Conflict negativ de competenţă

Sentinţă civilă 54 din 13.06.2013


Conflict negativ de competenţă.

- art.2 pct.1 lit.a) Cod procedură civilă; decizia nr. 32/09.06.2008 pronunţata de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie in dosarul nr. 75/2007;

Reclamanta a investit instanţa cu o acţiune având ca obiect constatarea caracterul simulat al contractelor de cesiune enumerate în tabelul anexat cererii de chemare în judecată, contracte ce atestă drepturi şi obligaţii cu un conţinut patrimonial şi care luate individual au fiecare in parte o valoare sub pragul de 100.000 lei.

Deşi, prin fiecare contract in parte se creează raporturi juridice distincte, Curtea apreciază că se impune însumarea valorii acestor contracte deoarece cererea de chemare in judecată este formulată de un terţ in raport cu părţile contractelor, iar acest terţ este chiar societatea ale cărei acţiuni au format obiectul contractelor de cesiune. Or in acest caz trebuie avut in vedere interesul societar, care primează, fiind vorba de acţiunile societăţii.

Cum prin însumarea valorii contractelor de cesiune se ajunge la o valoare ce depăşeşte suma de 100.000 lei, iar dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a C.pr.civ, în vigoare la momentul respectiv, stabileau competenţa Tribunalului peste această valoare, Curtea va stabili competenţa de soluţionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucureşti Secţia a VI-a Civilă.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

SENTINŢA CIVILĂ NR. 54 din 13.06.2013)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia aVI-a Civilă sub nr.46512/3/2010 , reclamanta SC H SA a chemat în judecată pe pârâţii A I, B I, B S şi alţii, solicitând tribunalului ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate caracterul simulat al contractelor de cesiune încheiate între acţionarii cedenţi şi numitul U E cu privire la acţiunile reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr.2431/24.02.2012 tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale invocate din oficiu şi a declinat soluţionarea cauzei in favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că potrivit art.2 pct.1 lit.a) Cod procedură civilă, în vigoare la momentul introducerii acţiunii, tribunalul este competent să soluţioneze procesele şi cererile în materie comerciala al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, rezultând din interpretarea per a contrario a acestor dispoziţii că revine judecătoriei competenţa de soluţionare a litigiilor comerciale patrimoniale al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei conform art.1 pct.1 Cod procedură civilă.

Prin decizia nr. 32/09.06.2008 pronunţata de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie in dosarul nr. 75/2007, admiţându-se recursul in interesul legii , s-a stabilit ca dispoziţiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a şi b şi art. 2821 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare, dezlegarea acestei probleme de drept judecata fiind obligatorie pentru instanţe în lumina prevederilor art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.

Prin decizia amintită s-a statuat că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiţie "transferă" caracterul sau patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuşi şi, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanţial, dedus judecăţii, intră un drept patrimonial, real sau de creanţă.

Prin acţiunea de faţă reclamanta a înţeles să solicite constatarea caracterului simulat al contractelor de cesiune enumerate in tabelul aflat la filele 20-21, vol.I, contracte ce atestă drepturi şi obligaţii cu un conţinut patrimonial.

Se observă că reclamanta se întemeiază pe raporturi juridice distincte, încheiate intre pârâtul U E şi pârâţii identificaţi în Anexa 1 a cererii de chemare în judecată.

 În aceste condiţii, cu privire la solicitarea reclamantei tribunalul consideră că aceasta reprezintă o juxtapunere a mai multor capete de cerere, toate principale, al căror obiect priveşte constatarea caracterului simulat al fiecărui contract de cesiune.

Drept urmare, pentru stabilirea competenţei materiale conform criteriului valoric nu se va avea în vedere valoarea totală (însumată) a tuturor capetelor de cerere referitoare la constatarea caracterului simulat, ci valoarea fiecărui capăt de cerere ce corespunde valorii fiecărui contract de cesiune în parte. Această opinie  a fost  exprimată şi în doctrină (Dr. Mihaela Tabârcă - „Drept  procesual  civil , vol.I,  Edit. Universul  Juridic, Bucuresti, 2005, pg. 246; Prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu - „Tratat teoretic si practic de procedură civilă”, vol. I, Edit. Naţional, Bucuresti 1996, pg. 410) dar şi în practică  (Curtea Supremă de Justiţie - Secţia  Civilă, decizia nr. 3499/2000).

