Pretenţii

pretenţii

(Tribunalul Mehedinţi – d.c. 1327/R/27.10.2011)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dr.Tr.Severin la data de 06.05.2010 şi înregistrată sub nr.6204/225/2010, reclamanţii M.R., P..G.A. au chemat în judecată pârâţii  Ziarul "MEHEDINTEANUL", M.C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora la plata a câte  50.000 lei daune morale fiecărui reclamant; suportarea costului publicării într-un cotidian naţional a hotărârii irevocabile, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, au arătat că  în ziarul „Mehedinţeanul” din data de  22.03.2010 condus de director M.C., la pagina 3 - rubrica „Monden”, sub titlul „Primim la redacţie” au fost publicate două fotografii însoţite de un text calomnios şi defăimător.

Au mai arătat că ziarul apare şi on-line (www.mehedinţenul.ro) pe site, articolul la care se  face referire fiind semnat„Admin”(adică director M.C.).

Reclamanţii au arătat că ei sunt  persoanele din fotografie, iar apelativele jignitoare, tinzând spre trivialitate şi cu conotaţii scandaloase li se atribuie direct acestora.

Folosind expresii jignitoare, calomnioase şi vexatorii la adresa reclamanţilor, s-a arătat că pârâtul le-a creat reclamanţilor un prejudiciu moral, expresiile fiind folosite fiind de natură a le afecta demnitatea, onoarea şi reputaţia, reclamanţii lucrând în jurnalism şi poliţie, domenii în care au tangenţă cu toate categoriile sociale, fiind cunoscuţi deci de diverse persoane.

Reclamanţii au mai arătat că fotografiile le-au fost făcute, probabil instantaneu şi pe ascuns, deoarece aceştia nu ştiu când au fost făcute şi nici nu au fost contactaţi  de vreun reprezentant al ziarului sau vreo altă persoană în legătură cu  aceste aspecte.

Cum articolul a fost  publicat şi on-line şi se află în prezent la dispoziţia tuturor utilizatorilor internetului, reclamanţii consideră că se impune şi publicarea hotărârii definitive şi irevocabile ce se va pronunţa într-un ziar de  naţional, instanţa urmând să oblige pârâtul la suportarea costurilor acestor publicări.

În dovedirea acţiunii, au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi orice alte probe admise şi dispuse de instanţă.

În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile  art. 998 cod civil.

În apărare, pârâtul C.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca  neîntemeiată şi obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Pe cale de excepţie a solicitat respingerea acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. 

A arătat că într-adevăr ziarul a fost înfiinţat  în anul 2003 de către acesta, însă în  noiembrie  2005 împreună cu firma edificatoare MCT IMPEX SRL a vândut grupului de firme CONFORT 720 METAL, iar  în consecinţă semnatarul articolului este administratorului de site.

A mai arătat că orice utilizator de internet are cunoştinţă de faptul că prescurtarea  „ADMIN” sau denumirea  „Administrator” este folosită pentru a desemna administratorul de site şi nimic mai mult, pârâtul neputând avea aceasta calitate întrucât nu este specialist IT.

Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, deoarece răspunderea civilă  delictuală îndeplineşte o funcţie reparatorie, reprezentând un mijloc de apărare  a drepturilor subiective încălcate, iar nu un mijloc de a obţine câştiguri nemeritate.

Materialul la care se face referire, la pagina 3  a săptămânalului „Mehedinţeanul” nr.334/22-28.03. a fost primit la redacţie, de altfel mare parte din articolele publicate în ziar sunt venite pe site-ul ziarului fiind publicate la rubrica „PRIMIM LA REDACTIE”.

Mai mult decât atât, cele două instantanee la care face referire, sunt imagini surprinse pe domeniul public, şi nu fac trimitere la cele două persoane ale căror trăsături nu sunt evidenţiate, fiind inserate întâmplător.

Potrivit art. 10 din CEDO şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie ratificată de România prin L.30/1994, orice persoană are dreptul la libera exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi  si de a comunica informaţii, ori idei, fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.

Pârâtul a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile privind angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, iar prejudiciul nu justifică  în ce constă atingerea imaginii publice a reclamanţilor, fiind inadmisibilă astfel repararea prejudiciului prin echivalent bănesc.

Nici fapta ilicită nu există, deoarece pârâtul nu îndeplineşte funcţia de administrator iar pe de altă parte semnatar al articolului este administratorul  de site.

În concluzie, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În drept  cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 115 cod procedură civilă.

