Obligatie de a face

Sentinţă civilă 3963 din 16.03.2010


Prin sentinta civila nr. 3963/16.03.2010 pronuntata de Judecatoria Ploiesti in dosarul nr.1238/281/2009, instanta a respins cererea formulata de catre reclamantii Georgescu Paul Raul si Georgescu Maria în contradictoriu cu pârâtul Ceapchie Nicolae, ca neîntemeiata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca in cauza,  reclamantii au chemat în judecata pe pârât pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta, sa se dispuna obligarea paratului sa astupe deschiderile, respectiv doua ferestre parter si etaj, a caror marime este de 260x1,30 m.p. si 260x3 mp. deschideri facute de parat in calcanul casei sale din Ploiesti, str. Elena Doamna nr.38, calcan ce separa proprietatile partilor, fiind situat pe linia de hotar, urmând ca astuparea acestora sa se efectueze din acelasi material ca si restul calcanului.

În motivarea cererii  s-a aratat ca, la data de 29 si 30.12.2008,  pârâtul a efectuat deschiderile, fara a-i consulta pe reclamanti sau avertiza în vreun fel, aruncând totodata materialele din demolarea calcanului în curtea reclamantilor.

Reclamantii au atras atentia persoanelor care spargeau zidul ca nu  sunt de acord cu executarea acestei lucrari si ca doresc sa discute cu proprietarul, pe care nu îl cunosteau, însa muncitorii nu i-au luat în seama, ba chiar au sarit în curtea lor pentru a finisa sparturile. Se mai arata ca cele doua ferestre, prin modul cum sunt amplasate, îi afecteaza în mod direct pe reclamanti, iar anterior, au avut un conflict similar cu fostul proprietar al imobilului .

În drept, au fost invocate disp. art. 612 C civ.

Legal citat, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea actiunii formulate, cu cheltuieli de judecata, aratând ca în anul 2008 a devenit proprietarul imobilului  situat în Ploiesti, str. Elena Doamna, nr. 38 si ca ferestrele sale se încadreaza în disp. art. 611 si urm. C civ, întrucât în cladirea sa, pe latura vecina cu reclamantii, a decupat în zid un perimetru in forma de  U, în care a încadrat ferestrele, astfel  încât de la fereastra amplasata paralel cu proprietatea reclamantilor sunt peste 19 decimetri, iar de la ferestrele amplasate pe celelalte laturi ale perimetrului , care au vedere piezisa pe proprietatea reclamantilor, sunt mai mult de 6 decimetri.

Analizând actele si lucrarile dosarului ,  instanta a constatat urmatoarele:

Asa cum a rezultat din contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 5451/1990 de Notariatul de Stat Judetean Prahova, reclamantii sunt proprietarii imobilului situat in Ploiesti  str. Nicopole nr. 15 .

Instanta a retinut si împrejurarea ca pârâtul Ceapchie Nicolae este proprietar al imobilului situat in  Ploiesti , str. Elena Doamna nr. 38 , jud. Prahova, imobil dobândit prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 946/08.03.2004  de catre  B.N.P. Meirosu Mihai din Ploiesti.

S-a retinut ca pârâtul a efectuat  lucrari de construire si extindere a locuintei  aflate in proprietatea sa,  lucrari ce au fost autorizate de organele administrative  prin autorizatia de construire nr. 880/27.11.2007 si a documentatiei tehnice anexa.

Tot din materialul probator administrat în cauza, instanta a constatat ca cererea reclamantilor privind obligarea pârâtului la închiderea  deschiderilor practicate in zidul proprietatea pârâtului, aflat pe linia de hotar dintre proprietatile partilor este neîntemeiata, pentru considerentele ce urmeaza a fi expuse.

Astfel, in cauza a fost administrata proba cu expertiza tehnica specialitatea  constructii efectuata de expert Dubuleac Liliana din care rezulta ca  imobilele aflate in proprietatea partilor au hotar comun pe o lungime  de 21,40 m, constructia pârâtului din  str. Elena Doamna nr. 38 având calcanul amplasat pe linia de hotar  dintre proprietati .

De asemenea expertul a arata ca  pe calcanul de pe limita de hotar , atât la parterul cât si la etajul constructiei pârâtului, exista practicate doua goluri de mari dimensiuni, în interiorul carora , peretii de închidere sunt retrasi de la linia de hotar. Mai arata expertul ca , în acest fel  , s-a creat un spatiu de tipul arhitectural ,,curte interioara,, sau ,,curte de lumina,,  care se distinge de un spatiu de tip balcon-logie prin lipsa usilor de acces spre acest spatiu.

Concluzia expertului, in urma masuratorilor efectuate, a fost aceea ca prin  executarea peretilor in aceasta solutie de arhitectura,  conforma cu  documentatia tehnica anexa la autorizatia de construire,  distantele intre peretii cu vedere directa si limita de proprietate  sunt mai mari decât distanta prevazuta de art. 612 Cod civil.

Fata de toate considerentele expuse in lucrarea efectuata de catre expertul desemnat in cauza, instanta a retinut concluziile acestuia, in sensul ca, deschiderile de pe peretele de pe linia de hotar si ferestrele din zona respectiva , la parter si etaj, asa cum au fost realizate conform documentatiei tehnice aferenta autorizatiei de construire, respecta dispozitiile art. 612 si 613 Cod civil, zidurile fiind la mai mult de 1,9 metri de linia de hotar.

