Libertatea de exprimare. Elementele raspunderii civile delictuale. Publicarea hotarârii într-un ziar de larga circulatie, în scopul repararii integrale a prejudiciului adus. Functia preventiv reparatorii a masurii dispuse de instanta.

Libertatea de exprimare. Elementele raspunderii civile delictuale. Publicarea hotarârii într-un ziar de larga circulatie, în scopul repararii integrale a prejudiciului adus. Functia preventiv reparatorii a masurii dispuse de instanta.

C.p.cv., art.304 pct.9,art. 54 din Decretul nr. 31/1954 si art. 998-999 Cod civil

reclamantul a dovedit împrejurarea ca prin interventia televizata, pârâta a savârsit o fapta ilicita, caci, în exercitarea dreptului sau la libera exprimare, a încalcat limitele acestui drept, prejudiciind onoarea si reputatia reclamantului, prin aceea ca l-a acuzat de savârsirea unor fapte prevazute de legea penala, în conditiile în care, fata de acesta, nu exista nici macar începuta urmarirea penala si fara a dovedi ca interventia sa  a constituit o masura necesara într-o societate democratica.

Instanta a constatat ca prejudiciul moral adus reclamantului în acest fel,  rezida în lezarea dreptului acestuia, la onoare, la reputatie si la protejarea vietii sale private, aspect ce reiese si din certificatul de cazier judiciar, din care rezulta ca reclamantul nu a suferit  nici o condamnare penala.

În privinta vinovatiei, instanta a subliniat ca, desi reclamantul este redactor sef adjunct al unei reviste cu tiraj mic, aceasta calitate nu este de natura a justifica comportamentul pârâtei, neexistând nici o nevoie sociala imperioasa, ca asemenea aspecte sa fie aduse la cunostinta publicului.

Legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita a pârâtei si prejudiciul moral produs reclamantului, rezulta în speta  ex re.

Drepturile sale personale  nepatrimoniale la onoare si la reputatie au fost lezate prin savârsirea faptei ilicite de catre pârâta, fiind îndeplinite toate elementele raspunderii civile delictuale, iar ceea ce intereseaza în cauza este repararea integrala a prejudiciului în persoana reclamantului si nu în persoana pârâtei.

Fiecare persoana este raspunzatoare pentru faptele ilicite savârsite si trebuie sa-si asume responsabilitatea acestora, fara a considera ca, ulterior,  în masura în care este condamnata la repararea prejudiciului, ar fi lezat propriul drept la imagine.

Instanta a considerat ca obligarea pârâtei la publicarea hotarârii doar într-un ziar de larga circulatie, reprezinta o masura suficienta si necesara  pentru acoperirea prejudiciului, în acest sens, dându-se eficienta functiei preventiv reparatorii, a raspunderii civile delictuale, fara ca, prin aceasta, sa fie adusa vreo ingerinta în exercitiul libertatii de exprimare, sau vreo încalcare a  drepturilor partii adverse.

CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A IV A CIVILA

DECIZIA CIVILA NR.496 /19.03.2009, dosar nr.2785/299/2007

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei  Sectorului 1 Bucuresti la  data de 30.01.2007, reclamantul P.N. a chemat în judecata pe pârâta O.Z., solicitând instantei ca prin hotarârea pe care o va pronunta, sa oblige pârâta sa publice integral hotarârea instantei sub titlu "anunt judiciar", pe cheltuiala sa, în patru cotidiane centrale (Ziua, Adevarul, Evenimentul Zilei si Libertatea), cu aceleasi caractere cu care sunt tiparite si articolele aparute în aceste publicatii.

