Răspunderea civilă delictuală. Acordarea dobânzilor legale. Momentul de la care încep să curgă în cazul stabilirii prejudiciului pe cale judecătorească.

Prin sentinţa penală nr. 1328 din data de 09 iunie 2016 pronunţată de Judecătoria Botoşani, a fost condamnat  inculpatul I.I.. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art. 178 alin. 1 şi 2 Cod penal din 1969 (prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal), cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 396 alin. 10 rap. la art. 375 Cod procedură penală, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 combinat cu art. 71 Cod penal din 1969, s-a intezis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal din 1969.

În temeiul art. 81, art. 82 şi art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o durată de 4 ani şi 6 luni, atrăgându-se  atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal din 1969, care reglementează revocarea acestui beneficiu în cazul săvârşirii, cu intenţie, a unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.

A fost obligat  inculpatul să plătească părţii civile Serviciul Judeţean de Ambulanţă suma de 319,40 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

S-a admis, în parte, acţiunile civile formulate de părţile civile T. M., T.S. – C. – prin reprezentant legal T. M., T.E., A. A. şi F. E.

A fost obligat inculpatul plătească  părţii civile T.M. suma de 20.374 lei, cu titlu de daune materiale, suma de 100.000 euro(echivalentul în lei la data plăţii), cu  titlu de daune morale, şi suma de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

A fost obligat inculpatul plătească  părţii civile T. S. – C. - prin reprezentant legal T.M., suma de 200.000 euro(echivalentul în lei la data plăţii), cu titlu de daune morale, şi suma de 30 euro lunar(echivalentul în lei la data plăţii), cu titlu de prestaţie periodică, de la data 31.05.2013 şi până la majoratul acestuia.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile T.E. suma de 50.000 euro (echivalentul în lei la data plăţii), cu titlu de daune morale, şi suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

A fost obligat  inculpatul plătească părţii civile A.A. suma de câte 10.000 euro (echivalentul în lei la data plăţii)  fiecăreia, cu titlu de daune morale, şi suma de câte 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a respins restul pretenţiilor solicitate de părţile civile menţionate anterior, inclusiv dobânda legală şi penalizarea de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.

A fost obligat asigurătorul de răspundere civilă S.C. A. – Asigurări S.A., cu sediul în Bucureşti, să plătească, în locul inculpatului, despăgubirile civile menţionate anterior.

A fost obligat  inculpatul să plătească statului  suma de  950 lei, cu titlu de cheltuieli  judiciare, din care sumele de 160 lei şi 477,08 lei reprezentau costul buletinului de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 629/03.06.2013, respectiv costul raportului de constatare medico – legală nr. 182/N din 07.10.2013, întocmite de Serviciul Judeţean de Medicină Legală şi urmau a se avansa Spitalului Judeţean de Urgenţă M. din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că inculpatul I.I., la data de 31.05.2013, orele 16:10, în timp ce conducea autoutilitara marca Iveco, cu numărul de înmatriculare  xx-00-YYY, pe DN 28B (DE 58), pe  sensul de deplasare  C – B, la km (…), a pătruns  pe contrasens şi a lovit frontal autoturismul marca Ford, cu număr de înmatriculare zz-00-WWW, care circula  regulamentar din sens opus, în urma impactului rezultând decesul  conducătorului  auto al autoturismului  Ford –T.  C.

La stabilirea şi individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanţă a luat în considerare criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 din vechiul Cod penal ce se referă la gravitatea faptei comise, împrejurările producerii accidentului rutier, accident care a fost cauzat de culpa inculpatului, poziţia procesuală adoptată de acesta din urmă şi comportamentul său preinfracţional. Totodată, instanţa de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă reduse în condiţiile disp. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, deoarece instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt recunoscută de inculpat, în condiţiile în care cererea acestuia de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate a fost admisă. 

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, prima instanţă a reţinut, în esenţă,  în privinţa despăgubirilor materiale, că în baza înscrisurilor şi a depoziţiei martorului C. N., a fost dovedită întreaga sumă de 18.200 lei, care rezultă din tabelul de la fila 98 dosar, sumă la care s-a adăugat cea de 2.174 lei., aşa încât, valoarea totală a daunelor materiale dovedite în cauză este de 20.374 lei.

Referitor la daunele morale solicitate în cauză, prima instanţă a considerat că sunt îndeplinite cerinţele legale pentru acordarea lor. Dispoziţiile art. 1391 alin. 2 din Codul civil prevăd posibilitatea acordării de despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, în cuantumul arătat în dispozitivul sentinţei.