In ceea ce priveste  ferestrele cu vedere piezisa spre proprietatea reclamantilor , acestea se afla la o distanta de 4,5 decimetri de linia de hotar , existând deci o diferenta de 1,5 decimetri fata de prevederile art. 613 Cod civil , solutia propusa de expert fiind de astupare a acestora cu un geam  netransparent sau mutarea cu 15 cm.

Instanta a retinut însa ca pârâtul, pe parcursul solutionarii cauzei a remediat acest lucru si a intrat  in legalitate in ce priveste amplasamentul acestor ferestre cu vedere piezisa, procedând la  sablarea geamurilor, asa cum rezulta din  factura  nr. 251/12.02.2010 si chitanta aferenta depusa la dosar de catre pârât, astfel încât in prezent si aceste ferestre respecta dispozitiile art. 612-613 Cod civil.

Aceste aspecte se coroboreaza si cu declaratia martorei  audiate la solicitarea pârâtului , respectiv  Grigore Catalina Marcela, care a învederat ca  executarea deschiderilor in zid s-a facut de catre pârât, cu respectarea autorizatiei de construire. In ceea ce priveste declaratia martorului  Borcea Vasile Catalin,  audiat la solicitarea reclamantilor, instanta  a înlaturat depozitia acestuia ca fiind vadit subiectiva, martorul recunoscând ca are acelasi tip de litigiu cu pârâtul . 

Referitor la dispozitiile legale incidente in cauza, instanta a avut in vedere prevederile cuprinse in art. 612-613 Cod civil.

De asemenea, art.612-613 C.civ. trebuie interpretate sistematic, coroborat cu textul care constituie dreptul comun în materia restrictiilor fundamentale, respectiv art.53 din Constitutie, care instituie principiul ca orice restrictie trebuie temeinic justificata.

Pe cale de consecinta, din ansamblul probelor administrate, instanta a retinut ca paratul a respectat si dispozitiile legale speciale in materia executarii constructiilor, efectuând lucrarile de consolidare si renovare a imobilului proprietatea sa, in conformitate cu prevederile documentatiilor tehnice autorizate administrativ, in limita aspectelor ce fac obiectul prezentei cereri.

In plus, s-a retinut ca autorizatiile de construire emise cu încalcarea prevederilor legale, pot fi anulate de catre instantele de contencios administrativ, potrivit legii. Si cum, in cauza, nu s-a dovedit ca autorizatia de construire nr. 880 in temeiul careia pârâtul a executat deschiderile in litigiu  ar fi fost anulata de instanta de contencios administrativ, înseamna ca aceasta îsi produce pe deplin efectele, fiind, pe cale de consecinta, opozabila si reclamantilor.

In ceea ce priveste sustinerile facute de reclamanti  in cererea de chemare in judecata in legatura cu faptul ca pârâtul nu le-ar fi cerut acordul pentru a executa deschiderile in zidul calcan  aflat pe linia de hotar , instanta apreciaza ca, in cauza, au fost respectate si dispozitiile art. 33 pct. 2 lit b. 4 din Ordinul nr. 1943/2001.

Astfel, acordul vecinilor, exprimat in forma autentica, se solicita in urmatoarele situatii: - in cazul constructiilor noi amplasate adiacent constructiilor existente sau in imediata lor vecinatate, numai daca lucrarile noi de construire impun luarea unor masuri de interventie pentru protejarea imobilelor existente (subzidiri, consolidari etc.) si daca prin proiect se mentine aceasta obligativitate; - in cazul amplasarii de constructii noi cu alte functiuni decât cele ale cladirilor învecinate si daca prin natura activitatilor adapostite de acestea se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibratii etc.); - pentru lucrari care au ca scop schimbarea destinatiei cladirilor colective de locuinte existente sau a unor parti din acestea, precum si a spatiilor cu alta destinatie din aceeasi cladire, daca prin natura activitatilor se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibratii etc.).

Pe cale de consecinta, constatând ca in cauza, nu era incidenta nici una din ipotezele expres si limitativ prevazute de textul de lege si cum orice norma speciala este de stricta interpretare si aplicare, neputând fi extinsa prin analogie si la alte situatii, instanta a retinut ca paratul nu era obligat in a obtine acordul vecinilor reclamanti in  executarea deschiderilor in zidul proprietatea sa.

Fata de considerentele mai sus aratate, instanta a retinut ca, in cauza, nu sunt incidente dispozitiile art. 1073 Cod civil, subiectului pasiv nerevenindu-i îndatorirea de a efectua o prestatie pozitiva in favoarea subiectului activ si, întrucât reclamantii nu au facut dovada sustinerilor lor, in conformitate cu dispozitiile art. 1169 Cod civil, desi sarcina probei le incumba, constatând si ca paratul a executat deschiderile in litigiu din zidul aflat pe linia de hotar, in conformitate cu autorizatia de construire nr. 880/27.11.2007si cu respectarea dispozitiilor legale in materia servitutii de vedere, instanta a apreciat ca cererea este neîntemeiata si a respins-o ca atare.