Infractiunea de ucidere din culpă prev. de art.178 alin.2 C.pen.

Sentinţă penală 15 din 27.01.2009


Dosar nr. 5290/280/2008

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECTIA PENALĂ

SENTINŢA PENALĂ Nr. 184

Şedinţa publică de la 27 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE Gabriela Apostol

Grefier Mariana Sandu

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti reprezentat prin

procuror Ţuca Simona.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat C.I.D., părţi civile E.C.V. şi E.V., parte responsabilă civilmente SC Omniasig S.A Bucureşti, având ca obiect infractiunea de ucidere din culpă prev. de art.178 alin.2 C.pen.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care:

Dezbaterile de fond asupra cauzei de faţă au avut loc la data de 14.01.2009 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentinţă penală. 

INSTANŢA

La data de 04.06.2008 a fost înregistrată la Judecătoria Piteşti adresa nr.5050/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecatoria Pitesti prin care a fost înaintat spre soluţionare dosarul cu acelaşi număr privind pe inculpatul C.I.D., trimis în judecată prin rechizitoriul din 28.05.2008 pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpa, prevăzută de art. 178 alin. 2  C.pen.

In motivarea actului de inculpare s-a reţinut in esenţă că la data de 06.09.2007 inculpatul, in timp ce conducea pe drumul public un autovehicul, urmare a nerespectarii dispozitiilor privind circulatia pe drumurile publice, incalcand prevederile art.60 din OUG 195/2002 si art. 136 alin.1 din HG nr 1391/2006 privind regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, a produs un accident de circulatie soldat cu decesul victimei E.V.C.

Inculpatul a solicitat incuviintarea si administrarea probei cu inscrisuri si probei testimoniale cu numitul P.V., in circumstantiere iar partile civile au solicitat incuviintarea si administrarea probei cu inscrisuri si probei cu martorii H.V. si O.D.E., ulterior solicitand inlocuirea martorei O.D.E. cu numita R.M..

Instanta din oficiu a dispus audierea inculpatului, dar in prealabil  i–a fost adus la cunostinta dreptul de a nu da declaratie iar inculpatul a fost de acord sa fie audiat, partilor civile, martorilor din acte si a dispus reactualizarea cazierului.

Din analiza intregului material administrat in cursul urmaririi penale cat si nemijlocit instanta retine in fapt urmatoarele: Inculpatul C.I.D. si victima E.V.C. erau colegii de serviciu si buni prieteni. La data de 06.09.2007, în jurul orelor 14:00 cei doi s-au intalnit si au hotărât să se deplaseze în localitatea Stâlpeni, cu autoturismul marca Ford Mondeo cu nr de înmatriculare AG-08-VYW, apartinand  inculpatului C.I.D. Victima a ocupat locul din fata dreapta iar autoturismul a fost condus de catre inculpat. Pe str. Hanu Rosu din orasul Mioveni, la trecerea la nivel cu calea ferata ce face legatura intre mun. Pitesti şj oraşul Câmpulung, inculpatul C.I.D. a oprit autoturismul dar, cu toate ca exista vizibilitate suficienta in ambele directii, conducatorul auto s-a asigurat in mod superficial. Din aceasta cauza nu a sesizat apropierea din partea dreapta a automotorului AM 953, cursa 9464, desi mecanicul acestuia a actionat sistemul de avertizare sonora.. In momentul in care a inceput traversarea caii ferate, autovehiculul a fost lovit violent de catre automotor, tamponul fata dreapta al acestuia patrunzand in partea laterala dreapta a autoturismului iar cele doua vehicule au ramas cuplate. Ca urmare a actionarii sistemului de franare automotorul a fost oprit la cca.104 metri dupa locul producerii impactului. În urma accidentului, victima E.V.C. a decedat. Dupa producerea accidentului, desi aflat in stare de soc suferiind la randul sau leziuni traumatice, inculpatul a solicitat ajutorul celor prezenti la fata locului pentru a-si salva prietenul, victima E.V.C..

