Delapidare

Sentinţă penală 1467 din 01.07.2010


Dosar nr. 3022/280/2010

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECTIA PENALĂ

Sentinţă Penală Nr. 1467

Şedinţa publică de la 01 Iulie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE GA

Grefier MR

Ministerul Public, Parchetul de pe langa Judecătoria Piteşti fiind reprezentat

prin procuror MP

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul DI şi pe partea civila Asociatia de Proprietari X- Gavana II, având ca obiect infractiunea de delapidare prevazuta de art. 2151 C.p. cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit inculpatul DI şi partea civila Asociatia de Proprietari X - Gavana II.

Procedura legal îndeplinită, fara citarea partilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dezbaterile de fond asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 17.06.2010, cand susţinerile părţilor si concluziile procurorului au fost consemnate în încheierea de amânare de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentinţă.

INSTANŢA

La data de 26.02.2010 a fost înregistrată la Judecătoria Piteşti adresa nr. 3249/P/2008 din data de 15.02.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti prin care a fost înaintat spre soluţionare dosarul cu acelaşi număr privind pe inculpatul DI, trimis in judecată prin rechizitoriul din 02.02.2010 pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p., fata de partea vatamata Asociaţia de Proprietari X – Gavana II.

In motivarea actului de inculpare s-a reţinut in esenţă că inculpatul DI a ocupat functia de administrator al Asociaţiei de Proprietari X – Gavana II in perioada 18.02.2003 – 18.03.2008, perioada in care a realizat incasari totale de 670.701,74 lei si plati intr-un cuantum de 513.910,14 lei, rezultand astfel un sold final de 156.791,60 lei. In aceesi perioada inculpatul a efectuat incasari cu titlu de fond de rulment in cuantum de 36.718,25 lei si plati cu acelasi titlu de 37.700, 52 lei, respectiv incasari cu titlu de fond special in cuantum de 1595 lei si plati cu acest titlu de 2445,65 lei.

Din analiza probatoriului cauzei instanţa reţine în fapt următoarele: inculpatul DI a preluat functia de administrator al Asociaţiei de Proprietari X – Gavana II (mandatat prin hotararea Adunarii Generale a Asociaţiei de Proprietari) la data de 18.02.2003. Desi raporturile contractuale dintre inculpat si Asociaţia de Proprietari X – Gavana II nu au fost consemnate si intr-un inscris sub semnatura privata, in perioada 18.02.2003 – 18.03.2008 inculpatul a exercitat in mod efectiv acesta functie, avand atributii de gestionar in raport cu fondurile asociatiei. Inculpatul reprezenta asociatia in raporturile cu tertii furnizori de servicii. Centraliza sumele datorate catre furnizorii de servicii si impartea datoriile intre membrii asociatiei conform dispozitiilor legislatiei locative. In acelasi timp inculpatul realiza operatiunile de incasare a sumelor de la membrii asociatiei si ulterior de plata a acestora catre emitentii de facturi pentru serviciile prestate si lucrarile executate in folosul membrilor asociatiei. Evident, in raport de toate operatiunile de incasari si plati pe care le derula inculpatul avea obligatia sa intocmeasca si sa pastreze documentele justificative; atat pe cele primare (chitante, facturi) cat si pe cele analitice, contabile (registrele si evidentele prevazute de legislatia locativa). In primavara anului 2008, constatand ca asociatia avea debite din ce in ce mai mari fata de furnizorii de servicii, membrii organelor de conducere ale Asociaţiei de Proprietari X – Gavana II au hotarat sa efectueze o revizie financiar contabila in ceea ce priveste gestiunea inculpatului. Revizia a fost efectuata de economistul MN, care, in raportul intocmit, a constatat o lipsa total in gestiunea inculpatului de 161.461,57 lei. Din acest motiv s-a decis formularea plangerii penale fata de inculpatul DI. In cursul urmaririi penale s-a dispus intocmirea unui raport de expertiza contabila pentru verificarea tuturor operatiunilor de incasari si plati efectuate de catre inculpat incepand cu data preluarii functiei de administrator. In urma verificarii documentelor din arhiva Asociaţiei de Proprietari X – Gavana II experta ZNC a concluzionat ca la momentul preluarii gestiunii (18.02.2003), desi nu a fost incheiat un proces verbal de predare primire, s-a pornit cu sold zero. In cursul desfasurarii activitatii inculpatul a evidentiat operatiunile de incasari si plati efectuate in registrul de casa. A constituit fond de reparatii, fond de rulment si fond special, acestea fiind evidentiate in registre separate. In perioada de referinta (18.02.2003 – 18.03.2008) inculpatul a evidentiat incasari cumulate in cuantum de 670.701,74 lei si plati intr-un cuantum de 513.910,14 lei, rezultand un sold de 156.791,60 lei. In afara de acestea, s-au evidentiat incasari de 5.028 lei cu titlu de fond de rulment, din care s-a rambursat 1.071,46 lei, rezultand un sold de 3956,54 lei; incasari in cuantum de 36.781,25 lei cu titlu de fond de reparatii din care s-au efectuat plati in valoare de 37.700,52 lei, rezultand un sold de - 919.27 lei; s-a constituit un fond special de 1595 lei, cu plati aferente in cuantum de 2.445,65 lei, rezultand un sold de - 850,65 lei. Centralizarea tuturor datelor a condus la un sold total de 158.978,22 lei pe care inculpatul ar fi terbuit sa-l predea noului administrator la data incetarii mandatului sau. Experta a mai identificat din documentele primare, neinregistrate in registrul de casa, cheltuieli intr-un cuantum total de 4.292,74 lei (impozite pe salarii – 589 lei, contarvaloarea unui calculator PC – 300 lei, sume pentru materiale sanitare – 1.153,74 lei, indemnizatii platite comitetului executiv – 2.250 lei), suma ce a fost dedusa din soldul de 158.978,22 lei, rezultand un sold final de 154.685,48 lei, suma pe care inculpatul nu o poate justifica in vreun fel. Cu privire la cauzele ce au condus la acesta situatie, experta a identificat urmatoarele aspecte: - neinscrierea soldului in registrul de casa la finele anului 2003, - carnetul chitantier avand seria AG ALE nr. 5221401 – 5221450 nu a fost inregistrat in contabilitate, - in cursul anului 2005 s-au constatat multiple inscrieri eronate la sumele consemnate in coloanele de incasari (in majoritatea cazurilor sumele fiind diminuate cu o zecimala), - inscrierea salariului brut la coloana plati in loc de salariul net in perioada 2004 – 2008, - greseli de calcul.

