Contestatie la executare

Sentinţă civilă 2813 din 09.04.2009


Dosar nr. 2540/280/2009

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECŢIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr. 2813

Şedinţa publică de la 09 Aprilie 2009

Completul constituit din:

PREŞEDINTE A. R.

Grefier G.M. D.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe contestatoarea SC R. A. SA şi pe intimat B. E. J.  B. E. A.,  C. C., D. D., I. I., P. N., S. M., H. I., T. F. şi G. S., având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns av. T. pentru contestatoare, lipsind intimatii.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier .

Instanţa, nemaifiind cereri formulate sau excepţii invocate, acordă cuvântul pentru a propune probe.

Apărătorul contestatoarei solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Instanţa, constatând că proba cu înscrisuri solicitată este pertinentă, utilă şi concludentă, în temeiul art. 167 C.p.civ., o admite.

Instanţa, nemaifiind probe de administrat, declară dezbaterile închise şi, în temeiul art. 150 C.p.civ., acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul contestatoarei solicită admiterea acţiunii şi acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând timbraj; desfiintarea actelor de executare, având în vedere că s-au îndeplinit obligatile la data de 09.03.2009, s-au notificat intimatii şi s-au achitat sumele. Solicită să nu fie obligati la plata sumelor reprezentând cheltuieli de executare.

Instanţa, socotindu-se lămurită, reţine cauza spre soluţionare.

INSTANŢA

Constată că, prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 06.03.2009, sub nr. 2540/280/2009, contestatoarea SC R. A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pe intimaţii B. E. J.B. E. A. şi C. C., D. D., I. I., P. N., S.M., H. I., T. F. şi G.S., anularea formelor de executare din dosarul de executare 336/2008 al BEJ B. E. A., suspendarea executării silite până la soluţionarea prezentei contestaţii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că societatea contestatoare şi-a îndeplinit de bună-voie obligaţia, sens în care a notificat intimaţii despre faptul că doreşte achitarea sumei de bani stabilite în titlul executoriu, solicitându-se să comunice CNP-ul şi un număr de cont bancar.

Reprezentantul intimaţilor a comunicat o solicitare de plată indicând toate datele necesare, plata fiind efectuată la data de 07.01.2009, comform OP-urilor anexate.

Ca urmare, s-a solicitat anularea formelor de executare.

Au fost depuse la dosar, în cadrul probei cu înscrisuri, xerocopii din dosarul de executare nr. 336/2008, confirmare de primire, adresă SC R. A. SA, adresa nr. 148/22.11.2008, OP 13-19/07.01.2009 şi 778/06.01.2009, adrese către intimaţi şi confirmări de primire.

S-au depus la dosar copii certificate ale actelor din dosarul de executare nr. 336/2008.

Contestatoarea a solicitat, iar instanţa a încuviinţat proba cu acte.

Analizând actele dosarului,  instanţa reţine că, prin s.civ. nr. 1087/CM/20.10.2008, pronunţată de Tribunalul Argeş – Secţia Civilă, s-a admis în parte cererea principală şi cererile de intervenţie în interes propriu şi a fost obligată pârâta SC R. – A. SA să plătească reclamanţilor şi intervenienţilor suplimentările de drepturi salariale neacordate cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi de Crăciun, proporţional cu timpul lucrat de fiecare dintre reclamanţi şi intervenienţi, în funcţie de un salariu de bază mediu pe unitate, în raport de disp.art. 157 alin.1 din CCM, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

La data de 08.12.2008, intimaţii-creditori au formulat cerere de executare silită, formându-se pe rolul BEJ B. E. A.dosarul de executare nr. 336/2008.

Primul act de executare întocmit în acest dosar a fost raportul de expertiză contabilă întocmit de expert T. S., depus la data de 02.02.2009.

Ulterior, s-au întocmit, la data de 13.02.2009, procesul-verbal de stabilire cheltuieli de executare, adresa de înfiinţare a popririi şi de înştiinţare a debitoarei-contestatoare despre această măsură.

Anterior, la data de 22.11.2008(fila 9) apărătorul intimaţilor a solicitat contestatoarei executarea de bună voie a obligaţiei, cerere înregistrată sub nr. 74/05.01.2009.

Prin OP nr. 13-19/07.01.2009 şi 778/06.01.2009, contestatoarea a făcut dovada plăţii debitului principal şi a cheltuielilor de judecată către fiecare dintre intimaţi, sumele fiind în concordanţă chiar cu sumele stabilite de către expertul desemnat în dosarul de executare şi cu titlul executoriu, anterior primului act de executare silită.

Potrivit disp.art. 3717 alin.2 teza a doua C.proc.civ., debitorul este obligat să suporte cheltuielile de executare silită făcute după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.

Se constată că, până la această ultimă dată(07.01.2009), intimaţii nu au făcut dovada vreunor cheltuieli de executare, acestea fiind făcute ulterior plăţii debitului supus executării silite şi stabilite prin proces-verbal la data de 13.02.2009.

Ca urmare, instanţa va dispune anularea formelor de executare efectuate în dosarul nr. 336/2008 al BEJ B. E. A. pentru suma de 5819 lei reprezentând cheltuieli de executare.

Subsecvent, conform disp.art. 3715 C.proc.civ., instanţa va constata încetată prin plată executarea silită în acelaşi dosar pentru debitul principal – creanţă actualizată şi cheltuieli de judecată.

Potrivit disp.art. 274 C.proc.civ., va obliga intimaţii persoane fizice la plata către contestatoare a sumei de 194,3 lei cu titlu de cheltuieli de executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea formulată de contestatoarea  S.C. R. A. S.A., cu sediul în Piteşti, B-dul Petrochimiştilor, nr. , judeţul Argeş, împotriva  intimaţilor B. E.  J.  B. E. A., cu sediul în Piteşti, str. E, nr.4-6, judeţul Argeş,  C. C., D. D., I. I., P. N., Ş. M., H. I.,  T. F. şi  G.S., toţi  cu domiciliul ales la av. P. M. M. din Piteşti, B-dul P., bl.., sc.., ap.., judeţul Argeş.

Dispune anularea formelor de executare efectuate în dosarul nr. 336/2008 al BEJ F. E. pentru suma de 5819 lei reprezentând cheltuieli de executare.

Constată încetată prin plată executarea silită în acelaşi dosar pentru debitul principal – creanţă actualizată şi cheltuieli de judecată.

Obligă intimaţii persoane fizice la plata  către contestatoare a sumei de 194,3 lei cu titlu de cheltuieli de executare.

Cu drept de  recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Aprilie 2009.

Preşedinte,

A. R. Grefier,

G. M. D. ?

12.ex.red.AR/ dact.AR/30 Aprilie 2009