Recurs peste termen. Admitere. Casarea hotărârii pronunţate în apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Efectul suspensiv de executare a hotărârii nedefinitive (Codul de procedură penală, ar.370, art.385 ind.5 şi art.415 alin.1)
Curtea de Apel Iaşi, decizia penală nr.7 din 17 ianuarie 2008
Prin sentinţa penală nr.549 din 28 septembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Iaşi, inculpatul L.V. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de zece ani şi două luni închisoare pentru săvârşirea, între altele, a infracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută şi pedepsită de art.215 alin.1, 3 şi 5 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.
Apelul declarat de inculpat a fost admis de Curtea de Apel Iaşi, prin decizia penală nr.98 din 2 martie 2001, în ce priveşte încadrarea juridică şi reducerea cuantumului de pedeapsă aplicat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat act de retragerea recursului declarat de partea civilă S.C. „D.S.” S.A.
Decizia pronunţată în apel a fost casată de I.C.C.J. prin decizia penală nr.3304 din 19 iunie 2007, în recursul declarat de inculpatul L.V., iar cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Iaşi.
S-a reţinut – în esenţă – că inculpatul a fost greşit citat la instanţa de control judiciar.
În rejudecare, Curtea de Apel a admis apelul declarat de inculpat, a schimbat încadrarea juridică şi a redus cuantumul pedepsei aplicate.
În examinarea din oficiu a hotărârii fondului, s-a mai constatat că, în baza sentinţei penale nr.549 din 28 septembrie 2000, modificată prin decizia nr.95/2001 a Curţii de Apel Iaşi şi rămasă definitivă prin nerecurare, la 22 mai 2001 a fost emis mandatul de executare a pedepsei.
Efect al deciziei pronunţate în recursul declarat de inculpatul L.V., prin care dosarul a fost trimis spre rejudecarea apelului, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.370 C.pr.pen. – privind caracterul suspensiv de executare a hotărârii apelate în termen – şi art.415 alin.1 C.pr.pen., vizând caracterul executoriu al hotărârii, în condiţiile în care aceasta a rămas definitivă.
În raport de aceste dispoziţii, s-a decis anularea mandatului de executare a pedepsei, emis pe numele condamnatului.
Curtea de Apel Suceava
Sumele de bani primite de către inculpați de la colaboratorii autorizați. Imposibilitate confiscare.
Tribunalul Vaslui
Minută. Nesemnarea acesteia
Curtea de Apel Timișoara
Autoritate de lucru judecat. Condiţii.
Curtea de Apel Craiova
Procedură civilă. Aplicarea principiului disponibilităţii şi obligaţia instanţei de a respecta limitele investirii. Încălcarea dispoziţiilor art.129 alin.(6) Cod pr.civilă prin schimbarea obiectului cererii formulate de reclamanţi .
Tribunalul Iași
Transfer de proceduri penale în reglementarea Legii nr. 302/2004 modificata şi completată, privind cooperarea judiciară internaţională.