Cele reţinute au fost stabilite pe baza următoarelor mijloace de probă: raportul de expertiza contabila intocmit de experta ZNC, insotit de anexe (procesele verbale de predare primire a documentelor asociatiei, procesele verbale ale adunarilor generale ale asociatiei), adresa nr. F/15.042/13.04.2009 a Primariei Mun. Pitesti, declaratiile martorilor ID, IM, MI, PM, MN si NE, copia raportului de revizie contabila intocmit de economistul MN la data de 28.05.2008, insotit de anexe, declaraţiile inculpatului şi înscrisurile depuse de către acesta (copia contractului de vazare cumparare autentificat sub nr. 2708/03.09.2007 la BNP AS, copia contractului de credit ipotecar nr. HL 13661/29.08.2007 incheiat cu SC Bancpost SA, graficul de rambursare a creditului emis de Banca Romaneasca pe numele inculpatului, copia documentatiei cadastrale aferente imobilului din Pitesti, copia incheierii nr. 34722/04.09.2007 a Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Arges) si referatul de evaluare psiho sociala nr. 93/2010 intocmit de Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Arges la solicitarea instantei.

Fata de cele retinute instanta constata ca faptele inculpatului intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p.. Din activitatea desfasurata de inculpat de administrare si gestionare a fondurilor Asociaţiei de Proprietari X– Gavana II a rezultat un sold final de 154.685,48 lei, suma pe care ar fi trebuit sa o predea noului administrator si pe care nu o poate justifica in niciun fel cu documentele intocmite in perioada cat a ocupat functia de administrator. Aceasta suma a fost fie insusita fie folosita in alte scopuri decat cele prevazute de legislatia locativa.

Sunt lipsite de temei probator apararile formulate de catre inculpat in sensul ca a folosit banii pe care ii avea in administrare pentru a achita diferite lucrari efecuate in beneficiul asociatiei, la imobilul in care se gasesc apartamentele membrilor asociatiei. Aceste cheltuieli ar fi trebuit evidentiate in documente justificative primare (chitante, facturi, etc.) si apoi inregistrate in registrele pe care era obligat sa le tina la nivelul asociatiei, lucru care nu s-a intamplat. In plus, suma ce a rezultat ca sold este relativ mare si nu pate fi justificata doar prin astfel de omisiuni de a intocmi documente justificative pentru lucari efectuate in folosul asociatiei.

Deficientele in activitatea de administrator desfasurata de catre inculpat au fost evidentiate punctual de experta ZNC iar greselile de consemnare a sumelor la coloanele de incasari (prin diminuarea lor zecimala), omisiunea de a inregistra un intreg carnet chitantier, inscrierea salariului brut in loc de salariul net la coloana de plati pentru o perioada de peste 4 ani, etc., ridica serioase semne de intrebare cu privire la buna credinta a inculpatului in activitatea de administrare a fondurilor asociatiei.

