Restituirea diferenței dintre dobânda încasată în temeiul unei clauze abuzive și cea fixă, stabilită initial de părțile contractante

Singura soluție legală, în concordanță cu efectul disuasiv în vederea realizării obiectivului pe termen lung urmărit prin articolul 7 din Directiva 93/13 și cu statuările Curții de Justiție a Uniunii Europene, era cea de corectă identificare de către instanța de apel a dispozițiilor contractuale privind dobânda asupra cărora părțile au convenit în mod valabil.

Curtea, reținând că recurenta nu era obligată să detalieze în contractul respectiv natura tuturor serviciilor furnizate în schimbul costurilor, constată că în cauză, natura serviciilor furnizate efectiv în schimbul comisionului de administrare, respectiv a celui de urmărire riscuri, nu ar putea fi în mod rezonabil înțeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său, nefiind întrunită nici cerința ca reclamantul – intimat ... să fie în măsură să verifice dacă nu există o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acestea din urmă le remunerează.

Decizia civilă nr. 188/09.09.2020 a Curții de Apel Galați

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 11.08.2016 sub nr. 17050/233/2016, reclamantul … a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta … și … să se constate caracterul abuziv al clauzelor inserate la art. 1 linia a II-a, art. 5, art. 9 litera b, c, f  din  Contractul de credit nr. 2007187901/12.12.2007. A solicitat restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de administrare, comision de risc, diferența dintre dobânda contractuală de 12,55%/an și cea percepută după încheierea contractului și până la momentul intervenirii cesiunii de creanță, diferența dintre dobânda legală/an și cea percepută după încheierea contractului de cesiune de creanță, comisionul de acordare credit în valoare de 1.275 Lei. A mai solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 6686/03.12.2018, Judecătoria Galaţi a respins excepția invocată de pârâta … a inadmisibilității formulării acţiunii, ca fiind neîntemeiată; a respins excepția invocată de pârâta … a prescripției dreptului material la acțiune ca fiind neîntemeiată; a admis în parte cererea, a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art.5 fraza întâi şi art.5 fraza a doua, referitoare la marja dobânzii revizuibile, din contractul nr.2007187901/12.12.2007, şi al clauzei prevăzute de art.2.10.d din condiţiile generale de creditare; a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art.9 litera c și f din contractul nr.2007187901/12.12.2007; a obligat pârâta … la plata către reclamant a sumei reprezentând diferenţa dintre dobânda efectiv percepută şi cea reprezentând cele 2,05 procente, sume ce vor fi calculate până la data cesiunii de creanță; a obligat pârâta … la plata către reclamant a sumei reprezentând diferenţa dintre dobânda efectiv percepută şi cea reprezentând cele 2,05 procente de la data cesiunii de creanță și până la data pronunțării hotărârii; a obligat pârâta … la plata către reclamant a sumei de 1496 lei reprezentând comision de risc și a sumei de 321,36 lei reprezentând comision de administrare; a obligat pârâta … la plata către reclamant a sumei de 1.067,62 lei reprezentând comision încasat ulterior cesiunii de creanță; a obligat pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală aferentă acestor sume, calculată de la data introducerii acţiunii, 11.08.2016 şi până la data restituirii efective şi a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, la data de 13.12.2018, prin corespondenţă scrisă, pârâta …, solicitând schimbarea în parte a sentinţei pronunţate, în sensul respingerii acţiunii, integral, ca nefondată, precum şi pârâta …, la data de 14.01.2019, prin corespondenţă scrisă, solicitând schimbarea în parte a sentinţei pronunţate în sensul respingerii acţiunii, integral, ca nefondată.

Prin decizia nr. 49/0.02.2020 Tribunalul Galați a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelantele-pârâte ... şi …, şi le-a obligat pe apelantele-pârâte să plătească intimatului-reclamant … suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei Tribunalului Galaţi, la data de 09.03.2020 a declarat recurs pârâta …, considerând-o nelegală, fiind pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a legii, rațiune pentru care se impune admiterea prezentului recurs și casarea deciziei atacate.

A precizat recurenta că exercită prezenta cale de atac numai cu privire la soluția de respingere a cererii de apel pe care a formulat-o și de menținere a soluției primei instanțe de constatare a caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzelor contractuale reglementate de art. 5, fraza I și fraza a II-a, art. 9, lit. (c) și lit. (f) din Contractul de credit nr. 2007187901/12.12.2007 și al art. 2,10. lit. (d) din Condițiile generale de creditare, parte integrantă din Contractul de credit menționat anterior.

Înțelege să exercite prezenta cale de atac și cu privire la soluția instanței de apel de obligare a … la restituirea către intimat a sumelor percepute cu titlu de dobândă, comision de administrare și comision de urmărire riscuri, actualizate cu dobânda legală, calculată de la data fiecărei plăți efectuate și până la data restituirii efective e, precum și cu privire la soluția de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat că hotărârea recurată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (împrejurare care caracterizează motivul de recurs reglementat de art. 488, alin. 1, pct. 8 C.proc.civ.), şi a solicitat admiterea recursului.

În ceea ce priveşte temeinicia recursului declarat, s-au încălcat dispozițiile art. 969, alin. 1 C.civ. anterior, aplicabil în speță raportat la momentul încheierii contractului de credit din care fac parte clauzele declarate abuzive (A), a art. 4 din Legea nr. 193/2000 (B), precum și a art. 13 din Legea nr. 193/2000.

