Teren proprietate privată a statului. Procedura de concesionare iniţiată de agenţia domeniilor statului. Excluderea competenţei instanţelor de contencios administrativ.

Teren proprietate privată a statului. Procedura de concesionare iniţiată de

agenţia domeniilor statului. Excluderea competenţei instanţelor de

contencios administrativ.

Art. 4 din Legea nr. 268/2001,

Art. 2 din H.G. nr. 626/2001

Agenţia Domeniului Statului nu se comportă ca o autoritate publică în

raporturile cu celelalte subiecte de drept pentru concesionarea terenurilor

aflate în domeniul privat al statului ci doar ca mandatar al statului, în

numele căruia acţionează pentru exercitarea drepturilor ce decurg din

calitatea de acţionar la societăţile comerciale. Coroborând  dispoziţiile din

cele două acte normative  referitoare la atribuţiile ADS(art. 4 alin. 2 din

Legea nr. 268/2001, art. 2 din H.G. nr. 6266/2001) cu definiţia dată acesteia,

ca fiind instituţie cu caracter financiar şi comercial, rezultă indubitabil că,

pentru ipoteza dată, cenzura actelor cade în competenţa instanţelor de drept

comercial,  nu ale celor de contencios administrativ. Raporturile dintre părţi

sunt incluse în sfera dreptului privat şi nicidecum în  sfera dreptului public,

pentru a fi aplicabile dispoziţiile Legii nr.554/2004.

(Decizia nr. 1027/21 octombrie 2009)

Prin sentinţa nr.564/CAF din 14 aprilie 2009 Tribunalul Vâlcea – Secţia

comercială şi contencios administrativ şi fiscal  a admis acţiunea formulată de

reclamanta  C.S.M.C.V. în contradictoriu cu Agenţia Domeniilor Statului,  a anulat

actele administrative: procesul-verbal preliminar din data de 17.09.2008, decizia nr.4

din 22.09.2008, procesul verbal nr.4 din 22.09.2008 şi procesul verbal de adjudecare

din 26.09.2008.

Prin aceeaşi sentinţă a respins cererea de obligare a pârâtului să reia

procedura de licitare prin concesionarea terenului, obligând-o pe pârâtă să restituie

reclamantei suma de 6785,19 lei garanţie şi 2380 lei valoarea caietului de licitaţie,

precum şi să-i plătească suma de 4,3 lei ron cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus,  instanţa a reţinut că în data

de 08.08.2008 într-un cotidian naţional şi în altul local a fost publicat anunţul de

concesionare a terenului cu destinaţie agricolă aflat în exploatarea SC A SA RM

VÂLCEA, prin metoda licitaţiei cu strigare la sediul pârâtei, termenul depunerii

documentelor de participare la licitaţie şi data deschiderii documentelor de

participare fiind 17.09.2008, ora 9.00..

Reclamanta, în termen, a cumpărat caietul de sarcini, a depus garanţia de

participare precum şi documentele de participare solicitate de iniţiatorul licitaţiei, în

speţă pârâta, însă a fost eliminată de la licitaţie cu motivarea că nu s-a prezentat la

ora fixată în anunţ..

În contextul celor arătate, instanţa a reţinut că potrivit pct.2.7 din caietul de

sarcini, neprezentarea ofertanţilor la ora şi data prevăzută în anunţul publicitar

conduce la eliminarea acestora de la licitaţie, însă art.12 din Legea nr.219/2008

privind regimul concesiunilor reglementează principiile care stau la baza selectării

ofertanţilor şi a încheierii contractelor de concesiune,  astfel că măsura impusă de

autoritatea publică prin caietul de sarcini nu era nici necesară, nici corespunzătoare

naturii contractului, ţinând seama că licitaţia publică prin natura ei reprezintă o

procedură care se succede în timp, presupunând scurgerea unei perioade de timp

pentru realizarea etapelor necesare ale acesteia.

Doar NOTA IV din caietul de sarcini, care nu impune prezentarea la o

anumită oră, corespunde principiului proporţionalităţii, pentru că prezenţa

obligatorie a ofertantului priveşte numai operaţiunile care sunt strict în sarcina sa,

respectiv ofertarea redevenţei în condiţii de concurenţă prin strigare.

Prin urmare, eliminarea reclamantei a fost apreciată ca nelegală, în condiţiile

în care contravine principiilor legale enunţate mai sus.

