( Posibilitatea îndreptării erorilor materiale conform art. 281 Cod pr. civilă strecurate în dispozitivul hotărârilor de expedient pronunţate potrivit art. 272 Cod pr. civilă)
Prin încheierea din 05 mai 2009 la sentinţa civilă nr. 415/2009 a Judecătoriei Roşiorii de Vede, s-a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de petentul M.M. , în sensul că în loc de „ Tarla 10” se trece „ Tarla 19” referitor la terenul de 6.418 mp reţinându-se că, deşi în tranzacţia încheiată înfăţişată în scris a fost trecut „Tarla 10” iar dispoziţiile art. 272 Cod pr. civilă sunt imperative dispunând în mod expres „ învoiala va fi înfăţişată în scris şi va alcătui dispozitivul hotărârii”, în astfel de speţe se impune îndreptarea erorilor materiale întrucât părţile ce nu au atacat sentinţa pronunţată (hotărârea de expedient) nu mai au nicio altă cale de soluţionare a unui astfel de incident
Curtea de Apel Suceava
Recurs declarat împotriva încheierii de trimitere a cauzei la o altă secţie a aceleiaşi instanţe. Inadmisibilitate.
Tribunalul Iași
Cameră preliminară–invocarea nulităţii proceselor-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice interceptate. Respingerea cererii de excludere a mijloacelor de probă în contextul Deciziei CCR 51/2016
Tribunalul Ialomița
Punerea în executare a hotărârilor penale. Punerea în executare a pedepselor principale. Acordul instanței de părăsire a țării.
Tribunalul Bihor
Incheiere de sedintă- lipsa incheierii de dezbateri
Judecătoria Zărnești
Plângere împotriva rezolutiei procurorului privitor la neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu de către preşedintele consiliului de administrare al unei societăti faţă de unul dintre asociati