Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 1019 din 31.03.2009


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEŞTI

JUDEŢUL BACĂU

DOSAR NR. 1125/270/2009 

din  27.02.2009

SENTINŢA  CIVILĂ NR. 1019

Şedinţa publică din data de 31.03.2009

 

COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:

PREŞEDINTE – NATALIA-PETRONELA  VÂLCU

GREFIER – MARIANA  GHIHANIŞ

Astăzi a fost pe rolul instanţei soluţionarea cauzei civile pentru contestaţie la executare, formulată de contestatoarea S.C. „M…” SRL Oneşti, împotriva intimaţilor S.C. „T…” SRL Budeasa şi Biroul Executorului Judecătoresc ...

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, au răspuns:  avocat C.F. pentru contestatoare, care substituie pe avocat C.C., lipsă fiind intimaţii.

Procedura  legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de şedinţă, după care,instanţa constată că, la termenul de astăzi contestatoarea nu a depus la dosar dovezile solicitate de instanţă.

Avocat C.F. pentru contestatoare depune la dosar delegaţia de substituire şi precizează că singurele înscrisuri pe care le poate depune sunt sunt cele depuse şi nu cere termen pentru a depune o balanţă de verificare pentru anul 2009 privind înregistrarea în contabilitate a facturii MSU 000105/2009.

Instanţa acordă cuvântul pentru formulare de probe.

Avocat C.F. pentru contestatoare nu are probe de formulat.

Instanţa pune în discuţie necesitatea efectuării unei expertize contabile, care să stabilească dacă factura MSU 000105/2009 a fost înscrisă în contabilitate şi avocat C.F. se opune.

Nemaifiind cereri de formulat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond cu privire la contestaţia la executare şi la capătul de cerere privind suspendarea executării silite.

Avocat C.F. pentru contestatoare  solicită admiterea contestaţiei la executare, admiterea  capătului de cerere privind suspendarea executării silite, cu cheltuieli de judecată.

Dezbaterile fiind terminate, cauza a rămas în pronunţare.

I N S T A N Ţ A

Deliberând,

Asupra cauzei civile de faţă,

Constată că prin cererea  înregistrată la Judecătoria Oneşti sub nr. 1125/270/2009 contestatoarea S.C. M…S.R.L. Oneşti a solicitat  în contradictoriu cu  intimaţii: S.C. T… S.R.L. Budeasa şi Biroul Executorului Judecătoresc …: anularea actelor  de executare efectuate în dosarul  de executare 30/2009 al BEJ … şi ulterior  acestora; suspendarea executării silite; obligarea  intimaţilor  la plata cheltuielilor  de judecată.

Contestaţia la executare a fost legal timbrată iar în motivare contestatoarea  a arătat că  urmare a punerii în executare  a filei CEC  seria DAF B1BA nr.0000443/8.XII.2008 a fost pus sechestru pe 20 tone combustibil  lichid proprietatea S.C. E…S.R.L. Oneşti  prin procesul-verbal  de sechestru definitiv din 12.II.2009 care este nul pentru lipsa  a 2 martori; ofiţerului  de poliţie sau a primarului. A mai arătat contestatoarea  că în mod  nelegal a fost strămutată  din locul  unde  era  sechestrată.

La dosarul  cauzei contestatoarea  a depus: procesul-verbal de sechestru definitiv 30/12.II.2009, factura fiscală MSU nr.000105/2009 potrivit  căreia a vândut  S.C. E…Oneşti 22 t combustibil lichid, contractul de custode 4/10.I.2009.

Contestatoarea  a invocat  dispoziţiile art.399, 412, 413,416,419,420 Cod procedură civilă.

La dosarul  cauzei a fost ataşat  dosarul de  executare  30/2009  al BEJ  Popa Valentin.

