Recurs litigii cu profesioniştii. procedura insolvenţei. antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere a debitoarei întreprindere familială. -art.29 alin.2 şi 31 din o.u.g. nr.44/2008; -art.138 lit.a, c şi e din Legea nr.85/2006.

SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

Materie : RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. PROCEDURA INSOLVENŢEI. ANTRENAREA RĂSPUNDERII MEMBRILOR ORGANELOR DE CONDUCERE A DEBITOAREI ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ.

-art.29 alin.2 şi 31 din O.U.G. nr.44/2008;

-art.138 lit.a, c şi e din Legea nr.85/2006.

În conformitate cu prevederile art.29 alin.1 din OUG 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, „întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale se constituie printr-un acord de constituire, încheiat de membrii familiei în forma scrisă, ca o condiţie de validitate. Acordul de constituire va stipula numele şi prenumele membrilor, reprezentantul, data întocmirii, participarea fiecărui membru la întreprindere, condiţiile participării, cotele procentuale în care vor împărţi veniturile nete ale întreprinderii, raporturile dintre membrii întreprinderii familiale si condiţiile de retragere, sub sancţiunea nulităţii absolute”.

Art.31 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă prevede : „Membrii intreprinderii familiale sunt comercianţi persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comertului si răspund solidar si indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea intreprinderii cu patrimoniul de afectatiune, dacă acesta a fost constituit, si, în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participare prevăzute la art. 29 alin. (1).”

În speţă, soluţia judecătorului sindic de respingere a cererii lichidatorului judiciar, întemeiată pe prevederile art.138 lit.a, c şi e din Legea 85/2006, pe considerentul că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între faptele descrise şi starea de insolvenţă a debitoarei S. Ş. Î. F. , a fost dată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

După cum rezultă din prevederile art.29 alin.1 şi 31 din OUG 44/2008, enunţate mai sus, membrii intreprinderilor familiale răspund cu propria avere pentru toate datoriile contractate de intreprinderea familială, dacă patrimoniul de afectatiune al debitoarei nu este suficient pentru acoperirea debitelor.

Drept urmare, lichidatorul judiciar nu trebuie să dovedească că pârâţii, cu rea credinţă au dispus continuarea activităţii, fapt ce a dus la creşterea pasivului şi că au folosit bunurile intreprinderii familiale în interes personal, răspunderea membrilor intreprinderii familiale fiind, conform art.31 din OUG 44/2008, solidară şi indivizibilă  cu aceea a intreprinderii familiale.

Mai mult, instanţa a reţinut şi că lichidatorul judiciar nu a identificat nici un bun în  proprietatea intreprinderii falite iar, pe de altă parte, pârâţii intimaţi au recunoscut debitul prin actul intitulat „Declaraţie” din data de 18.03.2011, prin care s-au şi obligat  să îl achite în totalitate, însă perioada propusă, de 10 ani, nu a fost aprobată de creditori.

Este astfel neîntemeiată susţinerea intimaţilor pârâţi în sensul că invocarea dispoziţiilor art.29 al.1 coroborat cu art.31 din OUG 44/2008 nu poate fi reţinută, din moment ce nu s-au identificat cauze sau împrejurări concrete, dovedite pentru care să se dispună răspunderea solidară şi indivizibilă a foştilor administratori.

Decizia nr.854/C/06.12.2012 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II –a civilă,  de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr.647 din 10.04.2012 Tribunalul Satu Mare a respins cererea formulată de lichidatorul judiciar al falitei S. Ş. Î. F., C.  LJ 2000 SPRL, cu sediul în S. M., str. I. S., nr.13, jud. S. M. împotriva pârâţilor S.  Ş. şi S. M., cu domiciliul procedural ales în S. M. , str. R. , nr.20, jud. S. M. , pentru angajarea răspunderii patrimoniale.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele :

Prin prezenta acţiune de natură contencioasă, pârâţii au fost chemaţi în judecată pentru a fi obligaţi să suporte o parte din averea falitei, în temeiul art. 138 lit.a), c) şi e) din Legea nr. 85/2006. Din motivarea cererii de chemare în judecată rezultă că incidenţa acestor prevederi legale a fost susţinută de reclamant în considerarea faptului că pârâţii nu au predat actele contabile ale societăţii şi au dispus continuarea activităţii chiar dacă debitoarea a înregistrat pierderi şi datorii de datează din perioada 2008-2009.

În legătură cu aceste susţineri, judecătorul sindic a constatat că faptele cauzatoare de prejudicii expuse de lichidatorul judiciar nu pot fi reţinute în sarcina pârâtului, întrucât nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între faptele descrise şi starea de insolvenţă a debitoarei.

