Anulare act emis de Colegiul de conducere al unei instanţe. Capacitatea de drept administrativ.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 2232/86/2018 din data de 13.06.2018 reclamanţii A., B., C., D., E., F. în contradictoriu cu pârâtul Colegiul de conducere al Tribunalului X au solicitat anularea în parte a hotărârii nr. 4/03.04.2018, emise de pârâtul Colegiul de Conducere al Tribunalului X, respectiv a articolului nr. l din hotărâre prin care s-a hotărât trecerea unuia din posturile vacante din secţia a doua în secţia întâi a Tribunalului X., precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 de lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Prin sentinţa nr. 1169 din 15 noiembrie 2018, Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Colegiul de Conducere al Tribunalului X. A anulat în parte Hotărârea nr. 4/ 3.04.2018 emisă de Colegiul de conducere al Tribunalului respectiv articolul nr. 1 din hotărâre. 

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Colegiul de Conducere al Tribunalului X., criticând-o pentru nelegalitate.

Motivându-şi recursul pârâtul a arătat că în cauză este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă, respectiv cele prevăzute la punctele 5, respectiv 9, întrucât:

 - prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;

- hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

I. În principal, hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură instituite sub sancţiunea nulităţii absolute, sens în care a arătat pârâtul că înţelege să invoce excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Colegiul de Conducere Tribunalului X.

Potrivit art.56 din Codul de procedură civilă, poate fi parte în proces orice persoană care are folosinţa drepturilor civile, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Colegiul de conducere al tribunalului nu este nici persoană juridică, nici societate, asociaţie sau entitate constituită potrivit legii, care să aibă un scop propriu, sediu, organe de conducere proprii sau patrimoniu.

Potrivit art. 36 alin. l din Legea nr. 304/2004, rep., tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, şi au, de regulă, sediul în municipiul reşedinţă de judeţ. Colegiul de conducere al instanţei, constituit potrivit art. 49 este doar un organ colegial de conducere, care are atribuţii privind problemele generale de conducere a instanţei, hotărând în numele şi pe seama activităţii acesteia.

Dacă se verifică întreaga jurisprudenţă a instanţelor în materie se constată că de fiecare dată instanţa de care aparţine colegiul de conducere a fost chemată în judecată, aceasta fiind singura persoană juridică sau instituţie care are capacitate de folosinţă în sensul legii.

Cum hotărârea atacată s-a pronunţat în contradictoriu cu un organism colegial lipsit de capacitate de folosinţă, ea este lovită de nulitate în conformitate cu prevederile art. 176 din Codul de procedură civilă, fiind incident motivul de casare prev. de art. 488 pct.5 din acelaşi cod.

II. În cazul în care instanţa va trece de primul motiv de recurs, a subliniat pârâtul că în cauză este prezent şi motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 9 din Codul de procedură civilă, instanţa de fond pronunţând hotărârea cu încălcarea nomelor de drept material care reglementează activitatea tribunalului în general şi a colegiului de conducere în mod special.

Astfel, reglementarea cadru a acestui organ colegial de conducere al instanţelor se regăseşte în art. 49 din Legea nr.304/2004 modificată, reglementare care este interpretată şi particularizată la nivel infralegal prin art. 19-23 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr.1375/2015.

Potrivit art.23 alin. 9 din regulament punctele de vedere ale membrilor prezenţi asupra problemelor aflate pe ordinea de zi, dezbaterile şi hotărârile colegiului de conducere se consemnează într-un proces verbal încheiat de secretariatul colegiului şi semnat de toţi membrii săi.

Regulamentul nu cuprinde însă prevederi referitoare la motivarea hotărârilor de colegiu, respectiv modul de stabilire a persoanei responsabile, structura şi cuprinsul acestora sau obligativitatea semnării ei de către membrii colegiului, stabilindu-se doar că hotărârile se aduc la cunoştinţa celor interesaţi.

Prin urmare, procesul-verbal şi hotărârea care cuprinde doar modul de soluţionare a problemelor înscrise pe ordinea de zi fac corp comun, primul reprezentând, prin similitudine cu structura unei hotărâri judecătoreşti, considerentele, iar cea de a doua dispozitivul hotărârii colegiului de conducere şi care se aduce la îndeplinire de persoanele sau compartimentele vizate, motivarea fiind reprezentată prin suma punctelor de vedere şi a argumentelor membrilor care au votat, cu majoritate, o soluţie sau alta.

