Desfacerea contractului individual de muncă în perioada în care contractul este suspendat
Atunci când împotriva salariatului nu a început urmărirea penală, în baza rezoluţiei procurorului, suspendarea contractului individual de muncă încetează, iar angajatorul are obligaţia de a reveni asupra deciziei de suspendare şi de a-l reprimi pe cel în cauză la serviciu, şi numai după aceea să dispună emiterea deciziei de concediere disciplinară.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 598 din 2 iulie 2010
Tribunalul Dolj
contestaţie decizie eliberare din funcţie
Tribunalul Dolj
contestaîie decizie concediere Śn concediu medical
Tribunalul Botoșani
Anulare evaluare functionar public
Curtea de Apel Târgu Mureș
Transfer de întreprindere. Bonus anual prevăzut în contractul colectiv de muncă. Natura juridică. Discriminare
Tribunalul Dolj
Contract de muncă. Concediere nelegală. Lipsa cercetării prealabile. Lipsa mentiunilor prevăzute sub sanctiunea nulitătii absolute de art. 268 al. 2 C. Muncii. Perioada acordării despăgubirilor bănesti, in conditiile in care nu se solicită reintegr...