Evacuare - admisibilitate

„Instanţa nu poate reţine argumentul invocat de reclamanţi în justificarea urgenţei măsurii solicitate deoarece prejudicierea reclamanţilor cu sumele pe care aceştia le-ar putea obţine din închirierea spaţiului este unul eventual şi nu iminent. Chiar dacă s-ar admite că ar fi vorba despre un prejudiciu iminent, acesta nu este însă şi imposibil de reparat, reclamanţii având posibilitatea să solicite repararea acestuia pe calea unei acţiuni în pretenţii pentru lipsa de folosinţă a spaţiului.” (sentinţa civilă nr 5856/19.07.2007)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 28. 06.2007 sub nr. 7254/300/2007 reclamanţii P.M., C.E.M. şi I.D.I. au chemat în judecată pe pârâţii C.A.D. şi S.C. „C...” S.R.L. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună evacuarea pârâţilor din imobilul situat în Bucureşti str. I., nr. 4 corp D, până la soluţionarea dosarului nr. 19166/300/2006 ce se află pe rolul acestei instanţe, imobilul fiind ocupat samavolnic de către pârâte.

În motivarea cererii reclamanţii au arătat că sunt proprietarii imobilului în baza deciziei civile nr. 359A/26.02.2004 a CDAB –Secţia a III a Civilă irevocabilă, prin care li s-a restituit corpul D de la fostul chiriaş al statului S.C. „A...” S.R.L., care a cumpărat ilegal imobilul de la stat. 

Au susţinut reclamanţii că reprezentantul societăţii pârâte, C.C.P., a fost notificat să elibereze spaţiul pe care-l ocupa în imobilul proprietatea lor, la data de 02.03.2004, însă acesta a refuzat sistematic să-l elibereze, ocupându-l fără a deţine un titlu şi lipsindu-i astfel,  în mod abuziv, de folosinţa bunului proprietatea lor.

Reclamanţii au mai arătat că prin sentinţa civilă nr. 448/18.01.2006 a Judecătoriei  Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia civilă nr. 1303/06.07.2006 a Tribunalului Bucureşti Secţia a IV a  Civilă  şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 285/14.02.2007 a CAB –Secţia a III a Civilă, C.C.P. a fost obligat să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie corpul D al imobilului situat în Bucureşti str. I., nr. 4 corp D, pe care îl ocupă ilegal.

Urgenţa măsurii solicitate este justificată, în opinia reclamanţilor, de necesitatea respectării dreptului lor de proprietate asupra imobilului, în caz contrar fiindu-le creată o pagubă iminentă prin întârzierea eliberării spaţiului întrucât nu se pot bucura şi dispune, în mod exclusiv şi absolut, de proprietatea lor din cauza pârâţilor, care se opun sistematic la executarea hotărârilor pricinuindu-le pagube importante  prin continuarea ocupării şi folosirii abuzive a proprietăţii lor, ei având oferte de închiriere de la diverse firme.

Sub aspectul vremelniciei măsurii, reclamanţii au arătat că solicită evacuarea pârâţilor până la soluţionarea pe fond a cererii prin care a solicitat evacuarea acestora din imobil pe calea dreptului comun.

Condiţia neprejudecării fondului decurge, în opinia reclamanţilor, din caracterul vremelnic al măsurii solicitate, instanţa urmând a cerceta aparenţa dreptului prin analizarea sumară a titlului lor şi al pârâţilor, precum şi a ofertei de închiriere.

În drept au fost invocate dispoziţiile  art. 581 Cod procedură civilă.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisurile ataşate cererii.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