De altfel, acesta este şi punctul de vedere al unor instanţe de contencios administrativ şi fiscal chemate să cenzureze hotărâri ale colegiului de conducere al unor instanţe (sentinţa nr.979/2015 a Secţiei de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a Tribunalului Alba din 24.06.2014).

Reclamanţilor li s-a comunicat, la cerere, procesul-verbal al şedinţei colegiului de conducere, luând la cunoştinţă argumentele prin care fiecare membru şi-a justificat votul şi au avut astfel posibilitatea de a le combate, cu atât mai mult cu cât unul dintre reclamanţi este chiar membru al colegiului de conducere.

Raportat la cele mai sus evocate, constatând că prima instanţă nu a intrat în judecata fondului, ţinând cont de prevederile art. 498 alin.2 din Codul de procedură civilă, a solicitat  pârâtul casarea în întregime a hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe, în vederea analizării hotărârii atacate pe fond.

Într-un ultim subsidiar, dacă se va considera că nu se justifică casarea cu trimitere, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, menţinând în întregime hotărârea colegiului de conducere atacată.

A mai arătat pârâtul că îşi menţine în întregime motivele de fond invocate în întâmpinare şi care nu au fost analizate deloc de prima instanţă.

Prin întâmpinarea depusă la data de 1 martie 2019 reclamanţii au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1. Cu privire la primul motiv de recurs referitor la lipsa calităţii de folosinţă a Colegiului de Conducere al Tribunalului X. reclamanţii au arătat următoarele:

1.1. În materia contenciosului administrativ, se impune a face precizarea că este relevantă capacitatea administrativă a instituţiei publice, în sensul de a emite acte administrative în regim de putere publică pentru satisfacerea interesului public, iar nu dacă are personalitate juridică, rezultând aşadar, că autoritatea publică emitentă a unui act administrativ poate fi chemată şi poate sta în judecată în nume propriu, chiar dacă nu are personalitate juridică, consacrându-se astfel teoria personalităţii administrative (restrânse) a organelor administraţiei publice, care este o parte a personalităţii de drept public, cu consecinţa ca aceste organe administrative să nu aibă niciodată calitate procesuală pasivă în contencios administrativ ori în alte litigii, această calitate procesuală pasivă trebuind să îi fie conferită persoanei juridice de drept public care au exerciţiul puterii publice şi care emit acte administrative prin intermediul organelor sale.

1.2. Au apreciat reclamanţii, că persoanele juridice de drept public, în speţă Tribunalul X., ar putea fi chemate în judecată numai dacă acţiunea în contencios administrativ cuprinde şi un capăt de cerere privind plata de despăgubiri pentru prejudiciul produs printr-un act nelegal.

Cu alte cuvinte, când există capete de cerere privind repararea unor pagube materiale sau morale, este absolut necesar ca în raportul juridic respectiv să se afle entitatea care deţine un patrimoniu în măsură să garanteze îndeplinirea obligaţiilor ce vor fi stabilite de instanţă. Deci, într-o asemenea situaţie, este necesar ca partea chemată în judecată să aibă personalitate juridică şi nu doar capacitatea juridică de drept administrativ, care în acest caz este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru dobândirea calităţii procesuale pasive.

1.3. Potrivit deciziei nr.1237/2015 pronunţată de ÎCCJ - Secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a reţinut, pe de o parte, că autoritatea emitentă a actului presupus vătămător contestat de reclamantă este un centru regional, structură aflată în cadrul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fosta Agenţie de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit) şi, pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public. Înalta Curte constată că nu curţii de apel, ci tribunalului, prin secţia specializată, îi revenea competenţa de soluţionare a cauzei. Astfel, este suficientă capacitatea administrativă a autorităţii, respectiv posibilitatea emiterii de acte administrative, ce determină şi eventuala calitate procesuală pasivă într-un litigiu de contencios administrativ şi, în final, determinarea instanţei competente în raport de rangul autorităţii publice pârâte. În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unor acte administrative emise de o autoritate regională, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul rangului organului emitent şi, astfel, aceasta revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.

