Reabilitare. Împlinirea termenului de reabilitare. Efecte

Decizie 1462 din 08.11.2013


Fapta fiind comisă după împlinirea termenului de reabilitare, în mod greşit s-a reţinut starea de recidivă postexecutorie, prev. de art.37 lit.b C.pen., în sarcina inculpatului.

Decizia penală nr.1462/R/08.11.2013 a Curţii de Apel Galați

Prin sentinţa penală nr. 1245/10.07.2013 a Judecătoriei Focşani a fost condamnat inculpatul  R.F.C., pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, la  3(trei) ani şi 2(două) luni  închisoare.

S-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei  drepturile prevăzute de art. 64 lit.a ip.II-a şi lit.b Cod penal.

A fost obligat inculpatul la 1000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, despăgubiri civile către SC C.C. SRL.

În motivarea hotărârii s-a arătat că prin rechizitoriul nr.3615/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani au fost trimişi în judecată inculpaţii R.R., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art.108 alin.1, art. 209 alin.1 lit, a Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.a ,b  Cod penal, şi R.F.C., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, constând în aceea că au sustras împreună, în data de 29.06.2012, cuprul din conectorii electrici şi din instalaţia electrică a cramei T, care aparţine părţii vătămate SC C.C. SRL, unde au pătruns pe porţile neasigurate, cauzând un prejudiciu estimat de partea vătămată la 1.000 euro.

Prin  încheierea din 24.05.2013, în temeiul art.38 C.p.p. cu referire la art.33 lit.a C.p.p., s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la inculpatul R.F.C., având în vedere că inculpatul R.R. se află încarcerat într-o unitate tip penitenciar din G.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul R.F.C. are domiciliul în satul P, oraş H., jud. I, iar în luna iunie 2012 a venit împreună cu fratele său R.R. pe raza comunei C., pentru a lucra la via unei persoane care locuieşte în comună. Cei doi au fost cazaţi la această persoană.

La data de 29.06.2012, inculpatul a avut zi liberă şi profitând de aceasta tot împreună cu fratele său, s-au deplasat prin viile situate în jurul satului D. în scopul de găsi în continuare de lucru. La întoarcere către locul de cazare inculpatul şi fratele său au observat crama SC C.C. SRL, locaţia având porţile deschise. Inculpatul a pătruns într-una din clădiri unde se află staţia de vinificare, a coborât împreună cu fratele său la subsol, unde au scos  toţi contactorii electrici de la instalaţia electrică  aducând în stare de nefuncţionare întreaga instalaţie.

Inculpatul şi fratele său au fost surprinşi de o patrulă de poliţie alertată de zgomotele făcute de cei doi.

În timpul urmăririi penale inculpatul a recunoscut că împreună cu fratele său au sustras contactorii de cupru a instalaţiei electrice de la staţia de vinificaţie aparţinând părţii vătămate.

În timpul cercetării judecătoreşti inculpatul a declarat că nu a intrat în clădirea respectivă, s-a aflat în apropierea acesteia, în curte, unde a fost surprins de un gardian public.

Situaţia inculpatului este infirmată însă de declaraţiile martorilor audiaţi, martorul L.C. declarând că l-a surprins pe inculpat în timp ce spărgea contactorii smulşi de la subsolul clădirii părţii vătămate.

Situaţia de fapt reţinută de instanţă rezultă din:  proces verbal de depistare şi sesizare din oficiu, declaraţii părţi vătămate, proces verbal de cercetare la faţa locului şi planşe foto, proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, declaraţiile martorilor, coroborate cu declaraţiile  inculpatului.

S-a reţinut că, în drept,  fapta inculpatului de a sustrage împreună cu R.R., cuprul din conectorii electrici şi din instalaţia electrică a părţii vătămate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, Cod penal.