În motivare, reclamantul a aratat ca pârâta a lansat prin intermediul emisiunii "D.D. direct" în cadrul televiziunii OTV, o serie de afirmatii defaimatoare, facând o serie de referiri negative si denigratoare, la adresa sa, în emisiunea din data de 29 noiembrie 2006, sub titlul "O.Z  taie în carne vie". Aceste acuzatii, care nu sunt probate în nici un fel, au ca subiect înfiintarea de catre reclamant a unei "firme de acoperire a unei retele de prostitutie" sau "scoaterea unor opere de arta extrem de valoroase din România", iar pârâta s-a referit la reclamant cu apelativele "proxenet, jurnalist corupt, escroc, spagar" si  l-a acuzat pe reclamant ca are "o crescatorie de pitbulli criminali, respectiv ca "a luat spaga doua masini  printre care una este BMW".

În drept, actiunea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 998-999 Cod civil,  ale art. 30 alin. 6 si 8 din Constitutia României, art. 54 din Decretul nr. 31/1954 si art. 10 pct. 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Prin sentinta civila nr. 1559/5.02.2008, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a respins ca neîntemeiate atât actiunea formulata de reclamant, cât si cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.

Pentru a hotarî în acest fel,  instanta a retinut ca, în raport de temeiul de drept al cererii, respectiv art. 54 alin. 2 din Decretul nr.31/1954 si art. 998-999 Cod civil, reclamantul a dovedit împrejurarea ca prin interventia televizata din data de 29.11.2006, pârâta a savârsit o fapta ilicita, caci, în exercitarea dreptului sau la libera exprimare, a încalcat limitele acestui drept, prejudiciind onoarea si reputatia reclamantului, prin aceea ca l-a acuzat de savârsirea unor fapte prevazute de legea penala, în conditiile în care, fata de acesta, nu exista nici macar începuta urmarirea penala si fara a dovedi ca interventia sa  a constituit o masura necesara într-o societate democratica.

Instanta a constatat ca prejudiciul moral adus reclamantului în acest fel,  rezida în lezarea dreptului acestuia, la onoare, la reputatie si la protejarea vietii sale private, aspect ce reiese si din certificatul de cazier judiciar, din care rezulta ca reclamantul nu a suferit  nici o condamnare penala.

În privinta vinovatiei, instanta a subliniat ca, desi reclamantul este redactor sef adjunct al unei reviste cu tiraj mic, aceasta calitate nu este de natura a justifica comportamentul pârâtei, neexistând nici o nevoie sociala imperioasa, ca asemenea aspecte sa fie aduse la cunostinta publicului.

Legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita a pârâtei si prejudiciul moral produs reclamantului, rezulta în speta  ex re.

Pentru aplicarea dispozitiilor art. 54 alin. 2 din Decretul nr.31/1954, în scopul restabilirii dreptului pretins, instanta a apreciat ca nu este necesara publicarea hotarârii în patru cotidiene centrale, caci simpla pronuntare a sentintei constituie, în sine, o masura necesara si suficienta pentru a se ajunge la restabilirea drepturilor personale nepatrimoniale încalcate ale reclamantului.

Împotriva sentintei au declarat apel atât reclamantul, cât si pârâta.

În dezvoltarea motivelor de apel, reclamantul a aratat ca instanta a gresit atunci când a respins solicitarea apelantului de obligare a pârâtei la publicarea hotarârii în patru cotidiane centrale, pentru a se putea compensa prejudiciul suferit, pe calea televiziunii, care are un impact mult mai mare decât presa scrisa.

Pentru apelant, este esential ca restabilirea dreptului sa se realizeze pe cai asemanatoare celor prin care s-a produs lezarea dreptului.

Prin urmare, instanta a gresit de doua ori în aplicarea dispozitiilor art.  54 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, respectiv atunci când si-a asumat o masura la care trebuia sa o oblige pe pârâta si apoi, când a considerat  masura publicarii, ca nefiind una necesara.

Apelanta-pârâta a criticat sentinta în ceea ce priveste modul de solutionare a cererii referitoare la cheltuielile de judecata, având în vedere ca potrivit art.274 Cod procedura civila, partea care cade în pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuieli de judecata.