Simpla continuare a activităţii societăţii, chiar în ipoteza în care se evidenţiază  că aceasta ar determina intrarea în insolvenţă, nu este suficientă pentru aplicarea art.138 lit.c), fapta devenind culpabilă doar în ipoteza în care continuarea activităţii se realizează în interes personal, ceea ce presupune obţinerea de venituri în favoarea pârâţilor, fapt ce nu a fost probat în cauză.

Nu s-au  relevat în cauză împrejurări de fapt concrete din care să rezulte continuarea activităţii societăţii în interesul personal al pârâţilor şi nici faptul că aceştia au ascuns sau folosit în interes propriu bunurile societăţii, nefiind administrată nici o probă în acest sens.

Pentru aceste considerente, având în vedere probele administrate în cauză, judecătorul sindic a constatat că elementele răspunderii patrimoniale reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006, prin raportarea la dispoziţiile art.998 Cod civil privind răspunderea delictuală, nu sunt întrunite în privinţa pârâţilor, astfel că, în temeiul art. 11, art.138 din Legea 85/2006, judecătorul sindic a respins cererea formulată de lichidatorul judiciar ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţei, a declarat recurs recurentul lichidator C.  LJ 2000 SPRL - lichidator judiciar al debitoarei Î. F.  S. Ş.,  solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii cererii privind angajarea răspunderii materiale a foştilor administratorilor statutari ai falitei, S.  Ş. şi S. M.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la dispoziţiile art. 29 coroborat cu art. 31 din OUGR 44/2008.

În speţă nici nu e nevoie să se dovedească că pârâţii cu rea credinţă au dispus continuarea activităţii fapt ce a dus la creşterea pasivului şi totodată au folosit bunurile întreprinderii în interes personal întrucât legiuitorul prin art.31 din OUGR 44/2008 a statuat că membrii întreprinderii familiale, răspund cu propria avere pentru toate datoriile contractate de întreprinderea familială, dacă patrimoniul de afectaţiune a debitoarei nu este suficient pentru acoperirea debitelor.

Până la aceasta data nu a identificat nici un bun în proprietatea falitei - Pârâţii au recunoscut debitul prin actul intitulat"Declaraţie" din data de 18.03.2011, prin care s-au şi obligat să-1 achite în totalitate, însă perioada propusă, de zece ani, nu a fost aprobată de creditori.

În altă ordine de idei, apreciază faptul că, prin probele administrate, a dovedit reaua credinţă a intimaţilor pârâţi, astfel:

- aceştia au dispus continuarea activităţii deşi debitoarea a înregistrat pierderi, fapt ce a dus la creşterea pasivului. Ex:Din Declaraţia de creanţă depusă de DGFP S. M. , rezultă că datoriile debitoarei sunt din perioada 2007-2009 şi reprezintă în special TVA , ca urmare a vânzării unor bunuri; din Declaraţia de creanţă depusa de Primăria S. M., rezultă că debitoarea datorează bugetului local, impozit auto pentru perioada 2009-2011;

- din Declaraţiile 200 şi 204 din 2009 rezultă faptul că întreprinderea Familială a înregistrat pierderi de peste 10.000 lei, însă debitoarea a realizat în 2010, venituri de circa 149.000 lei, astfel că daca intimaţii pârâţi ar fi fost de buna credinţă ar fi achitat obligaţiile către bugetul local şi central;

- din Registrul Jurnal de încasări şi plăţi pe anul 2010, rezultă faptul că la sfârşitul anului debitoarea avea un stoc de marfă de 44.653,75 lei, bunuri care nu se mai regăsesc în patrimoniul acesteia şi nici nu s-au întocmit acte de valorificare a acestora şi de justificare a sumelor încasate. Putem concluziona, raportat la afirmaţiile intimaţilor pârâţi că debitoarea nu are nici un bun în proprietate , că intimaţii pârâţii ori folosesc şi în prezent aceste bunuri în interes personal, ori au valorificat bunurile, iar sumele de bani şi le-au însuşit în dauna creditorilor, nefiind înregistrate în contabilitate în cauză fiind incidente dispoziţiile legii privind evaziunea fiscală;

- in aceeaşi situaţie se află şi autoturismul, proprietatea debitoarei, pentru care nu au achitat impozitele legale care nu se ştie nici în prezent unde este.

Având în vedere cele de mai sus, precum şi cele indicate în acţiunea introductiva, a solicitat admiterea recursului şi modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii cererii aşa cum a fost formulată.