Au fost ataşate cererii următoarele înscrisuri, certificate pentru conformitate cu originalul: sentinţa civilă nr. 9586/18.09.1997 a judecătoriei Sectorului 2, Decizia civilă nr. 2022/20.11.1998 a Curţii de Apel Bucureşti, Decizia Civilă nr. 181 A/20.01.1998 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a Civilă şi considerentele acesteia, încheierea din Camera de Consiliu pronunţată la data de 11.01.2000 în dosarul nr. 4614/1998 al Tribunalului Bucureşti, Decizia civilă nr. 1246/10.06.1999, Decizia civilă nr. 359 A/26.02.2004 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă, notificarea nr. 162/02.03.2004 a B.E.J. „D.G.”, dovada de comunicare a notificării, certificatul de grefă cu privire la soluţia pronunţată în dosarul nr. 11409/2004 al Î.C.C.J., încheierea de intabulare nr. 17674/08.11.2006 a Biroului de Carte Funciară al J.S. 2, răspunsul nr. 300597/13.07.2006 al Gărzii Financiare, procesul verbal încheiat la data de 14.07.2005 în dosarul de executare nr. 151/2005, contractul de comodat autentificat sub nr. 1958/20.05.2002 şi actul adiţional nr. 1 la contractul de comodat, sentinţa civilă nr. 448/18.01.2006 a J.S. 2, Decizia civilă nr. 1303 A/06.07.2006 a T. B., Decizia civilă nr. 285/14.02.2007 a C.A.B., procesul verbal încheiat la data de 02.05.2007 în dosarul de executare nr. 145/2006 al B.E.J. „P.V.”, încheierea nr. 859195/07.06.2007 a O.C.P.I. Sector 2, certificatul de sarcini eliberat de B.C.F. Sector 2 la data de 02.06.2000, încheierea de şedinţă din 29.03.2007 pronunţată în dosarul nr. 513/300/2007 al Judecătoriei Sector 2 şi sentinţa civilă nr. 2718/05.04.2007, referinţa nr. 3676/06/19.03.2007 a CEDO, practică judiciară.

La data de 18.07.2007 pârâta C.A.D. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă şi obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, pârâta a arătat că reclamanţii nu dispun de o hotărâre judecătorească irevocabilă, care potrivit legii să constituie titlu executoriu prin care pârâţii să fie evacuaţi din imobil.

Susţine pârâta că cererea reclamanţilor nu îndeplineşte condiţiile generale prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă: astfel, la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare prin care imobilul a fost cumpărat, vânzătorii au făcut dovada că acesta se afla în patrimoniul lor şi nu era grevat de sarcini sau ipoteci iar la data la care imobilul le-a fost predat, acesta funcţiona ca unitate de alimentaţie publică. Aşadar nu sunt adevărate susţinerile reclamanţilor că au ocupat samavolnic spaţiul comercial din str. I.nr. 4 Corp D, deoarece ei au primit şi folosit imobilul în temeiul unui titlu de proprietate păstrând destinaţia ce o avea la data dobândirii.

Mai arată pârâta că până în prezent titlul lor de proprietate nu a fost anulat, deşi s-a solicitat acest lucru cu prilejul apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 414/19.06.2003, iar până la acest moment reclamanţii nu au un titlu executoriu în baza căruia să fie evacuaţi ambii proprietari ai imobilului. Acţiunea în revendicare formulată de reclamanţi, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 285/14.02.2007 a C.A.B. – Secţia a III-a Civilă s-a pronunţat în contradictoriu numai cu C.P.C., motiv pentru care, cu prilejul executării silite, s-a constatat că măsurile dispuse de instanţă nu sunt îndreptate şi împotriva pârâtei C.A.D.. Or’, în prezent, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2  se află dosarul nr. 19166/300/2006 al cărui obiect îl constituie acţiunea în revendicare formulată de reclamanţi împotriva sa. De altfel, reclamanţii au mai cerut evacuarea lor pe care de ordonanţă preşedinţială, cererea fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 9224/27.11.2006, rămasă irevocabilă, instanţele reţinând că nu s-a ocupat abuziv imobilul iar cererea reclamanţilor nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale.

Stăruind în obţinerea evacuării lor, reclamanţii au solicitat pe calea dreptului comun evacuarea lor, acţiune ce face obiectul dosarului nr. 6230/300/2005, prima instanţă respingând acţiunea ca inadmisibilă, în prezent dosarul fiind trimis spre rejudecare Judecătoriei Sectorului 2 ca urmare a admiterii apelului declarat de reclamanţi, soluţie menţinută şi de Curtea de Apel Bucureşti în recurs.

Pârâta a mai arătat că stăruinţa reclamanţilor în obţinerea evacuării lor se explică prin intenţia acestora de a înstrăina imobilul, ceea ce ar face pentru ei cu neputinţă atât evaluarea îmbunătăţirilor pe care le-au efectuat cât mai ales recuperarea prejudiciului pe care l-au încercat consolidând clădirea şi refăcând-o în aşa fel încât în prezent aceasta constituie o altă construcţie decât cea pe care au deţinut-o reclamanţii. În acest sens au formulat cerere prin care au solicitat obligarea reclamanţilor la plata contravalorii lucrărilor de amenajare a clădirii şi acordarea unui drept de retenţie până la achitarea despăgubirilor.