Prin decizia recurată, s-a validat soluția de fond de obligare a … la restituirea către intimat a diferenței de dobândă calculată suplimentar după înlăturarea clauzelor privitoare la dobândă, declarate ca fiind abuzive (art. 5, fraza I și fraza a II-a din Contractul de credit nr. 2007187901/12.12.2007 și al art. 2.10. lit. (d) din Condițiile generale de creditare).

Soluția de obligare a Băncii la calcularea diferenței de dobândă supusă restituirii prin raportare la sumele care ar fi fost datorate de intimat cu acest titlu dacă dobânda ar fi fost stabilită la nivelul de 2,5%/an constituie o încălcare a art. 969, alin. 1 C.civ. anterior, aplicabil în speță, raportat la momentul încheierii Contractului de credit nr. 2007187901/12.12.2007, soluţie nelegală, întrucât instanța judecătorească nu poate interveni în contract și nu poate stabili o dobândă care nu a fost agreată de părți.

În virtutea principiului civil pacta sunt servanda, contractul încheiat are putere de lege între părțile contractante, nu poate fi desființat sau modificat doar printr-o manifestare de voință unilaterală, care să emane de la o singură parte contractantă, ci doar prin acordul ambelor părți, iar forța obligatorie a contractului se impune și în relația cu instanța de judecată, aceasta  neputându-se substitui voinței părților. A invocat şi principiul libertății contractuale în materie civilă, libertatea părților de a încheia sau nu acte juridice, de a stabili conținutul acestora, conform voinței lor concordante, invocând şi dispoziţiile art. 969 din Codul civil de Ia 1864, precum şi Hotărârea din 14 iunie 2012, pronunțată în cauza C-618/10 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru a fi avute în vedere. Nu este permisă intervenția instanței de judecată în determinarea prețului contractului a statuat, sens în care Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Comercială, a statuat prin Decizia nr. 1293/27 martie 2013.

Părțile sunt libere să încheie o convenție juridică și să o modifice, în funcție de propria lor voință concordantă, realizarea acordului părților fiind un element esențial pentru încheierea unui act juridic bilateral, care - odată încheiat - are efect obligatoriu. Acest aspect coroborat cu împrejurarea potrivit căreia, în legislația actuală nu există vreo excepție de la principiul libertății contractuale, care să autorizeze instanța de judecată să modifice conținutul contractului, intervenția instanție de apel, sub forma stabilirii ca rată a dobânzii aplicabilă în raporturile dintre părți a ratei de 2,5%/an, este vădit nelegală, având în vedere şi practica recentă a instanței supreme - Decizia nr. 3234/2014 a ICCJ şi Decizia nr. 76 din data de 25.01.2017. Urmare a constatării caracterului abuziv al clauzei contractuale, instanța va pronunța o soluție prin care clauza va înceta să mai producă efecte juridice pentru viitor. Părțile, în concretizarea acordului de voință inițial și ca urmare a înlăturării clauzei inițiale din contract ca abuzivă, au obligația de a negocia modalitatea de calcul a dobânzii variabile, în caz contrar, contractul neputând continua.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea art. 4, alin. 1 si  2 din Legea nr. 193/2000.

În ceea ce privește strict situația clauzelor contractuale declarate abuzive prin hotărârea primei instanțe (art. 5, fraza I și fraza a II-a, art. 9, lit. (c) și lit. (f) din Contractul de credit nr. 2007187901/12.12.2007 și al art. 2.10, lit. (d) din Condițiile generale de creditare, parte integrantă din Contractul de credit menționat anterior) și al căror caracter abuziv a fost confirmat prin decizia instanței de apel, acestea nu sunt abuzive din perspectiva art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000,  în realitate, soluția de apel se întemeiază pe interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor articolului 4 din Legea nr. 193/2000.

A invocat dispoziţiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 şi a arătat că pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă din această perspectivă, trebuie întrunite, cumulativ, toate condițiile enunțate de lege, și anume: (i) clauza să nu fi avut caracter negociabil; (ii) clauza să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe. Niciuna dintre aceste cerințe nu este îndeplinită în prezenta cauză.

Condiția privind lipsa caracterului negociabil nu este îndeplinită, aceasta trebuie analizată din perspectiva dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000. Din cuprinsul acestor dispoziții legale rezultă că lipsa caracterului negociat al unei clauze contractuale nu presupune ca aceasta nu a fost negociată în concret, ci presupune că nu a existat, obiectiv vorbind, posibilitatea unei astfel de negocieri, având în vedere specificul pe care negocierea îl presupune, prin ipoteză, în cazul contractelor preformulate.

Legiuitorul nu a considerat ca fiind abuzivă orice clauză contractuală inserată într-un contract de adeziune. Pentru o astfel de deducție ar însemna să se califice ca abuziv orice contract preformulat, ceea ce contravine rațiunii legii. Caracterul abuziv și, implicit, nelegalitatea unei astfel de clauze contractuale nu pot fi constatate decât în cazul în care profesionistul nu oferă posibilitatea consumatorului de a negocia acea clauză. Dacă însă profesionistul oferă o astfel de posibilitate, dar fie consumatorul nu uzează de aceasta, se ajunge la concluzia că oferta băncii este cea mai avantajoasă pentru ambele părți, nu se poate constata caracterul abuziv al contractului pe motivul lipsei negocierii.

