Pretenţii. probe, parte asistată de avocat

În şedinţa publică de la 24.06.2004, după audierea martorei U.E., apărătorul pârâtului-reclamantei a solicitat instanţei ca în temeiul dispoziţiilor art.138 pct.4 C.proc.civ., să încuviinţeze administrarea probei cu expertiză contabilă pentru a se stabili contravaloarea lipsei de folosinţă a autovehiculului, probă respinsă de instanţă întrucât s-a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art.138 pct.4 C.proc.civ., proba fiind propusă prin cererea reconvenţională, fără a se mai solicita administrarea ei la termenul de discutare a probelor, astfel că nu pot fi invocate neştiinţa  sau lipsa de pregătire a părţii.

Totodată, faţă de poziţia reclamantei-pârâte, care a declarat că nu contestă valorile indicate de pârâtul-reclamant ca reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă, instanţa a apreciat că administrarea probei nu este nici utilă. (sentinţa civilă nr.5035/24.06.2004)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti în data de 20.11.2003, reclamanta S.C.TRANSPORTURI AUTO TEI S.A. a chemat în judecată pe pârâtul C.P. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtului să-şi ridice autoturismul Fiat „DUCATO” cu număr de înmatriculare B-13-KBC de pe terenul din Bucureşti, str. T., nr.39, sector 2, proprietatea reclamantei, sub sancţiunea  plăţii de daune cominatorii de 500.000 lei pentru fiecare zi de întârziere şi la plata sumei de 42.000.000 lei reprezentând daune interese pentru lipsa de folosinţă a parcării pe care o ocupă începând cu data de 04.07.2001  şi pentru serviciile de pază pe care reclamanta a fost nevoită să le asigure.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art.997, 998, 1618, 1073, 1075 C.civ., art.4 C.com., art.112 C.proc.civ., reclamanta arată că în data de 04.07.2001 a fost pusă în posesia imobilului din str.T., nr.50, sector 2, prin executare silită fiind realizată evacuarea S.C.ALBATROS S.A. al cărei patron era pârâtul C.P.

Cu această ocazie, societatea evacuată a abandonat mai multe bunuri, lăsate de executor în custodia reclamantei, printre acestea aflându-se şi autoturismul Fiat „DUCATO”, proprietatea personală a pârâtului.

Susţine reclamanta că pârâtul a fost prezent la începutul la executării, dar a plecat fără nici o explicaţie şi fără a-şi ridica autoturismul,ulterior evacuării fiind notificat în nenumărate rânduri şi solicitându-i-se să se prezinte pentru a-i fi predat autovehiculul, însă de fiecare dată a refuzat.

Se arată că în legătură cu acest autovehicul pârâtul a formulat plângere penală împotriva directorului executiv al societăţii reclamante, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.208-209 Cod penal, plângere soluţionată cu neînceperea urmăririi penale.

Cu privire la despăgubirile solicitate, se arată că au fost calculate prin raportare la contractele de prestări servicii încheiate cu diverşi beneficiari pentru închirierea locurilor de parcare şi asigurarea pazei autoturismelor proprietatea acestora, luându-se în considerare cel mai mic preţ negociat.

Alăturat cererii de chemare în judecată s-au depus, în copie certificată conform art.112 alin.(2) C.proc.civ., procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc în data de 04.07.2001, proces-verbal de custodie nr.563/23.07.2001, raport de inspecţie tehnică din data de 23.07.01, notificări adresate pârâtului la data de 11.09.2001, 09.01.2002, 26.09.2002, 22.01.2003, răspuns la notificare din data de 14.09.2001, convocare la conciliere comunicată pârâtului în data de 24.02.2003, răspuns la convocare din data de 10.03.2003, adresa nr.1839 VIII/1/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2, contract de prestări servicii nr.26/12.01.2001.

Prin întâmpinarea depusă în termen legal, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată susţinând că reclamanta a intrat în posesia autoturismului proprietatea sa fără temei legal, situaţie ce se menţine şi în prezent şi care nu-i conferă dreptul de a solicita taxe de parcare, chirii sau alte speze.

Susţine că nu a abandonat autoturismul, acesta fiind reţinut de executorul judecătoresc, la stăruinţa reclamantei, în spaţiul comercial din Bucureşti, str.T., nr.50, sector 2, cu toate că a învederat executorilor judecătoreşti că autoturismul nu are nici o legătură cu executarea silită, fiind proprietatea sa  privată.