Conform raportului de constatare medico-legală nr. 210/B/2007 intocmit de catre SML Arges, moartea numitului E.V.C. a fost violenta, ea s-a datorat unei hemoragii interne, care a survenit in urma unui traumatism toracic forte, prin lovire cu sau de corp dur şi comprimare între planuri dure, in condiţiile unui accident de circulaţie.

În cauza s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto, iar in concluziile raportului de expertiza intocmit de catre expert judiciar S.R. se menţioneaza că starea de pericol a fost generată de inculpat, întrucat nu s-a asigurat temeinic la trecerea peste calea ferata nepazita si posibilitatile de evitare ale accidentului au apartinut numai inculpatului. S-a precizat ca automotorul a circulat cu viteza de 55 km/h iar autoturismul cu viteza de 22km/h iar trecerea la nivel cu calea ferata nepazita a fost semnalizata corespunzator cu panouri suplimentare la trecerea la nivel cu calea ferata la 150,100 si 50 metri, indicator rutier ,, trecere la nivel cu calea ferata simpla, fara bariere”, indicator ,,oprire” si panoul suplimentar cu avertizare ,,atentie la tren”.

Pe parcursul cercetarilor, organele de cercetare penală au efectuat un experiment judiciar, în scopul determinarii vizibilităţii pe care a avut-o conducatorul auto, experiment în urma căruia nu s-a constatat existenţa vreunui obstacol care să-l împiedice pe inculpat să observe la timp automotorul.

In art.60 din OUG 195/2002 se mentioneaza ca ,,participantii la trafic trebuie sa dea dovada de prudenta sporita la apropierea si traversarea liniilor de cale ferata curenta sau industriala, dupa caz”. Potrivit art. 136 din regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 ,,la trecerea la nivel cu calea ferata curenta, conducatorul de vehicul este obligat sa circule cu viteza redusa si sa se asigure ca din partea stanga sau din partea dreapta nu se apropie un vehicul feroviar” iar potrivit art. 138 alin.1 lit c conducatorul de vehicul este obligat sa opreasca atunci cand intalneste indicatorul ,,trecere la nivel cu calea ferata simpla, fara bariere” ,,trecere la nivel cu calea ferata dubla, fara bariere” sau ,,oprire”.

La data producerii accidentului inculpatul avea incheiata asigurare de raspundere civila obligatorie pentru autoturismul cu nr. de inmatriculare AG-08-VYW la S.C. Omniasig S.A.

Starea de fapt retinuta a fost stabilita pe baza urmatoarelor mijloace de proba: procesul verbal de cercetare la fata locului, schita locului faptei si plansele foto efectuate cu ocazia cercetarii la fata locului, raportului de constatare medico-legală nr. 210/B/2007 intocmit de catre SML Arges, raportului de expertiza intocmit de catre expert judiciar S.R., procesul verbal de efectuare a unui experiment judiciar si plansele foto efectuate cu ocazia realizarii experimentului judiciar, declaratiile martorilor M.G., Boian Ion, F.I., D.D.E., U.M., buletinul de analiza toxicologica alcoolemie nr.572/2007 eliberat de SML Arges, inscrisurile aflate la dosar, declaratiile inculpatului. Inculpatul a recunoscut si regretat savarsirea faptei insa a precizat ca nu a observat automotorul deoarece vizibilitatea nu era totala, aspect infirmat de restul materialului probator.

Fata de starea de fapt retinuta instanta constata ca fapta inculpatului C.I.D. intruneste elementele constitutive ale infractiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 C.pen., acesta nerespectand dispoziţiile art. 60 din OUG 195/2002 si art. 136 prevăzute de Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, la data de 06.09.2008, in timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice, a produs un accident de circulatie soldat cu decesul numitului E.V.C..Vinovăţia inculpatului fiind dovedită, instanţa îi va aplica o pedeapsă.