Mai mult, prima instanţă a constatat că reprezentantul legal a fost prezent la

sediul pârâtei în data de 17.09.2008 ora 8.57, aşa cum rezultă din ordinul de

deplasare certificat chiar de pârâtă prin semnătură şi ştampilă ( fila 27 dosar ).

S-a mai reţinut că nu există nici o dovadă că pârâta a anunţat ofertanţilor

locul unde se află comisia de licitaţie în cadrul sediului, fiind deci în culpă şi sub

acest aspect, iar eliminarea reclamantei după un criteriu formal a condus la

încălcarea liberei concurenţe, în condiţiile în care adjudecatoarea nu a avut cu cine

concura, celălalt ofertant neoferind redevenţa minimă din caietul de sarcini despre

care a avut cunoştinţă înainte de înscrierea la licitaţia publică cu strigare.

În schimb, s-a apreciat că petitul 5 din acţiune este neîntemeiat, deoarece

conform art. 6 din Legea nr.219/1998 şi art. 18 din Legea nr. 268/2001, reluarea

procedurii de concesionare a terenului în litigiu rămâne  la latitudinea sa .

Împotriva sentinţei, în termen legal a formulat recurs pârâta Agenţia

Domeniilor Statului, care a susţinut că:

1.-  în mod greşit a fost respinsă excepţia necompetenţei teritoriale şi

funcţionale a Tribunalului Vâlcea – secţia comercială şi contencios administrativ

fiscal, pentru că, potrivit art.5 Cod pr.civilă, cererea se face la instanţa domiciliului

pârâtului. Cum, art.4 din Legea nr.268/2001 defineşte Agenţia Domeniului Statului

ca fiind o instituţie publică, cu caracter comercial şi financiar, ce intră în raporturi 

de drept comercial cu persoane fizice sau juridice prin încheierea de contracte

pentru exploatarea eficienţă a terenurilor aflate în patrimoniu -  terenul în cauză

făcând parte din domeniul privat al statului -,  cauza are caracter comercial, fiindu-i

aplicabile dispoziţiile dreptului comun ce impun declinarea competenţei în favoarea

Tribunalului Bucureşti – secţia comercială.

2.- greşit a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a instanţei,  pentru

că dacă s-ar fi reţinut că litigiul are caracterul unei acţiuni în contencios

administrativ, cauza trebuia declinată în favoarea Curţii de Apel Piteşti – Secţia de

contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, dat

fiind faptul că  pârâta este o instituţie publică centrală, aspect reţinut chiar şi de

către instanţa de fond.

3.- greşit a fost respinsă excepţia lipsei plângerii prealabile, reglementată de

art.7 din Legea nr.554/2004;

4.-  soluţia instanţei de fond s-a întemeiat pe disp.Legii nr.219/1998, care

este abrogată  din data de 30.06.2006;

5.-  hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art.304 pct.9

Cod pr.civilă), pentru că Legea nr.268/2001 şi HG nr.626/2001 constituie cadrul

legal special incident activităţii pârâtei pentru concesionarea terenurilor cu destinaţie

agricolă din domeniul privat al statului, nefiind aplicabile disp.OUG nr.54/2006 sau

ale  Legii nr.219/1998, întrucât acestea privesc strict regimul  contractelor de

concesiune de bunuri proprietate publică, din a cărei sferă nu face parte terenul în

litigiu. Or, relevante erau  prevederile din caietul de sarcini, care prevedeau

eliminarea ofertanţilor care nu s-au prezentat la ora şi data stabilită, motiv pentru

care excluderea reclamantului de la licitaţie a fost legală şi temeinică, cu atât mai

mult cu cât neprezentarea la ora fixată a fost consemnată în procesul preliminar

nr.15778/17.09.2008, iar menţiunea din ordinul de deplasare aparţine

reprezentantului reclamantei.

La data de 21 octombrie 2009, pentru când a fost amânată pronunţarea, 

intimata – reclamantă a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat,  susţinând în esenţă că actele în speţă nu sunt comerciale, că

recurenta nu este autoritate publică centrală, că în speţă nu era nevoie să se

formuleze plângere prealabilă, iar prima instanţă a dat o corectă rezolvare litigiului.

