadastrală .

În şedinţa publică de azi, 20.09.2004, instanţa a pus în discuţie excepţiile invocate de pârâte prin întâmpinările depuse la dosar.

Analizând materialul probator prin prisma excepţiilor invocate, instanţa reţine:

Potrivit sentinţei civile nr.42/1995 pronunţată de Tribunalul Bucureşti (fila 4), s-a constatat, în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Bucureşti, că reclamantele sunt proprietarele imobilului situat în Bucureşti, B-dul. B.nr.162, sector 2,  în suprafaţă de 270 mp.

Prin promovarea prezentei acţiuni, aceleaşi reclamante urmăresc a se constata pe cale judecătorească faptul că imobilul aflat în proprietatea lor, potrivit hotărârii judecătoreşti mai sus menţionate, se compune din teren în suprafaţă de 270 mp. şi construcţia alcătuită din parter şi etaj.

Instanţa apreciază ca prioritară, în cadrul excepţiilor discutate, soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat, excepţie pe care o consideră însă neîntemeiată, prin raportare la dispoziţiile art.1201 Cod civil, între cele două pricini neexistând tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Astfel, cadrul procesual pasiv configurat prin introducerea acţiunii de faţă este complet diferit de cel al litigiului anterior, concluzie care rezultă fără echivoc din examinarea dispozitivului hotărârii judecătoreşti precedente, neputându-se interpreta că pârâta Municipiului Bucureşti din cadrul procesual de faţă se identifică cu pârâta din litigiul anterior, fiind vorba de două entităţi diferite, iar în litigiul de faţă figurează şi alte părţi chemate în judecată în calitate de pârâte.

Pe de altă parte, între cele două pricini nu există nici identitate de obiect şi cauză, din moment ce în primul proces reclamantele au urmărit atestarea pe cale judecătorească a dreptului lor de proprietate asupra imobilului, iar în cauza de faţă aceleaşi reclamante tind să obţină constatarea şi detalierea elementelor componente ale obiectului dreptului lor de proprietate imobiliară.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 1201 Cod civil şi art.166 Cod procedură civilă, instanţa va respinge excepţia autorităţii de lucru judecat.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, instanţa constată că aceasta este întemeiată.

Astfel, prin raportare la dispoziţiile art.111 Cod procedură civilă, acţiunea în constatare este admisibilă în măsura în care are ca finalitate atestarea existenţei sau inexistenţei unui drept şi numai în condiţiile în care nu este deschisă calea acţiunii în realizare pentru valorificarea acelui drept.

În speţă, instanţa reţine că prin promovarea prezentei acţiuni nu se urmăreşte constatarea existenţei dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantelor, câtă vreme acestea sunt deja beneficiarele efectelor hotărârii judecătoreşti precedente, prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat faptul că reclamantele sunt proprietarele imobilului în litigiu, instanţa de la acea epocă fiind învestită cu o cerere de constatare a dreptului de proprietate asupra imobilului compus din teren şi construcţie, aşa cum rezultă din considerentele hotărârii judecătoreşti anterioare. Dimpotrivă, se tinde la constatarea faptului că imobilul este format din terenul de 270 mp. şi construcţia situată pe acesta, reclamantele fiind interesate a se descrie, în cuprinsul dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti, elementele componente ale acestui imobil, indicarea suprafeţei curţii, a suprafeţei construite, a umărului de nivele ale casei, a numărului de încăperi şi a destinaţiei acestora.

Or, aceste aspecte au natura unor împrejurări de fapt, iar nu a unor chestiuni de drept susceptibile a fi constatate printr-o acţiune în justiţie în temeiul art.111 Cod procedură civilă.

Împrejurarea că în cadrul procesual anterior s-a pronunţat o hotărâre judecătorească care în viziunea reclamantelor este lacunară întrucât nu descrie în mod suficient imobilul constatat a fi în proprietatea lor, nu conferă caracter admisibil demersului procesual de faţă, prin raportare la temeiul de drept invocat.

Dimpotrivă, pentru valorificarea acestor pretenţii, se impunea ca reclamantele să uzeze de căile de atac împotriva hotărârii judecătoreşti precedente, pentru corecta stabilire a întinderii dispozitivului acelei hotărâri.

Instanţa apreciază că acţiunea este inadmisibilă şi în privinţa solicitării de constatare a existenţei lucrărilor realizate fără autorizaţie de construire, calea legală de urmat în această situaţie fiind, în realitate, cea a procedurii administrative prevăzute de legislaţia specială în materie, pentru obţinerea autorizaţiei de construire.

Împrejurarea că la epoca realizării lucrărilor respective au fost încălcate normele legale în vigoare privind autorizaţiile administrative ce trebuiau obţinute prealabil declanşării operaţiunilor de construire, fapt pentru care autorul a fost sancţionat contravenţional, conform procesului verbal nr. 180/1994, nu justifică declanşarea litigiului de faţă, pentru legitimarea acestei situaţii de fapt, care ar echivala în final cu o validare judecătorească a nesocotirii unor norme imperative privind regimul construcţiilor. Or, nimeni nu se poate prevala de o conduită nelegitimă pentru a obţine recunoaşterea unui drept ocrotit de lege.

Reclamantele aveau la dispoziţie posibilitatea de a obţine autorizaţia de construire, chiar şi subsecvent aplicării sancţiunii contravenţionale, autorizaţie ce ar fi legitimat operaţiunile de construire iniţial ilegale realizate de persoana amendată, cu consecinţa legalizării regimului juridic al construcţiei executate pe terenul reclamantelor, care şi-ar fi putut dovedi astfel dreptul de proprietate asupra întregii construcţii.

În virtutea principiilor ce guvernează accesiunea imobiliară, proprietarul terenului devine şi proprietarul a tot ceea ce se clădeşte pe acel teren, acest efect producându-se direct în puterea legii conform art. 488-492 C.civ., cu consecinţa inutilităţii promovării unei acţiuni cum este cea de faţă, câtă vreme reclamantele – proprietare ale terenului -  devin automat şi proprietarele construcţiilor ridicate pe teren, chiar şi în cazul în care au fost edificate de o altă persoană, în lipsa unei convenţii cu aceasta, neavând nevoie de o recunoaştere judecătorească a acestui drept decât în ipoteza în care terţe persoane i-ar contesta dreptul de proprietate imobiliară.

Prin urmare, reclamantele puteau să obţină titlul care să le ateste dreptul de proprietate cu privire la părţile adăugate construcţiei iniţiale pe o altă cale decât cea judecătorească şi anume prin intermediul procedurii administrative, finalizată prin obţinerea autorizaţiei de construcţiei.

Pentru considerentele expuse, instanţa va admite excepţia inadmisibilităţii şi va respinge acţiunea ca inadmisibilă, cercetarea calităţii procesuale pasive a entităţilor chemate în judecată devenind inutilă.

Domenii speta

Spete similare