Hotarâre care tine loc de act autentic de vânzare - cumparare

Sentinţă civilă 8 din 12.01.2009


Sentinta civila nr. 8/12.01.2009

-hotarâre care tine loc de act autentic de vânzare - cumparare

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 25.11.2008, sub nr. 7101/279/2008, reclamanta SC „C.” SRL a chemat în judecata pe pârâtul Municipiul Piatra-Neamt - prin reprezentant legal primarul, solicitând instantei sa pronunte o hotarâre care sa tina loc de act autentic de vânzare - cumparare pentru imobilul reprezentat de blocul de locuinte xx în suprafata construita de 389 mp, desfasurata de 1945 mp  si terenul aferent în suprafata de 495 mp.

În motivare a aratat ca la data de 02.06.2008, în urma licitatie publice organizata de pârât în vederea vânzarii imobilului mai sus mentionat a fost declarata câstigatoare, la data de 20.06.2008 cu a achitat avansul în cuantum de 5859 lei, iar la data de 08.07.2008 diferenta de pret de 54.261 lei. În continuare, a aratat ca desi a notificat pârâtul sa se prezinte la notar în vederea autentificarii vânzarii, acest lucru nu  fost posibil întrucât din partea pârâtului nu s-a prezentata nici un reprezentant.

În drept, a invocat prev. art. 109 C.pr.civ, art. 1073-1079, 1176 si urm. Cod civil.

 Actiunea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de 2500 lei si 3 lei timbru judiciar.

Anexat cererii de chemare în judecata, în cadrul probei cu înscrisuri, reclamantii au depus la dosarul cauzei urmatoarele : împuternicire avocatiala, procesul-verbal nr.24605/22.05.2008, de verificare a îndeplinirii conditiilor pentru a participa la licitatia publica,proces verbal nr.26387/02.06.2008 de analizare a ofertelor depuse de participantii la licitatie si declararea ca si câstigatoare a licitatiei publice pe reclamanta, adresa nr.27631//09.06.2008, emisa de pârât, prin care i se aducea la cunostinta reclamantei ca a fost desemnata câstigatoare a licitatiei, pentru pretul de 60.120 lei, ordinul de plata nr.298/19.06.2008 ce atesta plata de catre reclamanta catre pârât în valoare de 5859 lei, extras cont BRD, ordin de plata nr.358/08.07.2008 în valoare de 54261 lei, adresa emisa pârâtei în vederea prezentarii la notar a unui reprezentant în vederea autentificarii contractului documentatia cadastrala a imobilului.

Pârâtul, în termen legal, în cf. cu prev. art. 115 si urm. C.pr.civ,  a formulat întâmpinare si a aratat ca desi reclamanta a fost declarata câstigatoare a licitatiei publice la data de 02.06.2007, conform dispozitiilor caietului de sarcini, aceasta avea obligatia de a semna procesul-verbal în termen de 30 de zile de la data sedintei de licitatie, însa a fost notificata în vederea perfectarii vânzarii abia la data de 04.08.2008. Totodata, a aratat ca nefinalizarea procedurii de perfectare a vânzarii se datoreaza lipsei de comunicare dintre  parti.

Instanta, în temeiul prev.art.167 C.pr.civ a încuviintat reclamantei proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând între materialul probator administrat, instanta retine urmatoarele:

Imobilul ce formeaza obiectul prezentei actiunii, format din constructie cu  suprafata construita de 389 mp si desfasurata de 1945 mp si terenul aferent în suprafata de 495 mp, identificat conform documentatiei cadastrale depuse la dosar, proprietatea pârâtului, conform HCL nr. 173/10.09.1998 a fost adjudecat de catre reclamanta în baza procesului-verbal de adjudecare nr. 26387/02.06.2008, în schimbul sumei de 60.120 lei, pret ce a fost achitat integral de reclamanta cu ordinele de plata nr. 298/19.06.2008 si 358/08.07.2008 .

Asa cum rezulta atât din întâmpinare, pârâtul a recunoscut  vânzarea imobilului catre reclamanta, achitarea integrala a pretului de catre aceasta si desi notificata, nu s-a mai prezentat la notar pentru a încheia un act autentic de vânzare-cumparare datorita lipsei de comunicare dintre aceasta si reprezentantul lor.

Astfel prin procesul-verbal nr. 26387/02.06.2008, reclamanta a achizitionat în urma licitatiei publice imobilul-constructie bloc de locuinte si terenul aferent , urmând ca ulterior sa perfecteze aceasta întelegere la notar. Astfel acest înscris sub semnatura privata are valoarea unei  promisiuni bilaterale de vânzare-cumparare prin care partile s-au obligat sa constituie în viitor un drept real asupra unui bun imobil care da naste în sarcina acestora obligatia de a încheia contractul asumat, instanta judecatoreasca având posibilitatea sa pronunte o hotarâre care sa tina loc de act autentic de vânzare-cumparare în caz de neîndeplinire a obligatiilor de catre una din parti.

Fata de aceste împrejurari, în baza art. 1073 si art. 1077 din Codul civil, instanta urmeaza sa perfecteze contractul de vânzare-cumparare având ca obiect imobilul- blocul de locuinte xx, în suprafata construita de 389 mp, desfasurata de 1945 mp  si terenul aferent în suprafata de 495 mp.

Astfel, prezenta hotarâre va tine loc de contract autentic de vânzare-cumparare si va face dovada dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunului imobil mai sus mentionat.

În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedura civila, având în vedere principiul disponibilitatii ce guverneaza desfasurarea procesului civil,  va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.