6. Aplicarea art. 33 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Analizarea de către instanţă a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei
Analiza unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei presupune două direcţii principale: examinarea creanţei creditorului, din perspectiva condiţiilor impuse de art. 3 punctele 6 şi 12 din Legea nr. 85/2006 şi, în cazul în care această condiţie este îndeplinită, sub forţa prezumţiei de insolvenţă instituită prin lege, cercetarea apărărilor debitorului de natură a infirma puterea acesteia.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 542 din 8 noiembrie 2010
Curtea de Apel Suceava
Insolvență. Anularea hotărârii comitetului creditorilor. Excepția lipsei calității procesuale active. Excepția lipsei capacității procesuale. Excepția lipsei de interes.
Tribunalul Galați
Faliment. Deschidere procedură simplificată insolvenţă. Cerere fondată .
Tribunalul Gorj
faliment-procedura simplificata
Curtea de Apel București
Deschiderea procedurii insolvenţei. Condiţii
Curtea de Apel Oradea
Contestaţie tabel preliminar de creanţe