Natura juridică a termenului prevăzut de art.22 din Legea nr.10/2001. Decăderea din dreptul procesual prevăzută de art.103 cod procedură civilă, şi decăderea din dreptul substanţial. Repunerea în termen. Diferenţe.

Sanctiunea decaderii pentru neexercitarea dreptului la masuri reparatorii în termenul legal este prevazuta în mod expres în alin.5 al art.22 din Legea nr.10/2001 textul prevazând ca nerespectarea termenului pentru trimiterea notificarii atrage pierderea dreptului de a solicita în justitie masuri reparatorii în natura sau prin echivalent - deci pierderea dreptului subiectiv.

Termenul de decadere din dreptul substantial nu este susceptibil de repunere în termen - pentru ca sanctiunea decaderii are ca efect chiar pierderea dreptului subiectiv.

Dispozitiile art.103 alin.(1) Cod proc.civila au ca obiect un drept procedural si deci si decaderea priveste un drept procedural subsecvent sesizarii instantei de judecata, pe când decaderea prevazuta de art.222 din Lg.10/20021 are în vedere un drept subiectiv.

Prin  cererea înregistrata sub  nr.12136/63/2009, reclamantul B.B.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Craiova prin Primar, anularea dispozitiei  nr.24523/14 septembrie 2009, prin care s-a respins cererea  sa de restituire  în natura a  imobilului  casa  si teren, situat  în Craiova.

A mai solicitat, în subsidiar,  sa se constate  îndreptatirea sa  la  despagubiri legale, în ipoteza în care restituirea  în natura  nu  este posibila si obligarea pârâtilor la  plata cheltuielilor de  judecata.

În fapt, a aratat  ca bunurile  ramase  în urma decesului  bunicului  B.C., în mod  fraudulos  au devenit  proprietate de stat, considerându-se  ca provin dintr-o succesiune fara mostenitori legali sau testamentari, în conditiile în care se cunostea ca descendentii  acestuia  erau  în viata si nici unul nu era  renuntator  la succesiune.

A  mai  aratat  ca, tatal sau, fiind  în  închisoare, nu a avut  posibilitatea  sa-si  exprime valabil optiunea în privinta succesiunii autorului sau, iar prin decizia  nr.910/1961 a Sfatului  Popular  al orasului  Craiova s-a  decis  transmiterea  în administrarea  IRCL  Craiova  a  imobilului, astfel cum  apare înscris  în Matricola pe  cladiri nr.223/210.

A mai sustinut ca, la data de  21  martie  1978, s-a dispus  expulzarea  sa  cu interdictia de a mai  reveni în tara,  iar în decembrie 1989 s-a luat aceeasi masura,  cu interdictie de a reveni în tara timp de  5 ani si din aceste motive nu a avut cunostinta de imobilele  ramase  de pe urma bunicului.

Prin notificarea nr.312/N/2009 din 17 iulie 2009  s-a  adresat pârâtului, solicitând restituirea  în natura, si i s-a respins  cererea considerând solutia nelegala,  în raport de dispozitiile  art. 103 C.pr.civ., fiind  îndreptatit  sa solicite repunerea în termen.

A mai aratat ca  a  fost împiedicat  de o  împrejurare  mai presus  de  vointa sa, fiind  în imposibilitate obiectiva de  a-si  apara  dreptul  de  proprietate  asupra imobilului  notificat iar din aceasta perspectiva este evidenta reaua credinta a autoritatilor care,  dupa ce  au  fost sesizate cu cererea de  retrocedare, au ridicat placuta memoriala existenta pe cladire. În finele cererii, a reiterat sustinerea privind  masurile nelegale si dolosive  de  trecere  a imobilului în patrimoniul  statului.

La data de 17 noiembrie 2009, contestatorul a formulat cerere  precizatoare prin care a întregit cadrul  procesual al cererii  sub aspectul partilor, solicitând introducerea  în cauza în calitate de  pârâti a  Primarului Municipiului  Craiova  si Primariei  Municipiului Craiova  si a solicitat repunerea  în termenul prevazut de dispozitiile art.22 alin.5  din Legea nr.10/2001.

Prin sentinta civila nr.423 din 15 decembrie 2009, pronuntata de Tribunalul Dolj în dosarul Nr.12136/63/2009 s-a respins contestatia.