Mai reţine prima instanţă că, în  temeiul art. 49 şi următoarele  din Legea nr. 136/1995 este antrenată în cauză şi răspunderea materială a asiguratorului, în baza contractului de asigurarea valabil la data comiterii faptei. Din înscrisurile dosarului rezulta că la data producerii accidentului autoturismul condus de inculpat era asigurat la  S.C. A  Asigurări S.A.

Potrivit art. 41 şi art. 42 din Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România în situaţia producerii unui accident de circulaţie, răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de  asigurare de răspundere civilă obligatorie, coexistă cu răspunderea civilă delictuală bazată pe disp. art. 1357 din Codul civil, deci alături de inculpatul ce a condus autovehiculul asigurat şi care prin fapta sa a cauzat efectele prejudiciabile materiale sau morale. Obligaţia de dezdăunare a părţilor civile de către asigurator subzistă şi în cazul în care  despăgubirile pretinse constau în daune morale, despăgubirile băneşti reprezentând valoarea, atât a folosului de care a fost lipsită partea civilă cât şi a pierderii suferite. 

În consecinţă, instanţa de fond a obligat asiguratorul de răspundere civilă S.C. A  Asigurări S.A. să plătească, în locul inculpatului, despăgubirile civile menţionate anterior, precum şi cheltuielile judiciare acordate părţilor civile.

 Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, inculpatul, părţile civile şi asiguratorul.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a criticat sentinţa penală pentru nelegalitate  şi netemeinicie, întrucât instanţa de fond, în mod greşit, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 81 alin. 1 Cod penal 1969 privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu privire la inculpatul I.I.

În esenţă, s-a arătat că nu este îndeplinită condiţia prev. de art. 81 alin. 1 lit. c Cod penal 1969, date fiind consecinţele grave produse  nu doar asupra victimei, ci şi asupra familiei sale.

S-a solicitat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în temeiul art. 86/1 Cod penal şi a se impune în sarcina inculpatului atât măsurile de supraveghere prev. de art. 86/3 alin. 1, cât şi obligaţia prev. de art. 86/3 alin.3 lit. e Cod penal 1969.

Inculpatul a criticat sentinţa primei instanţe atât cu privire la latura penală cât şi la latura civilă a cauzei.

Sub aspectul laturii penale, a solicitat reindividualizarea cuantumului pedepsei aplicate de prima instanţă şi menţinerea dispoziţiilor art. 81 şi 82 Cod penal 1969 în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei. A arătat că pedeapsa aplicată este mare în raport cu atitudinea procesuală a inculpatului şi modalitatea de săvârşire a faptei.

Sub aspectul laturii civile, a solicitat reaprecierea daunelor civile acordate, în sensul diminuării acestora. A arătat că au fost acordate daune părţilor civile, fără a se analiza în mod corect toate criteriile în baza cărora au fost acordate.

Părţile civile au criticat sentinţa apelată cu privire la latura civilă, pentru motivele depuse în scris la dosarul cauzei şi reiterate de apărătorul lor ales cu ocazia dezbaterilor, solicitând, în esenţă, majorarea cuantumului daunelor materiale şi acordarea sumei de 27.931,95 lei,  majorarea cuantumului daunelor morale pentru mama defunctului de 60.000 euro şi pentru surorile acestuia, la câte 15.000 euro de fiecare, precum şi acordarea dobânzii legale pentru toate sumele acordate de instanţă cu titlu de despăgubiri, de la data producerii accidentului.

Asiguratorul a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul laturii civile, cu privire la sumele acordate cu titlu de daune morale, solicitând diminuarea sumelor acordate la un nivel rezonabil, care să atingă cu adevărat scopul acordării daunelor morale, respectiv acela de compensare a prejudiciului adus.

Examinând apelurile declarate în cauză prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, dar în limitele prev. de art. 417 alin.(2) Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:

Din ansamblul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală şi însuşit de inculpat, care s-a prevalat de procedura simplificată prevăzută la art. 374 alin.(4), 375 Cod procedură penală, şi anume: proces-verbal de cercetare la faţa locului, buletin de analiză  toxicologică – alcoolemie, raport  de necropsie,  raport de expertiză criminalistică, declaraţiile martorilor şi declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului, rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, aşa cum în mod temeinic a reţinut şi instanţa de fond, că inculpatul, la data de 31.05.2013, orele  16:10, în timp ce conducea  autoutilitara  marca Iveco, cu numărul de înmatriculare xx-00-YYY, pe DN  28B (DE 58),  pe  sensul de deplasare  C – B, la km (…), a pătruns  pe contrasens şi a lovit frontal autoturismul marca Ford, cu număr de înmatriculare zz-00-WWW, care circula  regulamentar din sens opus, în urma impactului rezultând decesul  conducătorului  auto al autoturismului  Ford – T. C.

