Pretenţii. răspundere civilă delictuală

Sentinţă civilă 846 din 02.02.2005


În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art.998, 999 C.civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei C.A., nedovedindu-se că aceasta a cunoscut existenţa contractului de intermediere dintre reclamantă şi pârâţii B.C. şi B.E., astfel că nu poate fi reţinută vinovăţia acesteia în nici una din formele sale. Cum condiţiile răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite cumulativ, pârâta C.A. nu poate fi obligată la plata despăgubirilor către reclamantă.(sentinţa civilă nr.846/02.02.2005)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorulului1 Bucureşti la data de 17.12.2003 sub numărul 16370, reclamanta S.C. „A.C.” S.R.L .a chemat în judecată pe pârâţii  B.C. şi B.E. solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligaţi la plata sumei de 2070 USD, în echivalentul în lei la cursul valutei la data plăţii, la plata unei penalizări în valoare de 0,10 % din suma datorată pe zi de întârziere , începând cu data primirii notificării, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii s-a arătat că la data de 31.12.2002  a intervenit între părţi contractul de intermediere nr.25, urmând a se perfecta actele contractului de vânzare –cumpărare între numita O.M. în calitate de vânzător, şi pârâţi , în calitate de cumpărători, aşa cum s-a convenit prin promisiunea de vânzare-cumpărare numită „ chitanţă” din 11.01.2003.

Reclamanta a mai menţionat că pe data de 30.01.2003 s-a perfectat contractul de vânzare cumpărare între O.M , în calitate de vânzător, şi C.A., în calitate de cumpărător, care a venit la notar însoţită de B.E., nerespectându-se prevederile art.3 lit.b,c,şi d din contractul de intermediere în care se menţiona exclusivitatea efectuării vânzării-cumpărării prin firma de intermediere titulară şi achitarea comisionului de către pârâţi, astfel că urmează ca aceştia să plătească daune interese, conform art.4 din contractul de intermediere.

S-a precizat în acţiune că pârâţii au fost invitaţi de două ori la conciliere, conform art.7201 Cod procedură civilă,  pentru data de 28.03.2003 şi 27.03.2003, printr-o somaţie-notificare, precum şi pentru data de 26.05.2004, printr-un ziar de largă publicitate, şi că numita O.M. a achitat întreg comisionul.

În drept s-au invocat prevederile art. 969, 970,977,983 C.civ..

În dovedirea acţiunii, reclamanta a solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriul pârâţilor şi declaraţii de martori.

S-au depus la dosar următoarele înscrisuri: formular poştal-confirmare de primire, înscris sub semnătură privată intitulat „chitanţă”, pagina de ziar conţinând invitaţia la conciliere adresată pârâţilor, tichet recomandate din 14.03.2003, formular poştal – confirmare de primire din 18.03.2003 şi 03.03.2003, citaţie adresată de reclamantă pârâţilor pentru conciliere, contract de intermediere nr.25/31.04.2003, contract de intermediere nr.35.09.01.2005.

Prin întâmpinare pârâţii au invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1, faţă de faptul că domiciliul pârâţilor este pe raza sectorului 2, şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B.E., care nu a semnat contractul de intermediere. S-a solicitat  respingerea acţiunii  faţă de reclamantul B.C., întrucât acesta, după achitarea avansului, nu a mai dorit să cumpere imobilul vizionat şi a adus la cunoştinţa reprezentantului agenţiei acest fapt, nemaiavând obligaţia de a achita comisionul.

Prin sentinţa civilă nr.1025/11.02.2004, Judecătoria Sectorului1 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2, admiţând excepţia de necompetenţă teritorială. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 sub numărul 2933 din 08.03.2004.