În speță, … a oferit intimatului posibilitatea de negociere, aspect ce rezultă din mecanismul de încheiere a contractului, care a presupus parcurgerea următoarelor etape: analiza ofertei complete de creditare, completarea cererii de creditare, în cuprinsul acestora intimatul optând pentru unul dintre produsele de creditare care, potrivit analizei proprii, corespundea intereselor și disponibilităților sale financiare, analizarea Condițiilor Generale aplicabile contractului de credit, în cuprinsul acestora fiind detaliat descrise termenii și condițiile specifice convenției de credit şi particularizarea condițiilor de creditare selectate de intimat în cadrul Condițiilor Particulare. Această etapă finală presupunea semnarea Contractului de credit, cu indicarea exactă a condițiilor de creditare compatibile cu situația financiară și opțiunile exprimate de intimat. Existența unei oferte de creditare, urmată de consultarea de către intimat a ofertei și acceptarea ei, este de natură să caracterizeze și să probeze pe deplin derularea unei negocieri.

 Intimatul a fost de acord cu toate condițiile de creditare, a solicitat Băncii acordarea creditului pe baza tuturor informațiilor și a documentelor primite din partea …, a avut posibilitatea de a cunoaște condițiile de creditare, putând solicita clarificări, putând solicita, negocierea clauzelor contractuale.

A arătat recurenta că în considerentele din pag. 25 ale hotărârii recurate, instanța de apel reține că, în speță, nu este îndeplinită condiția negocierii clauzelor contractuale declarate ca fiind abuzive, deoarece „contractul de împrumut bancar încheiat, ce face obiectul cauzei, este un contract de adeziune cu clauze standardizate, intimatul-reclamant neavând posibilitatea de a negocia, în mod real, cu banca, clauzele contractuale, indiferent de gradul de pregătire.” Astfel, instanța de apel a interpretat în mod restrictiv dispozițiile art. 4, alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 193/2000, plasând asupra Băncii obligația declanșării unei proceduri de negociere în interesul consumatorului, în condițiile în care consumatorul însuși nu manifestă o astfel de inițiativă. Câtă vreme Banca a formulat o ofertă de credit, iar intimatul a acceptat-o, considerând-o conformă nevoilor sale, fără a dovedi că a solicitat negocierea acesteia ori că a formulat propuneri de modificare a clauzelor contractuale sau obiecțiuni cu privire la acestea, nu poate fi primită soluția de constatare a caracterului abuziv al acestor clauze, motivată de împrejurarea că aceste clauze nu au caracter negociabil.

A invocat disp. articolului 4 din Legea nr. 193/2000 şi a arătat că intimatul a avut posibilitatea permanentă de a negocia cu … clauzele contractuale, dar a preferat să rămână în pasivitate, şi nu se poate imputa Băncii faptul că acesta nu a negociat clauzele atacate și că acestea au, din acest motiv, caracter abuziv.

În ceea ce priveşte condiția privind producerea unui dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților, contrar cerinței bunei credințe, aceasta nu este îndeplinită, şi pentru a fi îndeplinită, este necesar să se identifice un dezechilibru semnificativ între dreptul Băncii de a percepe dobânda și comisioanele declarate abuzive, în condițiile stipulate în Contract, și obligația corelativă a intimatului de a plăti aceste sume. Dezechilibrul semnificativ nu este și nu poate fi apreciat exclusiv din perspectiva cuantumului dobânzii ori a comisioanelor atacate, acestea făcând parte din prețul contractului, nesupus cenzurii vreunui terț, fie el și instanță de judecată.

Aprecierea existenței unui dezechilibru depinde de constatarea caracterului justificat sau nejustificat al perceperii dobânzii variabile sau a comisioanelor declarate abuzive. Perceperea unor sume de bani, cu titlu de dobândă sau comisioane, nu este abuzivă, câtă vreme există o justificare a acestei perceperi. Or, în speță perceperea comisioanelor atacate ori a dobânzii variabile nu este de natură a genera un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.

A arătat recurenta că în speţă, clauzele privitoare la dobânda variabilă (art. 5. fraza I si fraza II-a din Contractul de credit si art. 2,10, lit. (d) din Condițiile generale de creditare) nu au caracter abuziv.

Pentru justificarea caracterului abuziv al acestor clauze, instanța de apel a reţinut că acestea permit Băncii să modifice cuantumul dobânzii contractuale în mod discreționar, în absența unui criteriu obiectiv, care să confere previzibilitate cu privire la costurile convenției de credit. Dobânda de referință reprezintă o dobândă standardizată, reprezentând suma unor costuri pe care Banca le are de suportat ca urmare a acordării acestor credite. Ceea ce diferă este marja fixă. Structural, dobânda de referință apare ca fiind o reflecție a costului resurselor de creditare pe care Banca este nevoită a-1 plăti în scopul obținerii lichidităților necesare în vederea acordării de credite, toate aceste costuri stabilindu-se și având la bază Reglementări ale BNR. Dobânda de referință a Băncii nu depinde de factori subiectivi, care privesc de aprecierea subiectivă și pur arbitrară a Băncii, ci este influențată de costul resurselor de creditare, așadar de un indicator obiectiv, verificabil din punct de vedere economic şi art. 2.10.a din Condițiile generale de creditare realizează în mod expres legătura între dobânda de referință administrată a … și costul resurselor de creditare.