Referitor la aplicarea disp. art. 5 Cod penal, curtea constată că în mod legal prima instanţă a reţinut că,  legea favorabilă inculpatului este legea în vigoare la data comiterii faptei, întrucât potrivit Codului penal din 1969, inculpatului i se poate aplica pedeapsa închisorii a cărei executare să fie suspendată condiţionat sau suspendată sub supraveghere, că prima modalitate de individualizare nu mai este prevăzută în actualul Cod penal, iar în ce priveşte suspendarea executării sub supraveghere, dispoziţiile noului cod penal sunt mai aspre întrucât prevede mai multe obligaţii şi măsuri ce pot fi impuse condamnatului pe durata termenului de supraveghere.

Cât priveşte modalitatea de individualizare a pedepsei, aspect criticat atât de parchet cât şi de inculpat prin apelurile de faţă, curtea constată că şi din acest punct de vedere prima instanţă a pronunţat o soluţie legală şi temeinică.

Astfel, în mod judicios prima instanţă a avut în vedere limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea cercetată, reduse conform art. 396 alin. (10) rap. la art. 375 Cod procedură penală, împrejurările comiterii faptei (doar inculpatul se face vinovat de producerea accidentului în condiţiile în care victima a condus regulamentar şi a făcut eforturi disperate de evitare a accidentului prin acţionarea energică a sistemului de frânare, roţile blocându-se şi imprimând urme specifice pe carosabil în lungime de 12,4 m) şi consecinţele faptei, respectiv suprimarea din culpă a vieţii unei persoane, privând astfel un minor, în vârstă de numai 10 ani, de afecţiune şi ocrotire paternă, aducând în acelaşi timp dezechilibre majore şi ireversibile în viaţa familiei victimei. Totodată, în mod corect instanţa de fond a luat în considerare şi conduita procesuală corespunzătoare a inculpatului, faptul că acesta se află la primul conflict cu legea penală, este căsătorit, are doi copii minori întreţinere, participă şi contribuie la toate activităţile culturale, educative şi sportive organizate de oraşul H şi este cunoscut cu un comportament corespunzător în societate.

Pentru toate aceste motive, curtea constată că pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin hotărârea apelată, reprezintă gradul concret de pericol social al infracţiunii şi periculozitatea acestuia, astfel încât, nu se impune reducerea pedepsei aşa cum în mod nejustificat a solicitat inculpatul prin apelul de faţă.

În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei,  criticată de parchet prin motivele de apel, care a opinat că se impune ca suspendarea pedepsei să fie sub supraveghere, curtea constată că şi sub acest aspect prima instanţă a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, în cauză fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 81 Cod penal din 1969, referitoare cu  la lipsa antecedentelor penale şi la cuantumul pedepsei aplicate, astfel că a apreciat în mod judicios că, în funcţie de circumstanţele personale enumerate mai sus, inculpatul prezintă suficiente garanţii pentru ca pedeapsa să-şi atingă scopul şi fără executare în regim de detenţie, precum şi fără a fi suspus unor măsuri de supraveghere, aşa cum a solicitat parchetul.

Referitor la latura civilă a cauzei, curtea constată că prima instanţă a pronunţat o soluţie netemeinică doar sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale pe care le apreciază ca fiind nejustificat de mari, şi nelegală în ce priveşte dobânzile  legale aferente debitelor principale la care au dreptul părţile civile, restul despăgubirilor fiind stabilite în mod corect, în raport de probele administrate şi de textele de lege incidente în speţă.

 Astfel, în ce priveşte despăgubirile materiale, curtea constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut  praznicului de 40 zile  costat suma de 1.500 lei, după cum se menţionează în factura nr. 38/06.07.2013 de la fila 105 dosar fond.

 De asemenea, au fost dovedite cu înscrisurile depuse la dosar cheltuielile de medicină legală, cheltuielile de transport şi cheltuieli de eliberare a certificatului de deces şi servicii de îmbălsămare, în sumă de 2.174 lei.