În termenul prevăzut de lege intimata S.C. T… S.R.L. Budeasa a formulat  întâmpinare prin care  a solicitat  respingerea contestaţiei la executare formulate  arătând că  factura MSU nr. 000105/2009 şi contractul de custodie 4/2009 au fost  încheiate „pro cauza” pentru că din adresa 600470/2009 rezultă că  cele 20 tone sechestrate sunt proprietatea contestatoarei  iar cu privire  la celelalte  apărări  intimata a arătat  că în mod  corect executorul judecătoresc a sechestrat  şi strămutat bunul de mai sus.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

La data de  31.XII.2008 a fost refuzat la  plata CEC-ul seria  DAF B1BA nr.0000443/8.XII.2008 stipulat  la ordinul  S.C. T… S.R.L.

În această împrejurare, intimata S.C. T… S.R.L.  Budeasa a solicitat  punerea  în executare a CEC-ului de mai sus.

După  stabilirea  onorariului  şi a cheltuielilor  de executare, la data de 30.I.2009 executorul judecătoresc … a emis  somaţia 30 şi ca urmare a adresei 600473/12.II.2009 din care rezultă că  această contestatoare  este  proprietara  cantităţii de 20 tone combustibil lichid greu, şi a refuzului  plăţii  de către  debitoare la data de 12.II.2009 executorul judecătoresc a încheiat  procesul-verbal de sechestru definitiv cu aplicare de sigiliu 30 asupra bunului de mai sus. Acest act de executare a fost urmat  de procesul-verbal de încuviinţare  a strămutării bunurilor  sechestrate 30/12.II.2009.

Prin contestaţia la executare formulată au fost contestate ultimele două acte  de executare: procesul-verbal de sechestru cu aplicarea de sigilii 30/12.II.2009 şi procesul-verbal de încuviinţare  a strămutării bunurilor sechestrate 30/12.II.2009.

Art.412 Cod procedură civilă prevede că  atunci când  debitorul  lipseşte  sub pedeapsa  de nulitate este necesară prezenţa unui  ofiţer de  poliţie sau ajutorul său , a primarului  sau ajutorului său sau în lipsa acestora  a doi martori.

Analizând  procesul-verbal de  sechestru 30/12.II.2009 rezultă că  prezent la  aplicarea sechestrului  a fost un singur martor, fapt care duce la  nulitatea  acestuia.

Instanţa va  înlătura apărarea  contestatoarei  potrivit  căreia  procesul-verbal  este nul pentru nedescrierea  exactă a bunului  şi a valorii pentru că potrivit art. 416 pct.5 Cod procedură civilă acestea  trebuie  precizate  dacă este cu putinţă.

Nulitatea decurgând  din lipsa  persoanelor menţionate  este relativă şi poate fi  invocată numai  de debitor, pe  calea  contestaţiei la executare.

Analizând  art. 412 Cod procedură civilă care prevede „Prezenţa  unui ofiţer  de poliţie sau ajutor al său, şi, în lipsa lor, a primarului sau a ajutorului  său, va fi necesară sub pedeapsa  de nulitate…. instanţa constată  că  în această  situaţie  nulitatea  este expresă.

Art. 105 al.2 Cod procedură civilă prevede: „în cazul nulităţilor prevăzute anume de  lege, vătămarea se presupune până la  proba contrarie”.

Întrucât nulitatea  prevăzută de art. 412 Cod procedură civilă este expresă vătămarea  se prezumă potrivit art.105 al.2 teza a II-a Cod procedură civilă astfel încât debitorul din  prezenta  cauză este  scutit de sarcina  de a face această  dovadă, creditorului în speţă: S.C. T… S.R.L.  B…- revenindu-i  obligaţia de a face dovada  că absenţa  de la deschiderea  uşilor sau a mobilelor a reprezentanţilor  prevăzuţi de art. 412, 413 Cod procedură civilă nu i-a  produs  debitorului nici o vătămare.

În întâmpinarea formulată  creditoarea  intimată S.C. T… S.R.L. Budeasa a arătat  că executorul  judecătoresc a procedat corect la sechestrarea  bunului  deoarece art. 412, 413 Cod procedură civilă nu  sunt prevăzute  sub  sancţiunea nulităţii.