Prin urmare, nu este vorba despre clauze care dau dreptul Băncii să modifice în mod arbitrar cuantumul dobânzii, astfel cum eronat a reținut instanța de apel, o astfel de modificare fiind impusă de fluctuațiile costului resurselor de creditare ale Băncii.

La rândul său, costul resurselor de creditare, ca element de variație, a avut la bază : Evoluția dobânzilor indicative de pe piețele internaționale; Primele de lichiditate asociate costurilor de creditare; Costul datorat riscului de țară; Costurile asociate rezervelor minime obligatorii pentru sursele în valută atrase; Costul generat de contribuția la fondul de garantare a depozitelor.

Costul resurselor de creditare ale Băncii, ca element de variație, avea la bază următoarele elemente cumulative: indicele de referință EURIBOR/LIBOR/ROBOR influențat de gradul de lichiditate de pe piața interbancară și este în strânsă legătură cu dobânda de politică monetară implementată de BNR; costul cu rezerva minimă obligatorie - este calculat ca procent din pasivele băncii și constituie un cost al băncii. Rezerva minimă obligatorie este ținută în conturi deschise în evidențele BNR cu o rată de dobândă foarte mică, sub nivelul ratelor de piață; costurile de lichiditate - element menit să acopere diferența de scadență între creditele pe termen lung acordate clienților și scadența pe termen scurt a surselor de finanțare corespondente.

Nu se poate reține existența vreunui dezechilibru, între dreptul Băncii de a modifica rata dobânzii și obligația consumatorilor de a se conforma acestor modificări şi instanța de apel a făcut o interpretare și o aplicare eronată a condiției dezechilibrului semnificativ, reglementată de art. 4 din Legea nr. 193/2000.

În ce priveşte Clauza privind comisionul de administrare credit (art. 9 lit. (c) din Contractul de credit), aceasta nu are caracter abuziv şi pentru a reține caracterul abuziv al acestui comision, instanța de apel a reţinut că nicăieri în cuprinsul contractului de credit nu există explicații cu privire la rațiunea perceperii acestui comision contractual. Perceperea comisionului de administrare a fost legală. Nicio dispoziție legală nu interzicea perceperea comisionului de administrare şi câtă vreme acesta era stabilit contractual, acceptat de intimat, perceperea lui era perfect legală, nivelul fiind același pe toată durata Contractului de credit.

În ceea ce privește legalitatea perceperii unui comision de administrare, OUG nr. 50/2010  perceperea comisionului de administrare la o valoare fixă. Perceperea acestui comision este destinată unor costuri reale, determinate de: întreținerea aplicațiilor informatice de gestiune a creditelor, informări client cu privire la modificările costurilor creditului atât la inițiativa băncii, cât și impuse de legislația românească. Pe cale de consecință, clauza analizată este perfect legală.

Referitor la Clauza privind comisionul de urmărire riscuri (art. 9 lit. (f) din Contractul de credit) nu are caracter abuziv.

Cu titlu prealabil, a arătat recurenta că, în raport cu data încheierii convenției de credit supuse analizei (12.12.2007), perceperea unui asemenea comision nu era interzisă de lege. Semnând Contractul de credit, intimatul a acceptat expres perceperea comisionului de urmărire riscuri.

Necesitatea introducerii acestui comision a fost impusă de condiții obiective având în vedere faptul că, anterior, practicile comune din sectorul financiar bancar în anii 2005-2007 permiteau … să-și asigure riscul pentru neplata portofoliului de credite fără garanții la societăți specializate, ulterior costul acestor operațiuni reflectându-se în prețul creditelor. Ca urmare a faptului că pe piața asigurărilor s-a renunțat la acest tip de produse, … a fost nevoită să-și internalizeze riscul de neplată aferent portofoliului de credite, costul cu acest risc fiind în continuare reflectat în prețul creditului, de această dată sub forma acestui comision. Costul acestui risc este estimat de către bancă la nivel global, pentru întregul portofoliul de credite existente anterior acordării creditului de față. Pentru a realiza o așezare justă a acestui cost, alocarea se face proporțional cu valoarea creditului acordat.

Comisionul de urmărire a riscului a oglindit costuri certe ale unor activități pe care … le-a desfășurat pe perioada creditului, a avut un cuantum cert, clar exprimat și inteligibil de la momentul încheierii contractului, într-un cuantum rezonabil ca urmare a stabilirii sale proporționale cu valoarea creditului, nefiind vorba despre crearea unui dezechilibru între părțile contractante.

Particularitatea acestui comision consta în faptul că acesta se percepe exclusiv în ipoteza acordării creditelor fără garanții reale ori personale, în condițiile existenței unui risc de credit.

Opinia în sensul confirmării legalității perceperii comisionului de urmărire riscuri este întâlnită inclusiv la nivelul Curții Justiție a Uniunii Europene, sens în care invocă Decizia pronunțată în cauza C-143/13.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că decizia apelată a fost pronunțată cu încălcarea art. 13 din Legea nr. 193/2000

Instanța de apel a validat soluția de obligare a … la restituirea către intimat a sumelor percepute în temeiul clauzelor considerate abuzive, actualizate cu dobânda legală, calculată până la data restituirii efective, mod în care instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 13 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

Constatând caracterul abuziv al unei clauze, instanța de judecată poate dispune, în temeiul art. 13 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, numai înlăturarea acesteia din câmpul contractual, pentru viitor, fără a putea dispune măsuri de restituire a prestațiilor executate în temeiul clauzei abuzive, această interpretare fiind confirmată recent de practica ICCJ - decizia nr. 76/25 ianuarie 2017.