La data de 21.04.2004 reclamanta a completat acţiunea solicitând introducerea în cauză a pârâtei C.A., pentru a fi obligată în solidar cu pârâţii B.C. şi B.E. la plata sumei de 2070 USD în echivalent în lei la data plăţii, la plata penalizării de 0,10% din suma datorată, începând cu data  completării cererii, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a arătat în motivare cererii că  la data de 31.12.2002 s-a încheiat contractul de intermediere nr.25 cu pârâţii B.C. şi B.E., aceştia obligându-se să nu trateze nici direct, nici prin intermediar cu proprietarul imobilului şi să plătească comisionul  consultantului, însă după prezentarea apartamentului actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat de numita C.A. care este mama, respectiv soacra soţilor B. Prin această înţelegere s-a eludat obligaţia asumată prin contract, societatea fiind prejudiciată cu suma cuvenită drept comision.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.998,969 şi urm. din Codul civil.

În dovedirea cererii s-au solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriul pârâţilor şi declaraţii de martori.

La data de 17.05.2004, pârâţii B.E. şi B.C. au depus la dosar o cerere precizatoare-completatoare la întâmpinare, arătând că se impune respingerea acţiunii, întrucât contractul de intermediere s-a încheiat între agenţia imobiliară şi B.C., la semnarea acestuia nefiind prezentă şi B.E., care nu are calitate procesuală pasivă, că pârâtul nu era obligat la plata comisionului agenţiei decât în situaţia în care  ar fi achiziţionat imobilul.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 18.06.2004, pârâta C.A. a solicitat  respingerea acţiunii, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât  nu  a încheiat un contract cu S.C. „A.C.” S.R.L., că a luat personal legătura cu vânzătoarea în momentul în care a aflat că pârâţii nu mai doresc să cumpere imobilul .

În şedinţa publică din 17.09.2004  instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor B.E. şi C.A. ca neîntemeiată, reţinând că reclamanta nu a invocat existenţa unor raporturi civile contractuale între ea şi pârâte, ci aplicarea regulilor răspunderii civile delictuale.

Instanţa a încuviinţat probele cu înscrisuri şi interogatoriu solicitate de reclamantă şi proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei şi declaraţia martorului  O.M., solicitate de pârâţii B.E. şi B.C., şi proba cu înscrisuri solicitată de pârâta C.A., considerându-le concludente.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că între reclamanta SC „A” SRL  şi pârâtul B.C. a intervenit contractul de intermediere cu nr.25/31.12.2002, prin care consultantul se obliga să întreprindă toate demersurile pentru identificarea şi prezentarea unor imobile, clientul obligându-se să nu trateze direct, nici prin intermediar cu proprietarul imobilului prezentat.  Pârâtul se obliga prin acelaşi contract să plătească un comision de 3% din preţul cumpărării, în momentul semnării antecontractului de vânzare-cumpărare şi să realizeze orice tranzacţie prin intermediul consultantului la ofertele pe care acesta i le prezintă, iar pentru nerespectarea acestor prevederi , beneficiarul se obliga să suporte daune-interese evaluate la triplul comisionului şi 0,1% pe zi penalităţi de întârziere.

La data de 11.01.2003, între numita O.M., în calitate de promitent vânzător şi  B.C. şi B.E., în calitate de promitenţi cumpărători s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare a imobilului din strada P.S.H. nr.32, sector 1, Bucureşti, pentru preţul de 23.000 USD, pârâţii plătind şi un avans de 1000 USD, obligându-se ca la data autentificării să achite întreaga sumă. Antecontractul s-a întocmit în prezenţa reprezentantului agenţiei imobiliare, imobilul fiind prezentat ca urmare a încheierii de către O.M. a unui contract de intermediere cu reclamanta.

La data de 30.01.2003 s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.175, între numita O.M., în calitate de vânzătoare şi pârâta C.A., mama pârâtei B.E., în calitate de cumpărătoare, având ca obiect imobilul din strada P.S.H. nr. 32.

Astfel, din răspunsul la interogatoriu al pârâtei  C.A. şi din declaraţia martorei O.M., rezultă că cele două s-au cunoscut prin intermediul soţilor Banu, în ziua încheierii contractului în formă autentică la notar.

Pârâţii B.C. şi B.E. nu au mai achitat comisionul către agenţia imobiliară, vânzătoarea O.M. îndeplinindu-şi obligaţia de achitare a comisionului.

