Funcţionar public. Consecinţele lipsei motivării actului administrativ de sancţionare. Nulitatea deciziei de sancţionare
Ca orice act administrativ sau jurisdicţional, şi decizia de sancţionare trebuie să fie motivată, pentru a se asigura respectarea principiului accesul liber la justiţie şi a dreptului la apărare, consacrate de art. 21 şi 24 din Constituţie, precum şi pentru a se asigura dreptul la un proces echitabil, consacrat de art.6 par. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Nemotivarea unui astfel de act administrativ-jurisdicţional face ca soluţia dispusă să aibă caracter arbitrar, punând instanţa investită cu soluţionarea acţiunii în imposibilitatea de a verifica motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului. Prin urmare, lipsa motivării afectează însăşi valabilitatea actului şi conduce la nulitatea acestuia. De asemenea, în situaţia în care motivarea actului este extrem de sumară şi contradictorie, acest fapt echivalează cu lipsa motivării.
Decizia civilă nr.500 din 23 mai 2011
Curtea de Apel Ploiești
Principiul neretroactivităţii. Acte normative ale autorităţilor administraţiei publice locale.
Curtea de Apel Oradea
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ACHIZITII PUBLICE
Tribunalul Bihor
Neobligativitatea încheierii contractului individual de muncă pentru administratorul societăţii comerciale
Curtea de Apel Oradea
Recurs. Decizie de impunere. Estimare bază de impunere de către inspectorii fiscali
Tribunalul Brașov
Incompatibilitatea procedurii speciale a suspendării executării actului administrativ, reglementată de art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, cu cea a ordonanţei preşedinţiale reglementată de Codul de procedură civilă, potrivit principiului „specia