Servitute de trecere - noţiunea de " loc înfundat"

Reclamantul R.V. , prin cererea înregistrată în data de 18.05.2010 sub nr. 3312/270 pe rolul Judecătoriei Oneşti, a solicitat obligarea pârâţilor B.G. şi B.F., să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 1039 mp teren situat în intravilanul comunei L., judeţul Bacău în tarla 19, parcela 534 şi să-i permită trecerea la terenul revendicat prin crearea unei servituţi de trecere pe terenul lor cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1952/15.06.2011 pronunţată de Judecătoria Oneşti în dosarul nr. 3312/270/2010 a fost admisă acţiunea civilă, au fost obligaţi pârâţii să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 1039 mp, teren intravilan situată în comuna L., judeţul Bacău în tarla 19, parcela 534 cuprinsă în T.P. nr. 49674 din 7.06.1995 emis de Comisia Judeţeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Bacău. A fost stabilită reclamantului cale de acces de la terenul proprietate al acestuia în suprafaţă de 1039 mp situată în T19, P534 în comuna L., judeţul Bacău prin terenul pârâtului ce îl stăpânesc şi folosesc fără titlu de proprietate cu lungimea de 45 mp şi lăţimea de 3,4 m conform schiţei suplimentul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul B.I.. Au fost obligaţi pârâţii să achite reclamantului suma de 1470 lei cheltuieli de judecată efectuate cu taxa judiciară de timbru în sumă de 170 lei, onorariu de avocat în sumă de 700 lei şi 600 lei onorariu de expert.

Pentru a pronunţa hotărârea de mai sus instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin T.P. nr. 49674 emis în data de 07.06.1995 de către Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Bacău i se reconstituie reclamantului R.V. în baza Legii 18/1991 suprafaţa de 4 ha şi 0060 mp situată pe teritoriul comunei L., judeţul Bacău.

Din această suprafaţă pârâţii au ocupat suprafaţa de 1039 mp situată în T19, P 534 cu vecinătăţile B.G., C.D., Canal (pârâul B.) şi M.N..

Pârâţii au învederat instanţei că această suprafaţă de 1039 mp teren situată pe teritoriul comunei L. satul B., judeţul Bacău o au în proprietate.

Instanţa de judecată pentru a stabili dacă terenul este în proprietatea reclamantului cât teren a fost ocupat de pârâţi a dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea topocadastru.

Din concluziile raportului de expertiză efectuată în cauză s-a reţinut că reclamantul este proprietarul terenului revendicat, iar pârâţii folosesc acest teren motivând că pentru terenul în litigiu au documentaţia necesară şi înaintată Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Bacău pentru întocmirea titlul de proprietate Bacău.

În baza art. 616-619 din codul civil se va stabili reclamantului calea de acces de la terenul proprietar al acestei suprafeţe de 1039 mp situată în T19, P534 cu amplasamentul în comuna L., satul B., judeţul Bacău prin terenul pârâţilor ce îl folosesc fără titlul de proprietate cu lungimea de 45 mp şi lăţimea de 3,4 mp conform schiţei suplimentului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert B.I..

De asemenea întrucât terenul este înfundat fără cale de ieşire la drum a fost stabilită calea de acces de la terenul proprietate al reclamantului pe terenul pârâţilor conform schiţei raportului de expertiză întocmit în cauză.

Instanţa de fond a avut în vedere de asemenea  dispoziţiile art. 480 din codul civil şi art. 274 cod proc. Civilă.

Împotriva  sentinţei civile nr. 1952/15.06.2011 pronunţată de Judecătoria Oneşti în dosarul nr. 3312/270/2010 au declarat apel, calificat de instanţă ca fiind recurs, pârâţii pârâţilor B.G. şi B.F. solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei.

În motivarea recursului se arată că între proprietăţile părţilor nu se poate face o cale de trecere întrucât ele sunt una în continuarea celeilalte şi nu alăturate, iar lăţimea terenului pârâţilor este mică, de 12,2 m şi 13,4 m, din care 8m sunt afectate de construcţii. Din probatoriul administrat rezultă că există cale de acces pe porţiunea de teren dintre proprietatea reclamanţilor şi pârâul B., drumul fiind utilizat. Instanţa nu a dat dovadă de rol activ în sensul administrării unor probe care să stabilească situaţia de fapt cu privire la drumul de acces deja existent(proba cu martori).

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare la dosar prin care solicită respingerea recursului ca nefondat întrucât a făcut dovada că este proprietarul terenului revendicat, că nu are cale de acces la drumul public, iar servitutea creată, propusă de expert, estet cea mai economicoasă şi neprejudiciabilă pentru părţi. Pretinsa cale de acces aparţine primăriei care trebuie să investească în amenajări specifice în măsura fondurilor de la buget şi a priorităţilor de finanţare.

În recurs nu s-au administrat probatorii noi.

Analizând actele şi lucrările dosarului Tribunalul reţine următoarele:

Servitutea de trecere îşi găseşte reglementarea legală în art. 616 din Codul civil unde se prevede: ,,proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire a-l despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.”

Loc înfundat întâlnim în situaţia în care proprietarul al cărui loc este înfundat ,,nu mai are nicio ieşire la calea publică”.

În speţa de faţă,  conform concluziilor raportului de expertiză şi a suplimentului la raportul de expertiză, întocmite de către expertul tehnic B.I., rezultă că terenul revendicat de către reclamant are cale de acces la drumul public cu mijloace  hipo sau pe jos, chiar dacă este neamenajată pentru accesul cu mijloace auto.

Atunci când se stabileşte un drept de servitute trebuie să se găsească varianta cea mai avantajoasă pentru ambele părţi. Ori reclamanţii au o cale de acces la terenul revendicat , iar pârâţii prin calea de acces stabilită de instanţa de fond în baza suplimentului la raportul de expertiză, ar suporta o îngrădire excesivă a exploatării casei.

În ceea ce priveşte susţinerile lipsei de rol activ al instanţei prin neadministrarea probei cu martori,  sunt nefondate având în vedere că, pe de o parte instanţa poate dispune administrarea unor probe noi atunci când consideră că nu este lămurită, iar pe de altă parte,  reclamantul a renunţat la proba cu martori la termenul din data de 08.12.2010, iar pârâtul prezent la termenul din data de 03.11.2010 arată că nu are probe de formulat.

Faţă de cele reţinute mai sus Tribunalul, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin.3 coroborate cu dispoziţiile art. 304 pct.9 Cod de procedură civilă, urmează să admită recursul, să modifice în parte acţiunea civilă recurată în sensul că respinge ca nefondat capătul de cerere privind servitutea de trecere. Urmează să menţină celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

În temeiul dispoziţilor art. 274 Cod de procedură civilă Tribunalul va obliga intimatul-reclamant să plătească recurenţilor –pârâţi cheltuieli de judecată în sumă de 656 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocat conform chitanţei nr.13/2012, depusă la dosar.

Domenii speta

Spete similare