Cu privire la întrunirea cerinţelor art. 581 Cod procedură civilă, pârâta a arătat că deşi reclamanţii lasă să se înţeleagă că măsura evacuării lor ar avea un  caracter vremelnic, este cert că reclamanţii urmăresc evacuarea lor pentru a soluţiona definitiv litigiul fără a face dovada unui prejudiciu iminent pe care îl încercă dacă se aşteaptă rezolvarea litigiilor aflate pe rolul instanţelor pe calea dreptului comun.

Declaraţia pe care o fac reclamanţii pe acest aspect nu este suficientă pentru dovedirea prejudiciului cât timp spaţiul pe care doresc să-l închirieze este creat de ei în totalitate, imobilul revendicat de reclamanţi fiind construit în urmă cu 100 de ani, având destinaţia de locuinţă, iar în anul 1991 era considerat o locuinţă abandonată, fiind într-o stare avansată de degradare. La aceste argumente se adaugă şi acela că reclamanţii nu fac nici o referire la dreptul care li s-ar păgubi prin neluarea măsurii şi nu arată o eventuală diminuare a valorii de circulaţie a imobilului cât timp este deţinut de ei.

Cererea reclamanţilor nu este justificată nici de împrejurarea că măsura evacuării lor s-ar impune pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

S-a mai arătat că acţiunea reclamanţilor tinde să prejudece fondul pricinii, ceea ce legiuitorul nu permite, instanţele judecătoreşti fiind investite cu soluţionarea a două cereri principale care exclud ideea evacuării lor în temeiul art. 581 Cod procedură civilă – o acţiune în revendicare şi o acţiune în pretenţii cu stabilirea unui drept de retenţie asupra imobilului. În acest context, este evident că instanţa nu este chemată să facă numai un examen sumar al cauzei ci să judece un litigiu, urmând să ignore toate apărările ce ar urma să fie făcute în cele două dosare aflate în curs de judecată.

Pârâta a mai arătat că doctrina şi jurisprudenţa au subscris în mod constant la teza conform căreia nu se poate dispune evacuarea pe calea ordonanţei preşedinţiale decât în cazul celor care au ocupat samavolnic o locuinţă, iar atunci când spaţiul a fost ocupat în baza unui titlu evacuarea poate fi dispusă numai printr-o hotărâre judecătorească întemeiată pe dreptul comun.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1141 şi urm. Cod procedură civilă.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisurile ataşate întâmpinării şi anume: sentinţa civilă nr. 9224/27.11.2006 a Judecătoriei Sectorului 2, Decizia civilă nr. 77 R/26.01.2007 a T.B. – Secţia a IV-a Civilă, dovada suspendării dosarului nr. 4446/300/2007 a J.S. 2, certificat de grefă cu privire la dosarul nr. 19166/300/2006 având ca obiect revendicare, încheierea de şedinţă din data de 06.06.2007 pronunţată în dosarul nr. 3393/300/2007 al J.S. 2 având ca obiect pretenţii civile şi drept de retenţie.

La termenul din 19.07.2007 pârâta SC „C...” SRL a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a acţiunii şi obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, pârâta a arătat că reclamanţii nu sunt în posesia unui titlu executoriu în virtutea căruia să ceară evacuarea sa iar evacuarea din imobil nu ar avea un caracter vremelnic ci ar deveni o măsură definitivă câtă vreme acţiunea introdusă de reclamanţi împotriva pârâtei are termen la data de 07.09.2007, când urmează să se discute competenţa de soluţionare a pricinii, având în vedere valoarea bunului în litigiu. Totodată, pârâta a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă. Astfel, măsura solicitată de reclamaţi nu este reclamată de prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara şi nu se impune nici pe motivul că ar trebui înlăturate piedicile ivite cu ocazia executării.

De asemenea, cererea reclamanţilor tinde la prejudecarea fondului pricinii, ceea ce ar îngreuna soluţionarea litigiilor existente între părţi şi care privesc obligaţii reciproce de valori foarte importante. Nu în ultimul rând, pârâta a arătat că măsura evacuării sale ar conduce la încetarea activităţii societăţii şi al concedierea personalului angajat.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 114 Cod procedură civilă.

La termenul de judecată din data de 19.07.2007 instanţa a încuviinţat tuturor părţilor proba cu înscrisuri.