Intimata  nu a făcut nicio  probă din care să rezulte că debitoarei nu i-a fost produsă nicio vătămare prin absenţă a doi martori , a  unui ofiţer de poliţie sau a primarului la sechestrarea  bunului de mai sus.

Faţă de  considerentele  expuse  instanţa  va anula  procesul-verbal de sechestru cu aplicarea de sigilii 30/12.II.2009 al executorului judecătoresc ….

Art. 420 Cod procedură civilă  prevede: „obiectele sechestrate  se vor putea  strămuta cu încuviinţarea  executorului  judecătoresc  din locul  unde se  află, pe  cheltuiala  părţii interesate”.

Procesul-verbal de sechestru cu aplicarea  de sigilii 30/12.II.2009 fiind desfiinţat combustibilul nu mai este sechestrat.

Având în vedere că  doar obiectele  sechestrate pot fi strămutate şi că combustibilul  nu este sechestrat, instanţa va  anula  şi procesul-verbal de strămutare  a bunului sechestrat 30/12.II.2009.

Instanţa va înlătura apărarea contestatoarei  potrivit  căreia  bunul  sechestrat  este proprietatea  S.C. E…S.R.L. Oneşti deoarece  din actele  depuse: balanţa contestatoarei  pe ianuarie 2009 nu rezultă că  este proprietatea  unui terţ combustibilul  aflat  în rezervorul II.

Contestatoarea  nu a depus  chitanţă  pentru a dovedi plata  onorariului  de apărător.

Faţă de  considerentele  expuse şi de faptul că  nu au fost  dovedite  cheltuielile  de judecată, în temeiul art. 399 Cod procedură civilă va admite  în parte  contestaţia  la executare.

În temeiul  art. 105 al.2, 412, 413, 404, 420 Cod procedură civilă va desfiinţa actele  de executare  contestate.

Art.403 al.1 Cod procedură  civilă prevede  „ până la soluţionarea  contestaţiei  la executare instanţa  poate  suspenda  executarea  dacă se depune  o cauţiune  în cuantumul fixat de  instanţă.

Cu chitanţa  nr.542200/1 /23.III.2009 contestatoarea a făcut dovada  achitării cauţiunii stabilite de instanţă.

Faţă de situaţia  că instanţa  va desfiinţa  actele de executare contestate şi că  a fost  plătită cauţiunea  stabilită  de instanţă, în temeiul art. 403 al.1 Cod procedură civilă va suspenda  executarea  silită începută în dosarul  de executare rn.30/2009 al executorului judecătoresc Popa Valentin.

În temeiul art. 23 al.1 lit. e din Legea nr.146/1997 va restitui contestatoarei valoarea cauţiunii.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă va respinge  capătul de cerere  având ca obiect  cheltuielile de judecată ca neîntemeiat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Admite în parte contestaţia la executare formulată de  contestatoarea S.C. Marca Sel-Udrea S.R.L., cu sediul  în Oneşti, Bd. Republicii, bl.28, ap.9,  jud. Bacău, în contradictoriu  cu intimaţii: S.C. Transbit S.R.L., cu sediul în  com. Budeasa, jud. Argeş, şi B.E.J. Popa Valentin, cu sediul  în Oneşti, Bd. Republicii, 4/14, jud. Bacău.

Desfiinţează  toate  actele de executare efectuate începând cu  data de 12.II.2009 în dosarul  de executare 30/2009 al B.E.J. Popa Valentin.

Suspendă  executarea  silită  începută  în dosarul de executare  30/2009 al BEJ Popa Valentin până la soluţionarea  irevocabilă  a prezentului dosar.

Respinge  ca neîntemeiat  capătul de cerere având ca obiect cheltuielile  de judecată. Dispune restituirea cauţiunii contestatoarei la rămânerea  irevocabilă  a prezentei.

Cu recurs în 15 zile  de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 31.III.2009.

P R E Ş E D I N T E ,  G R E F I E R ,

Red.N.P.V.-1.IV.2009

Tehnored.C.M. - 2.IV.2009

Exemplare - 5