Arată că procesul verbal de custodie nr.563/23.07.2001, invocat de reclamantă, este un înscris mincinos care cuprinde date nereale şi care nu poată semnătura şi ştampila executorului judecătoresc.

Cu privire la mutarea autoturismului în str.T, nr.39, arată că era firesc ca aceasta să se realizeze prin împingere întrucât cheile se aflau în posesia sa şi că afirmaţiile privind starea tehnică necorespunzătoare a acestuia nu sunt reale.

Pe calea cererii reconvenţionale, depusă la dosar împreună cu întâmpinarea şi precizată, sub aspectul cuantumului sumelor pretinse, în şedinţa publică de la 29.01.2004, a solicitat obligarea reclamantei-pârâte să-i repună autoturismul în starea la care se afla la data de 04.07.2001, respectiv în stare de funcţionare; să-i plătească impozitele şi taxele datorate pentru anii 2001, 2002 şi 2003, în valoare de  precum şi suma de 3.000 USD reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă a acestuia, cu cheltuieli de judecată.

Arată că reclamanta-pârâtă i-a adus autoturismul într-o stare de depreciere avansată, acesta prezentând lovituri şi constatându-se lipsa unor piese şi subansamble, situaţie pe care  i-a comunicat-o reclamantei-pârâte prin notificarea expediată la data de 10.03.2003, prin care i-a cerut să-i repună autoturismul în starea avută la data de 04.07.2001 şi să i-l predea pe bază de expertiză tehnică.

În dovedirea susţinerilor sale din întâmpinare şi reconvenţională, pârâtul reclamant a solicitat administrarea probelor cu interogatoriu, înscrisuri, martori, expertiză tehnică şi de evaluare a lipsei de folosinţă, fără însă a respecta dispoziţiile art.112 alin.2, 5 şi 6, alăturat cererilor sale nefiind depus la dosar nici un înscris, nefiind indicate numele şi adresa martorilor.

Reclamanta-pârâtă nu a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională iar în şedinţa publică de astăzi reprezentantul său a declarat că nu contestă cuantumul sumelor pretinse de pârâtul-reclamant, fiind de acord că tarifele practicate la transportul cu autoutilitarele de tipul celei în litigiu pot fi cele indicate de pârâtul-reclamant.

În şedinţa publică de la 29.01.2004 au fost discutate şi încuviinţate probele solicitate de părţi, respectiv înscrisuri, testimonială – fiind indicaţi ca martori D.G. şi V.V. şi interogatoriul pârâtului-reclamant, pentru reclamanta-pârâtă, înscrisuri, testimonială – martori C.V. şi U.E. -  şi expertiză tehnică auto având ca obiective stabilirea stării tehnice actuale a autoturismului în litigiu şi, în măsura în care pot fi identificate, cauzele eventualelor degradări.

În cadrul probei cu înscrisuri, pârâtul-reclamant a depus la dosar, la termenul de astăzi, două oferte de transport emise de MV. Com S.R.L. şi SC MAR DUO TRANS.

În şedinţa publică de la 22.04.2004 pârâtul-reclamant a solicitat înlocuirea martorului C.V. cu martorul P.M., motivat de faptul că martorul iniţial propus este fratele său.

În şedinţa publică de la 20.05.2004, la al şaselea termen, s-a prezentat pentru pârâtul-reclamant av. M.C. care, invocând faptul că a fost angajat în aceeaşi zi, a solicitat  amânarea cauzei pentru pregătirea apărării, termen acordat de instanţă.

În cauză au fost audiaţi martorii propuşi de reclamanta-pârâtă şi martorul U.E., în conformitate cu dispoziţiile art.1081 alin.(1) pct.2 lit.a) C.proc.civ. instanţa dispunând amendarea martorului P.M. care, legal citat pentru termenele din 20.05.2004 şi 17.06.04, nu s-a prezentat pentru a depune mărturie.