S-a arătat că se va face aplicarea dispoziţiilor art.37 lit.b Cod penal, privind recidiva postexecutorie, întrucât inculpatul R.F.C. a fost condamnat anterior  la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr.54/14.01.2002 a Judecătoriei Moineşti, definitivă prin decizia penală nr.373/A/02.04.2002 a Tribunalului Bacău, fiind liberat condiţionat la data de 29.10.2003, cu un rest de 366 zile,  pedeapsă considerată executată la data comiterii faptei din prezenta cauză.

S-a precizat că la  individualizarea pedepsei ce va aplica inculpatului pentru infracţiunea comisă, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal,  respectiv : gradul de pericol social, împrejurările în care a fost comisă infracţiunea, persoana inculpatului, atitudinea nesinceră a acestuia, faţă de care va aplica o pedeapsă orientată spre mediul special prevăzut de lege, în măsură să asigure scopul educativ al pedepsei.

S-a apreciat, în ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, având in vedere împrejurările in care a fost comisă infracţiunea, starea de recidivă postexecutorie, că reeducarea inculpatului se poate realiza numai prin executarea pedepsei în regim privativ de libertate. 

S-a arătat, în ce priveşte despăgubirile civile solicitate, că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa unei fapte penale comisă cu vinovăţie care a cauzat  părţii vătămate un prejudiciu cert, astfel că, în baza art.14 C.p.p. raportat la art. 1357 Cod Civil, a obligat inculpatul la despăgubirile cerute de partea vătămată.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani inculpatul R.F.C.

Parchetul a solicitat înlăturarea art.37 lit.b C.pen. din încadrarea juridică întrucât termenul de reabilitarea se împlinise mai înainte de comiterea faptei deduse judecăţii.

Inculpatul  R.F.C. a solicitat înlăturarea art.37 lit.b C.pen., reducerea pedepsei şi suspendarea executării pedepsei.

Recursurile  declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani şi de inculpatul R.F.C. sunt fondate.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu  sub toate aspectele de fapt şi de drept,  conform art.  3856 al.3  C.pr.pen. , Curtea  constată că în mod corect prima instanţă a  stabilit vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii, prin probele administrate în cauză.

 Hotărârea este nelegală în ceea ce priveşte reţinerea în încadrarea juridică a infracțiunii de furt calificat a disp. art.37 lit.b C.pen.

Astfel, din actele aflate la dosar, rezultă că inculpatul R.F.C. a fost condamnat la 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 54/14.01.2002 a Judecătoriei Moineşti definitivă prin decizia penală nr. 344/28.05.2002 a Curţii de Apel Bacău. A fost arestat la 30.10.2001 şi liberat condiţionat la data de 29.10.2003 cu un rest neexecutat de 366 zile,  pedeapsa fiind considerată ca executată la data de 29.10.2004.

În cauză, termenul de reabilitare este de 5 ani şi 6 luni şi s-a împlinit la 28.04.2010.

Fapta din prezenta cauză a fost comisă la 29.06. 2012, după împlinirea termenului de reabilitare, astfel că în mod greşit s-a reţinut starea de recidivă postexecutorie, prev. de art.37 lit.b C.pen., în sarcina inculpatului.

Cu privire la pedeapsa aplicată şi modalitatea de executare, Curtea constată că acestea sunt netemeinice avându-se în vedere că, prin înlăturarea art.37 lit.b C.pen., inculpatul nu mai poate fi considerat recidivist, acesta nu a mai comis fapte penale o lungă perioadă de timp, ceea ce denotă că pedeapsa executată anterior şi-a atins scopul.

În consecinţă, Curtea apreciază că scopul educativ preventiv al pedepsei poate fi atins şi prin aplicarea unei pedepse egale cu minimul special şi cu suspendarea condiţionată a executării acesteia.

Faţă de considerentele arătate mai sus, urmează ca, în baza disp. art.  38515  al.1 pct.2 lit.d  C.pr.pen., să fie admise recursurile declarate de  Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani şi de inculpatul R.F.C., să se caseze în parte sentinţa penală recurată şi în rejudecare să se procedeze conform celor arătate mai sus.