Conflict negativ de competenţă. Acţiune în anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Litigiu comercial
C.pr.civ. art. 1, art. 2, art. 3 pct. 1, art. 20; H.G. nr. 834/1991; Legea nr. 29/1990; Legea nr. 554/2004
Există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină. Nu există conflict de competenţă în situaţia în care nici una din instanţe nu are competenţa materială de a soluţiona cauza în primă instanţă.
Curtea de Apel Iaşi, sentinţa civilă nr. 12 din 10 decembrie 2008
Prin sentinţa civilă 722/22 februarie 2008, Judecătoria Vaslui a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii formulată de Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare Bucureşti împotriva pârâţilor SC „Hidrotehnica” SA Vaslui, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a cererilor de intervenţie formulate de Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare SA Bucureşti, SC Agroaliment SRL Perieni şi Agenţia Domeniilor Statului, în favoarea Tribunalului Vaslui, apreciindu-se că litigiul este de natură comercială.
Prin sentinţa civilă nr.1304/3 noiembrie 2008 a Tribunalului Vaslui s-a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei de a soluţiona cererea.
S-a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii formulată de Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare Bucureşti în contradictor cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi SC Hidrotehnica SA Vaslui, precum şi a cererilor de intervenţie formulate de intervenienţii Societatea Naţională „Îmbunătăţiri Funciare” SA Bucureşti, SC Agroaliment SRL Perieni, Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, L.V. şi L.M., în favoarea Judecătoriei Vaslui.
S-a suspendat din oficiu orice altă procedură şi s-a înaintat dosarul la Curtea de Apel Iaşi în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă după rămânerea irevocabilă a hotărârii.
S-a reţinut de tribunal, că obiectul cererii este până la 1 miliard lei vechi, competenţa materială de soluţionare a cererii revenind judecătoriei şi nu tribunalului.
Potrivit art.20 Cod procedură civilă punctul 2, există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină. Condiţia conflictului negativ de competenţă este ca cel puţin una dintre instanţele care s-au declarat necompetente să fie competentă să soluţioneze cererea respectivă.
În litigiu, Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare a chemat în judecată SC Hidrotehnica SA Vaslui, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru a se constata nulitatea absolută parţială a protocolului încheiat la 25.07.1991 în ce priveşte suprafaţa de 50 ha. teren „Pepiniera agrosilvică Bîrlad” şi protocolul din 31.05.1991, precum şi nulitatea absolută parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO7 Nr. 0014 emis la data de 8.X.1993 în ceea ce priveşte suprafaţa de 947.921 m.p. – „Pepiniera agrosilvică Bîrlad”.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate a cărui nulitate se solicită a fost emis în conformitate cu H.G. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăţii comerciale cu capital de stat.
H.G. nr.834/1991 stabileşte procedura emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor fiind un act administrativ.
În cauză fiind emis de către un organ al administraţiei centrale – Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei – certificatul poate fi atacat în justiţie numai pe calea contenciosului administrativ, la curtea de apel, conform art.1 din Legea nr.29/1990 şi art.3 pct.1 Cod procedură civilă.
Prin urmare, instanţa sesizată cu rezolvarea conflictului negativ de competenţă a constatat că niciuna din instanţele sesizate nu este competentă, respingându-se cererea privind conflictul negativ de competenţă.
Cum în litigiul de faţă instanţa competentă era Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Iaşi, cauza a fost trimisă acesteia pentru competentă soluţionare.
Judecătoria Orșova
Conflict negativ de competenţă
Curtea de Apel Craiova
SOMAŢIE EUROPEANĂ DE PLATĂ. OPOZIŢIE. COMPETENŢĂ
Curtea de Apel Craiova
Conflict negativ de competenţă. Legea nr. 221/2009. Competenţa materială.
Curtea de Apel București
Conflict negativ de competenta. Autoturism. Parcare interzisa. Contestare dispozitie de ridicare a autoturismului si restituirea sumei de 523, 6 lei. Instanta competenta.
Curtea de Apel Craiova
Existenţa conflictului negativ de competenţă, când s-a procedat la o scoatere de pe rol a cauzei şi nu la o declinare a competenţei, iar această scoatere de pe rol a avut loc între două secţii ale unei instanţe şi nu între două instanţe diferite.