În drept a invocat dispoziţiile legale menţionate în recurs.

Intimatul reclamant prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele, în baza prev.art.3041 Cod procedură civilă, instanţa a apreciat recursul declarat de recurenta C.  LJ 2000 SPRL ca fiind fondat, pentru următoarele considerente :

În conformitate cu prevederile art.29 alin.1 din OUG 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, „întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale se constituie printr-un acord de constituire, încheiat de membrii familiei în forma scrisă, ca o condiţie de validitate. Acordul de constituire va stipula numele şi prenumele membrilor, reprezentantul, data întocmirii, participarea fiecărui membru la întreprindere, condiţiile participării, cotele procentuale în care vor împărţi veniturile nete ale întreprinderii, raporturile dintre membrii întreprinderii familiale si condiţiile de retragere, sub sancţiunea nulităţii absolute”.

Art.31 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă prevede : „Membrii intreprinderii familiale sunt comercianţi persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comertului si răspund solidar si indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea intreprinderii cu patrimoniul de afectatiune, dacă acesta a fost constituit, si, în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participare prevăzute la art. 29 alin. (1).”

În speţă, soluţia judecătorului sindic de respingere a cererii lichidatorului judiciar, întemeiată pe prevederile art.138 lit.a, c şi e din Legea 85/2006, pe considerentul că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între faptele descrise şi starea de insolvenţă a debitoarei S. Ş. Î. F. , a fost dată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

După cum rezultă din prevederile art.29 alin.1 şi 31 din OUG 44/2008, enunţate mai sus, membrii intreprinderilor familiale răspund cu propria avere pentru toate datoriile contractate de intreprinderea familială, dacă patrimoniul de afectatiune al debitoarei nu este suficient pentru acoperirea debitelor.

Drept urmare, lichidatorul judiciar nu trebuie să dovedească că pârâţii, cu rea credinţă au dispus continuarea activităţii, fapt ce a dus la creşterea pasivului şi că au folosit bunurile intreprinderii familiale în interes personal, răspunderea membrilor intreprinderii familiale fiind, conform art.31 din OUG 44/2008, solidară şi indivizibilă  cu aceea a intreprinderii familiale.

Mai mult, instanţa a reţinut şi că lichidatorul judiciar nu a identificat nici un bun în  proprietatea intreprinderii falite iar, pe de altă parte, pârâţii intimaţi au recunoscut debitul prin actul intitulat „Declaraţie” din data de 18.03.2011, prin care s-au şi obligat  să îl achite în totalitate, însă perioada propusă, de 10 ani, nu a fost aprobată de creditori.

Este astfel neîntemeiată susţinerea intimaţilor pârâţi în sensul că invocarea dispoziţiilor art.29 al.1 coroborat cu art.31 din OUG 44/2008 nu poate fi reţinută, din moment ce nu s-au identificat cauze sau împrejurări concrete, dovedite pentru care să se dispună răspunderea solidară şi indivizibilă a foştilor administratori.

În consecinţă, raportat la prevederile exprese ale art.29 al.1 şi 31 din OUG 44/2008 şi având în vedere raportul lichidatorului judiciar care reţine ca şi cauză a insolvenţei intreprinderii familiale continuarea activităţii în interes personal, deşi aceasta ducea în mod vădit la încetare de plăţi, Curtea de Apel , în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă raportat la prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, art.29 al.1 şi 31 din OUG 44/2008, a admis ca fondat recursul declarat de recurentul lichidator C. LJ 2000 SPRL - lichidator judiciar al debitoarei Î. F. S. Ş. în contradictoriu cu intimaţii pârâţi S. Ş. şi  S. M. , împotriva sentinţei nr.647 din 10.04.2012 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a modificat-o în totalitate în sensul că  a admis în parte acţiunea formulată de lichidatorul judiciar şi, în consecinţă a obligat în solidar pe pârâţii S. Ş. şi S. M.  să aducă la masa credală a I. F. S. Ş.  suma de 90.280 lei, reprezentând totalul creanţelor înscrise în tabelul definitiv consolidat al creanţelor debitoarei.

Referitor la cheltuielile de lichidare solicitate, în cuantum de 3000 lei plus TVA, instanţa de recurs a respins această solicitare a lichidatorului recurent, cu motivarea că, raportat la obiectul prezentei cauze, cerinţele art.4 din Legea 85/2006 nu sunt îndeplinite.

Fără cheltuieli de judecată în recurs. 

Domenii speta

Spete similare