Examinând sentinţa, cu prioritate, prin prisma motivelor de recurs ce vizează

excepţia de necompetenţă a Tribunalului Vâlcea – secţia comercială şi  contencios

administrativ fiscal (motiv încadrat în disp.art.304 pct.3 Cod pr.civilă),  Curtea

constată următoarele:

Iniţial, actul normativ care reglementa regimul concesiunilor,  care avea în

vedere atât bunuri proprietate publică cât şi proprietate privată a statului, judeţului,

oraşului sau comunei, a fost Legea nr.219/1998,  abrogată însă anterior promovării

acţiunii, prin OUG nr.34/2006,  privind atribuirea contractelor de achiziţie publică,

a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de

servicii.

În privinţa celorlalte contracte de concesiune de bunuri proprietate publică (

altele decât cele prevăzute de OUG nr.34/2006) este aplicabil un alt act normativ:

OUG nr.54/2006.

În speţă, aşa cum rezultă din anunţul de participare din 8.08.2008 publicat în

România Liberă şi Curierul de Vâlcea, ca şi din caietul de sarcini privind

concesionarea suprafeţei de teren de 590,14 ha, terenul în cauză se află în domeniul

privat al statului, ci nu în domeniul public pentru a-i fi aplicabile,  după caz,

dispoziţiile OUG nr.34/2006 sau OUG nr.54/2006 ( reţinându-se că Legea

nr.219/2008 era abrogată deja prin OUG nr.34/2006, astfel încât în mod nelegal s-

a făcut trimitere de către prima instanţă la acest act normativ). Fiind vorba despre

un teren aflat în domeniul privat al statului, în speţă erau incidente dispoziţiile Legii

nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare

terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea

Agenţiei Domeniilor Statului şi ale HG nr.626/2001 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001. Or, art.4 din Legea nr.268/2001

defineşte Agenţia Domeniilor Statului ca fiind instituţie de interes public cu

personalitate juridică, cu caracter financiar şi comercial,  finanţată din surse extra

bugetare, în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, având ca

atribuţii, printre altele: exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de

proprietate asupra terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului privat al

statului, gestionarea şi exploatarea eficientă a patrimoniului de stat, al cărui

proprietar mandatat este, concesionarea sau arendarea terenurilor cu destinaţie

agricolă aparţinând domeniului public sau privat al statului, aflate în exploatarea

societăţilor naţionale, a institutelor şi staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă şi

a unităţilor de învăţământ agricol şi silvic. Şi în art.2 din HG nr.626/2001 se reiau

dispoziţiile privitoare la calitatea de mandatar al ADS, ceea ce conduce la concluzia

că această instituţie acţionează în numele statului,  pentru exercitarea prerogativelor

de acţionar al statului la societăţile comerciale.

Agenţia Domeniului Statului nu acţionează ca o autoritate publică în

raporturile cu celelalte subiecte de drept pentru concesionarea terenurilor aflate în

domeniul privat al statului ci doar ca mandatar al statului, în numele căruia

acţionează pentru exercitarea drepturilor ce decurg din calitatea de acţionar la

societăţile comerciale. Coroborând  dispoziţiile din cele două acte normative 

referitoare la atribuţiile ADS cu definiţia dată acesteia, ca fiind instituţie cu caracter

financiar şi comercial, rezultă indubitabil că, pentru ipoteza dată, cenzura actelor

cade în competenţa instanţelor de drept comercial,  nu ale celor de contencios

administrativ.

Raporturile dintre părţi sunt incluse în sfera dreptului privat şi nicidecum în 

sfera dreptului public, pentru a fi aplicabile dispoziţiile Legii nr.554/2004.

Drept urmare, competenţa este stabilită potrivit dreptului comun, în speţă

impunându-se  declinarea competenţei  în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia

comercială, dată fiind natura litigiului şi valoarea obiectului acestuia, de 145418,75

lei  - calculat după prevederile cap.4  (4.1), cap.5 (5.1.6.),  după formula 21 kg. x

0,5867 lei/kg x 590,14 ha x 20 ani.

Sintetizând considerentele de fapt şi de drept expuse, Curtea, a admis

recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul

Bucureşti – secţia comercială, în a cărui rază teritorială îşi are sediul pârâta,

observându-se faptul că s-a invocat această excepţie la primul termen de judecată de

la fond.

Domenii speta

Spete similare