Instanta a motivat ca s-a respins corect ca tardiva notificarea formulata de contestator întrucât nu a fost depusa în termenul prevazut de art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001.

A argumentat ca potrivit acestor dispozitii, persoana îndreptatita trebuia sa notifice, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii persoana juridica detinatoare pentru restituirea în natura a imobilului, termenul de 6 luni fiind prelungit succesiv de doua ori cu câtre 3 luni prin OUG nr.109/2001 si OUG nr.145/2001 - astfel ca în raport de data intrarii în vigoare a Legii 10/2001 - termenul limita pentru depunerea notificarilor a fost data de 14 februarie 2002, iar reclamantul a formulat notificare dupa expirarea termenului.

S-a precizat ca termenul prevazut de art.22 din lege pentru depunerea notificarilor este un termen de decadere, natura juridica a termenului rezultând în mod incontestabil din dispozitiile alin.5 al art.22 din Lg.10/2001 care prevad în mod expres ca nerespectarea termenului atrage pierderea dreptului de a solicita în justitie masuri reparatorii în natura sau prin echivalent. S-a mai precizat ca fiind un termen de decadere, acesta nu este susceptibil de suspendare, întrerupere ori de repunere în termen.

Instanta a aratat si ratiunea pentru care s-a instituit aceasta natura a termenului -legiuitorul urmarind dinamizarea procedurilor de punere în aplicare si de finalizare a operatiunilor de retrocedare în natura sau prin echivalent a bunurilor trecute în proprietatea statului. A adaugat ca aceasta nu constituie un impediment în realizarea scopului Legii 10/2001 - lege cu caracter reparator si ca scopul propus de legiuitor poate fi atins cu conditia ca persoanele îndreptatite sa se conformeze dispozitiile cu caracter imperativ ale legii prin care s-a stabilit termenul de formulare a cererilor.

A motivat instanta ca, în cazul dat nu sunt incidente nici dispozitiile art.18 din Decr.167/1958 si nici prevederile art.103 din Codul de procedura civila.

Împotriva sentintei a declarat apel reclamantul si a solicitat desfiintarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecarea pe fond a actiunii - considerând ca s-a retinut gresit tardivitatea notificarii si inadmisibilitatea cererii de repunere în termenul de formulare a notificarii.

A sustinut apelantul ca prima instanta trebuia sa uneasca exceptia cu fondul si sa procedeze la administrarea probelor solicitate de reclamant în combaterea exceptiei tardivitatii.

A mai sustinut apelantul ca instanta nu a interpretat corect nici prevederile art.103 alin.(1) Cod pr.civ. si nici sustinerile sale privind jurisprudenta invocata - respectiv decizia nr.3430 din 23 noiembrie 2000 a Sectiei de contencios administrativ si fiscal a Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

Dezvoltând acest motiv de apel, reclamantul a aratat ca art.103 alin.1 Cod procedura civila se refera chiar la institutia decaderii si prevad ca neexercitarea oricarei cai de atac si neîndeplinirea oricarui act de procedura  în termenul legal atrage decaderea afara de cazul când - partea dovedeste ca a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de vointa ei, sustinând ca s-a aflat într-o asemenea împrejurare si prin probatoriul solicitat a urmarit sa probeze aceasta împrejurare.

În concret a aratat ca autoritatile locale si  Statul  Român  nu  numai  ca  nu

l-au înstiintat de existenta imobilului revendicat si de preluarea lui prin decizia 910/1961 a Sfatului Popular - dar au urmarit cu viclenie sa-l împiedice în depistarea imobilului dislocând piatra comemorativa, cu numele matusii sale - celebra cântareata Ioana Radu, de pe frontispiciul cladirii.

Privitor la decizia nr.3430/23 noiembrie 2000 a ICCJ - Sectia de contencios administrativ si fiscal - a aratat ca releva o situatia similara - instanta retinând ca au caracterul jurisdictional al cailor de atac si contestatiile prevazute de Legea 105/1997 chiar daca se formuleaza în faza procedurii administrative si ca principiile generale si institutiile procedurii civile, printre care si cea a repunerii în termen sunt aplicabile.

A argumentat apelantul ca întrucât si Legea 10/2001 prevede o faza administrativa urmata de cai de atac - situatia ar fi similara cu cea din decizia invocata.