Reclamanţii au formulat răspuns la întâmpinare şi au solicitat  respingerea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului M.C.  deoarece  în calitatea sa de director  executiv al ziarului  „Mehedinţeanul”, acesta răspunde pentru ziarul  pe care îl conduce şi îl reprezintă, iar pe de altă parte, în calitatea sa de redactor, ocupându-se inclusiv de pagina de monden în care a apărut articolul calomnios şi denigrator, reclamanţii consideră că  pârâtul  răspunde personal pentru afirmaţiile făcute în cuprinsul articolelor pentru conţinutul defăimător şi jignitor al acestor articole.

Referitor la susţinerile  pârâtului cu privire la  „despăgubiri nemeritate şi la dreptul  la libera exprimare consfinţit de CEDO, reclamanţii  arată că  este adevărat că  nimeni nu trebuie să primească  despăgubiri injuste pentru prejudicii ireale însă la fel de  adevărat este că, aşa cum prevede codul civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu este obligat a-l repara.

S-a mai arătat că paragraful 2 din art.10 CEDO  protejează libertatea de exprimare, permiţând restrângerea exercitării acestuia în ipoteza în care  folosirea dreptului la exprimare este îndreptată  împotriva unor valori  pe care statul le poate în mod legitim apăra, unul din scopurile prevăzute în mod limitativ  fiind şi ocrotirea reputaţiei persoanei.

Pe de altă parte conform Codului deontologic al jurnalistului, se arată că jurnalistul este dator să caute, să respecte şi să comunice faptele aşa cum acestea pot fi  cunoscute prin verificări rezonabile, în virtutea dreptului publicului de a fi informat.

Jurnalistul este dator să exprime opinii pe bază factuală, iar în relatarea faptelor şi a opiniilor jurnalistul va acţiona cu bună credinţă.

Reclamanţii au mai arătat că presa  are datoria primordială de a respecta drepturile omului, jurnalistul fiind dator să respecte viaţa privată a persoanei, or, din păcate, pârâţii  în cauză nu au respectat vreuna din regulile enunţate mai sus.

Dimpotrivă este evident că s-a dorit să se vadă foarte clar  că în text este vorba despre persoanele în imagine (fotografia instantaneu).

În dovedirea acţiunii, reclamanţii au  solicitat administrarea probei cu înscrisuri, martori, interogatoriul pârâtului şi orice alte probe admise sau dispuse de instanţă.

În scop probator, instanţa din oficiu, a dispus  emiterea unei adrese la ziarul „Mehedinţeanul” pentru a se comunica cine este autorul, respectiv semnatarul articolului  publicat în acest ziar  la data de  22.03.2010 la pag. 3, rubrica  „Monden” sub titlul „Primim la redacţie” şi  totodată să se indice cine este  administratorului  site-ului www.mehedinţenul.ro.

De asemenea, s-a dispus emiterea unei adrese către  pârâtul Ziarul  MEHEDINŢEANUL pentru a indica cine are calitatea de director general executiv al publicaţiei, semnând în această calitate în formă ilizibilă răspunsul la adresa instanţei nr.261/02.12.2010, s-au audiat martorii D.A.D.(f. 60), B.R.S.(f. 61).

La termenul din data de 28.01.2011, în baza rolului activ, pentru a clarifica excepţiile invocate de părţi, care au fost unite cu fondul cauzei, instanţa a pus în discuţie necesitatea emiterii unei adrese către Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Informatică pentru a da relaţii cu privire la domeniul „www. mehedinţeanul.ro”, să indice cine este deţinătorul acestui domeniu respectiv cine l-a înregistrat, să se indice datele de identificare ale acestei persoane, dacă deţinătorul domeniului „www. mehedinţeanul.ro” deţine o parolă a acestuia, dacă persoana de contact tehnic  poate încărca materiale pe domeniul respectiv fără acordul  deţinătorului (referindu-se strict la  domeniului „www mehedinţeanul.ro) şi anume să se indice unde este găzduit domeniul şi totodată să se indice datele de identificare ale societăţii găzduitoare.

La dosar, avocat C.M., apărătoarea pârâtului C.M. a depus un exemplar al ziarul „Mehedinţeanul” nr.334(săptămâna 22-28 martie 2010) şi un set de înscrisuri, respectiv contract de vânzare–cumpărare părţi sociale încheiat la data de 09.11.2005 între C.M. şi C.G., contract autentificat prin încheierea de autentificare nr. 5020/9.11.2005 de către BNP N.T., contract de intermediere încheiat între C.M. şi SC MCT Impex SRL (prin administrator C.G.), certificat contestator eliberat de Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, informaţii generale preluate despre MCT Impex SRL.