În şedinţa publică de astăzi, după audierea martorei U.E., apărătorul pârâtului-reclamantei a solicitat instanţei ca în temeiul dispoziţiilor art.138 pct.4 C.proc.civ., să încuviinţeze administrarea probei cu expertiză contabilă pentru a se stabili contravaloarea lipsei de folosinţă a autovehiculului, probă respinsă de instanţă întrucât s-a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art.138 pct.4 C.proc.civ., proba fiind propusă prin cererea reconvenţională, fără a se mai solicita administrarea ei la termenul de discutare a probelor, astfel că nu pot fi invocate neştiinţa  sau lipsa de pregătire a părţii.

Totodată, faţă de poziţia reclamantei-pârâte, care a declarat că nu contestă valorile indicate de pârâtul-reclamant ca reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă, instanţa a apreciat că administrarea probei nu este nici utilă.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine că în data de 04.07.2001 a fost executată silit hotărârea judecătorească de evacuare a S.C.ALBATROS TEI S.R.L. din imobilul situat în Bucureşti, str.T. nr.50, sector 2 Bucureşti, imobilul compus din teren şi construcţie fiind predat proprietarului, reclamanta S.C.TRANSPORTURI TEI S.A..

Aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc  în dosarul de executare nr.43/2001, pârâtul C.P. a fost prezent la executare, a declarat executorului că nu este de acord cu executarea întrucât debitoarea nu mai exista, în spaţiu funcţionând S.C. CLUB TRES S.R.L în a cărei custodie s-ar fi aflat toate bunurile aparţinând S.C.ALBATROS TEI S.R.L.

Aceste afirmaţii au fost apreciate drept nepertinente şi neconcludente  de către executorul judecătoresc iar executarea a continuat „prin scoaterea în totalitate a bunurilor pârâtei în spaţiul amenajat pe teren, dar nu înainte de a pune în vedere asociatului S.C.ALBATROS TEI S.R.L., d-l. C.P. şi doamnei U. E. să lase imobilul liber de orice bun”.

În procesul-verbal se reţine că au fost ridicate numai acte şi obiecte ce au intrat în portbagajele a două autoturisme, toate celelalte bunuri  fiind sigilate  şi lăsate în custodia reclamantei S.C.TRANSPORTURI TEI S.A..

Tot în procesul-verbal se reţine şi că pârâtul C.P. a refuzat să colaboreze cu executorul judecătoresc şi a părăsit locul executării fără explicaţii.

În cauză nu s-a făcut dovada anulării procesului-verbal, ori măcar a contestării sale,  astfel că acesta face dovada deplină cu privire la situaţia de fapt constată personal şi reţinută de executorul judecătoresc, situaţie în raport de care declaraţia martorei U.E.,  de altfel singulară şi necoroborată cu nici un alt mijloc de probă,  privind poziţia exprimată de părţi în legătură cu acest autovehicul  este neconcludentă.

Potrivit susţinerilor părţilor, confirmate de declaraţia martorei U.E., între bunurile aflate la data executării în curtea imobilului din str.T. nr.50 se numără şi autoturismul în litigiu şi, date fiind menţiunile din procesul-verbal privind predarea în custodia reclamantei a tuturor bunurilor găsite la faţa locului, fără individualizarea fiecărui bun în parte, acesta a fost lăsat în paza juridică a reclamantei, fiind incidente dispoziţiile art.580 C.proc.civ., potrivit căruia „dacă executarea priveşte un imobil în care se găsesc bunuri mobile  ce nu formează obiectul executării şi pe care debitorul nu le ridică singur, executorul va încredinţa aceste bunuri în păstrarea unui custode, pe cheltuiala debitorului”.

În calitate de custode, reclamanta avea obligaţia să  asigure integritatea şi securitatea autoturismului, astfel că a procedat la mutarea acestuia în curtea imobilului din str.T. nr.39, fiind lăsat în paza agenţilor de ordine.

Cu ocazia mutării, care s-a realizat prin împingere, s-a efectuat şi  verificarea tehnică a acestuia, concluziile raportului de inspecţie tehnică  coroborându-se cu afirmaţiile celor doi martori audiaţi la propunerea reclamantei-pârâte, care au declarat că la data la care a fost mutată, maşina era ruginită şi în stare de nefuncţionare, martorul D.G declarând că autoturismul  se afla de doi ani pe terenul de la numărul 50, fiind abandonată.

Expertiza efectuată în cauză a evidenţiat faptul că autoutilitara nu are inspecţia tehnică efectuată şi nu poate circula pe drumurile publice, că are un coeficient de uzură de 83%, la data de 04.07.2001 acesta fiind de 75%, expertul concluzionând că faţă de data fabricaţiei – 1984 – şi după cca. 3 ani de staţionare fără protecţie împotriva coroziunii, uzura este în limite admisibile.

