Singura dată de la care moştenitorii îşi exprimă opţiunea succesorală este aceea a pronunţării hotărârii de declarare a morţii pentru calcularea termenului de prescripţie de 3 ani, şi nu de la data declarării dispariţiei autorului comun.

Singura dată de la care moştenitorii îşi exprimă opţiunea

succesorală este aceea a pronunţării hotărârii de declarare a morţii

pentru calcularea termenului de prescripţie de 3 ani, şi nu de la

data declarării dispariţiei autorului comun.

Art. 97 din Legea nr. 19/2000

Art. 3 din Decretul nr. 167/1958

Dreptul moştenitorilor de a solicita sumele rămase

neîncasate cu titlu de pensie, precum şi pensia pe luna în care a

avut loc decesul autorului se poate exercita în condiţiile dreptului

comun potrivit art.97 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public

de pensii.

Dreptul solicitat de către moştenitori este, într-adevăr,

unul de creanţă ce poate fi valorificat în termenul general de

prescripţie de 3 ani, reglementat de art.3 din Decretul nr.167/1958

privind prescripţia, dreptul material la acţiune urmând să curgă de

la data deschiderii succesiunii, respectiv data morţii autorului.

Data morţii autorului a fost declarată judecătoreşte ca

fiind în ziua de 14 noiembrie 2004, potrivit hotărârii nr.1371

pronunţată la 15 mai 2008, hotărâre ce urmează să-şi producă

efecte juridice diferit având în vedere caracterul declarativ al său.

Cu privire la dreptul de opţiune succesorală, respectiv

acela de a solicita plata pensiei neîncasate, termenul nu poate să

curgă decât de la data pronunţării hotărârii şi nu de la data

stabilită ca zi a morţii, fiindcă această dată nu a putut fi prevăzută

de către moştenitori decât în urma administrării probelor,

operaţiune în urma căreia a fost stabilită de către instanţă ca o dată

prezumtivă.

Considerarea datei stabilite ca zi a morţii ca una în

raport de care moştenitorii au obligaţia să-şi exprime opţiunea

succesorală, ar fi de natură să împiedice exercitarea reală a acestui

drept datorită imposibilităţii de a prevede această dată ce se

stabileşte numai pe cale judecătorească, la data pronunţării

hotărârii.

Această imposibilitate poate să fie înlăturată

considerând că actul de opţiune succesorală poate să fie exercitat

numai de la data pronunţării hotărârii, cererea moştenitorilor de a

se plăti pensia în condiţiile art.97 din Legea nr.19/2000 privind

sistemul public de pensii, fiind unul de acceptare a succesiunii.

Recurenta a considerat în mod greşit că dreptul material

la acţiune s-a născut în favoarea reclamanţilor la data de 14.11.2004,

când s-a declarat dispariţia autorului, or, hotărârea judecătorească

de declarare a dispariţiei nu are niciun efect cu privire la încetarea

capacităţii de folosinţă a persoanei, aceasta fiind considerată în

viaţă, fiind doar o formalitate prealabilă de declarare a morţii.

(Decizia civilă nr.1222/R-CM/27 iulie 2009)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data

de 24 octombrie 2008, reclamanta D.S. a chemat în judecată Casa

Judeţeană de Pensii Vâlcea pentru a fi obligată să-i plătească pensia ce s-

ar fi cuvenit soţului acesteia D.C. pe perioada noiembrie 2003-octombrie

2004, precum şi ajutorul de înmormântare.

În motivarea acţiunii s-a arătat că prin hotărârea

judecătorească a fost declarată ca dată a morţii soţului reclamantei ziua

de 22 octombrie 2004, astfel că aceasta, în calitate de soţie

supravieţuitoare, avea dreptul să primească pensia pe perioada noiembrie

2003-octombrie 2004.

În cursul cercetărilor judecătoreşti au formulat cerere de

intervenţie în interes propriu D.I. şi Gh.M., în calitate de moştenitori ai

autorului D.C.

Prin sentinţa civilă nr.409/10 aprilie 2009 a fost admisă în

parte acţiunea reclamantei în sensul că pârâta a fost obligată să plătească

acesteia şi intervenienţilor pensia cuvenită autorului D.C., pentru

perioada noiembrie 2003-octombrie 2004.

Pentru a pronunţa o astfel de soluţie instanţa de fond a

reţinut că prin hotărâre judecătorească a fost declarată moartea autorului

D.C. la data de 22 octombrie 2004, acesta lăsând ca moştenitori pe

reclamantă şi intervenienţi.

De la data dispariţiei şi până la data declarării morţii autorul

nu a încasat pensia, sumele rămase de încasat urmând să se plătească

moştenitorilor în condiţiile dreptului comun potrivit art.97 din Legea

nr.19/2000.

Împotriva hotărârii au formulat recurs părţile pentru motivul

prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.

Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea a criticat hotărârea pe

motivul că instanţa a încălcat dispoziţiile art.3 din Decretul nr.167/1958

privind prescripţia extinctivă, deoarece dreptul material la acţiune al

reclamanţilor a început să curgă de la data declarării dispariţiei autorului

de 24.11.2004 şi nu data pronunţării hotărârii de declarare judecătorească

a morţii.

Reclamanta şi intervenienţii au criticat hotărârea pentru

motivul că instanţa a omis să treacă în dispozitiv suma concretă pe care

pârâta a fost obligată să o plătească.

Recursurile au fost respinse ca nefondate, pentru următoarele

considerente:

Dreptul moştenitorilor de a solicita sumele rămase neîncasate

cu titlu de pensie, precum şi pensia pe luna în care a avut loc decesul

autorului se poate exercita în condiţiile dreptului comun potrivit art.97

din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii.

Dreptul solicitat de către moştenitori este, într-adevăr, unul

de creanţă ce poate fi valorificat în termenul general de prescripţie de 3

ani, reglementat de art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripţia,

dreptul material la acţiune urmând să curgă de la data deschiderii

succesiunii, respectiv data morţii autorului.

Data morţii autorului a fost declarată judecătoreşte ca fiind în

ziua de 22 octombrie 2004, potrivit hotărârii nr.1371 pronunţată la 15

mai 2008, hotărâre ce urmează să-şi producă efecte juridice diferit având

în vedere caracterul declarativ al său.

Cu privire la dreptul de opţiune succesorală, respectiv acela

de a solicita plata pensiei neîncasate, termenul nu poate să curgă decât de

la data pronunţării hotărârii şi nu de la data stabilită ca zi a morţii, fiindcă

această dată nu a putut fi prevăzută de către moştenitori decât în urma

administrării probelor, operaţiune în urma căreia a fost stabilită de către

instanţă ca o dată prezumtivă.

Considerarea datei stabilite ca zi a morţii ca una în raport de

care moştenitorii au obligaţia să-şi exprime opţiunea succesorală, ar fi de

natură să împiedice exercitarea reală a acestui drept datorită

imposibilităţii de a prevede această dată ce se stabileşte numai pe cale

judecătorească, la data pronunţării hotărârii.

Această imposibilitate poate să fie înlăturată considerând că

actul de opţiune succesorală poate să fie exercitat numai de la data

pronunţării hotărârii, cererea moştenitorilor de a se plăti pensia în

condiţiile art.97 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii,

fiind unul de acceptare a succesiunii.

Recurenta a considerat în mod greşit că dreptul material la

acţiune s-a născut în favoarea reclamanţilor la data de 14.11.2004, când s-

a declarat dispariţia autorului, or, hotărârea judecătorească de declarare a

dispariţiei nu are niciun efect cu privire la încetarea capacităţii de

folosinţă a persoanei, aceasta fiind considerată în viaţă, fiind doar o

formalitate prealabilă de declarare a morţii.

Pentru aceste considerente instanţa de fond, în mod corect, a

apreciat că singura dată de la care moştenitorii îşi puteau exprima

opţiunea succesorală era aceea a pronunţării hotărârii de declarare a

morţii, respectiv data de 15 mai 2008, în raport de care s-a calculat

termenul general de prescripţie de 3 ani.

Reclamanta şi intervenienţii au criticat hotărârea pentru

motivul că instanţa a omis să treacă în dispozitivul sentinţei suma

concretă la care pârâta a fost obligată.

O condiţie de legalitate a hotărârii este aceea a motivării în

fapt şi în drept a acesteia, potrivit dispoziţiilor art.261 Cod pr.civilă, astfel

ca să i se asigure un caracter executoriu după rămânerea definitivă.

Omisiunea instanţei de a trece în dispozitivul hotărârii suma

la care a fost obligat pârâtul  în mod concret nu poate constitui un motiv

de nelegalitate a acesteia, ce poate fi înlăturat pe calea recursului,

deoarece, cu privire la această neregularitate, legiuitorul a reglementat

instituţia, îndreptării, lămuririi şi completării hotărârii, potrivit secţiunii a

VI-a din Capitolul IV privind hotărârile judecătoreşti reglementat în

Codul de procedură civilă.

Prin dispozitivul hotărârii instanţa a obligat Casa Judeţeană de

Pensii Vâlcea să plătească reclamantei şi intervenienţilor suma ce

reprezintă pensia cuvenită autorului D.C. pentru perioada noiembrie

2003-octombrie 2004, fără a se preciza cuantumul acestei sume.

Neprecizarea cuantumului creanţei la care a fost obligată

debitoarea nu împiedică executarea hotărârii deoarece sunt suficiente

criterii de determinare a acestei sume în cursul executării hotărârii

potrivit art.3712 pct.2 Cod procedură civilă.

Pentru toate aceste argumente, recursurile au fost respinse ca nefondate.

Domenii speta

Spete similare