Prin cererea înregistrată la nr.3956/90/2008, contestatoarea c.l. a chemat în judecată pe intimata Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să-i plătească diferenţele rezultate de la data împlinirii vârstei l...

DECIZIA 11

Prin cererea înregistrată la nr.3956/90/2008,

contestatoarea C.L. a chemat în judecată pe intimata

Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea pentru ca prin hotărârea

ce se va pronunţa să-i plătească diferenţele rezultate

de la data împlinirii vârstei legale de pensionare până

la zi reactualizate la rata inflaţie şi să fie obligată

intimata să-i recalculeze pensia pentru limită de

vârstă.

A solicitat de asemenea, obligarea pârâtei la plata

daunelor morale în sumă de 10.000 lei şi a cheltuielilor

de judecată.

În motivarea acţiunii s-a arătat că prin decizia

nr.846904/1998, contestatoarei i s-a aprobat acordarea

pensiei de invaliditate grad II când încă nu împlinise

vârsta legală de pensionare.

La data de 01.09.2002 a împlinit această vârstă, iar

intimata avea obligaţia ca din oficiu să-i recalculeze

valoarea pensiei la nivelul celei pentru limită de

vârstă cu vechime integrală.

A mai arătat contestatoarea că de mai multe ori a depus

cerere în acest sens însă nu i s-a luat în calcul şi de

asemenea, a depus adeverinţă în original cu zilele

lucrate ca muncitoare zilieră la I.A.S. în mai multe

locuri, însă acestea au dispărut de la dosar.

Intimata a depus întâmpinare aflată la fila 11 dosar

prin care a solicitat respingerea acţiunii referitor la

luarea în calcul a adeverinţelor de vechime şi pentru

capătul de cerere privind trecerea la pensia pentru

limită de vârstă. S-a menţionat că datorită unei

regretabile erori cererea de a fi trecută la limită de

vârstă nu a fost soluţionată până la data de 30.12.2008,

iar în urma îndreptării erorii s-a constatat căci

contestatoarea are de primit drepturi restante în sumă

de 1184 lei, conform situaţiei contabile anexată la

dosar.

În dovedirea celor invocate în întâmpinare s-a depus la

dosar decizia privind acordarea pensiei pentru muncă

depusă şi limită de vârstă din data de 30.12.2008,

decizia nr.846904/2008 privind încetarea plăţii pensiei,

calculul sumelor totale de restituit.

Prin sentinţa civilă nr.295 din 13 martie 2009

pronunţată de Tribunalul Vâlcea s-a admis în parte

acţiunea, în sensul că a fost obligată intimata Casa

Judeţeană de Pensii Vâlcea la plata sumei de 1184 lei

către contestatoare, sumă ce va fi reactualizată la data

plăţii efective şi s-au respins capetele de cerere

privind obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii

de pensionare pentru limită de vârstă, precum şi

obligarea acesteia la plata daunelor morale în sumă de

10.000 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a

reţinut următoarele:

Conform cererii nr.19211 din 9 noiembrie 2001,

contestatoarea a solicitat intimatei recalcularea

pensiei prin adăugarea unor perioade neluate în calculul

iniţial.

Drept consecinţă s-a emis decizia de pensie

nr.846904/2003 prin care punctajul a crescut de la

0,19012 puncte la 0,21600 puncte, iar drepturile au fost

acordate începând cu data de 1 decembrie 2001.

Ulterior, contestatoarea a mai solicitat o recalculare a

pensiei prin adăugarea vechimii în muncă neluată în

calculul iniţial şi trecerea la pensie pentru limită de

vârstă.

Conform deciziei nr.846904/2004 s-a recalculat pensia,

punctajul crescând de la 0,21600 puncte la 0,22711

puncte.

Şi de această dată drepturile au fost acordate începând

cu data de 1.02.2003.

Deci, adeverinţele depuse de contestatoare au fost luate

în calcul, astfel că nu sunt întemeiate susţinerile

acesteia cu privire la acest capăt de cerere.