În completarea înscrisurilor depuse anterior la dosar reclamanta P.M. a depus la dosar certificate de grefă cu privire la dosarul nr. 19166/300/2006, ofertele primite pentru închirierea spaţiului şi încheierea de şedinţă pronunţată la data de 05.03.2007 în dosarul nr. 14706/300/2006 şi adeverinţă privind veniturile sale.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele :

Pârâta C.A. împreună cu soţul său C.C.P.au cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1043/02.06.2000 încheiat cu S.C. „A...” S.R.L. spaţiul comercial corp D situat în Bucureşti str. I. nr. nr. 4 sector 2. Ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare, s-a constatat nulitatea titlului de proprietate al vânzătoarei, iar prin sentinţa civilă nr. 448/18.01.2006 pronunţată de Judecătoriei  Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia civilă nr. 1303/06.07.2006 a Tribunalului Bucureşti Secţia a IV a  Civilă  şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 285/14.02.2007 a CAB –Secţia a III a Civilă, C.C.P.a fost obligat să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie corpul D al imobilului situat în Bucureşti str. I., nr. 4 corp D compus din spaţiu comercial şi terasă.

Sentinţa civilă nr. 448/18.01.2006 pronunţată de Judecătoriei  Sectorului 2 Bucureşti, învestită cu formulă executorie a fost pusă în executare de reclamanţi faţă de debitorul obligaţiei de predare a imobilului, C.C.P., predarea silită a imobilului către creditori neputându-se realiza în fapt deoarece împotriva pârâtei C.A.nu există un titlu executoriu, astfel cum reiese din procesul verbal încheiat la data de 02.05.2007 de BEJ P.V. în dosarul de executare nr. 145/2006.

Conform prevederilor art. 581 Cod procedură cvilă „instanţa va putea să ordone masuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări".

S-a statuat în doctrină şi  practica judiciară că există urgenţă ori de câte ori dreptul părţii care reclamă ar fi ameninţat a se pierde cu totul dacă această parte ar recurge la procedura obişnuită de judecată, sau cel puţin ar suferi un prejudiciu imediat atât de grav încât să apară foarte greu de reparat.

În ceea ce priveşte urgenţa măsurii evacuării pârâţilor, reclamanţii au motivat-o prin aceea că întârzierea eliberării imobilului de către pârâţi le provoacă o pagubă iminentă, fiind împiedicaţi să închirieze spaţiul pentru care au oferte de închiriere de la diferite firme.

Instanţa nu poate reţine argumentul invocat de reclamanţi în justificarea urgenţei măsurii solicitate deoarece prejudicierea reclamanţilor cu sumele pe care aceştia le-ar putea obţine din închirierea spaţiului este unul eventual şi nu iminent. Chiar dacă s-ar admite că ar fi vorba despre un prejudiciu iminent, acesta nu este însă şi imposibil de reparat, reclamanţii având posibilitatea să solicite repararea acestuia pe calea unei acţiuni în pretenţii pentru lipsa de folosinţă a spaţiului.

În justificarea urgenţei măsurii solicitate de reclamanţi instanţa nu poate reţine nici argumentul invocat de reclamanţi, în sensul că pârâţii ocupă şi folosesc abuziv imobilul, întrucât din înscrisurile depuse la dosar reiese că aceştia au ocupat imobilul în baza unui titlu de proprietate şi respectiv a unui contract de comodat care nu au fost desfiinţate irevocabil pe cale judecătorească, aspect reţinut cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 9224/27.11.2006 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 77 R /26.01.2007 a Tribunalului Bucureşti –Secţia a IV Civilă.

Nu poate fi reţinut de către instanţă nici argumentul că pârâţii se opun sistematic evacuării imobilului, deoarece hotărârea judecătorească în baza căreia a fost pornită executarea silită nu le este opozabilă pârâtelor.

De asemenea, instanţa apreciază că nu este îndeplinită nici condiţia neprejudecării fondului deoarece în respectarea acestei condiţii judecătorul face doar un examen sumar al cauzei „pipăind fondul”. Or’, în speţa de faţă, pentru a dispune evacuarea pârâţilor din imobil, instanţa este ţinută să analizeze titlurile opuse de părţi efectuând implicit o analiză supra fondului, o „pipăire” a acestuia nefiind suficientă pentru a pronunţa o hotărâre de evacuare .

Având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă, instanţa urmează să respingă cererea ca inadmisibilă.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanţa va obliga reclamanţii în solidar la plata cheltuielilor de judecată către pârâţi în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariul avocatului conform chitanţei depuse la dosar.

Domenii speta

Spete similare