Vinovăţia inculpatului fiind dovedită, instanţa îi va aplica acestuia o pedeapsă la individualizarea căreia vor fi avute in vedere dispoziţiile art. 72 C.p. iar gradul de pericol social concret va fi apreciat in funcţie de următoarele elemente: condiţiile şi împrejurările săvârşirii faptelor, profitand de calitatea de administrator al Asociaţia de Proprietari X – Gavana II, functie ce presupunea atributii de gestiune a fondurilor asociatiei; scopul inculpatului, care a constat in obtinerea de venituri si beneficii chiar prin prejudicierea partii vatamate; persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale fiind apreciat in societate ca un om onest; atitudinea nesinceră a inculpatului in faţa instanţei si incercarea acestuia de induce in eroare instanta prin prezentarea unei situatii nereale; varsta si mediul social din care provine inculpatul; caracterul repetat al actelor de insusire sau folosire in alte scopuri a fondurilor gestionate, in realizarea aceleeasi rezolutii infractionale, ce atrag aplicarea dispozitiilor art. 41 al. 2 C.p. si urmările faptelor constând intr-un prejudiciu de 154.685,48 lei produs partii vatamata si inca neacoperit.

Prin prisma acestor considerente instanţa apreciază că scopul educativ-preventiv al procesului penal, prevazut de art. 52 C.p., poate fi atins prin aplicarea unei pedepse privative de libertate orientată sub minimul special prevăzut de art. 2151 al. 1 C.p., reţinând comportamentul bun al inculpatului anterior săvârşirii infracţiunii drept circumstanţa atenuanta în favoarea sa, în condiţiile art. 74 lit. a C.p., ce atrag aplicarea dispoziţiilor art. 76 litera d C.p..

Apreciind că pedeapsa in sine reprezintă un avertisment serios si suficient pentru ca inculpatul să conştientizeze pericolul social al conduitei sale si să evite pe viitor implicarea in astfel de situaţii si fiind intrunite cumulativ conditiile prevazute de art. 81 C.p., instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Se va fixa termenul de încercare potrivit dispoziţiilor art. 82 C.p. si se vor pune in vedere dispoziţiile art. 83 C.p. privind consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni cu intenţie in cursul acestui termen.

In latura civilă a cauzei partea vătămată Asociaţia de Proprietari X – Gavana II s-a constituit parte civilă cu suma de 154.685,48 lei reprezentând despagubiri materiale (cuantumul sumelor constatate lipsa din gestiunea inculpatului DI).

Analizand probatoriul cauzei prin raportare la solutia din latura penala a cauzei si la criteriile si elementele ce au stat la baza acesteia, instanţa constată că partea civila Asociaţia de Proprietari 283 – Gavana II Piteşti a suferit un prejudiciu material cert, actual si inca neacoperit, intr-un cuantum total de 154.685,48 lei, constand in lipsa din gestiune generata prin modalitatile prezentate cu ocazia analizei starii de fapt.

Culpa exclusiva in producerea acestui prejudiciu revine inculpatului pentru aceleasi considerente ca si acelea care au stat la baza solutiei din latura penala a cauzei.

Constatând îndeplinite si celelalte două condiţii ale răspunderii civile delictuale, aşa cum sunt prevăzute de art. 998-999 Cod civil, (existenţa unei fapte ilicite a inculpatului si a legăturii de cauzalitate intre această faptă si prejudiciul suferit de partea civilă) instanţa va admite acţiunea civilă si-l va obliga pe inculpat să suporte consecinţele păgubitoare ale faptelor sale, potrivit dispoziţiilor art. 14 si art. 346 C.p.p..

Ca o consecinţă a condamnarii, inculpatul DI va fi obligat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat in cauză, inclusiv onorariul avocatului din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 191 C.p.p. iar in baza art. 193 C.p.p. va fi obligat sa suporte cheltuielile judiciare ocazionate de proces dovedite de Asociaţia de Proprietari X– Gavana II.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Condamnă pe inculpatul DI, cetăţean român, studii medii, căsătorit, agent de vânzări la SC Rodipet SA, fără antecedente penale, la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 al. 1 C.p., cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p. şi cu reţinerea art. 74 lit. a - art. 76 lit. d C.p., în dauna părţii vătămate Asociaţia de Proprietari X Gavana II

În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi fixează termenul de încercare de 2 ani şi 5 luni conform art. 82 C.p..

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p..

În baza art. 14 şi art. 346 C.p.p. admite acţiunea civilă a părţii civile Asociaţia de Proprietari X – Gavana II şi obligă pe inculpatul DI să-i achite suma de 154.685,48 lei cu titlu de despăgubiri materiale.

În baza art. 191 C.p.p. obligă pe inculpat să achite suma de 450 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care 200 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu.

În baza art. 193 C.p.p. admite cererea părţii civile Asociaţia de Proprietari X – Gavana II şi obligă pe inculpat să-i achite suma de 3.503,90 lei cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de proces.

Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru partea vătămată.

Pronunţată azi 01 Iulie 2010 în şedinţă publică.

Preşedinte,

GA

Grefier,

MR