Cererea contestatoarei de a se emite o nouă decizie de

pensionare pentru limită de vârstă nu a fost soluţionată

de intimată la momentul formulării cererii, ci mult mai

târziu, respectiv la data de 30 decembrie 2008, fiind

înaintată acesteia în luna ianuarie 2009.

Urmare acestei întârzieri contestatoarea a suferit un

prejudiciu în sumă de 1184 lei, constând în neplata

drepturilor restante.

Faţă de această situaţie de fapt, prima instanţă a admis

capătul de cerere privind plata drepturilor restante,

aşa după cum s-a arătat cu ocazia reproducerii sentinţei

şi a respins capătul de cerere privind obligarea la

emiterea unei  noi decizii de pensionare pentru limită

de vârstă ca rămasă fără obiect.

Cererea contestatoarei privind plata daunelor morale a

fost respinsă  cu motivarea că aceasta nu a suferit un

prejudiciu moral, în sensul unei atingeri aduse unor

valori morale sau drepturi subiective. Principiul

reparaţiei daunelor morale trebuie recunoscut, pe de o

parte, în cazul leziunilor corporale, pe de altă parte,

în cazul de atingeri grave aduse altor drepturi ale

personalităţii umane ca defăimarea, amestecul în viaţa

privată,  etc.

S-a respins şi capătul de cerere privind plata

cheltuielilor de judecată, întrucât la dosar nu există

dovezi în sensul suportării acestora de către

contestatoare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen

legal contestatoarea, care o critică pentru nelegalitate

şi netemeinicie.

În dezvoltarea recursului, contestatoarea arată că

instanţa nu a făcut nicio cercetare referitor la

veridicitatea celor susţinute de către intimată,

respectiv că i s-ar fi acordat şi plătit pensia  în

funcţie şi de adeverinţele depuse care atestă că a

lucrat ca zilieră la I.A.S. A depus aceste adeverinţe în

anii 2001-2003, au fost furate din dosar, aşa că le-a

depus din nou în 2005-2006. În aceste împrejurări nu

avea cum să-i recalculeze pensia în 2004 sau 2003 şi

consideră recurenta că trebuia să se efectueze o

expertiză pentru a se clarifica aceste aspecte.

- Nu este întemeiat nici capătul de cerere admis de

către instanţă privind obligarea intimatei la plata

sumei de 1184 lei, această sumă fiind, de fapt, mult mai

mare şi trebuind să-i fie acordată începând din anul

2002, când trebuia trecută la pensie pentru limită de

vârstă, şi nu numai pe ultimii trei ani. De fapt nu i-a

dat nici pe ultimii trei ani, ci de la 1.01.2006, deşi

trebuiau trei ani calculaţi anterior cererii de chemare

în judecată, care a fost formulată în noiembrie 2008.

- Din calculul făcut de către intimată, rezultă că

pensia de invaliditate este mai mare decât pensia pentru

limită de vârstă, ceea ce este absolut inadmisibil.

Este nevoie, susţine recurenta, de o expertiză contabilă

pentru a se stabili concret care este reactualizarea

sumei de 1184 lei şi de când se calculează această

reactualizare.

- În fine, daunele morale sunt pe deplin justificate,

suma solicitată cu acest titlu este prea mică, trebuia

să solicite 100.000 – 200.000 lei şi totodată trebuia

să-i fie acordate şi cheltuielile de judecată ocazionate

cu soluţionarea acestui proces.

Verificând actele de la dosar, în raport cu criticile

formulate, Curtea a admis recursul, a casat sentinţa şi

a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă,

respectiv Tribunalul Vâlcea, reţinând următoarele:

Este adevărat că reclamanta a solicitat recalcularea

pensiei cu cererea nr.19211 din 9 noiembrie  2001, prin

adăugirea unor perioade neluate în calculul iniţial,

însă această cerere a fost soluţionată de către

intimata-pârâtă, sens în care s-a emis decizia de pensie

nr.846904/ianuarie 2003, prin care punctajul a crescut

de la 0,19012 puncte, la 0,21600 puncte, iar drepturile

au fost acordate începând cu data de 1 decembrie 2001.