Reprezentanţii pârâtului Ziarul "MEHEDINTEANUL" nu au formulat întâmpinare si nici nu s-au prezentat în instanţa pentru a-si preciza poziţia procesuala în legătură cu acţiunea promovată de reclamanţi.

Prin sentinţa civilă nr.1394/14.03.2011 instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului M.C., a admis în parte acţiunea faţă de pârâtul M.C., a fost obligat pârâtul M.C. la plata sumei de 5000 lei  cu titlu de daune morale către reclamantul P.G.A. şi la plata sumei de 5000 lei  cu titlu de daune morale către reclamanta M.R., a respins acţiunea promovată de reclamanţii M.R.şi  P.G.A. în contradictoriu cu ziarul „Mehedinţeanul”, ca neîntemeiată şi a fost obligat pârâtul M.C. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2000 lei către reclamantul P.G.A. şi în cuantum de 1000 lei către reclamanta  M.R.

Pentru a pronunţa această sentinţă a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.C. instanţa a respins-o ca neîntemeiată, din adresa nr.26/28.02.2011, aflată la fila 95, rezultând că acesta are calitatea de director general executiv al publicaţiei „Mehedinţeanul” şi este angajat al firmei editoare.

Instanţa de fond nu a putut reţine apărările pârâtului conform cărora acesta nu are calitate procesuală pasivă, nefiind autorul articolului. În calitatea sa de director general executiv al publicaţiei, este cel care avizează publicarea articolelor, după cum rezultă  din adresa nr.261/02.12.2010 a Ziarului „Mehedinţeanul”, fila 53 din dosar.

Chiar dacă articolul şi fotografiile enumerate mai  sus  sunt materiale primite de la o persoană anonimă pe adresa redacţiei, prin decizia de a le publica în paginile ziarului şi on-line pe domeniul deţinut de firma editoare accesat cu adresa www. mehedinţenul.ro, pârâtul în calitate de director general executiv al publicaţiei şi-a însuşit ideile transmise.

În ceea ce priveşte chemarea în judecată în calitate de pârât a ziarului „Mehedinţeanul” instanţa a apreciat că acesta nu are capacitate civilă de folosinţă conform  Decretului nr.31/1954, nefiind înregistrat ca persoană juridică, ci fiind o publicaţie editată de S.C. M.T.C. IMPEX S.R.L. În consecinţă instanţa a considerat că  publicaţia „Mehedinţeanul” nu are capacitate civilă de folosinţă, acesta aparţinând societăţii editoare, astfel va respinge acţiunea faţă de pârâtul ziarul „Mehedinţeanul” introdusă împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosinţă.

În nr.334 din săptămâna 22-28 martie 2010 al săptămânalului „Mehedinţeanul” au fost publicate două fotografii ce-i înfăţişează pe cei doi reclamanţi însoţită de un text cu titlul „Primim la redacţie”, toate cele 3 elemente enumerate mai sus fiind încadrate într-un chenar pe pagina 3 a publicaţiei, reprezentând un tot unitar( fila 69 din dosar).

Textul intitulat „Primim la redacţie” amplasat în chenar cu cele două fotografii ce-i înfăţişează pe reclamanţi, faţă, profil, conţine referinţe triviale şi jignitoare cu privire la cele două persoane din fotografii. Articolul face trimiteri  şi asocieri  între o posibilă relaţie afectivă a persoanelor înfăţişate în fotografii şi perioada de împerechere a anumitor animale. Textul şi fotografiile sunt amplasate pe pagina de „Monden” a  publicaţiei, rubrica ce conţine texte trimise la redacţie de colaboratori ai ziarului, după cum rezultă din preambulul rubricii.

Ziarul apare şi on-line, existând înregistrat domeniul www.Mehedinţeanu. ro, firma deţinătoare fiind S.C. M.C.T. IMPEX S.R.L., care este de fapt şi societatea editoare a săptămânalului „Mehedinţeanul”.

Instanţa a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin care este consacrat dreptul la libertatea de exprimare, pentru următoarele considerente.

Astfel, deşi limitele unei critici admisibile sunt mai largi în privinţa unui om politic, unui funcţionar public, vizaţi în această calitate decât în privinţa unui om obişnuit, iar ziariştilor le revine obligaţia de a răspândi informaţii şi idei în legătură cu domenii de interes public, presa nu trebuie să depăşească limitele stabilite, printre altele, în vederea protecţiei dreptului la reputaţie a persoanelor vizate, care, ca element al vieţii private, este protejat de art. 8 al Convenţiei.

Din declaraţiile celor doi martori audiaţi în cauză rezultă că reclamanţii au calitatea de ziarist, respectiv, poliţist de frontieră, nefiind persoane publice, dar aceasta nu poate duce la concluzia că cei doi reclamanţi nu se află în sfera de protecţie a art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Articolul incriminant însoţit de cele două fotografii ale reclamanţilor se situează în sfera ce ţine de intimitatea persoanei, sferă ce trebuie protejată de orice intruziune dacă nu are o latură publică.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat în repetate rânduri (spre ex. în cauza Nilsen şi Johnsen c. Norvegiei) că afirmaţiile referitoare la fapte determinate, care sunt deci susceptibile de a fi probate, făcute în absenţa oricăror dovezi care să le susţină şi care nu sunt susţinute chiar de afirmaţiile părţii vătămate (reclamantul), nu se bucură de protecţia articolului 10. De asemenea, în cauza Pedersen şi Baadsgard c. Danemarcei, Curtea arată că va verifica „dacă ziariştii au acţionat cu bună credinţă şi s-au conformat obligaţiei obişnuite care le incumbă de a verifica o declaraţie factuală. Această obligaţie semnifică faptul că trebuiau să se bazeze pe o bază factuală suficient de precisă şi fiabilă care să poată fi considerată ca proporţională cu natura şi forţa afirmaţiei lor, având în vedere că cu cât afirmaţia este mai serioasă, cu atât baza factuală trebuie să fie mai solidă”.

Curtea a statuat cu caracter de principiu (ex. cauza Bladet Tromso şi Stensaas c. Norvegiei), că ziariştii nu trebuie să fie obligaţi să dovedească întotdeauna adevărul afirmaţiilor publicate atunci când acţionează cu bună credinţă, bazându-se pe informaţii credibile.

De asemenea, în cauza Lingens c. Austriei, Curtea a subliniat faptul că atunci când afirmaţiile unui ziarist au caracterul unor judecăţi de valoare, al căror adevăr nu poate fi verificat, reprezentând opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, acestea sunt protejate de art.10 cu condiţia ca ele să se bazeze pe nişte fapte adevărate sau să fie susţinute de o argumentare logică a autorului lor, chiar şi o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este totalmente lipsită de o bază factuală ( cauza Cumpănă şi Mazăre c. României, Pedersen şi Baadsgard c. Danemarcei).

Or, pentru a se bucura de protecţia art.10 din CEDO, trebuie să existe o verificare corespunzătoare realizată de către ziarist înaintea redactării materialului, să existe fapte reale pe care s-au bazat acuzaţiile aduse de acesta, să existe buna credinţă a ziaristului şi acesta să respecte regulile de etică jurnalistică ( cauza Gaudio c. Italiei).

Din probele administrate în cauză, înscrisuri fila 69, coroborat cu declaraţiile martorilor audiaţi a rezultat în mod cert că articolul intitulat „Primim la redacţie„ vizează cele două persoane aflate în fotografiile alăturate acestui articol de presă.

Din analiza textului incriminat rezultă că el nu emite judecăţi de valoare, nu vizează protejarea unui interes public, el nu poate fi calificat ca un pamflet.

Textul articolului conţine referiri la persoanele din fotografiile alăturate lui, el nu cuprinde date cu caracter general prin care să se înfiereze tare morale sau aspecte negative ele realităţii sociale, trăsături de caracter cu intenţii moralizatoare, ci cuprinde referinţe concrete la persoanele reclamanţilor care apar în cele două fotografii ataşate articolului, prin comentarii la adresa ţinutei reclamantei de gen feminin, calificând-o pe acesta ca fiind o persoană de moravuri uşoare, insinuându-se o relaţie imorală şi trivială între cei doi. Deoarece pe aceeaşi pagină a publicaţiei încadrate într-un chenar cu textul mai sus analizat apar şi cele două fotografii ale reclamanţilor, faţă, profil, înfăţişându-i pe aceştia plimbându-se , fără nicio altă explicaţie alăturată, este fără echivoc că textul nu se disociază de cele două fotografii, ci se referă la persoanele celor doi reclamanţi. 

De altfel, pârâtul M.C. nu a arătat, în apărarea formulată, în concret ce tipologii ori tare sociale înfierează acest text, faptul care l-a determinat să îl publice în ziar şi nici articolul nu cuprinde judecăţi de valoare, critici cu valabilitate demonstrată ori argumente logice ale autorului.

Textul conţine expresii şi comparaţii  insultătoare, jignitoare la adresa reclamanţilor şi a fost publicat  în scopul de a-i înjosi pe reclamanţi  într-un mod incompatibil cu dispoziţiile  art. 3 din CEDO.

Relevante în acest sens sunt declaraţiile celor doi martori, potrivit cărora percepţia publică a fost că  articolul a vizat în mod evident pe cei doi reclamanţi iar aceştia au suferit un  prejudiciu de imagine prin referirile textului  la relaţiile imorale ale acestora. A mai arătat martorul  B.S.că după apariţia articolului, reclamantul P.G. a fost afectat  atât în ceea ce priveşte viaţa personală cât şi în ceea ce priveşte viaţa profesională. Prin urmare articolul a cauzat un prejudiciu moral reclamantului Pogaci George prin afectarea imaginii sale în raport cu familia, faţă de sine şi în raport cu statutul său  de funcţionar public, acesta fiind poliţist în cadrul Poliţiei de Frontieră.

Din declaraţia martorei  D.A., rezultă că reclamanta M.R. era editor sau reporter la ziarul „Adevărul de seară” şi studentă, iar  articolul incriminant asociat cu fotografiile menţionate i-a afectat viaţa de familie şi viaţa socială determinând-o pe acesta să refuze să-şi desfăşoare activitatea obişnuită profesională şi universitară din sentimentul de teamă şi nelinişte, făcând-o să se simtă umilită şi înjosită între persoanele din aceste medii.

În cauza Irlanda contra Regatului Unit  (1978) Curtea a statuat cu valoare de principiu că un tratament aplicat unei persoane este calificat „degradant” atunci când creează acesteia un sentiment de teamă, de nelinişte, de inferioritate, de natură de a o umili şi de a o înjosi, eventual de a-i înfrânge acesteia rezistenţa fizică şi morală. Deşi în cele mai multe speţe Curtea Europeană a analizat  încălcarea art.3 din Convenţie din perspectiva tratamentelor degradante  pentru cazul în care victimele se aflau  într-o situaţie privativă de libertate şi vizau comportamentul agenţilor statului, în jurisprudenţa Curţii s-a statuat  şi asupra încălcării art. 3 în cazul comportamentului unui particular faţă de altul, cum este cazul speţei de faţă.

Curtea a statuat că deşi „ libertatea de exprimare  este un drept important, nu este limitat „.

Conform art. 10 alin 2 din CEDO, exercitarea libertăţii de opinie  poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni  prevăzute de lege, care constituie  măsuri necesare într-o societate democratică  pentru protecţia reputaţiei sau drepturilor altora.

Exercitarea libertăţii  ziariştilor este subordonată principiului ca aceştia să acţioneze cu bună credinţă astfel încât să ofere informaţii exacte cu respectarea deontologiei profesionale.

În speţa dedusă judecăţii, instanţa a calificat ca fiind subiectivă atitudinea pârâtului C.M. în raport cu judecata de valoare cât şi  cu scopul demersului jurnalistic respectiv. Chiar dacă materialul publicat în pagina 3 a ziarului  „Mehedinţeanul” din săptămâna 22-28 martie 2010 şi pe site-ul „www mehedinţeanul.ro” a fost furnizat de către o persoană necunoscută, responsabilitatea publicării acestuia în paginile ziarului şi implicit a site-ului incumbă directorului acestuia, fiind cel  care gestionează prin funcţia sa apariţiile din ziar.

Faţă de cele expuse, instanţa a reţinut că în cauză pârâtul M.C.  nu se bucură de protecţia art.10 din CEDO, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de acest articol.

Din declaraţiile martorilor  a rezultat, fără  putinţă de tăgadă, că prin publicarea fotografiilor alăturate textului care cuprinde următoarele  expresii: ”domnişoare pe care s-a trezit blana”,  „ bărbătuşi care şi-au găsit câte o fufeză”, „e grea viaţa de fiţă sau fâţă, diferenţa fiind de doar două picioare”, „ bărbătuşii, chiar proaspăt căsătoriţi, şi-au găsit câte o fufeză”, „tinerii au ieşit la plimbare, dovedind că hormonii sunt primii care îşi dau seama de schimbarea anotimpurilor„ , „ miorlăituri lubrice”, „haitele de cotârle” s-a încălcat dreptul la  respectarea vieţii private şi de familie, prevăzute de art. 8 din CEDO, mai exact  componenta ce cuprinde dreptul la intimitate şi dreptul la imagine care au fost grav afectate pentru cei doi.

Din declaraţia martorei B.S., fila 61 din dosar, rezultă că între mama reclamantului P.G.A. şi pârâtul M.C. existau neînţelegeri mai vechi, iar în acest context a fost publicat articolul şi pozele menţionate, ceea ce denotă atât reaua credinţă a pârâtului cât şi intenţia publicării acestui articol.

Instanţa a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv: există fapta ilicită (publicarea în paginile ziarului „Mehedinţeanul” nr.334 săptămâna 22-28 martie 2010  şi pe site-ul www.  Mehedinţeanul. ro a articolului intitulat „Primim la redacţie” alăturat celor două fotografii ale reclamanţilor), există un prejudiciu moral, vinovăţia pârâtului M.C. care, cu intenţie a publicat în paginile ziarului  articolul intitulat „Primim la redacţie” alăturat celor două fotografii ale reclamanţilor, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul C.M. solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii pronunţată de instanţa de fond în sensul respingerii acţiunii.

A arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru antrenarea răspunderii delictuale civile, aceasta îndeplinind o funcţie reparatorie reprezentând un mijloc de apărare a drepturilor subiective încălcate şi nu un mijloc de a obţine câştiguri nemeritate fiind inadmisibilă repararea prejudiciului pretind prin echivalent bănesc, însă instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile legale privitoare la răspunderea delictuală civilă şi la libertatea de exprimare.

Arată că fapta ilicită nu există întrucât pârâtul nu îndeplineşte funcţia de administrator şi că administratorul semnatar al articolului este semnatarul de site. Mai mult decât atât,cele două instantanee sunt imagini surprinse pe domeniul public şi nu fac trimitere la cele două persoane, fiind înserate întâmplător iar instanţa a angajat răspunderea recurentului deşi acesta nu era autorul articolului publicat şi fără a fi introdusă în cauză firma deţinătoare, respectiv SC MCT IMPEX SRL iar în răspunsul primit de la Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Informatică se precizează că persoana de contact nu poate încărca materialele fără acordul deţinătorului. În ceea ce priveşte materialul invocat acesta a fost trimis la redacţie fără semnătură şi fără a cuprinde numele sau calitatea publică a vreunei persoane,nici prin scrierea numelui sau a iniţialelor.

Apreciază că nu a săvârşit nici o faptă ilicită cu atât mai mult cu cât nu a fost autorul articolului ci doar şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu iar activitatea ziaristului este protejată de art.10 parag.1 din C.E.D.O. iar exerciţiul acestui drept poate fi restrâns de autorităţile interne numai cu respectarea condiţiilor prev.de art.10 parag.2 din C.E.D.O.

Pentru a „restrânge” exerciţiul libertăţii de exprimare trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:a)să fie prev.de o lege internă publică iar legea să fie previzibilă;b)să fie luată pentru a proteja una din valorile arătate de art.10 parag.2 din C.E.D.O.;c) să fie necesară întro societate democratică,astfel că judecătorul trebuie să argumenteze existenţa unei astfel de nevoi imperioase de neînlăturat atunci când condamnă un ziarist sau restrânge în orice mod libertatea de exprimare şi libertatea presei.În susţinerea acestei ultime condiţii a invocat cauzele Sunday Times vs.UK6,Observer şi Guardian vs.UK7,Thorgeirson vs. Islanda, Lingens vs.Austria,Schwabe vs.Austria,Dalban vs.România.

Solicită de asemenea a se avea în vedere faptul că presa are menirea de a publica informaţiile şi ideile care ofensează,şochează sau deranjează.

Solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei de fond în sensul respingerii acţiunii.

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, menţinerea hotărârii pronunţată de instanţa de fond şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.129 alin.6 C.pr.civ.,în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii iar această dispoziţie coroborată cu art.112 C.pr.civ. prin care se arată condiţiile ce trebuie îndeplinite de cererea de chemare în judecată îndreptăţesc instanţa să aprecieze că în temeiul principiului disponibilităţii reclamantul este cel ce determină cadrul procesual din punct de vedere al părţilor iar instanţa în limitele investirii se va pronunţa întotdeauna numai asupra obiectului dedus judecăţii.

În cauză deşi recurentul arată că s-a soluţionat cauza fără a fi introdusă în cauză firma deţinătoare, respectiv SC MCT IMPEX SRL, tribunalul constată că nici una din părţi nu a solicitat introducerea în cauză a acestei societăţi şi prin urmare, cum instanţa este ţinută de limitele arătate mai sus, nefiind îndreptăţită a introduce în cauză alte persoane fără cererea părţilor, în mod corect cauza a fost soluţionată în limitele investirii.

În lipsa unei reglementării speciale privind răspunderea ziariştilor pentru cele menţionate în articolele de presă în sistemul nostru, în conformitate cu practica judiciară, temeiul juridic al acţiunilor formulate ce cei se pretind a fi vătămaţi în drepturile lor este art.998-999 C.civ. şi în conformitate cu care pentru angajarea răspunderii unei persoane este necesar a fi reţinută o faptă ilicită, vinovăţia, prejudiciul,material sau moral şi legătura de cauzalitate între fapta săvârşită cu vinovăţie şi prejudiciu.

În cauză deşi recurentul arată că nu poate fi reţinută în sarcina o faptă ilicită, tribunalul apreciază că în mod temeinic instanţa de fond a reţinut existenţa acesteia.

Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei în cuprinsul ziarului Mehedinţeanul  din data de 22-28 martie 2010 a fost publicat sub titlul Primim la redacţie un text însoţit de două fotografii în care apar intimaţii reclamanţi şi deşi acest articol nu este semnat tribunalul reţine că recurentul are calitatea de director e al ziarului şi prin urmare acesta avea obligaţia de a verifica în ce măsură un text, chiar dacă este trimis pe adresa redacţiei, poate fi publicat, fără a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor altor persoane.

Că acesta are atribuţii privind publicarea subiectelor rezultă din chiar fişa postului, fil.43 din dosar, în care la Atribuţii Generale pct.4, se arată că are ca atribuţie coordonarea subiectelor propuse de redactori. Prin urmare, cum din cuprinsul fişei postului rezultă că acesta coordonează întreaga activitate a ziarului, inclusiv subiectele propuse de redactori,cu atât mai mult este responsabil pentru acele articole care nu sunt semnate de o anumită persoană.

De altfel chiar Curtea E.D.O.a decis cu valoare de principiu,(vz. Cauza Õztü c. Turquie din 28.09.1999, Recueil 1999-VI, parag.49 şi Leempoel şi S.A. ED. Cine Revue c/Belgique, parag.66, nepublicată, citate de C.B. în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole, ediţia 2, pag. 813, paragraf.68) că dacă este adevărat că editorul nu se asociază întotdeauna, în mod obligatoriu, opiniilor exprimate în lucrarea sau articolul publicat, nu mai puţin, prin punerea la dispoziţia autorului a suportului publicării unui text, el participă la exerciţiul libertăţii de exprimare, astfel că indirect, editorul şi în acord cu autorul mai sus citat sau directorul publicaţiei, este ţinut de aceleaşi îndatoriri şi responsabilităţi pe care însuşi autorul şi le asumă prin difuzarea opiniilor sale publicului.

Aşadar publicarea unui articol conform expunerii de mai sus poate fi reţinută ca fiind o „faptă” a directorului ziarului Mehedinţeanul, recurentul din prezenta cauză în sensul celor avute în vedere de art.998 C.civ.

În ceea ce priveşte caracterul ilicit al fapte expuse anterior.

Pentru a observa dacă o faptă are caracter licit sau ilicit trebuie stabilit dacă făptuitorul era sau nu îndreptăţit să acţioneze în modalitatea în care a făcut-o. Fiind vorba de libertate de exprimare, aşa cum a arătat şi recurentul în cuprinsul recursului, trebuie văzut care este interesul public ce ar fi permis publicare unui anumit articol. Din lecturarea articolului tribunalul reţine că nu s-a pus în discuţie un anumit aspect care ar fi interesat comunitatea ci doar se fac anumite constatări. Deşi recurentul arată că  nu sunt arătate nume sau calităţi totuşi, prin exprimarea…”tinerii au ieşit la plimbare”… care însoţeşte cele două fotografii şi care prin succesiunea lor arată că cei doi au fost „urmăriţi” cu obiectivul, este evident că cele arătate în cuprinsul articolului îi vizează pe cei doi. Că articolul îi priveşte pe reclamanţi rezultă şi din declaraţia martorilor D.A. şi B.R, fil.60-61, care au declarat că din cuprinsul articolului au reţinut că cei doi reclamanţi sunt persoane de moravuri uşoare şi că cei doi au fost afectaţi de discuţiile şi apropourile primite de la diverşi colegi.

Mai mult faţă de cele menţionate de martori sub aspectul consecinţelor articolului asupra vieţii private a reclamanţilor subliniază că aceştia au suferit şi un prejudiciu moral constând în aceea că sunt percepuţi ca persoane de moravuri uşoare şi care în aprecierea tribunalului este incompatibilă cu profesiunile celor doi reclamanţi care îşi desfăşoară activitatea în jurnalism şi poliţie, domenii în care au tangenţă cu mai toate categoriile sociale.

Drept esenţial întro societate democratică, libertatea de exprimare nu poate fi exercitată dincolo de orice limite.Ca orice libertate socială, ea presupune luarea în considerare a unor interese de ordin general, cum sunt siguranţa naţională, integritatea teritorială a statelor, siguranţa publică, apărarea acesteia şi prevenirea săvârşirii unor infracţiuni, protecţia sănătăţii şi a moralei publice, garantarea autorităţii şi imparţialităţii puterii judiciare, precum şi a unor interese de ordin personal şi anume reputaţia şi drepturile ce aparţin altor persoane, împiedicarea de a divulga informaţii confidenţiale. Aceste limitări fiind expuse în art.10 parag.2 din C.E.D.O.

Faţă de acestea pentru a intra sub protecţia art.10 parag.1 din C.E.D.O. jurnalistul, însemnând aici şi cel ce prin atribuţiile sale încuviinţează apariţia întro publicaţie a unui anumit articol, trebuie să pună în discuţie aspecte de interes public.

În acest context trebuie menţionat că în mod corect a reţinut instanţa de fond că presa nu trebuie să depăşească limitele stabilite, printre altele, în vederea protecţiei dreptului la reputaţie a persoanelor vizate, care, ca element al vieţii private, este protejat de art. 8 al Convenţiei şi că articolul incriminant însoţit de cele două fotografii ale reclamanţilor se situează în sfera ce ţine de intimitatea persoanei, sferă ce trebuie protejată de orice intruziune dacă nu are o latură publică. În nenumărate cauze Curtea E.D.O. (vz. Leempoel şi S.A. ED. Cine Revue c/Belgique, parag.68,Tamer c/ Estonie,Recueil 2009-I,paragrf.64) a pus accentul pe necesitatea ca publicarea de informaţii, de documente ori fotografi în presă să servească interesul public şi să contribuie la dezbaterea unor probleme de ordin general.

Şi întro altă cauză dec.din 12.12.2000,Campamany y Diez de Revenga et Lopez-Galiacho Perona c/Espagne,Recueil 2000-XII,p.519, Curtea E.D.O. a arătat că, întrucât anumite reportaje sau focalizat asupra unor aspecte pur private ale vieţii persoanelor nu puteau fi considerate a fi contribuit la vreo dezbatere de interes general pentru societate şi prin urmare condamnarea reclamanţilor a urmărit un scop legitim, respectiv protecţia drepturilor altei persoane.

Faţă de toate aceste motive, tribunalul apreciază că în mod întemeiat instanţa de fond a reţinut că se poate angaja răspunderea civilă delictuală a recurentului.

În ceea ce priveşte întrunirea condiţiilor pentru restrângerea libertăţii de exprimare faţă de toate cele arătate mai sus tribunalul apreciază că legea română este accesibilă şi previzibilă, disp.art.998-999 C.civ. putea fi cunoscute uşor, iar din cuprinsul său se desprinde sancţiunea la care ar fi expus în cazul încălcării dreptului altei persoane iar măsura luată de instanţa de fond este necesară întro societate democratică întrucât se impune protecţia drepturilor reclamanţilor.

Este adevărat că sumele stabilite de instanţa de fond au fost rezultat aprecierii nivelului prejudiciului moral şi că tribunalul nu poate fi ţinut de o astfel de apreciere însă pentru a putea reaprecia nivelul despăgubirilor, faţă de disp.art.316 coroborat cu art.295 C.pr.civ. tribunalul trebuia să fie investit cu motive de recurs privitoare la nivelul despăgubirilor. Or, cum recurentul nu a solicitat diminuarea acestora, instanţa de control nu poate proceda la reapreciere.

Pentru toate aceste motive, apreciind că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică iar recursul recurentului este nefondat în baza art.312 alin.1 C.pr.ciuv., va fi respins.

În baza art.274 C.pr.civ., având în vedere soluţia ce se va pronunţa asupra recursului şi constatând culpa procesuală a recurentului,acest va fi obligat să plătească intimatei M.R. 500 lei şi intimatului P.G.A. 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Domenii speta

Spete similare