În subsidiar, în ipoteza în care instanța va considera clauzele atacate ca având caracter abuziv și va dispune obligarea … la restituirea sumelor de bani percepute în temeiul acestora, solicită limitarea pretenției intimatului de obligare a băncii la plata dobânzii legale aferente sumelor percepute exclusiv la perioada ulterioară formulării prezentei acțiuni. Sub acest aspect, banca nu poate fi obligată la plata dobânzii legale decât de la data punerii sale în întârziere, care se realizează în temeiul art. 1522 C.civ. Punerea în întârziere a … a operat prin introducerea cererii de chemare în judecată; prin urmare, numai de la această dată … este în întârziere și datorează dobânzi, conform art. 1489 C.civ.

Ca efect al eventualei admiteri a recursului, se impune și desființarea soluției de obligare a … la restituirea către intimat a sumei percepută cu titlu de dobândă, comision de administrare și comision de urmărire riscuri. Ca urmare a admiterii cererii de recurs și a casării hotărârii recurate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, se impune desființarea soluției privind obligarea băncii la plata cheltuielilor de judecată.

A solicitat admiterea recursului, cu consecința casării în totalitate a Deciziei civile nr. 49/06.02.2020 a Tribunalului Galați, urmând ca, în rejudecare, să se dispună admiterea cererii de apel formulate în prezentul dosar de … și respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatului la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea recursului declarat în prezentul litigiu.

În drept, a invocat dispoziţiile Codului de procedură civilă, Legea nr. 193/2000, OUG nr. 50/2010, orice altă dispoziție legala incidență.

Prin întâmpinarea formulată, la recursul formulat de …, intimata …, prin ... solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, pentru următoarele motive:

A arătat că la data de 12.12.2007, a fost încheiat contractul de credit prin care … i-a acordat un credit debitorului … şi întrucât acesta a încetat să mai achite ratele, … a declarat sumele datorate scadente anticipat si ulterior, a cesionat întreaga creanța către …, iar la data de 07.12.2017, … a cesionat creanța către ... şi au fost efectuate formalitățile de înscriere a Contractului de cesiune creanțe.

Încercările sale de a oferi consiliere şi posibilitatea rambursării creanței în mai multe rate avantajoase au fost ignorate de reclamant, motiv pentru care in anul 2017 s-au început formalitățile de executare silita prin intermediul BEJ ...

In data de 11.08.2016, reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, iar prin sentința pronunțată, Judecătoria Galați a admis în parte cererea, constatând anumite clauze ca fiind abuzive.

Împotriva acestei sentințe, intimata a arătat că a declarat apel, precum şi …, apel ce a fost respins de către Tribunalul Galați. Cererea de recurs formulată de … este fondată, motiv pentru care solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

In drept, şi-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 205 NCPC, precum şi pe orice alte dispoziții legale menționate în cadrul întâmpinării.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea de Apel apreciază că recursul formulat de pârâta ... este întemeiat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

Curtea constată că recurenta-pârâtă a invocat, ca prim motiv de recurs, aplicarea greşită a normelor de drept substanţial, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., susținând interpretarea greșită a legii prin raportare la clauzele prevăzute de art. 5 fraza I și fraza a II-a, respectiv de art. 9 lit. c) și lit. f) din Contractul de credit nr. 2007187901 din data de 12.12.2007 și de art. 2. 10. lit. d) din Condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit anterior menționat, privitoare la caracterul variabil al dobânzii, respectiv la comisioanele de risc și de administrare.

Instanţa va proceda la analiza acestora în raport de fiecare dintre criticile dezvoltate prin raportare la dispoziţiile contractuale avute în vedere.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, pârâta ... a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art.  969 alin. (1) C civ., prin obligarea acesteia la restituirea către intimatul-reclamant a diferenței dintre sumele percepute în temeiul art. 5 din Contractul de credit și dobânda recalculată cu procentul fix de 2,5% /an. În privința acestui aspect, Curtea apreciază că este întemeiată această critică de recurs invocată de pârâta creditoare, fiind încălcat principiul civil pacta sunt servanda.

În concordanță cu cele susținute de către recurentă, instanța de recurs constată că, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, atunci când instanța națională constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într un contract încheiat între un profesionist și un consumator, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune unei norme de drept național care permite instanței naționale să completeze acest contract modificând conținutul acestei clauze (Hotărârea din 26 martie 2019, Abanca Corporación Bancaria și Bankia, C 70/17 și C 179/17, EU:C:2019:250, punctul 53, precum și jurisprudența citată, respectiv Hotărârea din 14 iunie 2012, Banco Español de Crédito, C 618/10, EU:C:2012:349, punctul 73, și Hotărârea din 30 aprilie 2014, Kásler și Káslerné Rábai, C 26/13, EU:C:2014:282, punctul 77). Astfel, CJUE a reținut că în cazul în care instanța națională ar avea posibilitatea să modifice conținutul clauzelor abuzive care figurează într un astfel de contract, o asemenea posibilitate ar putea aduce atingere realizării obiectivului pe termen lung urmărit prin articolul 7 din Directiva 93/13. Astfel, această posibilitate ar contribui la eliminarea efectului descurajator pe care îl are asupra profesioniștilor faptul că asemenea clauze abuzive pur și simplu nu sunt aplicate față de consumator, în măsura în care aceștia ar fi în continuare tentați să utilizeze clauzele menționate, știind că, chiar dacă acestea ar fi invalidate, contractul va putea fi totuși completat de instanța națională în măsura în care este necesar, garantând astfel interesul respectivilor profesioniști (Hotărârea din 26 martie 2019, Abanca Corporación Bancaria și Bankia, C 70/17 și C 179/17, EU:C:2019:250, punctul 54, precum și jurisprudența citată).

