Nulitate contract-„error in negotio”

„Eroarea asupra naturii actului juridic „error in negotio” este rezultatul neconcordanţei involuntare dintre voinţa reală internă, comună, a părţilor contractante şi voinţa (pretins convergentă) exprimată prin actul juridic.

Raportând dispoziţiile art.953 C.Civ., potrivit căruia:”consimţământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol”,  la dispoziţiile art.948 C.civ. care reglementează condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii, între acestea fiind şi „consimţământul valabil al părţii ce se obligă”, rezultă că este suficient ca una dintre părţile contractante să fi voit (voinţă internă) un alt act juridic decât cel declarat pentru ca acesta din urmă să poată fi caracterizat ca lipsit de consimţământ şi, ca atare, nul absolut.” (sentinţa civilă nr.6961/18.11.2003)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti în data de 06.05.2003, reclamantul M.I. a chemat în judecată pe pârâta B.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1651 din 27.09.2003 pentru lipsa consimţământului valabil al vânzătorului la încheierea actului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art.948 pct.2, art.953, art.960 C.civ.,  reclamantul arată că este o persoană în vârstă, singură şi bolnavă, şi că  în anul 2002 o vecină care-i cunoştea situaţia i-a prezentat-o pe pârâtă, scopul fiind acela de a-l ajuta la gospodărie şi întreţinere.

Că, pârâta a reuşit să-i câştige încrederea, astfel că i-a propus să locuiască împreună însă aceasta a condiţionat traiul în comun de încheierea unei căsătorii şi de perfectarea, în favoarea sa, a unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere şi uzufruct viager pentru garsoniera situată în Bucureşti, str. O.N. nr.13, Bl.P10, sc.2, ap.230, sector 2, spunându-i că printr-un astfel de act îşi asumă obligaţia să-l îngrijească şi, în eventualitatea decesului, să se ocupe de înmormântare.

Fiind de acord cu încheierea unui astfel de contract, s-au prezentat la un notar public pentru a se interesa de costul unui astfel de act şi de documentele necesare încheierii lui dar când notarul a început să explice care sunt consecinţele contractului, drepturile şi obligaţiile părţilor, pârâta a fost nemulţumită şi a spus că vor merge la un notar care să nu le ceară atâtea documente.

Contractul a fost încheiat în data de 27.09.2002 la biroul notarului public M.V. şi reclamantul l-a citit şi semnat fără a primi vreo explicaţie şi fără a fi foarte atent la conţinutul actului din cauza stării psihice şi fizice în care se afla. În legătură cu aceasta, reclamantul arată că în anul 2002 a avut 6 decese în familie, situaţie care l-a marcat.

Toate exemplarele au rămas la biroul notarial, reclamantul luând cunoştinţă despre conţinutul actului numai după ce a fost intabulat. Susţine că abia după ce l-a citit în linişte, de mai multe ori, şi-a dat seama că nu cuprinde clauza de întreţinere şi de înmormântare şi a constatat că s-a menţionat că ar fi primit suma de 140.000.000 lei, bani pe care nu i-a primit niciodată.

Solicitând explicaţii pârâtei, aceasta l-a asigurat că va respecta înţelegerea dar a început să-şi schimbe comportamentul, a refuzat să-l mai ajute în gospodărie, nu îl mai caută şi refuză orice dialog. Comportamentul pârâtei constituie dovada vicleniei de care aceasta a dat dovadă şi a manoperelor dolosive care i-au viciat consimţământul, acesta acordându-i la început o atenţie ieşită din comun pentru ca după semnarea contractului să refuze orice dialog.

Arată reclamantul că este de acord să restituie pârâtei sumele plătite pentru efectuarea cadastrului şi autentificarea contractului dar nu este de acord să renunţe la dreptul său de proprietate asupra apartamentului. A fost de acord numai cu încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere şi uzufruct viager nu a unui contract de vânzare-cumpărare pur şi simplu, fiind înşelat de pârâtă, consimţământul său fiind viciat prin eroare – error in negotio -  şi prin dol.

S-au depus la dosar, în copie certificată conform dispoziţiilor art.112 (2) C.proc.civ., contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1651/27.09.2002 şi adresa nr.7965/10.02.2003 a Primăriei sectorului 2 Bucureşti.