Prin decizia civila nr. 1354 A din 30.10.2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, a admis apelul declarat de apelantul-reclamant, a  schimbat în parte sentinta apelata, în sensul ca a admis în parte actiunea si a obligat-o pe pârâta sa publice integral considerentele  si dispozitivul sentintei de fond precum si decizia pronuntata de tribunal, sub titlul "Anunt judiciar", pe cheltuiala pârâtei, în cotidianul Libertatea cu aceleasi caractere cu care sunt tiparite si articolele aparute în aceasta publicatie.

Prin aceeasi decizie, a mentinut celelalte dispozitii ale sentintei, respingând ca nefondat apelul declarat de pârâta si a respins, ca ramasa fara obiect, cererea de aderare la apel formulata de apelantul-reclamant si, ca neîntemeiata, cererea apelantei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecata.

Pentru a decide în acest fel, tribunalul a retinut ca, în mod corect, instanta de fond a gasit, în privinta reclamantului, ca drepturile sale personale  nepatrimoniale la onoare si la reputatie au fost lezate prin savârsirea faptei ilicite de catre pârâta, fiind îndeplinite toate elementele raspunderii civile delictuale, iar ceea ce intereseaza în cauza este repararea integrala a prejudiciului în persoana reclamantului si nu în persoana pârâtei.

Fiecare persoana este raspunzatoare pentru faptele ilicite savârsite si trebuie sa-si asume responsabilitatea acestora, fara a considera ca, ulterior,  în masura în care este condamnata la repararea prejudiciului, ar fi lezat propriul drept la imagine.

Tribunalul a considerat ca obligarea pârâtei la publicarea hotarârii doar într-un ziar de larga circulatie, reprezinta o masura suficienta si necesara  pentru acoperirea prejudiciului, în acest sens, dându-se eficienta functiei preventiv reparatorii, a raspunderii civile delictuale, fara ca, prin aceasta, sa fie adusa vreo ingerinta în exercitiul libertatii de exprimare, sau vreo încalcare a  drepturilor partii adverse.

Împotriva deciziei au declarat recurs ambele parti.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Reclamantul a invocat drept motiv de nelegalitate dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, apreciind ca tribunalul a aplicat gresit dispozitiile  art. 54 din Decretul nr.31/1954, coroborat cu art. 998-999 Cod civil.

Instanta a apreciat ca prin publicarea într-un singur cotidian a hotarârilor se asigura repararea integrala a prejudiciului, fara, însa, a avea în vedere complexitatea acestui prejudiciu, tinând cont ca toate afirmatiile au fost facute în cadrul unei emisiuni de larga audienta si la o ora de maxima audienta. Instantele trebuiau sa aiba în vedere ca impactul mediatic al informatiilor transmise pe cale video este mult mai mare decât al presei scrise, ca reclamantul nu a solicitat acordarea unor daune morale si ca  publicarea în cele patru cotidiene este singura forma sub care a solicitat sa i se faca reabilitarea imaginii si onoarei.

Functia punitiva a raspunderii civile delictuale nu este îndeplinita prin obligarea simbolica a pârâtei la aducerea hotarârii la cunostinta a unui numar mic de persoane, în comparatie cu numarul celor care au auzit-o în cadrul emisiunii TV din 29.11.2006. Sanctiunea dispusa trebuia sa fie raportata si la  vinovatia cu care a actionat pârâta, având în vedere ca a facut aceste afirmatii din dorinta de a se razbuna pe recurentul-reclamant.

Dupa doi ani de la aparitia pârâtei în cadrul emisiunii TV, nu este îndeplinita nici functia reparatorie a raspunderii civile delictuale, caci hotarârea instantei limiteaza publicul catre care ajung informatiile cuprinse în  hotarârile pronuntate, multi telespectatori ramânând cu afirmatiile intimatei, fara a cunoaste nelegalitatea lor.

Analizând decizia recurata prin prisma si în limita criticilor formulate de recurentul-reclamant, în temeiul dispozitiilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, Curtea constata ca recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmeaza:

Recurentul invoca gresita aplicare a dispozitiilor art. 54 din Decretul nr. 31/1954 si art. 998-999 Cod civil, prin aceea ca instanta nu a obligat-o pe pârâta la publicarea hotarârii în patru cotidiane, ci doar într-unul, ceea ce ar echivala cu o reparare partiala a prejudiciului.

