Omor deosebit de grav, comis prin cruzimi – art. 176 lit. a C.pen.; Condiţii în care poate fi reţinută această formă agravantă a infracţiunii
Circumstanţa agravantă prevăzută de art. 176 lit. a Cod penal presupune utilizarea unor mijloace şi procedee sălbatice, nemiloase, care depăşesc pe cele proprii acţiunii de a ucide şi care cauzează victimei mari dureri, determinând oroare şi revoltă în psihicul celor care iau cunoştinţă de faptă.
Din modul în care a acţionat inculpatul, prin aplicarea a numeroase lovituri peste capul victimei, cu o piatră de mari dimensiuni şi cu forţă, producându-i eviscerarea de substanţă cerebrală, enucleere globi oculari, detaşare de piramidă nazală şi maxilar superior, inculpatul şi-a reprezentat atât rezultatul final, a cărui producere a urmărit-o, moartea victimei, cât şi faptul că acţionând astfel, cauzează acesteia, premergător morţii, grele suferinţe.
Curtea de Apel Iaşi, decizia penală nr. 146 din 21 septembrie 2010
Tribunalul Bacău
Omor
Curtea de Apel Oradea
Omor deosebit de grav. Gresita încadrare juridica a faptei în infractiunea prevazuta de art.174 raportat la art.176 lit.a din Codul penal în loc de cea prevazuta de art.174 raportat la art.175 lit.i din Codul penal
Curtea de Apel Iași
Omor deosebit de grav, comis prin cruzimi – art. 176 lit. a C.pen.; Condiţii în care poate fi reţinută această formă agravantă a infracţiunii
Tribunalul Neamț
Infractiunea de omor. Fapta savârsita de un inculpat major cu inculpati minori. Încadrare juridica. Individualizare judiciara a pedepselor
Tribunalul Ilfov
Penal – infracţiunea de omor – aplicarea dispoziţiilor vechiului cod