„Motivele întemeiate” în sensul art. 507 din Noul Cod civil care justifică exerciţiul autorităţii părinteşti exclusive

Fiind în interesul superior al copilului ca acesta să primească îngrijire şi ghidare din partea ambilor părinţi, legiuitorul a stabilit prezumţia de autoritate părintească comună ce poate fi răsturnată doar printr-o argumentaţie extrem de serioasă.

În speţă, comportamentul tatălui (sesizările repetate făcute la Poliţie, Parchet, DGPASPC vizând pretinse abuzuri asupra copilului, toate respinse ca neîntemeiate), punerea fetiţei în situaţii jenante faţă de alţi copii, violenţele exercitate asupra familiei lărgite, ca şi relaţia extrem de încordată între foştii soţi,  sunt tot atâtea impedimente împotriva exercitării autorităţii părinteşti comune.

Decizia civilă nr. 446/R din 18.09.2013 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 4587/19.06.2012 pronunţată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. 16363/196/2011 s-a respins cererea reclamantului I.I. şi s-a admis cererea reconvenţională a pârâtei C.C., dispunându-se ca exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minora I.L.A.Z. născută la data de 26.11.2003 să se exercite numai de către pârâtă.

Prin decizia civilă 28/13.02.2013  s-a respins ca nefondat apelul.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:

În prezenta cauză se reclamă de către apelant  excluderea sa din viaţa minorei  şi necesitatea ca minora să beneficieze  de condiţii de creştere şi dezvoltare, care nu îi pot fi asigurate decât de către apelant.

Probele administrate în primă instanţă atestă în mod neîndoielnic că între părţi există neînţelegeri cu privire la modul în care să fie crescută şi educată minora.

Din poziţiile procesuale exprimate, inclusiv în  calea de atac a apelului,  se reţine că relaţia dintre părţi este tensionată. Deşi ca adulţi se prezumă că cei doi părinţi pot suporta o asemenea atmosferă,  Tribunalul  apreciază că în planul exercitării în comun a autorităţii părinteşti comunicarea părţilor  ar fi lipsită de efectul benefic scontat în viaţa minorei.

Chiar dacă minora este în vârstă de numai  9 ani,  comportamentul apelantului aşa cum a fost redat de aceasta este perceput ca un factor dăunător pentru viaţa sa socială.  Instanţa de control judiciar  observă că ataşamentul tatălui pentru copilul său subzistă, chiar dacă minora îl percepe sub aspect  negativ,  şi apreciază totodată ca fiind de necontestat importanţa rolului tatălui în viaţa copilului. La acest moment însă, părintele care poate răspunde nevoilor copilului, şi pe cale de consecinţă  în măsură să exercite autoritatea părintească este mama. Se are în vedere şi faptul că  raporturile dintre minoră  şi tată concretizate în programul de vizitare propus de acesta din urmă se pot reflecta într-un mod nefavorabil pentru dezvoltarea copilului.

Prin decizia civilă nr. 446/R din 18.09.2013 a Curţii de Apel Galaţi s-a respins ca nefondat recursul, din următoarele considerente:

Potrivit art. 397 Cod civil, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel.

În mod excepţional, în condiţiile articolului 398 Cod civil, „dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi”, situaţie în care celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi de a consimţi la adopţia acestuia. Aceste situaţii de excepţie, care derogă de la principiul egalităţii şi regula exercitării comune a autorităţii părinteşti nu poate fi reţinută de instanţă doar pe baza susţinerii unuia dintre părinţi şi nici măcar a acordului dintre părţi, ci trebuie verificată existenţa motivelor temeinice.

Prin urmare, fiind în interesul superior al copilului ca acesta să primească îngrijire şi ghidare din partea ambilor părinţi, legiuitorul a stabilit prezumţia de autoritate părintească comună care poate fi răsturnată doar printr-o argumentaţie extrem de serioasă.

Exerciţiul autorităţii părinteşti după divorţ constă în consultarea părinţilor la luarea deciziilor importante pentru copil (de exemplu, alegerea şcolii la care copilul va studia, a medicului de familie, a cursurilor extraşcolare), în timp ce cu privire la actele curente va decide părintele la care locuieşte efectiv.

Codul civil nu reglementează foarte clar situaţiile în care judecătorul poate dispune exercitarea autorităţii părinteşti de un singur părinte. Dificultatea rezidă în aprecierea „motivelor întemeiate”, altele decât cele menţionate de articolul 507 NCC. În practică, au fost considerate astfel de motive consumul de alcool, de droguri, violenţele exercitate de către unul dintre  părinţi sau stabilirea unuia dintre părinţi în străinătate.

În speţă,  s-a făcut dovada existenţei unor împrejurări deosebite, care să justifice retragerea autorităţii părinteşti a recurentului asupra copilului său. Astfel, potrivit situaţiei de fapt, stabilite de instanţele de fond, ce nu poate face obiectul reevaluării în recurs, la acest moment  comportamentul tatălui e perceput ca un element de stres pentru  fetiţă, generator de teamă şi nelinişte.

Repetatele sesizări făcute la Poliţie, Parchet, D.G.P.A.S. şi  P.C., care s-au dovedit neîntemeiate, comportamentul nefiresc în prezenţa minorei, care a determinat punerea fetiţei în situaţii jenante faţă de alţi copii (de exemplu excluderea fetiţei de la cursul de înot), violenţele exercitate asupra bunicilor materni şi mătuşii,  ca şi relaţia extrem de încordată între foştii soţi sunt tot atâtea impedimente împotriva exercitării autorităţii părinteşti comune, ce implică posibilitatea de cooperare şi consultare a părinţilor în luarea deciziilor importante.

Aceleaşi considerente întemeiate pe comportamentul necorespunzător al tatălui au determinat ca programul de vizită  încuviinţat de instanţă să aibă loc numai în domiciliul bunicilor paterni, reţinându-se în motivarea sentinţei civile 4073/20.05.2011 a Judecătoriei Brăila că tatăl este exagerat de afectuos şi posesiv şi manifestă un interes exagerat faţă de activitatea şcolară şi extraşcolară a minorei, care o determină pe aceasta să se teamă de tatăl său. În  plus, acesta a dus-o în locuri inadecvate şi a adus-o acasă la ore nepotrivite, ceea ce a determinat instanţa să încuviinţeze programul de vizită, fără luarea de la domiciliul bunicilor paterni.

Este evident că interesul fetiţei este de a menţine relaţiile cu ambii părinţi, în vederea păstrării  rădăcinilor sale, dar la acest moment exercitarea dreptului de vizită în condiţiile stabilite de instanţă pare a fi singura soluţie posibilă.

 Este necesar ca tatăl să-şi revizuiască atitudinea, să înceteze cu formularea repetată de plângeri penale sau sesizări către P.C., cu hăituirea fetiţei şi să încerce să se apropie cu delicateţe, căldură şi responsabilitate de copil, pentru a-i câştiga încrederea. În acest sens extrem de utilă ar putea fi participarea tatălui la şedinţe de consiliere psihologică, pentru că un specialist este cel mai în măsură să-l înveţe cum să procedeze.

Domenii speta

Spete similare