În ce priveşte cheltuielile menţionate în tabelul de la fila 98 dosar fond, acestea au fost dovedite în cuantum de 7.258,95 lei cu înscrisurile de la filele 99 – 105 dosar.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, pentru organizarea unei înmormântări şi a praznicelor creştineşti, partea civilă T.M. nu a avut posibilitatea să păstreze orice înscris doveditor, dar cele indicate în tabelul de la fila 98 dosar se coroborează cu declaraţia martorului C. N., care a participat atât la înmormântare şi la praznicele de 40 de zile şi de 1 an. Martorul a dat informaţii cu privire la numărul de persoane participante, precum şi cu privire la costuri, pe care instanţa le consideră pertinente şi care se corelează cu înscrisurile depuse de partea civilă în ce priveşte costul meniului. În opinia martorului, cheltuiala totală cu înmormântarea şi praznicele ulterioare până la 1 an este de circa 20.000 lei.

În fine, referitor la daunele materiale, şi martora B.V. a confirmat faptul că la înmormântare şi praznicul ce a urmat imediat după înmormântare au participat multe rude şi cunoscuţi, în jur de 100 de persoane, iar la celelalte praznice în jur de 80 de persoane. Martora nu a fost în măsură să facă aprecieri cu privire la cheltuieli, dar a menţionat că totul s-a organizat aşa cum a meritat defunctul.

Prin urmare, curtea constată că ne se impune acordarea de despăgubiri materiale în cuantumul solicitat de părţile civile apelante, suma stabilită de prima instanţă având la bază probele administrate în cauză şi analizate în cele ce preced.

În ce priveşte cuantumul daunelor morale, curtea constată ca fiind întemeiate criticile asiguratorului, în sensul că sumele stabilite de prima instanţă fiecăreia dintre părţile civile sunt exagerate în raport de criteriile care trebuie avute în vedere la acordarea acestora, şi nicidecum prea mici, aşa cum pretind în mod netemeinic părţile civile.

Astfel, despăgubirile morale trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu suferinţa produsă, ele având menirea de a contribui doar la alinarea suferinţei persoanelor vătămate, şi nu să creeze premisele unei îmbogăţiri fără justă cauză.

 De aceea, instanţa de judecată are sarcina de a face o apreciere rezonabilă, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei. Prin urmare, dincolo de criteriile subiective legate de impactul afectiv pe care îl au acest gen de evenimente şi consecinţele lor, trebuie avute în vedere şi anumite criterii obiective, cum ar fi: nivelul de trai din România, salariul mediu pe economie etc., pentru a nu devia rolul pe care-l au despăgubirile morale.

Pe de altă parte, curtea apreciază că şi soluţia de condamnare a inculpatului pentru fapta cauzatoare de prejudicii de care se face vinovat, este de asemenea, de natură a alina într-o oarecare măsură suferinţele celor vătămaţi prin respectiva faptă.

Ori, în cauza de faţă, deşi este real că decesul celui în cauză care era: soţ, tată, fiu şi frate, reprezintă o pierdere imensă, în special pentru soţie, copilul minor şi părinţi, dar şi pentru surori, şi nu poate fi reparată în niciun mod, ci doar uşurată într-o oarecare măsură prin acordarea unor sume de bani cu titlu de daune morale pentru alinarea suferinţelor, totuşi, curtea apreciază că nu se impune acordarea unor sume de bani atât de exagerate, astfel că se impune, cu necesitate, reducerea lor, apelul asiguratorului fiind întemeiat sub acest aspect.

Cât priveşte critica părţii responsabile civilmente referitoare la faptul că atât mama cât şi surorile defunctului nu erau îndreptăţite la o reparaţie sub forma despăgubirilor morale, curtea o va respinge, motivat de faptul că, mama victimei, persoană în vârstă, care avea nevoie de sprijinul fiului său, a suferit, aşa cum ar fi suferit orice mamă într-o astfel de situaţie, după decesul fiului ei, după cum şi pentru cele două surori durerea a fost imensă deoarece a dispărut fulgerător un membru extrem de important pentru întreaga familie, care era unită, ai cărei membri se iubeau şi se ajutau reciproc, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului.

În fine, nu poate fi primită nici critica acestei părţi ce vizează obligarea sa la plata despăgubirilor către Serviciul Judeţean de Ambulanţă, după cum nici aceea referitoare la cheltuielile judiciare la plata cărora a fost obligată.

