Obligaţia de a face

Prin sentinţa civilă nr.521 din 06 aprilie 2009, instanţa a respins excepţia puterii de lucru judecat invocată de pârâţi şi a admis cererea având ca obiect obligaţia de a face, formulată de reclamanta A.M. în contradictoriu cu pârâţii B.P. şi B.V., obligându-i pe pârâţi să-i permită reclamantei să-şi monteze o poartă de acces, cu lăţimea de 1 metru, pe latura dinspre str. x a terenului atribuit în indiviziune forţată reclamantei şi pârâtei B.P., prin decizia civilă nr. 1510/05 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă. De asemenea, a obligat pe pârâţi să-i plătească reclamantei suma de 8,3 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa o asemenea soluţia, instanţa a reţinut că, prin decizia civilă nr. 1510/05 iunie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III- a civilă în soluţionarea partajului succesoral privind pe defuncta C.L., a fost admis recursul declarat în cauză de A.M. – reclamanta în speţa de faţă – în contradictoriu şi cu pârâţii B.P. şi B. V.

Ca urmare, a fost modificată sentinţa civilă pronunţată în apel şi schimbată în parte sentinţa civilă nr. 3282/2000 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede, ca instanţă de fond.

În consecinţă, reclamantei în speţa de faţă A.M., i-a fost atribuită suprafaţa totală de 938,44 mp, din care, 80,65 mp în indiviziune forţată cu pârâta B.P., conform raportului de expertiză şi schiţelor anexe întocmite de expertul judiciar.

Potrivit schiţelor anexe raportului de expertiză, depuse în xerocopie la dosarul cauzei, instanţa a reţinut că latura dinspre strada x a terenului atribuit în indiviziune, are lăţimea de 2,40 metri.

Din considerentele sentinţei civile nr. 1876/2005, în temeiul cărora pârâţii au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, raportat la soluţia instanţei de a respinge capătul de cerere formulat de reclamantă, având ca obiect obligarea pârâţilor să-i permită montarea unei porţi pe latura dinspre stradă a terenului atribuit în indiviziune, s-a reţinut că respingerea cererii a fost determinată de neadministrarea probelor în cauză de către A.M., aceasta renunţând la audierea martorilor încuviinţaţi şi, respectiv, la efectuarea unei expertize tehnice.

Pentru a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de legiuitor prin disp. art. 166 Cod pr. civilă şi art. 1201  Cod civil, se impunea întrunirea cumulativă a condiţiilor - identitate de părţi în aceeaşi calitate procesuală, identitate de obiect şi de cauză.

În cauza în care a fost pronunţată sentinţa civilă 1876/2005, a rezultat că formularea cererii de chemare în judecată la data de 25 mai 2005 (potrivit considerentelor acestei hotărâri) a fost determinată de atitudinea pârâţilor de a se opune, până la acea dată, ca reclamanta să folosească poarta amplasată pe latura dinspre stradă a terenului proprietatea acestora.

În speţa ce formează obiectul dosarului nr.196/292/2009, încuviinţarea probei testimoniale şi dispunerea cercetării la faţa locului s-a efectuat de către instanţă în scopul stabilirii dacă împrejurările în raport de care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1876/2005, au persistat şi în continuare.

Coroborând declaraţia martorei I.E. cu datele constatate de instanţă în contextul cercetării la faţa locului, întreprinsă la 31 martie 2009, date consemnate în procesul verbal întocmit, în ce priveşte îndeplinirea atributelor conferite coproprietarilor suprafeţei de teren atribuită în indiviziune forţată, respectiv: folosinţa coproprietăţii să fie astfel înfăptuită fără să aducă atingere drepturilor egale şi reciproce ale celuilalt coproprietar; folosinţa trebuie să fie înfăptuită în interesul utilizării coproprietăţii forţate, fiecare coproprietar având dreptul de a-l folosi ca şi un adevărat proprietar, instanţa a reţinut:

Martora I.E., în calitate de vecină cu imobilele părţilor situate în strada x, şi deci cu terenul atribuit în indiviziune forţată, a susţinut că reclamanta a întâmpinat dificultăţi pentru a pătrunde pe suprafaţa sa de teren încă de la data punerii în executare a hotărârii judecătoreşti prin care acesteia i-a fost atribuit terenul aflat la această adresă şi respectiv terenul atribuit în indiviziune, deseori poarta de acces, amplasată pe latura aferentă terenului pârâtei, neputând-o folosi. A mai susţinut martora că, de multe ori, şi în perioada diurnă a zilei, zăvorul de la poarta mică, pe unde era posibil accesul, era închis, reclamanta neputând să ajungă astfel la locuinţa sa.