Referitor la împrejurarea mai presus de vointa sa care l-a împiedicat în formularea notificarii - a aratat ca averea autorului sau a fost preluata abuziv prin Decizia nr.910/1961 - ca mostenire vacanta în urma expulzarii mostenitorilor autorului din tara, între acestia fiind si reclamantul, iar dupa schimbarea regimului, spre a fi împiedicat  sa depisteze imobilul ce a apartinut autorului sau, autoritatile locale au înlaturat placa comemorativa aflata pe cladire.

Apelul este nefondat.

Prima instanta a retinut corect tardivitatea notificarii formulata de reclamant în temeiul Legii nr.10/21001, a stabilit corect natura  termenului în care trebuie formulata notificarea ,a interpretat  si aplicat corect dispozitiile de drept material si normele procedurale referitoare la institutia decaderii.

Conceptul de decadere are o larga utilizare în practica judiciara exprimând ideea de sanctiune determinata de neexercitarea dreptului înlauntrul unui anumit interval de timp.

Decaderea este întâlnita însa nu numai în dreptul procesual ci si în dreptul substantial.

În dreptul substantial, conceptul de decadere evoca intervalul înlauntrul caruia titularul unui drept subiectiv este obligat de lege sa-l exercite într-un anumit termen ori într-un anumit mod sub sanctiunea stingerii. Desi nu este reglementata ca atare în legislatia civila ideea de decadere este presupusa ori de câte ori legea stabileste un termen pentru exercitarea unui drept subiectiv.

Dreptul la masuri reparatorii reglementat prin Legea nr.10/2001 este un drept subiectiv. Prin art.22 din lege s-a prevazut un termen limita pentru exercitarea acestui drept - termen prelungit succesiv prin cele doua acte normative mentionate în considerentele sentintei pâna la data de 14 februarie 2002.

Sanctiunea decaderii pentru neexercitarea acestui drept în termenul legal este prevazuta în mod expres în alin.5 al art.22 din legea 10/2001 - textul prevazând  ca nerespectarea termenului  pentru trimiterea notificarii atrage pierderea dreptului de a solicita în justitie masuri reparatorii în natura sau prin echivalent - deci pierderea dreptului subiectiv.

Termenul de decadere din dreptul substantial nu este susceptibil de repunere în termen - pentru ca sanctiunea decaderii are ca efect chiar pierderea dreptului subiectiv.

Dispozitiile art.103 alin.(1) Cod pr.civila nu sunt aplicabile în speta.

Aceste dispozitii au ca obiect un drept procedural si deci si decaderea priveste un drept procedural subsecvent sesizarii instantei de judecata, pe când decaderea prevazuta de art.22 din Lg.10/2001  arte în vedere  un drept subiectiv.

Sanctiunea afecteaza numai indirect dreptul la actiune, respectiv doar pierderea unor facilitati procesuale care restrâng uneori posibilitatile de punere în valoare a dreptului subiectiv.

Notificarea formulata în temeiul Legii 10/2001 nu constituie un act procedural subsecvent investirii instantei, ci chiar cererea de valorificare a unui drept subiectiv, a dreptului la masuri reparatorii, astfel ca, în mod corect prima instanta nu a retinut incidenta art.103 Cod proc.civila în solutionarea exceptiei privind tardivitatea notificarii.

Decizia nr.3430/2000 a sectiei de contencios administrativ si fiscal a Înaltei Curti de Casatie si Justitie nu poate avea efecte în cauza, pe de o parte pentru ca în sistemul nostru de drept jurisprudenta nu constituie izvor de drept, iar pe de alta parte, pentru ca situatiile de fapt nu sunt similare, întrucât în acel litigiu s-a pus în discutie repunerea în termenul de formulare a unei contestatii - deci a unei cai de atac, pe când în prezenta cauza se discuta tardivitatea cererii pentru acordarea de masuri reparatorii , a unei cereri pentru valorificarea unui drept subiectiv, dupa cum am aratat.

Cum termenul de decadere din dreptul substantial nu admite repunerea în termen, devenea inutila administrarea de probatorii în solutionarea unei cereri inadmisibile.

Fata de toate aceste considerente si în baza art.295 c.pr.civ. urmeaza a se respinge, ca nefondat, apelul.

Domenii speta

Spete similare