Prescrierea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice

Sentinţă civilă 406 din 30.05.2012


Prin cererea adresata Judecatoriei Orsova si inregistrată sub nr. 1/274/2012 la data de 03.01.2012, petentul T.C.F. a solicitat anularea procesului verbal de contraventie seria CC nr. 9713165 din data de 16.07.2011 întocmit de Politia municipiului Orsova, prin care in baza art.102 alin.3 şi art. 101 alin.1  din O.U.G. 195/2002 a fost sancţionat cu 1005 lei amenda contraventionala si s-a luat măsura complementară a reţinerii permisului de conducere, in vederea suspendării dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, pentru faptul ca in ziua de 16.07.2011 ora 17,00  a condus  autoturismul BMW albastru închis, număr MH… cu viteza de  122 km/h, deşi  limita maximă admisă este de 60 km/h, fiind filmat cu aparatul video radar AUTOVISION RON 115 pe harddisk MH-24, folder 3132 montat pe  autospeciala MH… staţionată, solicitând admiterea plângerii, anularea procesului-verbal, exonerarea de plata amenzii contravenţionale şi restituirea permisului de conducere.

 In motivarea plângerii a arătat ca cele consemnate  în procesul verbal sunt neadevărate şi va face dovada prin probele ce va  înţelege să le solicite instanţei la primul  termen de judecată.

In dovedirea plangerii a depus la dosar duplicatul procesului-verbal de contraventie  seria CC nr. 9713165 din data de 16.07.2011.

Plângerea este scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar in conditiile art.15 lit.i din Legea nr.146/1997 privind taxele de timbru si art.1 alin.2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Plangerea a fost adresata  Judecătoriei Orşova la data de 03.01.2012 in termenul legal de 15 zile statuat de disp.art.31 din OG 2/2001 calculat de la data de  18.12.2011, data luării la cunoştinţă de catre petent a conţinutului  procesului verbal de contraventie, conform adresei nr. 268302/18.12.2011 emisa de IPJ Mehedinti-Politia municipiului Orsova (fila 5 dosar).

Intimatul, deşi legal citat, nu a formulat întâmpinare în cauză şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a propune probe, însă a comunicat, prin adresa nr. 209083/15.02.2012 documentaţia care a stat la baza întocmirii procesului verbal.

Instanţa, din oficiu, în temeiul disp. art. 33 alin.1 din OG 2/2001, a dispus citarea şi audierea martorului asistent P.C.N.

La solicitarea instanţei, Primăria comunei Gruia  a comunicat  prin adresa nr. 2065/28.05.2012 că procesul verbal nu a fost  comunicat către petent.

Prin sentinţa civilă nr.406/30.05.2012 pronunţată de Judecătoria Orşova în dosar nr.1/274/2012, s-a admis plângerea contravenţională; s-a constatat prescrisă executarea sancţiunii amenzi contravenţionale în cuantum de 1005 lei şi a sancţiunii amenzii complementare a suspendării executării dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, aplicate petentului prin procesul verbal de contravenţie seria CC nr. 9713165/16.07.2011 şi a fost obligat intimatul la plata sumei de 288,58 lei către petent cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria Orşova a reţinut următoarele:

Prin procesul verbal de contraventie seria CC nr. 9713165 din data de 16.07.2011 întocmit de Politia municipiului Orsova petentul T.C.F. a fost sancţionat in baza art.102 alin.3 lit.e şi art. 101 alin.1 pct.18 din O.U.G. 195/2002 cu 603  lei amenda contraventionala, 402 lei amenda contraventionala si respectiv măsura complementară a reţinerii permisului de conducere, in vederea suspendării dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, pentru faptul ca in ziua de 16.07.2011 ora 17,00  a condus  autoturismul BMW albastru închis, număr MH… cu viteza de  122 km/h, deşi  limita maximă admisă este de 60 km/h, fiind filmat cu aparatul video radar AUTOVISION RON 115 pe harddisk MH-24, folder 3132 montat pe  autospeciala MH… staţionată, neavand asupra sa permisul de conducere.

Prin motivele plangerii depuse la instanta(filele 10-12), petentul a invocat necomunicarea procesului verbal de contraventie in termenul prev.de art.25 pct.2 din OG 2/2001, apreciind ca in astfel de conditii procesul verbal de contraventie este lovit de nulitate absoluta.

Astfel, desi procesul verbal de contraventie a fost intocmit la data de 16 iulie 2011, petentul refuzand sa semneze procesul verbal de contraventie, nu se face dovada ca a fost si comunicat petentului, prin vreunul din modurile aratate in cuprinsul dispozitiilor art.27 din OG 2/2001.

Potrivit acestor dispozitii comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată de face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului, operaţiunea de afişare consemnandu-se într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor.

Totusi, urmare a solicitarilor exprese ale petentului, intimata a comunicat acestuia procesul verbal de contraventie la data de 18.12.2011, asa cum reiese din continutul adresei nr. 268302/18.12.2011 emisa de IPJ Mehedinti-Politia municipiului Orsova, data de la care curge pentru petent termenul de 15 zile de formulare a plangerii statuat de disp.art.31 din OG 2/2001.

De altfel si din adresa nr.2065 din 28 mai 2012 a Primariei comunei Gruia reiese ca petentului nu i-a fost comunicat procesul verbal de contraventie seria CC nr. 9713165 din data de 16.07.2011.

Potrivit art.14 din OG 2/2001 executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii, iar conform art.25 alin.2 din acelasi act normativ comunicarea se face de către organul care a aplicat sancţiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia, aspecte reiterate si de disp.art.26 alin.3 care statueaza ca in cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum şi a înştiinţării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii.

Fata de aceasta situatie se apreciaza ca organul care a aplicat amenda nu a respectat cerintele impuse de textele de lege sus-mentionate, comunicand dupa trecerea termenului de o luna procesul verbal de contraventie, mai exact la data de 18.12.2011, desi sanctiunea fusese aplicata in data de 16 iulie 2011, sanctiunea ce intervine neputand fi aceea decat cea a prescrierii executarii sancţiunii amenzi contravenţionale în cuantum de 1005 lei aplicata petentului prin procesul verbal de contravenţie seria CC nr. 9713165/16.07.2011.

Se impune  a se mentiona faptul ca desi articolul 34 din OG 2/2001 vizeaza verificarea de catre instanta a legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, hotarand asupra sanctiunii, acest text de lege are in vedere si verificarea daca sanctiunea aplicata poate fi executata, respectiv daca nu a intervenit prescriptia executarii sanctiunii.

In ceea ce priveste sanctiunea complementara a reţinerii permisului de conducere, in vederea suspendării dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice se retine ca potrivit art.121 alin.2 din OUG 195/2002 executarea sanctiunii contraventionale complementare se prescrie in acelasi termen in care se prescrie sanctiunea complementara principala, astfel incat se apeciaza ca si in ceea ce priveste aceasta sanctiune a intervenit prescriptia executarii statuata de disp.art.14 din OG 2/2001, urmare a necomunicarii procesului verbal de contraventie in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii.

Sentinţă definitivă şi irevocabilă.