În dovedirea susţinerilor sale, reclamantul a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, interogatorii, expertize, martori şi orice alte probe s-ar dovedi pertinente, concludente şi utile cauzei.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 23.05.2003, pârâta a solicitat respingerea acţiunii invocând dispoziţiile art.1171 C.civ.,  potrivit căruia actul autentic se bucură de prezumţia de validitate, în ceea ce priveşte constatările agentului instrumentator făcând dovada deplină până la înscrierea în fals.

Susţine pârâta că nu pot fi primite susţinerile reclamantului referitoare la eroarea asupra naturii actului deoarece acest lucru ar însemna că în faţa notarului reclamantul nu şi-a exprimat consimţământul la încheierea actului autentic or’ atât din încheierea de autentificare precum şi din motivarea acţiunii, rezultă că reclamantul a citit actul de vânzare-cumpărare şi şi-a exprimat acordul de voinţă cu privire la încheierea lui în condiţiile prevăzute şi stabilite de părţi.

Arată că prin  încuviinţarea probei testimoniale solicitate de reclamant s-ar ajunge la încălcarea dispoziţiilor art.1191 alin.2 C.civ.

În combaterea acţiunii a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri şi interogatoriul reclamantului.

În şedinţa publică de la 17.06.2003, instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu şi testimonială pentru dovedirea, respectiv combaterea erorii obstacol invocată drept cauză de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare.

În cadrul probei cu înscrisuri, pârâta a depus la dosar, în ccopie: adresa nr.897.614/2003 a Secţiei 8 Poliţie, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1665/07.09.2001 la B.N.P. B.I.din Bacău, Titlu de proprietate nr.32/2547 eliberat la 11.02.2002 de Comisia Judeţeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Asupra Terenurilor – GIROV, judeţul NEAMŢ, Titlu de proprietate nr.32/3055 eliberat la 04.02.2002 de Comisia Judeţeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Asupra Terenurilor – GIROV, judeţul Neamţ, încheierea de intabulare  nr.12.768/2002, proces-verbal de impunere.

În cauză s-au administrat interogatoriile reciproce şi au fost audiaţi martorii G.A.  şi  C.A., pentru reclamant, pârâta fiind decăzută din probă.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa constată şi reţine următoarele:

La data de 27 septembrie 2002 s-a încheiat între părţi contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1651 la B.N.P. M.V. şi intabulat în C.F.nr.33023 deschisă la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, cu Încheierea de intabulare nr.12768/21.10.2002.

Prin acest contract de vânzare-cumpărare, reclamantul a vândut pârâtei nuda proprietate a apartamentului nr.230, situat în Bucureşti, str. O. N. nr.13, Bl.P10, sc.2, sector 2 rezervându-şi un drept de uzufruct viager.

Promovând  acţiunea de faţă,  reclamantul a solicitat anularea constatarea nulităţii absolute a acestui act de vânzare-cumpărare, pretinzând că de fapt a vrut să încheie un contract de întreţinere, iar consimţământul nu a fost valabil, fiind afectat de  eroare şi dol. Se arată şi că nu sunt reale menţiunile privind predarea-primirea sumei de 140.000.000 lei cu titlu de preţ al vânzării.

Acţiunea este neîntemeiată  pentru următoarele considerente expuse în raport de cauzele de nulitate invocate, respectiv eroarea-obstacol, eroarea asupra naturii actului juridic încheiat de părţi şi dolul:

 Eroarea asupra naturii actului juridic „error in negotio” este rezultatul neconcordanţei involuntare dintre voinţa reală internă, comună, a părţilor contractante şi voinţa (pretins convergentă) exprimată prin actul juridic.

Raportând dispoziţiile art.953 C.Civ., potrivit căruia:”consimţământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol”,  la dispoziţiile art.948 C.civ. care reglementează condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii, între acestea fiind şi „consimţământul valabil al părţii ce se obligă”, rezultă că este suficient ca una dintre părţile contractante să fi voit (voinţă internă) un alt act juridic decât cel declarat pentru ca acesta din urmă să poată fi caracterizat ca lipsit de consimţământ şi, ca atare, nul absolut.