Curtea apreciază că singura soluție legală, în concordanță cu efectul disuasiv în vederea realizării obiectivului pe termen lung urmărit prin articolul 7 din Directiva 93/13 și cu statuările Curții de Justiție a Uniunii Europene, era cea de corectă identificare de către instanța de apel a dispozițiilor contractuale privind dobânda asupra cărora părțile au convenit în mod valabil.

Astfel, conform art. 5 teza I a contractului dintre părți, la data încheierii contractului, dobânda curentă era de 12,55% pe an și era administrată. În respectarea principiului disponibilității, instanța de apel era datoare să constate că Judecătoria Galați a fost învestită cu constatarea caracterului abuziv al tezei finale din cuprinsul art. 5 din Contractul  de credit nr. 2007187901 din data de 12.12.2007, reclamantul solicitând înlăturarea mențiunii privind caracterul administrat al acesteia, acestea fiind și limitele în care prima instanță s-a pronunțat, analizând caracterul abuziv al frazei „Dobânda curentă este formată din dobânda de referință administrată, care se afișează la sediile …, la care se adaugă 2,05 p.p.”

Prin urmare, astfel cum de altfel a solicitat și reclamantul, urmare a constatării caracterului abuziv în privința caracterului administrat al acesteia, singura parte valabilă și necontestată din convenția părților referitoare la cuantumul dobânzii curente era cea cuprinsă în teza inițială a art. 5, privind cuantumul de la data încheierii contractului, respectiv de 12,55% /an, în privința căreia instanțele de fond nu au fost învestite cu constatarea caracterului abuziv și nici nu au apreciat în acest sens.

Curtea reține că în respectarea principiului libertății contractuale, instanța de apel era ținută a constata că voința concordantă valabilă a părților a fost de a stabili o dobândă inițială de 12,55 %, în raport de care se impunea acordarea lipsirii de efecte a părții din contract apreciate ca fiind abuzive, respectiv a celei privind dobânda administrată și variația acesteia, cuprinsă în art. 5 teza finală și art. 2 10. lit. d) din Condițiile generale de creditare, urmată de consecința stabilirii obligației de restituire a diferenței dintre dobânda încasată efectiv de către recurenta ..., până la momentul cesiunii, și cea de 12,55 %/an.

Sub un al doilea motiv de recurs, pârâta ... a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 și a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000. Sub un prim aspect recurenta a susținut că în mod contrar celor reținute de către instanța de apel, clauzele contractuale apreciate ca fiind abuzive nu întrunesc condiția lipsei caracterului negociabil.

Cu privire la acest aspect, Curtea reamintește că recursul este o cale extraordinară de atac, cu un scop precis, anume să supună instanței de control judiciar examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, deci analiza sa este limitată de situația de fapt stabilită de instanțele de fond [pe care nu o poate modifica, potrivit efectului cumulat al art. 483 alin. (3) şi art. 488 C. proc. civ.].

Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, Curtea apreciază că, deși interpretarea acestei norme legale este corect redată de către partea pârâtă, aceasta nu a dezvoltat veritabile critici de nelegalitate în această privință, ci de netemeinicie. Altfel spus, fără a contrazice împrejurarea că prin dispoziția art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 este instituită o prezumție relativă a lipsei caracterului negociabil în privința contractelor preformulate, recurenta a dezvoltat critici prin care a dorit să înlăture această prezumție.

Instanţa de recurs nu poate reţine că din etapele precedente contractării creditului – clauzele referitoare la variabilitatea dobânzii, respectiv la natura și cuantumul comisioanelor – ar fi fost negociate, în contra celor reținute de prima instanță şi de cea de apel. Aşadar, Curtea nu poate face interpretarea probelor în scopul pretins de recurentă, ci doar să verifice dacă, la situația de fapt deja stabilită de instanțele de fond (că nu este o clauză negociată), a fost corect aplicată legea. Or, acest argument nu privește o eroare de interpretare şi aplicare a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, ci o pretins eronată interpretare a probelor administrate, prin neînlăturarea prezumției de nenegociere, astfel că argumentul din recurs este vădit neîntemeiat.

 În plus, în ceea ce priveşte dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor pe care clauza nenegociată trebuie să-l creeze pentru a fi considerată abuzivă, instanţa de recurs reţine că dreptul potestativ al băncii de modificare a dobânzii, fără posibilitatea efectivă de verificare a necesităţii şi modalităţii de stabilire a majorării, este de natură a crea un dezechilibru major între părţi.