Conform datelor din procesul verbal încheiat în baza cercetării la faţa locului, instanţa a constatat că, pe latura dinspre strada x a terenului atribuit în indiviziune, pe toată lungimea terenului de 2,40 metri, este construită de către pârâţi o poartă mare, din scândură.

În împrejurările efectuării cercetării, s-a constatat că nu a fost posibilă deschiderea porţii mari, aceasta având prevăzută către interiorul curţii o bară metalică amplasată pe diagonală, prinsă într-un şurub cu piuliţă şi a cărei desfacere a fost posibilă numai prin utilizarea unei chei şi a unui cleşte, atât piuliţa cât şi şurubul fiind ruginite. De asemenea, această poartă între stâlpul din ciment amplasat către vecinul din partea de sud şi stâlpul de susţinere al acesteia, avea fixată o scândură prinsă în cuie, iar în partea interioară a curţii, imediat lângă poarta respectivă, s-a constatat existenţa unei grămezi de pământ şi nisip ce se întindea pe toată lungimea porţii mari, aspecte care făceau imposibilă mobilitatea acestei porţi. În consecinţă, pătrunderea reclamantei la locuinţa sa, putea fi posibilă numai pe o poartă mică construită pe latura aferentă terenului proprietatea pârâtei.

Pentru considerentele reţinute, apreciind ca nesinceră declaraţia martorului propus de către pârâţi, care a susţinut inexistenţa raporturilor tensionate dintre părţi, situaţie contrazisă însăşi din promovarea acţiunii în cauză, instanţa a considerat întemeiată cererea formulată de reclamantă, şi, ca urmare, a respina excepţia lucrului judecat invocată de către pârâţi.

S-a mai avut în vedere şi jurisprudenţa în materie - decizia civilă nr. 549/1979 a Tribunalului Suprem - potrivit căreia constituirea porţii de acces, pe terenul aflat în indiviziune, este justificată faţă de poziţia pârâţilor de a nu permite accesul, decizia nr.341/1997 a Curţii de Apel Suceava.

Dispoziţiile art.480 Cod civil prevăd dreptul exclusiv şi absolut al unei persoane de a se bucura şi a dispune de bunul său, însă în limitele determinate de lege, în cazul bunului aflat în coproprietate, exercitarea dreptului de folosinţă şi de administrare, ca atribute ale dreptului de proprietate, trebuind astfel înfăptuite încât să nu afecteze dreptul celorlalţi de proprietate.

În cauză, prin construirea porţii mari de acces numai de către pârâţi pe latura dinspre strada x aferentă terenului atribuit în indiviziune, poartă care nu putea fi folosită în orice moment şi de către reclamantă, instanţa având în vedere aspectele constatate cu prilejul cercetării la faţa locului, reţinute în procesul verbal încheiat, a ajuns la concluzia că dreptul reclamantei de a folosi la rându-i suprafaţa de teren atribuită în indiviziune este afectat.

În consecinţă, apreciind şi în cauză aplicarea disp. art. 599 alin.2 Cod civil ce reglementează drepturile şi obligaţiile în cazul coproprietăţii forţate, care trebuie astfel exercitate încât să nu ,,vătămeze” dreptul celuilalt coproprietar, cererea a fost admisă, cum a fost precizată în şedinţa publică din 06 aprilie 2009.

În temeiul disp. art. 274 Cod pr. Civilă, pârâţii au fost obligaţi să-i plătească reclamantei cheltuielile de judecată efectuate în cauză, instanţa apreciind a le aparţine exclusiv culpa în generarea acestor cheltuieli.

Domenii speta

Spete similare