Probele administrate în cauză infirmă susţinerile reclamantului privind eroarea asupra naturii contractului încheiat, acesta exprimând în totalitate voinţa părţilor, reclamantul recunoscând încă de la început că a semnat actul după ce l-a citit.

 Această recunoaştere se completează cu răspunsul pe care l-a dat la întrebarea nr.3 din interogatoriu, privind preţul menţionat în contract, răspuns care infirmă susţinerile iniţiale, potrivit cărora a constatat inserarea respectivei clauze abia după ce actul a fost intabulat.

Că s-a urmărit încheierea unui act de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager şi nu a unui contract de întreţinere, rezultă şi din declaraţia martorei G.A. aceasta constatând  că pârâta insista foarte mult să încheie un act cu privire la casă, „repetând într-una act fruct viager” şi spunând că „după aceea vor vedea ei cum vor convieţui”. 

În legătură cu condiţiile încheierii actului, această martoră a declarat că reclamantul i s-a plâns că „pârâta nu vorbea decât despre încheierea actului” şi că, la o lună după acest incident, i s-ar fi plâns din nou „că nu ştie ce să facă cu pârâta, că aceasta nu vrea decât actul”.

Evident, pârâta nu numai că nu a încercat să-l înşele pe reclamant, lăsându-i impresia că vor locui împreună şi că-i va asigura întreţinere ci, dimpotrivă, i-a spus acestuia că după încheierea contractului vor stabili cum vor convieţui, astfel că sunt neîntemeiate susţinerile reclamantului privind vicierea consimţământului său prin dol.

Şi martora C.A., care a recunoscut că nu ştie în ce condiţii s-a încheiat contractul, a afirmat că pârâta a pus  condiţii pentru a se căsători cu reclamantul, declaraţiile celor două martore propuse de reclamant venind să contrazică susţinerile acestuia privind exercitarea unor manopere dolosive constând în  comportamentul deosebit de afectuos al pârâtei până la momentul încheierii actului, comportament radical schimbat ulterior.

Dimpotrivă, s-ar putea reproşa pârâtei că a fost prea insistentă în a-i cere reclamantului să perfecteze în formă autentică contractul asupra căruia el însuşi recunoaşte că au căzut de acord cu mult timp înainte, reclamantul plângându-se persoanei care le făcuse cunoştinţă – G. A. -  că aceasta  urmăreşte numai încheierea actului.

Declaraţia martorei G. se coroborează  sub acest aspect cu aceea a martorei C., care declară că  reclamantul era foarte supărat „că a făcut o prostie că s-a combinat cu această doamnă pentru că pârâta nu vrea să se căsătorească”.

Afirmaţiile  martorelor infirmă susţinerile reclamantului şi în ceea ce priveşte faptul că pârâta l-ar fi părăsit după ce s-a autentificat actul. Astfel,  martora G. declară că ştie de la reclamant că părţile nu au locuit niciodată împreună şi că pârâta nu a spălat niciodată nici măcar o farfurie, iar martora C. susţine că reclamantul este acela care, după încheierea contractului,  în prezenţa ei, i-a cerut pârâtei cheile de la apartament şi i-a spus să părăsească locuinţa.

În aceste condiţii, nu se poate susţine că asupra reclamantului s-ar fi exercitat manopere dolosive ori că, deşi a citit personal actul nu a fost atent la conţinutul acestuia, pentru că avea deplină încredere în pârâtă care, până la încheierea actului, s-ar fi dovedit deosebit de atentă.

Cât priveşte plata preţului de 140.000.000 lei, susţinerile apărătorului pârâtei privind valoarea probatorie a  menţiunilor din actul autentic sunt neîntemeiate, deoarece fac dovada până la înscrierea în fals numai menţiunile privind constatările personale ale notarului, făcute în limitele atribuţiilor sale,  nu şi acelea înscrise pe baza declaraţiile părţilor, împotriva acestora putând fi făcută dovada contrară. Cum însă reclamantul căruia, potrivit dispoziţiilor art.1169 C.civ., îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada că nu s-ar fi predat preţul vânzării, nu pot fi reţinute afirmaţiile sale nici sub acest aspect.

Domenii speta

Spete similare