Recurs peste termen. Admitere. Casarea hotărârii pronunţate în apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Efectul suspensiv de executare a hotărârii nedefinitive (Codul de procedură penală, ar.370, art.385 ind.5 şi art.415 alin.1)
Curtea de Apel Iaşi, decizia penală nr.7 din 17 ianuarie 2008
Prin sentinţa penală nr.549 din 28 septembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Iaşi, inculpatul L.V. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de zece ani şi două luni închisoare pentru săvârşirea, între altele, a infracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută şi pedepsită de art.215 alin.1, 3 şi 5 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.
Apelul declarat de inculpat a fost admis de Curtea de Apel Iaşi, prin decizia penală nr.98 din 2 martie 2001, în ce priveşte încadrarea juridică şi reducerea cuantumului de pedeapsă aplicat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat act de retragerea recursului declarat de partea civilă S.C. „D.S.” S.A.
Decizia pronunţată în apel a fost casată de I.C.C.J. prin decizia penală nr.3304 din 19 iunie 2007, în recursul declarat de inculpatul L.V., iar cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Iaşi.
S-a reţinut – în esenţă – că inculpatul a fost greşit citat la instanţa de control judiciar.
În rejudecare, Curtea de Apel a admis apelul declarat de inculpat, a schimbat încadrarea juridică şi a redus cuantumul pedepsei aplicate.
În examinarea din oficiu a hotărârii fondului, s-a mai constatat că, în baza sentinţei penale nr.549 din 28 septembrie 2000, modificată prin decizia nr.95/2001 a Curţii de Apel Iaşi şi rămasă definitivă prin nerecurare, la 22 mai 2001 a fost emis mandatul de executare a pedepsei.
Efect al deciziei pronunţate în recursul declarat de inculpatul L.V., prin care dosarul a fost trimis spre rejudecarea apelului, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.370 C.pr.pen. – privind caracterul suspensiv de executare a hotărârii apelate în termen – şi art.415 alin.1 C.pr.pen., vizând caracterul executoriu al hotărârii, în condiţiile în care aceasta a rămas definitivă.
În raport de aceste dispoziţii, s-a decis anularea mandatului de executare a pedepsei, emis pe numele condamnatului.
Curtea de Apel Oradea
LIMITELE JUDECARII CAUZEI DUPA CASAREA HOTARÂRII ÎN CALEA DE ATAC EXERCITATA DE INCULPAT.NEAGRAVAREA SITUATIEI PARTILOR ÎN PROPRIA CALE DE ATAC
Curtea de Apel Iași
Art. 278 ind. 1 alin. 7 lit. b) C.pr.pen. Admiterea plângerii petentului, desfiinţarea rezoluţiilor procurorului. Trimiterea cauzei la procuror
Curtea de Apel Oradea
Recurs litigii cu profesionişti. Procedura insolvenţei. Nemotivarea hotărârii. Imposibilitatea instanţei de control judiciar de a analiza legalitatea hotărârii.
Curtea de Apel Cluj
Hotărâre judecătorească. Încălcarea principiului disponibilităţii. Transformarea de către instanţă a calităţii procesuale a chematului în garanţie, în aceea de pârât. Nesoluţionarea integrală a tuturor capetelor de cerere. Casare cu trimitere spre ...
Tribunalul Satu Mare
Constatarea legalităţii sesizării instanţei prin rechizitoriul emis pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 Cod penal şi a infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 Cod penal, urmată de dispoziţia de începere