Deşi pârâta B.E. nu a semnat contractul de intermediere, aceasta a participat la încheierea  antecontractului de vânzare cumpărare în prezenţa consultantului din cadrul agenţiei imobiliare, pe care l-a semnat, astfel că nu poate fi reţinută susţinerea  că nu a ştiut de asumarea de către soţul său a  obligaţiei faţă de reclamantă .

Nefăcând dovada că nu i-a dat mandat celuilalt  soţ, instanţa reţine că pârâta B.E. este obligată faţă de reclamantă,  B.C. acţionând atât în nume propriu, cât şi în numele său. Prezumţia de mandat reciproc se aplică faţă de faptul că, nefiind vorba de acte de dispoziţie, consimţământul expres al celuilalt soţ nu este necesar.

Prin urmare, pârâţii B.C. şi B.E. au încălcat prevederile contractului de intermediere, prin care se obligau să nu trateze nici direct, nici prin intermediar, cu proprietarul imobilului oferit spre vânzare,  să plătească  comisionul de 3% din preţul vânzării, la momentul semnării antecontractului de vânzare cumpărare, şi să realizeze orice tranzacţie numai prin intermediul consultantului la ofertele pe care acesta i le prezintă. În contractul de intermediere s-a stipulat că, în caz de nerespectare a obligaţiilor menţionate mai sus, clientul se obligă să suporte daune interese evaluate la triplul comisionului cuvenit consultantului şi 0,1% pe zi  de întârziere. Pârâţii s-au folosit de agenţie pentru a cunoaşte oferte de vânzare a imobilelor, pentru ca apoi să renunţe la calitatea acesteia de intermediar, şi să prezinte oferta unei alte persoane, care a  încheiat contractul de vânzare cumpărare. De altfel, beneficiarii contractului de intermediere aveau obligaţia de achitare a comisionului în momentul semnării antecontractului de vânzare cumpărare, nefiind relevant faptul că s-au răzgândit cu privire la cumpărarea imobilului după acest moment .

Potrivit art.969 C.civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. În virtutea acestui principiu, reclamantul, ca titular de drepturi  dobândite prin contract este îndreptăţit să pretindă pârâţilor satisfacerea acestor drepturi.

Cu privire la clauza prin care se prevăd penalităţi, instanţa reţine că aceasta este îndoielnică, întrucât nu rezultă cu certitudine care este suma la care se calculează procentul de 0,1%, astfel că o va interpreta în folosul celui ce s-a obligat, conform art.983 C.civ.. Urmează ca penalităţile să fie calculate la valoarea comisionului, şi nu la valoarea triplului comisionului, aşa cum a solicitat reclamanta, începând cu data cererii de chemare în judecată, întrucât notificarea nu s-a făcut prin intermediul executorului judecătoresc, cerinţă impusă de art.1079 C.civ. .

În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art.998, 999 C.civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei C.A., nedovedindu-se că aceasta a cunoscut existenţa contractului de intermediere dintre reclamantă şi pârâţii B.C. şi B.E., astfel că nu poate fi reţinută vinovăţia acesteia în nici una din formele sale. Cum condiţiile răspunderii civile delictuale nu sunt îndeplinite cumulativ, pârâta C.A. nu poate fi obligată la plata despăgubirilor către reclamantă.

Faţă de considerentele de mai sus, instanţa va admite în parte acţiunea faţă de pârâţii B.C. şi B.E., care vor fi obligaţi la plata triplului comisionului de 3% din preţul vânzării , în sumă de 2070 USD şi la penalităţi de 0,15% pe zi , calculate la valoarea comisionului de 690 USD, începând cu data cererii de chemare în judecată până la achitarea sumei de 2070 USD şi va respinge acţiunea faţă de pârâta C.A., ca neîntemeiată.

Pârâţii B.C. şi B.E. vor fi obligaţi la  plata cheltuielilor de judecată, în  conformitate cu disp. art.274 C.p.c., reprezentând onorariul avocatului, taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar.