Răspundere civilă delictuală. Lipsa faptei ilicite a pârâtei.

Răspundere civilă delictuală. Lipsa faptei ilicite a pârâtei. Fapta pârâtei de a solicita diverse sume de bani de la reclamant, în contextul relaţiei dintre părţi, chiar şi în situaţia în care ar fi dovedită, nu încalcă nicio normă de drept obiectiv pentru a fi considerată o faptă ilicită care să atragă răspunderea civilă delictuală a pârâtei. Simpla dovadă a remiterii unor sume de bani conturează un alt izvor obligaţional şi nu pe cel al răspunderii civile delictuale.

Sentinţa civilă nr. 3404/10.05. 2014

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul  C.G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Z.L.G., obligarea pârâtei la  plata sumei de 9.352 lei și 8.065 euro  reprezentând plăți efectuate de reclamant în contul pârâtei în perioada 01.05.2012-30.05.2013, menționând că aceste sume au fost acordate cu titlu de împrumut. A mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 3404/2014, pronunțată de Judecătoria Galați s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.G., în contradictoriu cu pârâta Z.L.G. și a fost obligat reclamantul la plata, către pârâtă, a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul C.G. și pârâta Z.L.G. au început o relație sentimentală  în cursul anului 2010, după ce s-au cunoscut pe o rețea de socializare, reclamantul declarându-și alt nume pentru că era căsătorit și nu dorea să afle soția sa despre această relație.

În baza relației sentimentale, în perioada 23.07.2012-28.07.2012, reclamantul a trimis pârâtei prin serviciul Money Gram suma de 340 euro cu titlu de cadou și ulterior, pe parcursul relației, a achitat diverse sume de bani  pe care a susținut că nu i le-a oferit cadou pârâtei ci cu titlu de împrumut.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că între părți a existat o relație sentimentală, martorii având cunoștință de cadourile dăruite de reclamant pârâtei.

Cu referire la sumele de bani date pârâtei, unul din martorii audiați a relatat că acestea au fost date cu titlu de cadou și nu cu titlu de împrumut. Un alt martor a arătat că el personal a dat pârâtei suma de 700 euro din partea reclamantului, dar nu cunoaște care este natura acestei sume și cu ce scop a fost dată. Cel de-al treilea martor audiat a arătat că reclamantul obișnuia să achite contravaloarea produselor cosmetice comandate de pârâtă, în medie cam 50 lei pentru fiecare comandă și, la un moment dat, i-a relatat că o iubește foarte mult pe pârâtă.

La termenul de judecată din data de 04.12.2015, reclamantul, prin apărător, a precizat că înțelege să își întemeieze cererea de chemare în judecată pe  dispozițiile răspunderii civile delictuale, având în vedere că între părți nu a existat un contract.

Față de principiul disponibilității, principiu ce guvernează procesul civil, instanța va analiza cererea de chemare în judecată prin prisma dispozițiilor referitoare la răspunderea civilă delictuală.

Instanța reține că, acţiunea în răspundere civilă delictuală, din punct de vedere al scopului material urmărit de reclamantă, o acţiune în realizarea unui drept de creanță ce-și are izvorul într-o faptă culpabilă a pârâtului.

Răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie a unei persoane este reglementată în art. 1349 alin. 1 şi 2 şi art. 1357 – 1371 N.C.C.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 1349 Cod Civil orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Din analiza acestor texte de lege se ajunge la constatarea că, angajarea răspunderii pentru fapta proprie presupune existenţa cumulată a patru condiţii sau elemente constitutive: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

Față de probatoriul administrat în cauză, instanţa apreciază că în cauză  nu sunt îndeplinite toate condiţiile enumerate mai sus.

O faptă este ilicită atunci când este contrară legilor imperative şi bunelor moravuri, având ca efect încălcarea sau atingerea drepturilor subiective sau cel puţin a intereselor legitime ale altor persoane, interese care nu sunt potrivnice normelor juridice şi moralei.

Instanța reține că, în speță, reclamantul nu a  arătat care este fapta ilicită  săvârșită de pârâtă. Astfel, se reține că o parte din sume au fost acordate pârâtei cu titlu de cadou, respectiv sumele de 190 euro și 150 euro, aspect ce a fost recunoscut și de către reclamant cu ocazia luării interogatoriului iar celelalte sume, pe care reclamantul a susținut le-a  acordat pârâtei cu titlu de împrumut, au fost contestate de către aceasta.

Totodată, din ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța constată că reclamantul nu a reușit să probeze nici că ar fi acordat un împrumut pârâtei, martorii relatând despre cadouri și excursii în care părțile au fost împreună în temeiul relației sentimentale. Astfel, unul dintre martori a relatat că a dat pârâtei suma de 700 euro din partea reclamantului, însă nu a putut preciza dacă această sumă trebuia restituită sau era un cadou tocmai în virtutea relației dintre cei doi.

Față de situația de fapt reținută anterior instanța constată că în cauză nu există o faptă ilicită săvârșită de pârâtă, astfel că nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală a acesteia.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a formulat apel, în termen legal, solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinței apelate  în sensul admiterii acțiunii.

Prin Decizia civilă nr. 281/2017, instanţa de control judiciar a respins, ca neîntemeiat, apelul.

Tribunalul a reținut că, în mod corect, a reţinut prima instanţă, la termenul de judecată din data de 04.12.2015, că reclamantul prin apărător a precizat că înțelege să își întemeieze cererea de chemare în judecată pe  dispozițiile răspunderii civile delictuale, având în vedere că între părți nu a existat un contract. Totodată, în mod corect, s-a reţinut că, față de principiul disponibilității, principiu ce guvernează procesul civil, instanța este ţinută a analiza cererea de chemare în judecată prin prisma dispozițiilor referitoare la răspunderea civilă delictuală.

Potrivit susţinerilor apelantului-reclamant, fapta ilicită constă în faptul că în mod repetat, ignorând morala şi exercitarea cu bună credinţă a unui drept, intimata-pârâtă a pretins de la apelant sume de bani pe care nu le-a restituit, cauzând astfel un prejudiciu major.

Potrivit dispozițiilor art. 1349 C.Civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Aşadar, pentru obligarea la plata despăgubirilor în temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie este necesar ca prejudiciul să fi fost produs printr-o faptă ilicită, respectiv o faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane.

Tribunalul reţine că, în cazul răspunderii delictuale, caracterul ilicit al faptei decurge din încălcarea unei norme de drept obiectiv.

Or, în cauză fapta intimatei-pârâte de a solicita diverse sume de bani de la apelantul-reclamant, în contextul relaţiei dintre părţi, chiar şi în situaţia în care ar fi dovedită, nu s-ar putea reţine că aceasta încalcă vreo normă de drept obiectiv.

În aceste condiţii critica apelantului privind neanalizarea de către instanţa de fond a întregului material probator, este neîntemeiată, întrucât de esenţa cauzei nu este dovedirea faptului că apelantul a remis intimatei diverse sume de bani ci faptul că această remitere este rezultatul încălcării de către intimata-pârâtă a unei norme de drept obiectiv, aspect care nu a fost probat în cauză.

Tribunalul reţine că simpla dovada a remiterii unor sume de bani conturează un alt izvor obligaţional şi nu pe cel al răspunderii civile delictuale care constituie în opinia apelantului-reclamant cauza cererii de chemare în judecată.

Domenii speta

Spete similare