Astfel cum rezultă din precizarea  făcută de reclamantă (filele 27-29, vol. I) valoarea fiecărui contract de cesiune este inferioară pragului valoric stabilit prin dispoziţiile art.2 pct.1 lit.a) Cod procedură civilă, respectiv 100.000 lei.

Pentru aceste considerente a fost admisă excepţia de necompetentă materială şi în temeiul art.158 alin.3 Cod procedură civilă declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucuresti, instanţa competentă teritorial conform art.5, 9 şi  12 Cod procedură civilă. Astfel, domiciliul pârâtului Dinu Paul se află în circumscripţia acestei instanţe, prevederile art.9 Cod procedură civilă arată că cererea îndreptată împotriva mai multor pârâţi poate fi făcută la instanţa competentă pentru oricare dintre ei, iar reclamanta a înţeles să sesizeze instanţele din Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 23.04.2012 sub nr..

Prin sentinţa civilă nr.7546/04.04.2013 judecătoria a admis excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei in favoarea Tribunalul Bucureşti şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie judecătoria a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se constate caracterul simulat al contractelor de cesiune enumerate în tabelul anexat cererii de chemare în judecată, contracte ce atestă drepturi şi obligaţii cu un conţinut patrimonial.

Instanţa a apreciat că în prezenta cauză, nu se poate discuta despre existenţa unor cereri având ca obiect raporturi juridice distincte, fără nicio legătură între ele. Reclamanta menţionează că este o societate de tip închis iar transferurile de acţiuni nu puteau avea loc decât între membri acesteia, acesta fiind, în opinia sa motivul comun de nulitate comun pentru toate contractele de cesiune.

Faţă de cele arătate care circumscriu prin intermediul motivării în fapt şi în drept obiectul dedus judecăţii, este evident că ne aflăm în prezenţa unei coparticipări procesuale cel puţin în forma indicată de art. 47 teza finală a C.pr.civ (drepturile şi obligaţiile părţilor au aceeaşi cauză) sau cel mult în prezenţa unor capete de cerere (toate principale cu puternică situaţie de conexitate pentru care toate sumele trebuie adunate pentru a se stabili valoarea litigiului şi în funcţie de aceasta instanţa competentă. În acest sens este şi Decizia civilă nr. 1599/2012 din 02.11.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. (număr intern 1540/2012) – filele 51 – 54  din Dosarul al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, Vol II.

De altfel şi în doctrina juridică s-a statuat că „dacă s-au formulat mai multe cereri, fără ca unele să constituie principalul iar celelalte accesoriul, toate sumele trebuie adunate pentru a se stabili valoarea litigiului şi în funcţie de aceasta, instanţa competentă”(Viorel Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi - Drept procesual civil. Curs selectiv Ediţia 4 Editura C.H Beck, Bucureşti 2009, fila 136).

Cum în mod evident valoarea cumulată a cesiunilor presupus frauduloase invocate în speţă depăşeşte 100.000 lei iar dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a C.pr.civ, în vigoare la momentul respectiv, stabileau competenţa Tribunalului peste această valoare, instanţa urmează să admită excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi să decline competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 11.06.2013 sub nr.4148/2/2013.

Asupra conflictului negativ de competenţă Curtea reţine următoarele:

Reclamanta a investit instanţa cu o acţiune având ca obiect constatarea caracterul simulat al contractelor de cesiune enumerate în tabelul anexat cererii de chemare în judecată, contracte ce atestă drepturi şi obligaţii cu un conţinut patrimonial şi care luate individual au fiecare in parte o valoare sub pragul de 100.000 lei.

Deşi, prin fiecare contract in parte se creează raporturi juridice distincte, Curtea apreciază că se impune însumarea valorii acestor contracte deoarece cererea de chemare in judecată este formulată de un terţ in raport cu părţile contractelor, iar acest terţ este chiar societatea ale cărei acţiuni au format obiectul contractelor de cesiune. Or in acest caz trebuie avut in vedere interesul societar, care primează, fiind vorba de acţiunile societăţii.

Cum prin însumarea valorii contractelor de cesiune se ajunge la o valoare ce depăşeşte suma de 100.000 lei, iar dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a C.pr.civ, în vigoare la momentul respectiv, stabileau competenţa Tribunalului peste această valoare, Curtea a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucureşti Secţia a VI-a Civilă.