Recurenta a criticat exact caracterul potestativ al acestei modificări, susținând în esență că indiferent dacă împrumutatul cunoaște sau nu toate costurile care se află dincolo de formularea „costul resurselor de creditare”, dacă această noțiune este fundamentată, bazată pe indicatori verificabili, care generează costuri concrete în sarcina băncii, clauza nu are caracter abuziv.

Curtea constată că recurenta a indicat abia în cuprinsul întâmpinării la cererea de chemare în judecată, în ce ar consta în concret motivația întemeiată, în sensul dispozițiilor lit. a) din anexa 1 a Legii nr. 193/2000, respectiv că aceasta poate fi verificată în raport de indici clar exprimați și care să depindă de variabile obiective, aducând în sprijinul clarității argumentul existenței unei multitudini de indici, pe care i-a nominalizat, care ar determina lipsa de control a băncii asupra noțiunii de „costul resurselor de creditare”.  Cu toate acestea, recurenta nu a indicat de ce decizia recurată este dată cu aplicarea greșită a acestui text normativ, în contextul în care Tribunalul Galați a reținut ca argument principal tocmai faptul că aceasta are un caracter neclar și lipsit de previzibilitate, aspect care nu a fost contestat de către pârâta-recurentă.

Prin urmare, în lipsa indicării aspectelor care determină incidența prezumată a lipsei caracterului abuziv a unei clauze care să respecte cerințele conținute în teza a II -a lit. a) din anexa 1 a Legii nr. 193/2000, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată susținerea recurentei în sensul că, clauzele referitoare la caracterul variabil al dobânzii contractuale nu pot fi considerate abuzive.

În plus, în privința cerinței ca o clauză contractuală să fie exprimată într-un limbaj ușor și inteligibil, Curtea constată că în jurisprudenţa C.J.U.E., ca de ex. în cauza C 26/13 Árpád Kásler (pct. 71 – 73),  s-a reţinut că „Cerința privind transparența clauzelor contractuale prevăzută de Directiva 93/13 nu poate fi redusă, așadar, numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical. Dimpotrivă, (…), această cerință privind transparența trebuie înțeleasă în mod extensiv.73 În ceea ce privește o clauză contractuală, (…), rezultă din articolele 3 și 5 din Directiva 93/13, precum și din cuprinsul punctului 1 literele (j) și (l) și din cuprinsul punctului 2 literele (b) și (d) din anexa la această directivă, că prezintă o importanță esențială pentru respectarea cerinței privind transparența aspectul dacă în contractul de împrumut se indică în mod transparent motivul și particularitățile mecanismului de schimb al monedei străine, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește (a se vedea prin analogie Hotărârea RWE Vertrieb, EU:C:2013:180, punctul 49).”

Având în vedere faptul că dobânda este variabilă, în contractul analizat aceasta nu este prezentată ca o dobândă ce poate fi calculată în funcţie de o formulă de recurenţă,  valoarea acestei dobânzi poate fi modificată în orice condiţii, conform voinţei băncii, iar consumatorul nu poate să se protejeze împotriva unor majorări nejustificate ale dobânzii, întrucât dobânda ar fi trebuit să fie stabilită în baza unei formule care să conţină criterii verificabile, independente de voinţa operatorului economic.

Prin necircumstanţierea în niciun mod a elementelor ce-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea vreunui criteriu clar care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, clauza contractuală încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator.

Aceste clauze care dau dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda nu sunt raportate la un indicator precis, individualizat, fiind menţionat doar că banca poate modifica dobânda de referință administrată în funcție de evoluția pieței. Această modalitate de exprimare face ca respectivele clauze să fie interpretate doar în favoarea împrumutătorului, astfel cum a reținut și Tribunalul Galați, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă şi dacă este necesară şi proporţională scopului urmărit.

Prin urmare, nu s-ar putea reține că prevederile conținute de art. 5, din Contractul de credit nr. 2007187901 din data de 12.12.2007 și de art. 2. 10. lit. d) din Condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit anterior menționat, privitoare la caracterul variabil al dobânzii, sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil, sau că prin această manieră neclară și nepredictibilă de a fi redate nu creează un dezechilibru major pentru consumator.

În privința comisionului de administrare, a susținut recurenta că acest tip de comision era permis de legislația privind protecția consumatorilor de la momentul contractării.

Simplul fapt că legiuitorul a permis perceperea comisionului de administrare, conform dispozițiilor art. 93 lit. D teza I din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, nu înseamnă că maniera în care este inserată clauza privind comisionul de administrare nu trebuie să respecte cerința de a fi redată într-un mod clar și inteligibil, pentru un consumator mediu informat și avizat. De altfel, instanțele de fond nu au reținut că acest comision nu era permis de legislația de la momentul contractării, respectiv de la cel al încheierii actului adițional, ci că acesta trebuia să fie definit într-o manieră clară și inteligibilă, fapt ce nu a fost respectat de către pârâtă.

În privința gradului de precizie în definirea comisionului de administrare pentru a fi conform noțiunii de limbaj clar și inteligibil, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat prin Cauza C 621/17 Gyula Kiss, CIB Bank Zrt. împotriva Emil Kiss, Gyuláné Kiss din 3 octombrie 2019, stabilind, în paragr. 43 că ”Desigur, din jurisprudența menționată la punctul 37 din prezenta hotărâre nu rezultă că creditorul este obligat să detalieze în contractul respectiv natura tuturor serviciilor furnizate în schimbul costurilor prevăzute de una sau de mai multe clauze contractuale. Cu toate acestea, având în vedere protecția pe care Directiva 93/13 urmărește să o acorde consumatorului ca urmare a faptului că se află într o situație de inferioritate față de un profesionist în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, este necesar ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi în mod rezonabil înțeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său. În plus, consumatorul trebuie să fie în măsură să verifice dacă nu există o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acestea din urmă le remunerează.”