 La individualizarea si cuantificarea pedepsei vor fi avute in  vedere dispoziţiile art.72 C.pen. iar gradul de pericol social concret al faptei va fi apreciat in funcţie de următoarele elemente: condiţiile şi împrejurările săvârşirii faptei, pe fondul neatentie si superficialitatii manifestate de catre inculpat, care in timp ce conducea un autovehicul pe drumurile publice desi a oprit la trecerea la nivel cu calea ferata nu s-a asigurat temeinic, in condiţii de vizibilitate si trafic normal, fără precipitaţii sau alte elemente climaterice; legatura afectiva speciala dintre inculpat si victima, cei doi erau militari activii, colegii si foarte buni prieteni, inculpatul fiind la randul sau foarte marcat de disparitia prematura a victimei; persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale fiind apreciat in societate si la locul de munca iar in faţa organelor judiciare a manifestat sinceritate şi regret; varsta inculpatului, atitudinea acestuia ulterior accidentului, aceştia manifestând disponibilitate pentru ajutarea părţilor civile; culpa exclusivă a inculpatului in producerea acestui accident rutier şi nu în ultimul rând urmările faptei constând in decesul numitului E.V.C..

Prin prisma acestor considerente instanţa apreciază că scopul educativ-preventiv al procesului penal poate fi atins prin aplicarea unei pedepse privative de libertate orientată sub minimul special prevăzut de art. 178 alin. 2 C.pen., reţinând conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea faptei (dovedită prin martorul in circumstanţiere, confirmata si de lipsa antecedentelor penale) si atitudinea acestuia ulterioară săvârşirii faptei constând in sinceritate si prezentare promptă in faţa organelor judiciare, drept circumstanţe atenuante in favoarea inculpatului, potrivit dispoziţiilor art.74 literele a,c C.pen., ce atrag aplicarea dispoziţiilor art. 76 litera d C.pen.

Apreciind că pedeapsa in sine reprezintă un avertisment serios si suficient pentru ca inculpatul să conştientizeze pericolul social al conduitei sale si să evite pe viitor implicarea in astfel de situaţii si fiind intrunite cumulativ conditiile prevazute de art. 81 C.pen, instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Se va fixa termenul de încercare potrivit dispoziţiilor art. 82 C.pen. si se vor pune in vedere dispoziţiile art. 83 C.pen. privind consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni cu intenţie in cursul acestui termen.

Pe latura civila a cauzei parintii numitului E.V.C., respectiv E.C.V. si E.V. s-au constituit parti civile fiecare cu cate 260.000 lei din care 250.000 lei daune morale iar restul daune materiale concretizate in contravaloarea organizarii inmormantarii si a pomenilor efectuate deja dar si ulterioare pana la 7 ani inclusiv.

In dovedirea actiunilor civile, partile civile au solicitat incuviintarea si administrarea probei cu inscrisurile pe care le-au depus la dosar si probei cu martorii H.V. si O.D.E., ulterior solicitand inlocuirea martorei O.D.E. cu numita R.M..

Analizand probatoriul cauzei prin raportare la solutia din latura penala a cauzei si la criteriile si elementele ce au stat la baza acesteia, instanţa constată că partile civile au suferit prejudicii materiale certe, actuale si inca neacoperite, constand in contravaloarea efectuarii inmormantarii precum si a obiceiurilor crestinesti realizate pana in prezent. Analizand inscrisurile depuse la dosar prin coroborare cu declaratiile martorilor audiati pe latura civila instanta constata ca prejudiile materiale, in raport de evaluariile facute de catre partile civile  nu au  in totalitate dovedite.

Cu privire la pomenile ulterioare pana la sapte ani inclusiv, instanta apreciaza ca acestea reprezinta prejudicii incerte si viitoare deoarece la acesta data nu se poate face dovada organizarii cu certitudine a acestor ritualuri crestine si nici costul acestora, neputandu-se aprecia care va fi evolutia preturilor alimentelor si obiectelor de imbracaminte ce vor fi necesare.