2. În ce priveşte al doilea motiv de recurs, referitor la inexistenţa obligaţiei de motivare a hotărârii de colegiu:

În privinţa actului administrativ cu caracter individual, obligaţia motivării decurge din prevederile art. 31 din Constituţie, care consacră dreptul la informaţie, instituind în sarcina autorităţilor publice obligaţia de a asigura informarea corectă a cetăţenilor, aceasta fiind de neconceput în lipsa unei motivări adecvate a deciziilor administrative. Totodată, motivarea conferă actului administrativ transparenţă, fiind esenţială atât pentru cel vizat, cât şi sub aspectul înfăptuirii controlului de legalitate.

Pentru aceste motive, au solicitat reclamanţii respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul formulat de pârâtul Colegiul de Conducere al Tribunalului  X., ale cărui motive se subsumează prevederilor art. 488 alin.1 pct. 5 și pct.8 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Recurentul Colegiul de Conducere al Tribunalului X. a invocat motivul de casare prev. de art. 488 pct.5 Cod procedură civilă, arătând că acesta nu are capacitate de folosință în raport de prevederile art. 56 Cod procedură civilă, întrucât nu este persoană juridică, nici societate sau entitate constituită potrivit legii, care să aibă un scop propriu, sediu, organe de conducere proprii sau patrimoniu.

Recurentul a mai arătat că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată în contradictoriu cu un organ colegial lipsit de capacitate de folosință, ceea ce ar atrage nulitatea potrivit prevederilor art.176 Cod procedură civilă.

Examinând motivul de casare invocat, curtea constată că acesta nu este întemeiat.

Astfel, raportul juridic dedus judecății este un raport de drept administrativ. Una dintre trăsăturile specifice raporturilor de drept administrativ, ce rezultă din interpretarea coroborată a normelor cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată, este că entitatea juridică ce a emis actul a cărui anulare se solicită poate avea calitatea de pârât, chiar dacă nu are personalitate juridică deoarece este emitentului actului atacat. Prin urmare, capacitatea de drept administrativ este diferită de capacitatea de folosință necesară în cazul celorlalte litigii.

Posibilitatea de a sta în judecată a colegiului de conducere al instanței, chiar dacă nu are personalitate juridică, este recunoscută și de art. 56 alin. 2 Cod procedură civilă, care prevede că asociațiile, societățile sau entitățile fără personalitate juridică pot sta în judecată, dacă sunt constituite potrivit legii. Prin urmare, față de conținutul textului legal, nu prezintă relevanță împrejurările invocate referitoare la lipsa unui sediu, a organelor de conducere sau a patrimoniului.

Având în vedere aspectele reținute anterior, se constată că recurentul are capacitate de drept administrativ și poate sta în judecată, motiv pentru care motivul de recurs invocat prin raportare la prevederile art. 488 pct.5 Cod procedură civilă este nefondat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct.8 Cod procedură civilă, recurentul a susținut că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a celor ce privesc activitatea tribunalului și a colegiului de conducere, care nu prevăd obligativitatea motivării hotărârilor de colegiu.

Instanța de fond a reținut că hotărârea colegiului de conducere atacată nu cuprinde motivarea în fapt a acestei, fiind motivată doar în drept.

Contrar celor reținute de către instanța de fond, curtea constată că, chiar dacă necesitatea motivării actelor administrative este incontestabilă, posibilitatea motivării nu este limitată exclusiv la conținutul actului atacat. Motivele adoptării unei măsuri pot fi prezentate exclusiv în conținutul actului administrativ propriu-zis sau pot să rezulte și din conținutul actelor premergătoare, ce au stat la baza emiterii actului contestat. Aceasta este situația aplicabilă și în cauza dedusă judecății întrucât motivele de fapt care au dus la adoptarea măsurii cuprinse în hotărârea nr. 4/03.04.2018 rezultă din conținutul procesului-verbal al ședinței colegiului de conducere din data de 03.04.2018, din al cărui cuprins rezultă argumentele și modul de adoptare a hotărârii.

Pe cale de consecință, constatând că nu poate fi reținută nulitatea actului administrativ contestat pentru lipsa de motivare a acestuia, Curtea urmează să admită recursul și să caseze sentința atacată și, față de împrejurarea că nu au fost cercetate argumentele de fond, văzând prevederile art. 496 alin. 2 Cod procedură civilă şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată, va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, instanța va analiza celelalte motive de nulitate și apărări formulate de părți.

Domenii speta

Spete similare