Astfel, aşa cum a reţinut în mod corect şi prima instanţă, art. 49 din Legea 136 /1995 prevede că „asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule …şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil” în conformitate cu legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul şi cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaţia respectivă şi cel prevăzut în contractul de asigurare. Coroborând aceste dispoziţii legale cu prevederile art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, rezultă că obligaţia de despăgubire a asiguratorului subzistă şi în raport cu unităţile medicale care asigură transport şi asistenţă medicală victimei care, la rândul lor, suferă un prejudiciu, chiar şi indirect. Cum repararea prejudiciului cauzat unităţilor medicale cade în sarcina autorului infracţiunii şi cum asiguratorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente (conform art.49 din Legea 136/1995) rezultă că asiguratorul va achita, în locul inculpatului şi despăgubirile solicitate de Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

În consecinţă, curtea constată că în mod legal şi temeinic instanţa de fond a obligat asiguratorul de răspundere civilă. să plătească, în locul inculpatului, despăgubirile civile menţionate anterior, precum şi cheltuielile judiciare acordate părţilor civile.

De asemenea, curtea nu poate reţine nici critica părţilor civile referitoare la penalităţile de întârziere pretinse în primă instanţă, şi respinse în mod justificat prin hotărârea apelată.

Astfel, ala cum a reţinut în mod legal şi prima instanţă, art. 36 din Ordinul CSA nr. 14/2011 prevede modalitatea de plată a despăgubirii de către asigurătorul RCA, respectiv în termen de 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător(în varianta acordării despăgubirii pe cale amiabilă), sau de la data la care asiguratorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Totodată, art. 37 din acelaşi ordin stipulează că, dacă asiguratorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 36 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează  nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plăteşte de asigurător, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Ori, în acel moment nu erau aplicabile respectivele dispoziţii deoarece litigiul dintre părţi nu s-a rezolvat pe cale amiabilă şi nici nu există o hotărâre judecătorească definitivă prin care să se fi stabilit obligaţia de plată a asigurătorului. Numai după ce se va stabili în mod definitiv obligaţia de plată, iar asigurătorul ar refuza să plătească daunele în maxim 10 zile de la primirea hotărârii s-ar putea pune problema acordării unei astfel de penalizări de întârziere.

În schimb, curtea constată că prima instanţă a apreciat în mod greşit că părţile civile nu ar avea dreptul nici la dobânda legală aferentă debitului principal, dobândă care curge din momentul producerii pagubei, chiar dacă creanţa a fost stabilită pe cale judecătorească.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1535 Cod civil, „ În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi, sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu….”

 Prin sintagma „ de la scadenţă”, se înţelege, în cazul răspunderii civile delictuale, „din ziua cauzării prejudiciului”, aşa cum se stipulează la art. 1.381 Cod civil, care arată că dreptul la reparaţie se naşte din acest moment, chiar dacă el nu poate fi valorificat imediat.

Prin urmare, curtea constată că părţile civile au dreptul în baza textelor de lege mai sus citate, la plata şi a dobânzilor legale aferente debitelor principale, dobânzi care încep să curgă, în cazul despăgubirilor morale de la data producerii accidentului, respectiv, 31.05.2013, iar în ce priveşte despăgubirile materiale după cum urmează:

-pentru suma de 10.074 lei( cheltuielile cu înmormântarea), de la data de 03.06.2016;

-pentru suma de 1.000 lei( praznicul de 9 zile), de la data de 12.06.2013;

-pentru suma de 1.500 lei( praznicul de 40 zile), de la data de 06.07.2013;

-pentru suma de 1.800 lei( praznicul de 3 luni), de la data de 03.09.2013;

-pentru suma de 2.200 lei( praznicul de 6 luni), de la data de 03.12.2013;

-pentru suma de 1.300 lei( praznicul de 9 luni), de la data de 03.03.2014;

-pentru suma de 2.500 lei( praznicul de 1 an), de la data de 03.06.2014, dobânzi ce vor curge  până la achitarea efectivă a sumelor respective.

Faţă de cele expuse mai sus, curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, va admite apelurile, va desfiinţa în parte sentinţa apelată şi în rejudecare, va reduce despăgubirile morale acordate părţilor civile, după cum urmează:

-pentru partea civilă T. M. de la 100.000 euro la 150.000 lei;

-pentru partea civilă T. S.-C., prin reprezentant legal T. M., de la 200.000 euro la 300.000 lei;

-pentru partea civilă T. E. de la 50.000 euro la 100.000 lei;

-pentru părţile civile A.A. şi F. E., de la câte 10.000 euro fiecare la câte 30.000 lei fiecare.

De asemenea, partea responsabilă civilmente va fi obligată să achite părţilor civile şi dobânda legală aferentă debitelor principale, începând cu data scadenţei şi până la achitarea integrală a debitelor, aşa cum s-a arătat în cele ce preced.

Domenii speta

Spete similare