Anulare proces verbal de contravenţie . netemeinicie

Sentinţă civilă 1415 din 15.06.2010


Prin cererea formulată, petenta SC  S. I. SA, cu sediul în B. - Punctul de lucru în R - C,  în contradictoriu cu P. M. R. – S. P. C, a solicitat anularea procesului verbal de contravenţie seria P nr.. / 2010.

În motivare petenta a arătat că gunoiul menajer, rezultat în urma activităţilor desfăşurate la punctul de lucru este depozitat temporar la coşurile de gunoi de pe peronul staţiei CFR, fiind transportat la rampele de gunoi de către unitatea  cu care are încheiat contract şi care o deserveşte în acest sens. Mai mult, prin specificul activităţii comerciale, eliberează documente de transport cu antetul şi ştampila societăţii, persoanelor fizice care pot să arunce aceste documente, la sfârşitul călătoriei, în coşurile de gunoi.

Prin sentinţa civilă nr.1415/2010, instanţa a admis plângerea formulată, a anulat procesul verbal de contravenţie contestat, ca netemeinic şi nelegal şi a exonerat-o pe petentă de plata amenzii contravenţionale de 500 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, din chiar cuprinsul procesului verbal de contravenţie, rezultă că plasa  ce conţinea diverse resturi menajere şi documente provenite de la petentă, era depozitată la o rampă ecologică aflată în apropierea staţiei CFR R. şi nu pe stradă, piaţă, mijloc de transport, etc. Împrejurarea, reţinută în procesul verbal de contravenţie, că această rampă ecologică nu era amenajată corespunzător nu poate fi imputată petentei ci eventual autorităţilor locale. Mai mult, nu rezultă din procesul verbal de contravenţie faptul că efectiv aceste deşeuri menajere au fost depozitate la acea rampă de gunoi chiar de reprezentanţii firmei petente, simpla împrejurare că acestea provin de la societatea respectivă nefiind suficientă pentru a i se reţine vinovăţia, câtă vreme agentul constatator nu a făcut o constatare personală sau pe baza unor declaraţii de martori sau alte probe. S-a considerat astfel că nu se poate reţine în sarcina petentei săvârşirea contravenţiei prev. de art.7 punct.c din HCL R.. nr.47/2002.