Ulterior, cu cererea nr.2990 din 28.01.2003, recurenta-

reclamantă a solicitat încă o recalculare a pensiei,

prin adăugire vechime în muncă, neluată în calculul

iniţial, depunând în acest sens adeverinţe de la fermele

de stat la care a  lucrat (f.26 dosar fond). Prin

aceeaşi cerere a solicitat şi trecerea  la pensie pentru

limită de vârstă.

Şi de data aceasta i s-a recalculat pensia, iar

punctajul a crescut de la 0,22711 puncte, drepturile

restante fiindu-i acordate, începând cu data de

1.02.2003.

Nu a fost însă soluţionată cererea reclamantei de a fi

trecută la limită de vârstă „datorită unei regretabile

erori”, aşa după cum a precizat pârâta prin întâmpinarea

depusă la dosar.

Prin urmare, în raport de cronologia cererilor depuse de

către reclamantă şi modalitatea de soluţionare a

acestora de către Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea, s-a

constatat, aşa cum bine a reţinut şi instanţa de fond,

că adeverinţele depuse de contestatoare au fost luate în

calcul.

În situaţia în care reclamanta era nemulţumită de modul

în care au fost valorificate respectivele adeverinţe de

către pârâtă în procedura de recalculare a pensiei,

aceasta avea posibilitatea de a contesta noile decizii

de pensie în termen de 45 de zile de la comunicare la

instanţa de judecată competentă.

Cum reclamanta nu a procedat de această manieră, în

cadrul acestui dosar, nu se mai poate face o reanalizare

a drepturilor de pensie stabilite prin cele două

decizii.

Următorul motiv de recurs a vizat cuantumul sumei

acordată de către instanţă, respectiv 1184 lei, constând

în neplata drepturilor restante şi în legătură cu care

recurenta pretinde că trebuia să-i fie acordată încă din

anul 2001, când a împlinit vârsta pentru stabilirea

pensiei pentru limită de vârstă şi nu pe ultimii 3 ani.

Sub acest aspect, Curtea a reţinut că, fiind vorba

despre o sumă acordată cu titlu de despăgubiri restante,

dreptul la acţiune se stinge prin prescripţie, conform

art.1 din Decretul nr.167/1958, iar termenul de

prescripţie este de trei ani, potrivit art.3 din acelaşi

act normativ, termen ce curge, în baza art.7 din

Decretul nr.167/1958 de la data naşterii dreptului la

acţiune.

Prin urmare, acţiunea fiind prescriptibilă, este

nefondată critica invocată, în sensul că suma restantă

trebuia să-i fie acordată încă din anul 2001.

Numai că instanţa de fond nu a avut în vedere termenul

general de prescripţie şi data de la care acesta curge,

prin aceea că suma acordată, de 1184 lei, a stabilit că

reprezintă sumă restantă pe perioada 1.03.2006 –

28.02.2009, conform calculului efectuat de către

intimată, existent la fila 23 din dosar.

Întrucât acţiunea a fost introdusă la data de 11

decembrie 2008 (f.1 dosar fond), faţă de prevederile

legale sus enunţate, pensia restantă trebuia să fie

acordată pe perioada de trei ani anterioară formulării

contestaţiei, respectiv 11 decembrie 2005 – 11 decembrie

2008 şi în continuare până la data plăţii efective.

Astfel fiind, Curtea a reţinut că sentinţa este nelegală

din punctul de vedere al stabilirii cuantumului

despăgubirilor, iar pentru efectuarea unui calcul corect

se impune efectuarea unei expertize contabile, sens în

care a fost casată sentinţa cu trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Prin următoarea critică, recurenta a pretins că nu este

posibil ca pensia de invaliditate să fie mai mare decât

pensia pentru limită de vârstă.