În ceea ce priveste aplicarea dispozitiilor art. 998-999 Cod civil, se constata ca recurentul nu formuleaza nici o critica concreta referitoare la modul în care instanta a stabilit existenta conditiilor care atrag raspunderea civila delictuala a pârâtei, respectiv fapta ilicita savârsita cu vinovatie, prejudiciul si legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu. De vreme ce toate aceste constatari îi sunt favorabile recurentului-reclamant, este firesc sa nu critice hotarârea sub acest aspect, caci o atare conduita ar fi contrara intereselor sale.

Toate sustinerile acestuia se raporteaza, în realitate, la modul în care instanta a înteles sa aplice dispozitiilor art. 54 din Decretul nr. 31/1954  cu urmatorul continut : "Persoana care a suferit o atingere în dreptul sau la nume ori la pseudonim, la denumire, la onoare, la reputatie, în dreptul personal nepatrimonial de autor al unei opere stiintifice, artistice ori literare, de inventator sau în orice alt drept personal nepatrimonial, va putea cere instantei judecatoresti încetarea savârsirii faptei care aduce atingerea drepturilor mai sus aratate.

Totodata, cel care a suferit o asemenea atingere va putea cere ca instanta judecatoreasca sa oblige pe autorul faptei savârsite fara drept, sa publice, pe socoteala acestuia, în conditiile stabilite de instanta, hotarârea pronuntata ori sa îndeplineasca alte fapte destinate sa restabileasca dreptul atins."

Criticile formulate de recurent sub acest aspect, care vizeaza necesitatea publicarii hotarârii în patru cotidiane, nu sunt sustinute de nici o proba (de exemplu în ceea ce priveste audienta emisiunii în raport de impactul pe care îl are presa scrisa, respectiv cotidianul ales de instanta de apel) în nici un fel, astfel ca, din punct de vedere juridic, acestea ramân simple afirmatii ori aprecieri subiective ale partii. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, din informatiile accesibile publicului, furnizate de Biroul Român de Audit al tirajelor si conform Studiului National de Audienta, cotidianul Libertatea se plasa la momentul pronuntarii hotarârii, în topul celor mai populare publicatii, atât ca tiraj cât si ca numar de cititori pe editie.

 Prin urmare, Curtea constata ca în mod corect instanta de apel a considerat ca fiind necesara si suficienta pentru restabilirea dreptului si repararea integrala a prejudiciului, publicarea hotarârii într-un cotidian raspândit, respectiv cotidianul Libertatea.

Nu poate fi analizata în cadrul caii extraordinare de atac sustinerea ca instanta era chemata sa dispuna restabilirea dreptului si în considerarea vinovatiei cu care a actionat intimata, adica din razbunare, pentru simplul motiv ca o atare exigenta nu este reglementata de dispozitiile legale a caror gresita aplicare se invoca în temeiul motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.

Recurenta-pârâta a sustinut ca sentinta este nelegala prin prisma dispozitiilor art. 304 pct. 6 si 9 Cod procedura civila.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate, dupa prezentarea istoricului cauzei, recurenta a formulat critici referitoare la faptul ca publicarea integrala a hotarârii nu este necesara pentru restabilirea dreptului, caci, asa cum a apreciat instanta de fond, simpla pronuntare a sentintei cu considerentele acesteia constituie o satisfactie suficienta pentru restabilirea drepturilor nepatrimoniale încalcate. Publicarea hotarârii nu ar avea nici o eficienta practica sub aspectul repararii prejudiciului moral si ar fi de natura a leza imaginea recurentei-pârâte. De altfel, recurenta contesta savârsirea unei fapte ilicite, ea exercitând un drept fundamental, dreptul la libera exprimare, care este reglementat la nivel constitutional si international.

