Constată că, prin acţiunea
înregistrată la 6 iulie 2006, reclamantul A.P. a chemat
în judecată pe pârâţii Primarul Comunei Buzău, Consiliul
Local Buzău, Municipiul Buzău şi SC P.S. SRL pentru a se
constata nulitatea absolută a autorizaţiei de
construcţie nr.37/25.02.2003 şi a se dispune suspendarea
efectelor acestui act administrativ, până la
soluţionarea acţiunii de fond.
La 29 martie 2007, Tribunalul Buzău a admis
excepţia de litispendenţă şi a dispus trimiterea cauzei
spre soluţionare la Tribunalul Argeş – Secţia civilă –
Completul specializat în contencios administrativ şi
fiscal, reţinându-se că pricina - ce se află pe rolul
acestei instanţe în dosarul nr.2506/46/2006 - în urma
strămutării ei prin încheierea nr.2085/2004 a Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie are acelaşi obiect ca cea
de faţă, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, fiind
întrunite cerinţele art.163 alin.3 Cod procedură civilă.
Prin încheierea din 25 martie 2009,
Tribunalul Buzău a constatat că dosarul încă nu a fost
trimis Tribunalului Argeş, a dispus scoaterea lui de pe
rol şi înaintarea la această instanţă.
Astfel învestit Tribunalul Argeş a pronunţat
sentinţa civilă nr.220/CA/2009 prin care a declinat
competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului
Buzău, reţinând, pe de o parte, că pricina la care urma
să fie reunită cauza pentru litispendenţă a fost deja
soluţionată irevocabil, iar pe de altă parte, că nu
există îndeplinite condiţiile de litispendenţă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs
SC P.S. SRL, invocând dispoziţiile art.312 alin.5 Cod
procedură civilă şi susţinând în esenţă următoarele:
- după ce s-a admis excepţia de
litispendenţă dosarul nu a fost înaintat de îndată
Tribunalului Argeş datorită unor incidente procedurale,
ceea ce a făcut ca dosarul nr.2506/46/2006 să fie
soluţionat definitiv şi irevocabil, însă, această măsură
a fost adoptată de Tribunalul Argeş şi respectiv Curtea
de Apel Piteşti, instanţe la care deja se dispusese
strămutarea. Întrucât excepţia de litispendenţă fusese
deja admisă, ca efect al acesteia şi al strămutării şi
dosarul nr.1723/114/2006 trebuie soluţionat în primă
instanţă de Tribunalul Argeş;
- în sprijinul aceleiaşi aprecieri vine şi
faptul că hotărârea prin care s-a admis excepţia de
litispendenţă a fost atacată cu recurs, recurs ce a fost
respins, aşa încât el se bucură de autoritate de lucru
judecat, nemaifiind posibil să se treacă peste
dispozitivul hotărârii adoptate.
Examinând criticile formulate, Curtea a constatat că ele
sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Litispendenţa la care se referă dispoziţiile art.163 din
Codul de procedură civilă există atunci când două sau
mai multe instanţe deopotrivă competente au fost
sesizate cu soluţionarea aceluiaşi litigiu, având
acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi opunând aceleiaşi
părţi.
Aşadar, în afară de existenţa a două litigii identice
este nevoie şi ca acestea să fie pendinte pe rolul a
două instanţe deopotrivă competente.
Este adevărat că, la 29 martie 2007, atunci când
Tribunalul Buzău a admis excepţia de litispendenţă şi a
dispus trimiterea pricinii spre soluţionare la
Tribunalul Argeş, şi această din urmă instanţă avea pe
rol o pricină ce ar fi putut intra în discuţie pentru
reţinerea triplei identităţi.
Prin măsura adoptată de Tribunalul Buzău nu a avut loc o
învestire automată a Tribunalului Argeş, instanţă care a
primit cauza spre soluţionare la 9 mai 2009, dată la
care însă, nici pe rolul său şi nici pe rolul Curţii de
Apel Piteşti nu se mai afla dosarul nr.2506/46/2006.
În aceste condiţii, trebuie reţinut că la data
învestirii Tribunalului Argeş, nu era îndeplinită
cerinţa aflării pe rolul unor instanţe deopotrivă
competente a două pricini faţă de care s-ar putea
discuta fie chiar şi o litispendenţă parţială.
Chiar dacă s-ar trece peste acest aspect, ar urma să se
observe că Tribunalul Argeş era în drept să verifice, cu
ambele dosare în faţă, îndeplinirea condiţiilor de
litispendenţă şi numai în măsura în care ar fi admis că
aceste cerinţe sunt îndeplinite s-ar fi învestit efectiv
cu soluţionarea lor (dacă a fost prima instanţă
învestită).
Nu se poate reţine că încheierea din 29 martie 2007 este
obligatorie pentru Tribunalul Argeş nici chiar dacă se
adaugă argumentul potrivit căruia ea ar fi făcut
obiectul unei cenzuri într-o cale de atac.
Deşi este real că împotriva acestei încheieri s-au
formulat recursuri (filele 29-30), cai de atac
soluţionate prin decizia nr.719/2007, ar urma să se
reţină că acestea au fost respinse ca inadmisibile
apreciindu-se că nu întrerup cursul judecăţii şi,
implicit, că aprecierea litispendenţei se apropie mai
mult de conexitate decât de declinare.
Aşadar, chiar dacă o astfel de cenzură s-ar
fi realizat, nu este înfrântă obligaţia şi dreptul
instanţei învestite de a-şi verifica propria competenţă
şi a dispune cu privire la aceasta.
Concluzionând în sensul că la data
învestirii Tribunalului Argeş nu se mai afla pendinte
cauza faţă de care se stabilise litispendenţa, în mod
corect această instanţă a reţinut că nu este competentă
să soluţioneze prezenta pricină şi a luat măsura
declinării.
Pentru toate aceste considerente , recursul
a fost respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1
Cod pr. civilă.
SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE
CU MINORI ŞI DE FAMILIE
DREPT PENAL – PARTEA GENERALĂ
1. Indivizibilitate. Conexitate. Legala sesizare a
instanţei.
Art.33 lit. a, art.34 lit. a şi d Cod penal
Există indivizibilitate şi conexitate dacă doi inculpaţi
sunt cercetaţi pentru săvârşirea aceloraşi infracţiuni
prevăzute de Codul penal iar unul dintre inculpaţi, cel
arestat în altă cauză, mai este cercetat şi pentru
săvârşirea unei infracţiuni de corupţie ce atrage
competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
(Încheierea nr.8/F/CC din 13 noiembrie 2009)
Judecătoria Câmpulung
Fara titlu
Tribunalul Arad
Comercial. Procedura insolvenţei
Tribunalul Dolj
Tentativa la evadare; inculpat minor; condamnare la masura educativa a internarii intr-un centru de detentie
Tribunalul Gorj
Fond Funciar
Curtea de Apel Pitești
EXCEPŢIA DE NECONSTITUŢIONALITATE