Într-adevăr, din aceeaşi „notă de calcul a sumelor

încasate necuvenit”, întocmită de către intimată, de la

fila 15 dosar fond, rezultă că, pe perioada 1.03.2006 –

1.09.2006, contestatoarea a încasat lunar 152 lei, deşi

i se cuvenea 115 lei, pe perioada 1.09.2006 – 1.12.2006

a încasat 160 lei, în loc de 121 lei, iar pe perioada

1.12.2006 – 1.09.2007 a încasat 187 lei, în loc de 141

lei.

În continuare, pe perioada 1.09.2007 – 28.02.2009 sunt

menţionate sume mai mici la rubrica „suma încasată

lunar” şi sume mai mari la rubrica „suma cuvenită

lunar”.

Prin acest mod de calcul, intimata a recuperat de la

contestatoare sumele încasate în plus pe perioada

1.03.2006 – 1.09.2007, respectiv suma totală de 753 lei.

Întrucât este greu de presupus şi de acceptat că pensia

stabilită pentru limită de vârstă poate fi mai mică

decât pensia stabilită pentru invaliditate de gradul II,

instanţa de recurs a dispus ca expertul contabil să

verifice şi acest aspect şi să concluzioneze dacă este

corect calculul făcut de către intimată, în caz negativ

va prezenta instanţei un calcul real, în raport de cei

trei ani anteriori introducerii acţiunii.

Totodată, va proceda şi la reactualizarea sumelor de

bani cuvenite recurentei. Fiind vorba despre plăţi

succesive, reactualizarea se va face de la data la care

trebuia acordată fiecare sumă lunară, începând cu 11

decembrie 2005 şi până la 11

decembrie 2008, data introducerii acţiunii şi în

continuare până la data plăţii efective.

Ultima critică care vizează modalitatea de soluţionare

de către instanţă a daunelor morale  s-a constatat, de

asemenea, întemeiată.

Prima instanţă a reţinut că nu pot fi acordate astfel de

daune, deoarece contestatoarea nu a suferit un

prejudiciu moral, în sensul unei atingeri aduse unor

valori morale sau drepturi subiective, iar pe de altă

parte principiul reparaţiei daunelor morale trebuie

recunoscut în cazul leziunilor corporale şi în cazul de

atingeri grave aduse altor drepturi ale personalităţii

umane, cum ar fi defăimarea, amestecul în viaţa privată,

etc.

După cum se ştie, repararea daunelor morale constituie o

componentă importantă a răspunderii civile, răspundere

care are ca scop nu numai repararea daunelor materiale,

dar şi a celor morale, iar repararea prejudiciilor

corespunde, în general, unor necesităţi sociale.

Pentru a interveni răspunderea civilă delictuală se

admite, atât în literatura juridică, cât şi în practica

judiciară, că trebuie îndeplinite condiţiile de

existenţă ale acesteia sau elementele sale constitutive

şi anume: prejudiciul (material sau moral), fapta

ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi

prejudiciu şi culpa sau vinovăţia autorului faptei

ilicite.

Prejudiciul reprezintă efectul sau rezultatul negativ al

încălcării ilicite a unui drept subiectiv sau, în

anumite condiţii, a unui simplu interes. Dacă acest

efect sau rezultat negativ poate fi evaluat în bani,

atunci el este un prejudiciu material, patrimonial, iar

în această situaţie urmările faptei ilicite se răsfrâng

asupra patrimoniului persoanei.

Dimpotrivă, dacă rezultatul încălcării unui drept

subiectiv nu poate fi evaluat în bani, atunci el este un

prejudiciu moral.

În speţă, deşi recurenta a solicitat încă din anul 2003,

luna ianuarie, trecerea la pensie pentru limită de

vârstă, din eroare, aşa după cum arată intimata, această

cerere nu a fost soluţionată.

Pentru perioada 11 decembrie 2005 – 11 decembrie 2008,

prejudiciul cauzat în acest mod recurentei poate fi

evaluat în bani, însă anterior acestei perioade

evaluarea nu mai este posibilă, intervenind prescripţia,

aşa după cum s-a arătat anterior şi aceasta  numai

urmare culpei intimatei, care a refuzat soluţionarea

cererii recurentei de a fi trecută la pensie pentru

limită de vârstă.