Prin urmare, în cauză, Curtea, reținând că recurenta nu era obligată să detalieze în contractul respectiv natura tuturor serviciilor furnizate în schimbul costurilor, constată că în cauză, natura serviciilor furnizate efectiv în schimbul comisionului de administrare, respectiv a celui de urmărire riscuri, nu ar putea fi în mod rezonabil înțeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său, nefiind întrunită nici cerința ca reclamantul-intimat … să fie în măsură să verifice dacă nu există o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acestea din urmă le remunerează. Această concluzie derivă din împrejurarea că nu poate fi determinat care dintre operațiunile de administrare sunt acoperite prin plata comisionului de 0,05%, odată ce chiar banca a înțeles să adiționeze acestui comision și un comision de urmărire riscuri, în cuantum de 0,23% din valoarea creditului, care, aparent, ține tot de operațiunea administrării creditului. Prin urmare, în mod judicios a apreciat Tribunalul Galați că nu este întrunită cerința ca reclamantul-intimat să fie în măsură să verifice dacă nu există o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acestea din urmă le remunerează odată ce atât comisionul de administrare, cât și comisionul de urmărire riscuri sunt aplicabile pentru perioada ulterioară tragerii creditului, putând exista situația ca, în lipsa predefinirii comisionului de administrare într-o normă de drept general la momentul contractării, să  nu se poate identifica clar care este serviciul ce se prestează efectiv în temeiul comisionului de administrare și care este cel pentru care se datorează comisionul de urmărire riscuri.

Astfel, Curtea reține că deși atât comisionul de administrare, cât și cel de urmărire riscuri sunt determinate matematic în expresie procentuală, și prin indicarea unui cuantum fix, acest fapt nu este suficient pentru a fi apreciate ca fiind exprimate într-un limbaj clar și inteligibil.

Un ultim aspect de nelegalitate invocat de către recurenta-pârâtă ... a constat în critica privind soluția de restituire a sumelor încasate cu titlu de comision de risc.

Referitor la restituirea sumelor încasate în baza clauzei anulate, Curtea reamintește, sub un prim aspect, că jurisprudenţa altor instanțe – chiar şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atunci când acționează ca instanță de drept comun – nu are rol de izvor de drept, deci soluțiile pronunțate de acestea în alte cauze nu sunt obligatorii pentru prezenta instanță.

Iar, sub un al doilea aspect, chiar normele invocate de recurentă – cuprinse în art. 13 din Legea nr. 193/2000 – prevăd lipsirea de efecte, în raport cu consumatorul, a clauzelor abuzive. Or, a reţine că o clauză este abuzivă, dar, în același timp, a permite existenţa efectelor acelei clauze (banca să păstreze sumele încasate în baza ei) reprezintă o contradicție în termeni.

Nu în ultimul rând, sumele de bani pot fi oricând restituite, nefiind incident vreun caz de excepție de la principiul repunerii în situația anterioară, principiu subsecvent aplicării sancțiunii nulității. Aşadar, argumentul recurentei – că nu se poate restitui suma încasată cu titlul de dobândă peste cea valabil convenită, respectiv comision de administrare și de urmărire riscuri – nu este întemeiat.

Curtea nu poate aprecia ca fiind întemeiat motivul de nelegalitate privitor la art. 1522 C. civ., respectiv la lipsa punerii în întârziere prealabile formulării cererii de chemare în judecată, întrucât prin sentința civilă nr. 6686 din 03.12.2018 a Judecătoriei Galați a fost obligată la plata dobânzii legale, aferentă sumelor principale, de la data introducerii acțiunii – 11.08.2016, exact în sensul susținerilor recurentei, iar decizia din apel nu a modificat acest aspect. 

Având în vedere aceste considerente, precum și faptul că doar pârâta ... a promovat calea de atac a recursului, aspectele privind pârâta … intrând în autoritatea definitivă de lucru judecat, prin raportare la dispozițiile art. 494 C. proc. civ. coroborat cu art. 477 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca instanța de recurs să admită recursul și să dispună casarea doar în parte a deciziei recurate, iar, în rejudecare, să admită apelul declarat de … împotriva sentinței nr.  6686/3.12.2018 a Judecătoriei Galați, pe care o va schimba în parte, în sensul că va obliga pârâta … la plata către reclamant a sumei reprezentând diferenţa dintre dobânda efectiv percepută şi cea reprezentând 12,55 % pe an, sumă ce va fi calculată până la data cesiunii de creanţă. Totodată, va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Totodată, în privința cheltuielilor de judecată, reţine că potrivit art. 453 (1) C. proc. civ. „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.”

Având în vedere aceste dispoziții, constată că recurenta a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru, în cuantum de 355,6 lei, conform ordinelor de plată aflate la dosar.

Prin urmare, va dispune obligarea intimatului – reclamant … la plata către aceasta a sumei de 355,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Domenii speta

Spete similare