Conflict negativ de competenţă între organele de urmărire penală, sesizat de instanţa de apel. Soluţii.

Conflict negativ de competenţă între organele de urmărire penală, sesizat de instanţa de apel. Soluţii.

Secţia penal – Decizia penală nr. 126/10 februarie 2010

Prin sentinţa penală nr. 258/29.09.2008 a Judecătoriei Mediaş au fost respinse excepţiile invocate de inculpatul G.L.F. privind necompetenţa materială a Judecătoriei Mediaş şi existenţa unui conflict negativ de competenţă.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală a fost achitat inculpatul G.L.F. pentru săvârşirea infracţiunilor de uzurpare de calităţi oficiale, prev. de art. 240 Cod penal şi de exercitare fără drept a unei profesii, prev. de art. 281 Cod penal.

A fost respinsă cererea de despăgubiri civile formulate de B.A. din Sibiu.

Cheltuielile judiciare avansate au fost lăsate în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe a declarata apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş, inculpatul şi B.A. Sibiu.

Prin decizia penală nr. 205/02.11.2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia penală în dosarul nr. 2165/257/2007 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş şi de inculpatul G.L.F., a fost desfiinţată sentinţa penală nr. 258/29.09.2008 a Judecătoriei Mediaş şi a fost trimisă cauza pentru rejudecare instanţei de fond.

A fost respins ca inadmisibil apelul declarat de U.N. B. – B. Sibiu.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Din considerentele ordonanţei din 24 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reiese că iniţial cauza vizându-l pe inculpat a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş sub nr. 834/P/2006 iar prin adresa din 24 aprilie 2007 a fost trimisă pentru competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în conformitate cu art. 281 pct. 1 lit. b şi art. 209 alin. 3 Cod  procedură penală.

Prin ordonanţa menţionată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi-a declinat la rândul său competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş.

În acest fel s-a creat un conflict negativ de competenţă între cele două parchete care ar fi trebuit soluţionat, în conformitate cu art. 45 alin. 6 Cod procedură penală, de către procurorul superior comun, în cazul de faţă din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Deşi acest conflict de competenţă nu a fost soluţionat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş a instrumentat cauza ca şi cum ar fi fost legal investit, trimiţând în cele din urmă în judecată pe inculpat.

La rândul ei instanţa de fond s-a considerat legal investită în condiţiile în care în cadrul Ministerului Public nu s-a soluţionat conflictul anterior arătat. Or, acesta atrage nulitatea absolută a hotărârii pronunţate, conform art. 197 alin. 2 Cod  procedură penală, nefiind elucidată problema competenţei după calitate persoanei.

Aşa fiind, având în vedere prevederile art. 379 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, au fost admise apelurile parchetului şi inculpatului, a fost desfiinţată hotărârea atacată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare instanţei de fond.

Cu ocazia rejudecării s-a impus instanţei de fond să verifice în conformitate cu art. 300 alin. 1 Cod procedură penală, regularitatea actului de sesizare şi în funcţie de concluzia la care va ajunge să procedeze în consecinţă, inclusiv la verificarea motivelor de apel invocate de parchet şi inculpat.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termenul legal, inculpatul G.L.F. şi partea civilă U.N.B. – B.Sibiu, precum şi intervenientul S.I.J. din România, aducându-i critici de nelegalitate şi netemeinicie.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, în limitele statuate de art. 385 ind. 9 al. 3 Cod procedură penală, Curtea a constatat că recursurile formulate sunt fondate.

Cercetările în cauză au fost declanşate ca urmare a sesizării organelor de urmărire penală prin plângerea penală formulată de U.N.B. din România – B. Sibiu, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş la data de 09.05.2006 sub nr. 834/P/2006.

Printr-o adresă, dosarul a fost trimis la data de 24.04.2007 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care, prin ordonanţa nr. 149/P/2007 din 24.05.2007, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş, conform art. 209 al. 4 coroborat cu art. 25 şi 30 al. 1 lit. a Cod procedură penală.

Ulterior declinării, dosarul a fost preluat la urmărire penală proprie de către un  procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş, a fost emis rechizitoriul şi a fost sesizată prima instanţă.

Examinând actele din dosarul de urmărire penală, raportat la cele expuse, s-a constatat că în cauză nu a existat un conflict negativ de competenţă între organele de urmărire penală, ci doar o trimitere pe cale administrativă a dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, având în vedere că nu există o ordonanţă de declinare a competenţei în favoarea acestuia din urmă, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş, conform dispoziţiilor art.45 al. 1 ind. 2 Cod procedură penală.

Nu s-a putut reţine astfel că unităţile de parchet şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, pentru a subzista obligaţia sesizării organului ierarhic superior în vederea soluţionării incidentului procedural ivit.

Dimpotrivă, după declinarea competenţei de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş s-a considerat legal investit şi competent din punct de vedere material să efectueze actele de urmărire penală necesare în cauză.

Pe de altă parte, conform prevederilor art. 300 Cod  procedură penală, la prima înfăţişare, instanţa este datoare să verifice regularitatea actului de sesizare.

Or, Judecătoria Mediaş s-a considerat legal sesizată şi competentă din punct de vedere material, conform art.25 Cod procedură penală., astfel că a procedat la soluţionarea cauzei pe fond.

Raportat la aspectele expuse, Curtea a constatat că soluţia instanţei de apel este greşită, deoarece tribunalul, cu ocazia soluţionării căii de atac, nu putea proceda la o repunere în termenul expres prevăzut de art. 300 Cod procedură penală.

S-a apreciat că decizia supusă controlului este criticabilă şi sub aspectul modului în care tribunalul a înţeles să trimită cauza spre rejudecare primei instanţe, pentru ca aceasta să se pronunţe cu privire la necesitatea trimiterii cauzei la parchet.

Dacă reţinea în speţă existenţa unui conflict negativ de competenţă nesoluţionat, ivit între organele de urmărire penală, instanţa de apel avea posibilitatea de a desfiinţa hotărârea primei instanţe şi de a dispune direct trimiterea cauzei la parchetul ierarhic superior în vederea rezolvării acestuia, având în vedere caracterul devolutiv al apelului.

Pentru toate considerentele expuse, având în vedere că în mod greşit Tribunalul nu a examinat pe fond criticile expuse de apelanţi, în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. c Cod procedură penală  rap. la art. 385 ind. 9 pct. 10 Cod procedură penală, Curtea a admis recursurile formulate în cauză, a casat decizia penală nr. 205/02.11.2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia penală în dosarul nr. 2165/257/2007 şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe de apel, Tribunalul Sibiu, în vederea rejudecării tuturor apelurilor.

Domenii speta

Spete similare