Astfel, prejudiciul rezultă din vătămarea unui drept

recunoscut de lege, respectiv dreptul contestatoarei de

a beneficia de o pensie pentru limită de vârstă, ceea

ce-i cauzează suferinţe psihice, determinate de

cuantumul mic al pensiei de invaliditate pe care a

continuat să o primească, raportat la cerinţele normale

de viaţă şi la devalorizarea continuă a sumelor de bani.

Aşadar, cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de fond

va stabili cuantumul daunelor morale ce se cuvin

recurentei cel puţin începând cu luna ianuarie 2003 şi

până la 11 decembrie 2005, începând cu această dată

prejudiciul suferit de către recurentă urmând a fi

evaluat de către expert, daune ce i se cuvin în baza

disp. art.998 Cod civil.

Totodată, instanţa de rejudecare va analiza şi capătul

de cerere privind obligarea intimatei la plata

cheltuielilor de judecată, acestea putând a fi acordate

numai în situaţia în care recurenta dovedeşte existenţa

şi cuantumul acestora.

În consecinţă, fiind necesară administrarea de noi

probatorii, respectiv efectuarea unei expertize

contabile, probă inadmisibilă în recurs conform art.305

Cod procedură civilă, care permite numai proba cu

înscrisuri, în baza dispoziţiilor art.312 alin.3 Cod

procedură civilă a fost admis recursul şi casată

sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi

instanţă de fond.

8. Dispoziţiile art. 132 Cod procedură civilă au

caracter dispozitiv, ceea ce permite reclamantului

modificarea acţiunii după prima zi de înfăţişare.

Art. 132 Cod procedură civilă

Normele înscrise în dispoziţiile art.132 Cod procedură

civilă au caracter dispozitiv, ceea ce permite de altfel

reclamantului să-şi modifice acţiunea şi după prima zi

de înfăţişare dacă pârâtul consimte expres sau tacit (ca

în speţa dedusă judecăţii).

Trebuie luat în considerare faptul că partea nu a

beneficiat de asistenţă juridică, situaţie faţă de care

instanţa din oficiu, cu respectarea rolului activ

prevăzut de dispoziţiile art.129 alin.5 Cod procedură

civilă, trebuia să pună în discuţie introducerea în

cauză în calitate de pârâtă a Comunei Suteşti prin

Primar.

Neprocedând aşa, instanţa a încălcat dispoziţiile art.6

din CEDO, potrivit cu care tribunalul are obligaţia de a

proceda la o examinare efectivă a motivelor,

argumentelor şi cererilor părţilor, iar rolul activ al

instanţei de judecată intră în aceste exigenţe, situaţie

în care se verifică compatibilitatea convenţiei cu

respectarea acestor drepturi pentru buna administrare a

justiţiei şi respectul principiului securităţii

juridice.

Mai mult decât atât, prin faptul că instanţa a rămas în

pronunţare pe această excepţie, a fost încălcat

principiul „egalităţii armelor” parte componentă a

dispoziţiilor art.6 din CEDO, potrivit cu care fiecare

parte la un astfel de proces trebuie să beneficieze de o

posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa

instanţei în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod

semnificativ vis-a-vis de partea adversă.

Pe de altă parte, trebuie respectat şi principiul

contradictorialităţii, consacrat atât în dreptul intern,

cât şi în practica CEDO, potrivit cu care sarcina

judecătorului este aceea de a veghea ca toate elementele

susceptibile să influenţeze soluţionarea pe fond a

litigiului, să facă obiectul unei dezbateri în

contradictoriu între părţi, iar pentru respectarea

acestei cerinţe, magistratul este obligat să pună în

discuţia părţilor toate chestiunile de care depinde

soluţionarea cauzei, inclusiv introducerea în cauză a

pârâtului, raportat la emitentul actului.

(Decizia civilă nr.1739/R-CM din 20 noiembrie 2009)

Domenii speta

Spete similare