Apreciaza recurenta ca faptele prezentate în cadrul emisiunii din 20.11.2006 nu sunt false, ci au fost confirmate în direct de persoanele care îl cunosteau pe intimatul-reclamant.

De asemenea, criticile au vizat modul de solutionare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecata, instanta de apel stabilind ca argumentele instantei de fond sunt neîntemeiate, având în vedere chitanta nr. 11 din 7.01.2008, care face dovada achitarii contravalorii prestatiilor avocatiale efectuate în dosarul de fata.

Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâta, prin care a solicitat, în esenta, respingerea recursului ca nefondat,  deoarece acesta nu cuprinde motive de nelegalitate ci de netemeinicie, ceea ce ar trebui sa atraga nulitate recursului. Recurenta nu ar putea sa faca discutii pe fondul cauzei, respectiv pe tema angajarii raspunderii civile delictuale, acesta fiind un aspect pe care l-a agreat prin neapelarea fondului hotarârii, apelul sau vizând doar cheltuielile de judecata.

Si acest recurs este gasit ca nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:

În ceea ce priveste invocarea dispozitiilor art. 304 pct. 6 Cod de procedura civila, respectiv ipotezele în care instanta, a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, se constata ca recursul pârâtei nu cuprinde nici o critica ce ar putea fi încadrata în acest motiv de recurs, astfel ca, devolutiunea va fi limitata la criticile încadrabile în dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod de procedura civila, referitoare la gresita aplicare a dispozitiilor legale pe care se întemeiaza hotarârea instantei.

Asa cum sustine recurentul-reclamant în întâmpinarea depusa, recurenta-pârâta nu mai poate provoca reanalizarea conditiilor care atrag raspunderea sa civila delictuala, omisso medio, câta vreme existenta acestora a fost hotarâta de instanta de fond, însa pârâta nu a înteles sa atace cu apel acea hotarâre. O posibila aparare a pârâtei, în sensul ca nu ar fi avut interes sa o apeleze având în vedere ca actiunea a fost respinsa, ar trebui înlaturata, cu motivarea ca prima instanta este cea care a stabilit ca pârâta se face vinovata de savârsirea unei fapte ilicite prin care i-a provocat reclamantului un prejudiciu nepatrimonial, constând în atingerea adusa onoarei si reputatiei acestuia, prin exercitarea abuziva a dreptului la libera exprimare. Prin urmare, fondul raportului juridic dedus judecatii a fost solutionat în acest fel, însa, cum instanta a apreciat ca restabilirea dreptului s-ar realiza prin simpla pronuntare a sentintei, încurajata, probabil, de publicitatea redusa a acesteia, pârâta a ramas în pasivitate. Aceasta înseamna, pe de o parte, ca în calea de atac de fata nu mai poate fi reluata aceasta analiza, iar pe de alta parte, ca instanta de fond a apreciat în mod gresit ca, prin pronuntarea sentintei, ar putea fi restabilit dreptul pretins, aspect sesizat în mod corect de instanta de apel.

Publicarea hotarârii judecatoresti într-un cotidian central, care da eficienta functiei reparatorii pe care trebuie sa o aiba raspunderea civila delictuala, nu poate fi apreciata ca aducând atingere imaginii recurentei-pârâte, caci  conform adagiului, "qui suo jure utitur neminem laedit", exercitiul normal al dreptului subiectiv, chiar daca aduce unele restrângeri sau prejudicii unui drept subiectiv apartinând altei persoane, nu da nastere unei obligatii de reparatie.

Referitor la cheltuielile de judecata solicitate de pârâta, tribunalul a aplicat corect dispozitiile art. 274 Cod de procedura civila, care prevad ca partea care cade în pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata. Per a contrario, partea care cade în pretentii nu poate solicita si obtine cheltuielile ocazionate de proces de la partea care a avut câstig de cauza, cum este situatia în speta.

Pentru considerentele aratate, Curtea, în temeiul dispozitiilor art. 312 si 304 pct. 9 Cod de procedura civila, va respinge recursurile ca nefondate.

Domenii speta

Spete similare