Referitor la data la care a expirat inspecţia tehnică, expertul afirmă că aceasta este 14 iulie 2001, fără a însă a depune la dosar ori indica înscrisul ce stă la baza acestei afirmaţii.

Susţinerile expertului sub acest aspect au fost contestate de reclamanta pârâtă, care a depus la dosar copia certificatului de înmatriculare al autovehiculului, din care rezultă că ultima dată la care autoturismul a fost programat pentru inspecţia tehnică periodică a fost 23.08.1998.

Nu există nici o dovadă a efectuării unei inspecţii tehnice după această dată, astfel că, legal,  în luna iulie 2001 autoutilitara nu putea să circule pe drumurile publice, aspect ce vine să confirme declaraţia martorului D.G. în sensul că  fusese abandonată cu doi ani înaintea mutării şi să infirme declaraţia martorei U.E. în sensul că autoturismul a circulat, în interesul societăţii, în chiar ziua executării.

Desigur, în ipoteza în care autoturismul ar fi fost funcţional, exista posibilitatea folosirii lui, cu sfidarea dispoziţiilor legale care interzic circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor la care nu s-a efectuat inspecţia tehnică.

Însă, pentru a dovedi că acesta a fost folosit în interesul societăţii S.C.ALBATROS TEI  S.R.L., în sensul afirmat de martoră, pârâtul-reclamant ar fi trebuit să depună la dosar actul juridic în baza căruia dreptul de folosinţă al autoutilitarei s-a transmis de la proprietar la utilizator, foile de parcurs, autorizaţiile de transport marfă, precum şi documentele contabile ce atestă consumul de carburanţi, desocotirea părţilor etc.

În consecinţă, instanţa apreciază că nu se poate reţine în sarcina reclamantei-pârâte nici o culpă în modalitatea în care şi-a îndeplinit obligaţiile de custode, la preluarea autoturismului acesta fiind, ca şi în prezent, nefuncţional, gradul de uzură accentuându-se din cauza trecerii timpului.

În luna septembrie 2001, reclamanta-pârâtă l-a notificat pe pârâtul-reclamant şi i-a solicitat să se prezinte pentru a-şi ridica autoturismul şi i-a adus la cunoştinţă cuantumul sumei datorate pentru parcare, precum şi taxa pe care o va percepe după data de 1 septembrie 2001, răspunsul pârâtului-reclamant fiind în sensul că bunul a fost reţinut de executorii judecătoreşti, în pofida opoziţiei sale şi că va aduce la cunoştinţa organelor abilitate solicitările reclamantei.

Nici ulterior, deşi  în repetate rânduri i s-a solicitat să se prezinte pentru a rezolva problema autoturismului, acesta nu a înţeles să îl ridice, lipsind reclamanta de posibilitatea exploatării unui loc de parcare, astfel că datorează reclamantei-pârâte  contravaloarea parcării  şi pazei începând cu data de  04.07.2001, la tarifele practicate de aceasta, conform contractelor de prestări servicii depuse la dosar.

Faţă de cele reţinute, instanţa va admite în partea acţiunea principală şi va respinge cererea reconvenţională,  dispunând obligarea pârâtului-reclamant să-şi ridice autoturismul din curtea proprietatea reclamantei-pârâte şi, în temeiul art.998-999 C.civ. şi art.520 C.proc.civ, la plata sumei de 42.000.000 lei, daune interese pentru lipsa de  folosinţă a parcării şi paza autoturismului marca Fiat „Ducato” cu număr de înmatriculare B-13-KBC.

Va respinge însă ca neîntemeiată cererea de obligarea la plata  daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei de ridicare a autovehiculului, întrucât amenzile cominatorii  - constrângere judiciară  consacrată de art.5803 C.proc.civ.  pentru a determina debitorul să aducă la îndeplinire obligaţia prevăzută într-un titlu executoriu - pot fi aplicate de instanţa de executare numai în cazul obligaţiilor intuitu personae,  obligaţia pârâtului de  ridicare a autoturismului fiind susceptibilă de executare silită în condiţiile art.572 C.proc.civ.

Domenii speta

Spete similare