Cu privire la prejudiciile morale suferite de către partile civile aceste sunt evidente. Practic accidentul in care a decedat victima E.V.C. reprezintă o adevărată tragedie care a marcat pentru tot restul vieţii cele două  părţi civile. Dispariţia prematură si intempestiva a fiului lor reprezintă motiv de durere si tristeţe pentru ambele părţi civile. Ritualul înmormântării şi obiceiurile creştineşti ulterioare au reprezentat prilej de suferinţă profundă pentru ambele părţi civile si au afectat vizibil starea de sănătate fizică şi psihică a părţilor civile. In cazul fiecărei părţi civile au existat stări depresive. Partile civile sunt si in prezent vizibil marcate. Durerea acestora a fost amplificata de faptul ca, in indeplinirea obligatiilor de serviciu victima E.V.C. participase la operatiunile din Irak si se intorsese teafar in tara. Deşi nu există criterii absolute pentru cuantificarea prejudiciului moral suferit de către părţile civile, instanţa apreciază că evaluarea facuta de catre acestea este disproportionata in raport cu  prejudiciul moral efectiv suferit de fiecare dintre părţile civile.

Culpa exclusiva in producerea acestor prejudicii materiale si morale revine inculpatului pentru aceleasi considerente ca si acelea care au stat la baza solutiei din latura penala a cauzei.

La data producerii accidentului inculpatul era asigurat  pentru răspundere civilă auto la SC Omniasig S.A, societate cu care inculpatul se afla in relaţii contractuale aşa cum rezultă din poliţa de asigurare de la fila nr. 14 din dosar.

Fiind întrunite si celelalte condiţiile ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 Cod civil (fapta ilicita a inculpatului si legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu), in baza art. 14 si art. 346 C.pr.pen. instanţa va admite in parte acţiunile civile si îl va obliga pe inculpat in solidar cu partea responsabila civilmente S.C. Omniasig S.A. să suporte consecinţele păgubitoare ale faptei sale prin plata unor despăgubiri materiale si morale catre partile civile intr-un cuantum corespunzător prejudiciului reţinut de către instanţă.

In baza art. 193 C.pr.pen. inculpatul va fi obligat in solidar cu partea responsabila civilmente sa plateasca partilor civile cheltuielile judiciare facute de parti, constand in onorariul pentru avocat, potrivit chitantei de la fila nr. 72.

În baza art. 191 C.pr.pen. inculpatul va fi obligat să achite cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Condamnă pe inculpatul C.I.D., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2 C.pen. cu reţinerea art. 74 lit. a si c C.pen. rap. la art. 76 lit. d C.pen.

În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi fixează termenul de încercare de 3 ani conform art. 82 C.pen.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 C.pen.

În baza art. 14 şi art. 346 C.pr.pen. admite in parte acţiunea civilă a părţii civile E.C.V. şi obligă pe inculpatul C.I.D. în solidar cu partea responsabila civilmente S.C. Omniasig S.A.să-i achite suma de 55.000 lei din care 5.000 lei daune materiale iar restul daune morale.

În baza art. 14 şi art. 346 C.pr.pen. admite in parte acţiunea civilă a părţii civile E.V.şi obligă pe inculpatul C.I.D. în solidar cu partea responsabila civilmente S.C. Omniasig S.A. să-i achite suma de 55.000 lei din care 5.000 lei daune materiale iar restul daune morale.

In baza art. 193 C.pr.pen. obliga pe inculpat in solidar cu partea responsabila civilmente sa plateasca partilor civile suma de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare facute de parti.

În baza art. 191 C.pr.pen. obligă pe inculpat să achite suma de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.

Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru partile prezente la dezbateri şi de la comunicare pentru cele lipsa.

Pronunţată în şedinţa publică de la 27 ianuarie 2009.

Preşedinte,

Gabriela Apostol

Grefier,

Mariana Sandu